În susţinerea caracterului neconstituţional al prevederilor ce reprezintă obiectul excepţiei invocate, petenta a susţinut că respectivele dispoziţii legale încalcă art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât produc efecte discriminatorii faţă de persoanele care au fost evaluate în perioada 2007 - 2013, în raport cu noile prevederi introduse în Legea nr. 176/2010, în cuprinsul art. 251, în care se arată că "interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 - 2013, în temeiul art. 25, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept".
Autoarea excepţiei a menţionat că prevederile art. 251 din Legea nr. 176/2010 au format controlul obiecţiei de neconstituţionalitate, fiind declarate constituţionale. Prin urmare, prevederile art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003 sunt discriminatorii faţă de categoriile vizate de art. 251 din Legea nr. 176/2010, pentru care s-a prevăzut că interdicţiile aplicate pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate încetează de drept.
I.2. Punctul de vedere al intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, prin care a solicitat respingerea respectivei excepţii, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În susţinerea inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, s-a arătat că nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate o normă legală ce pretinde o încălcare a unor dispoziţii constituţionale, prin raportare la o modificare legislativă ce nu s-a produs la momentul formulării respectivei excepţii.
În privinţa netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003, s-a susţinut că regimul juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese este de strictă interpretare, iar egalitatea nu presupune uniformitate, fiind în discuţie reglementarea