Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53 pronunţată la data de 15.03.2017, Judecătoria Reghin, în temeiul art. 2531 C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese, în baza art. 2531 C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese şi în conformitate cu art. 301 din noul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese.
A constatat că infracţiunile, reţinute în sarcina inculpatului, se aflau în concurs real şi, în temeiul art. 38 alin. (1) şi 39 alin. (1), lit. b) C. pen., şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009, a contopit pedepsele aplicate prin sentinţă şi a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a adăugat un spor fix şi obligatoriu, de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, (1/3 x 6 luni = 2 luni şi 1/3 x 6 luni = 2 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni de închisoare.
În temeiul art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani.
În temeiul art. 93 alin. (1)-(3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existenţă;
- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile la Primăria TG. Mureş.
În baza art. 91 alin. (4) C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 96 C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului că, în situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni, în cursul termenului de supraveghere sau a neîndeplinirii integrale, până la expirarea termenului de supraveghere, a obligaţiilor civile, stabilite prin prezenta sentinţă, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei.
În baza art. 67 C. pen., a dispus interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen., şi art. 301 C. pen., raportat la art. 2531 C. pen., pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, a cărei executare urma a începe după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a admis cererea de reducere a cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 5.800 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de stat.
Prin decizia penală nr. 448/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, potrivit disp. art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile promovate împotriva sentinţei penale nr. 53 din 15 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Reghin, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi de către inculpatul A.
A fost desfiinţată parţial sentinţa penală criticată şi, rejudecând cauza în următoarele limite:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului apelant prin sentinţa penală criticată în pedepsele componente de:
- 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii incriminate de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
- 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii incriminate de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
- 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii incriminate de disp. art. 301 C. pen., pedepse pe care le repune în individualitatea lor.
Cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost dispusă achitarea inculpatului de sub acuza comiterii celei de a doua infracţiuni de conflict de interese - faptă incriminată de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. şi de sub acuza săvârşirii infracţiunii de conflict de interese, prev. şi ped. de disp. art. 301 C. pen., potrivit art. 396 alin. (1) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
A fost menţinută condamnarea inculpatului apelant pentru prima acuză reţinută în sarcina sa, cea de conflict de interese, prev. şi ped. de disp. art. disp. art. 2531 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi aplicarea faţă de acest inculpat a prevederilor art. 91, art. 93 alin. (1)-(3), art. 91 alin. (4) cu referire la art. 96 C. pen. şi pedeapsa complementară aplicată inculpatului apelant prin sentinţa penală criticată.
De asemenea, au fost menţinute dispoziţiile instanţei de fond cu privire la obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 448/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 06.12. 2017.
Examinând cererea de recurs în casaţie formulată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul inculpat A. şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat, în esenţă, a susţinut că prin decizia penală apelată a fost achitat pentru 2 infracţiuni de conflict de interese (pentru contractele de concesiune încheiate cu B.) întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, menţinându-se condamnarea pentru prima acuză reţinută în sarcina sa, cea de conflict de interese, prev. şi ped. de art. 2531 din vechiul C. pen., referitoare la încheierea contractului cu C. din comuna Hodac.
A arătat că, în condiţiile în care cele trei contracte au fost încheiate în condiţii similare, instanţa de apel trebuia să dispună achitarea sa şi pentru încheierea contractului nr. x/2010 cu C. din comuna Hodac, întrucât fapta nu este prevăzută de lege.
Astfel, deşi a solicitat, instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 301 C. pen., astfel cum au fost reglementate prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. publicată în M.Of. , Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, care se aplică efectiv din data de 28 iulie 2017. În esenţă, modificarea textului legal are în vedere schimbarea ideii de conflict de interese cu ideea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Prin încheierea din data de 16 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 448/A din data de 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
S-a trimis cauza Completului C5, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de recurentul inculpat A., cu citarea părţilor şi asigurarea apărării pentru termenul de judecată din data de 16 martie 2018, ora 09:00, Sala secţiei Penale.
Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prioritar analizei motivelor de recurs în casaţie aşa cum au fost formulate de inculpatul A., Înalta Curte reaminteşte următoarele aspecte:
Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., în vigoare începând cu 01 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.
În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.
Recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Sunt prevăzute expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casaţie, precum şi cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac.
Mai mult, chiar şi anterior noului C. proc. pen., odată cu apariţia Legii nr. 2/2013 au fost operate mai multe modificări în materia recursului, prin eliminarea unor cazuri de casare, această lege propunându-şi încă de la acea vreme, pe de o parte, asigurarea rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unificare a practicii judiciare şi transformarea acesteia într-o veritabilă instanţă de casaţie, şi, pe de altă parte, o introducere anticipată a filozofiei noului C. proc. pen. în care recursul în casaţie devine o cale de atac extraordinară de atac, numai în drept.
Aşadar, această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Analizând în aceste coordonate cererea de recurs în casaţie formulată în cauză, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. şi-a întemeiat cererea de recurs în casaţie pe disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Argumentarea faptică a cererii de recurs în casaţie circumscrisă dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. poartă asupra aspectului că fapta de conflict de interese, prev. şi ped. de art. 2531 din vechiul C. pen., referitoare la încheierea contractului nr. x/2010 cu C. din comuna Hodac, pentru care a fost condamnat, nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte apreciază că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală, cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, având ca temei legal de achitare pentru lipsa laturii obiective dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În acest context juridic, se constată că, prin decizia recurată, printre altele, instanţa de apel a admis apelul promovat împotriva sentinţei penale nr. 53 din 15 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Reghin, de către inculpatul A., fiind desfiinţată parţial sentinţa penală criticată şi, rejudecând cauza, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului apelant prin sentinţa penală criticată în pedepsele componente de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii incriminate de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii incriminate de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii incriminate de disp. art. 301 C. pen., pedepse pe care le repune în individualitatea lor.
Cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost dispusă achitarea inculpatului de sub acuza comiterii celei de a doua infracţiuni de conflict de interese-faptă incriminată de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. şi de sub acuza săvârşirii infracţiunii de conflict de interese, prev. şi ped. de disp. art. 301 C. pen., potrivit art. 396 alin. (1) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
A fost menţinută condamnarea inculpatului apelant pentru prima acuză reţinută în sarcina sa, cea de conflict de interese, prev. şi ped. de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi aplicarea faţă de acest inculpat a prevederilor art. 91, art. 93 alin. (1)-(3), art. 91 alin. (4) cu referire la art. 96 C. pen. şi pedeapsa complementară aplicată inculpatului apelant prin sentinţa penală criticată.
În sarcina recurentului inculpat, cu privire la infracţiunea de conflict de interese, prev. şi ped. de disp. art. 2531 din vechiul C. pen. pentru care s-a menţinut condamnarea, s-a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 30.04.2010, în calitate de primar al Comunei Hodac, a încheiat, pentru o perioadă de 10 ani, cu C., în care avea calitatea de membru fondator persoană fizică, contractul de concesiune nr. x/30.04.2010 pentru un număr de 19 blocuri fizice de păşune, în suprafaţă totală de 705,69 ha, pentru a fi folosită pentru păşunarea animalelor, redevenţa fiind stabilită de consiliul local Hodac la suma de 50 RON/ha şi plătită bianual, contract încheiat de către A. în scopul de a obţine direct, pentru sine, cât şi pentru Asociaţie un folos patrimonial, constând în subvenţii agricole, în condiţiile în care la C. avea calitatea de membru fondator.
Astfel, s-a reţinut faptul că numitul A., primar al judeţul Mureş, a acţionat pentru realizarea propriilor interese economice şi ale C. din comuna Hodac şi B., respectiv accesarea de fonduri comunitare alocate prin Mecanismele de Susţinere a Producătorilor Agricoli (Schema de Plată Unică pe Suprafaţă) şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (Măsurile 211 - sprijin pentru zona montană defavorizată, 214 - Plăţi de agromediu), derulate prin APIA.
C. din comuna Hodac, cu sediul în judeţul Mureş, a fost înfiinţată la data de 19.04.2010 - CIF x şi era condusă de D., în calitate de preşedinte al Consiliului de Conducere.
Asociaţia a fost înfiinţată prin Hotărârea nr. 35/18.12.2009 a Consiliului local Hodac, cu participarea Consiliului, ca membru fondator al structurii, primarul A. fiind împuternicit pentru iniţierea demersurilor şi obţinerea calităţii de persoană juridică.
Potrivit Actului constitutiv, C. din comuna Hodac avea ca asociat persoana juridică comuna Hodac, reprezentată prin primar A., iar printre membrii fondatori persoane fizice se regăseşte şi A.
S-a mai reţinut că, în calitate de primar ales în 2008, inc. A. a dispus atribuirea, prin încredinţarea directă, a două contracte de concesiune cu C., din comuna Hodac, respectiv B., încălcând prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, care în art. 14 se prevedea licitaţia şi negocierea directă ca singura modalitate de atribuire de contract de concesiune.
Astfel, la data de 30.04.2010, comuna Hodac, reprezentată de A. a încheiat cu C., din comuna Hodac, pentru o perioadă de 10 ani, contractul de concesiune nr. x/30.04.2010, pentru un număr de 19 blocuri fizice de păşune, în suprafaţă totală de 705,69 ha, cu scopul de a fi folosită pentru păşunarea animalelor, redevenţa fiind stabilită de Consiliul Local Hodac şi plătită bianual, în conformitate cu caietul de sarcini.
Totodată, s-a mai reţinut că C. din comuna Hodac, prin intermediul lui D., preşedinte al consiliului de conducere a depus la APIA-Centrul Judeţean Mureş cererea unică de plată pe suprafaţă nr. x/25.04.2014, prin care a solicitat sprijin financiar pe o suprafaţă de 690,47 de ha reprezentând pajişti permanente comunale, utilizate individual, în baza contractului de concesiune nr. x/30.04.2010 încheiat între C. din comuna Hodac şi comuna Hodac, reprezentată prin A., obţinând fonduri în cuantum de 674.419 euro (din cca 212.125 euro în sesiunea 2010, 225.781 euro în sesiunea din 2011 şi 236.513 euro în sesiunea 2012).
S-a reţinut faptul că, prin hotărârea nr. 14/12.05.2010, Consiliul Local al comunei Hodac a hotărât ca, pentru anul 2010, C. să depună la casieria Primăriei Hodac, suma de 50 RON/ha, până la data stabilită în contract, iar îndeplinirea hotărârii să revină în sarcina primarului comunei Hodac, A. şi Serviciului impozite şi taxe, reprezentat de E.
De asemenea, s-a reţinut că, prin hotărârea nr. 35/28.10.2011, Consiliul Local al comunei Hodac a hotărât stabilirea sumei de 50 RON/ha redevenţă, în sarcina utilizatorilor de păşuni pe anul 2011, sumă ce urma a fi depusă în contul Primăriei Hodac, până la 31.12.2011.
S-a mai reţinut că, fiind audiat inculpatul A., a declarat faptul că în anul 2010 s-a constituit C. din comuna Hodac, printre asociaţi fiind comuna Hodac, reprezentată de către acesta. De asemenea, ca membru fondator, a făcut parte în calitate de persoană fizică, iar o condiţie pentru a face parte din această asociaţie era să deţină animale, acesta deţinând 6 oi.
În urma analizei efectuate de către instanţa de apel cu privire la infracţiunea de conflict de interese în legătură cu încheierea contractului de concesiune nr. x/30.04.2010, între Primăria Comunei Hodac şi C., a rezultat că inculpatul a obţinut direct un folos, respectiv prin subvenţiile acordate de către stat, de APIA - Centrul Judeţean Mureş, pentru cele 6 oi ce le deţinea şi cu care intrase în această C. Astfel, s-a reţinut că inculpatul, ce în anul 2010 exercita deja funcţia de primar al comunei Hodac, a obţinut sprijinul financiar de la stat pentru aceste animale, astfel încât în legătură cu încheierea acestui contract de concesiune probele cauzei au demonstrat că inculpatul a obţinut un folos direct, folos cu caracter patrimonial.
Anterior analizei efective a situaţiei juridice a recurentului inculpat A., astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi de apel, Înalta Curte apreciază oportun a aduce unele precizări de natură teoretică cu privire la infracţiunea de conflict de interese pentru care recurentul a fost condamnat.
Astfel, Înalta Curte reţine că în conţinutul deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curţii Constituţionale, s-a apreciat că, prin incriminarea faptei de conflict de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurarea a activităţii de către un funcţionar public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice; relaţiile sociale cu privire la corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu presupune şi abţinerea acestuia de la luarea oricărei decizii de natură să-i confere direct sau indirect, ori unei terţe persoane un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor.
Referitor la scopul urmărit prin reglementarea infracţiunii de conflict de interese, Curtea, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, precizată, a reţinut că acesta se circumscrie creării premiselor legale desfăşurării activităţilor de serviciu într-un cadru de imparţialitate şi integritate a exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcţii în ceea ce priveşte obţinerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Această cerinţă este apreciată ca fiind esenţială pentru derularea normală a relaţiilor sociale referitoare la activitatea funcţionarilor publici, întrucât asigură încrederea cetăţenilor în autorităţile şi instituţiile statului.
Potrivit art. 13 pct. 1 şi 2 din Recomandarea nr. R (2000)10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, adoptată la 11 mai 2000 la a 106-a sesiune a sa, conflictul de interese se naşte în situaţia în care un funcţionar public are un interes personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa exercitarea imparţială şi obiectivă a funcţiilor sale oficiale. Interesul personal al funcţionarului public cuprinde orice avantaj pentru el însuşi sau ea însăşi sau în favoarea familiei sale, a părinţilor, prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau organizaţiilor cu care el sau ea au avut relaţii de afaceri sau politice. El cuprinde de asemenea orice obligaţie financiară sau civilă la care este constrâns funcţionarul public. De asemenea, potrivit Ghidului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru rezolvarea conflictului de interese în administraţia publică, un "conflict de interese" implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele personale ale unui funcţionar public, în care funcţionarul public are interese, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale. Astfel, Curtea apreciază că obiectul juridic special al infracţiunii de conflict de interese este reprezentat de relaţiile sociale a căror naştere, dezvoltare şi desfăşurare sunt posibile numai prin îndeplinirea cu corectitudine, de către funcţionarii publici, a îndatoririlor de serviciu, ceea ce presupune respectarea de către aceştia a principiilor legalităţii, imparţialităţii, obiectivităţii, integrităţii, transparenţei, deciziei şi supremaţiei interesului public.
Astfel, se reţine că infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcţionarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv (sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, potrivit vechii reglementări).
În continuare, Înalta Curte notează, astfel cum s-a arătat în precedent, că într-un recurs în casaţie, verificarea tipicităţii faptei poartă asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, respectiv realizarea unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului de infracţiune reţinută în sarcina inculpatului.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, pentru ca fapta de conflict de interese pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. să fie tipică din punct de vedere obiectiv, trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.
O primă condiţie a laturii obiective este ca funcţionarul public să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii, în mod evident, fiind avute în vedere atribuţiile fireşti ale funcţionarului respectiv. O a doua condiţie a laturii obiective constă în aceea că, prin îndeplinirea acelui act sau participarea la luarea acelei decizii, trebuie să se realizeze, direct sau indirect, un folos material, pentru funcţionar sau, după caz, pentru restul persoanelor enumerate în textul de încriminare. Şi, în fine, a treia condiţie a laturii obiective este ca folosul material să se realizeze pentru funcţionarul public, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.
Înalta Curte apreciază, contrar opiniei instanţei de apel că, în dovedirea realizării folosului material obţinut de recurentul inculpat A. pentru sine ca şi cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii, nu se poate reţine că subvenţiile acordate de către stat, de APIA - Centrul Judeţean Mureş, pentru cele 6 oi ce le deţinea şi cu care acesta, în calitate de primar, intrase în C. constituie un beneficiu financiar de la stat pentru aceste animale.
În realitate, se constată că nu se menţionează în hotărâre şi nu este explicat folosul material pentru sine pe care inculpatul ar fi trebuit să-l obţină din îndeplinirea actelor ce-i sunt imputate cu titlu de infracţiune, criticile exprimate în motivare vizând comportamentul recurentului în luarea unor decizii administrative adoptate în exercitarea funcţiei, ce exced cauzei, deşi se invocă această modalitate alternativă de realizare a infracţiunii. Folosul personal trebuia să rezulte, respectiv să fie evidenţiat de dovezi irefutabile şi aflate dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauză, nu este stabilită şi nici dovedită legătura de cauzalitate între aceste operaţiuni pentru a verifica şi proba aceste împrejurări cu tentă acuzatoare, simpla enumerare a acestor împrejurări fiind doar alegaţii ale autorităţii judiciare care nu au calitatea de a proba fapta în ansamblul elementelor de tipicitate pe care aceasta trebuie să le întrunească cumulativ din punct de vedere penal.
În concluzie, actele de care este acuzat inculpatul în legătură cu încheierea contractului de concesiune nr. x/30.04.2010, între Primăria Comunei Hodac şi C., nu sunt prevăzute de legea penală ca infracţiune, iar infracţiunea imputată acestuia nu poate fi reţinută deoarece lipseşte elementul material al infracţiunii de conflict de interese, astfel că se impune reformarea deciziei recurate sub acest aspect.
Aşadar, constatând întemeiate criticile formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 448/A din data de 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa, în parte, sentinţa penală nr. 53 din 15.03.2017 a Judecătoriei Reghin şi decizia penală mai sus menţionată.
În temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru fapta din anul 2010, întrucât nu este prevăzută de legea penală.
Va menţine celelalte dispoziţii ale celor două hotărâri care nu contravin prezentei.
Va dispune desfiinţarea formelor de executare emise în baza hotărârilor menţionate.
În baza art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., Cheltuielile judiciare şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 448/A din data de 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte sentinţa penală nr. 53 din 15.03.2017 a Judecătoriei Reghin şi decizia penală mai sus menţionată.
În temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru fapta din anul 2010, întrucât nu este prevăzută de legea penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale celor două hotărâri care nu contravin prezentei.
Dispune desfiinţarea formelor de executare emise în baza hotărârilor menţionate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.03.2018.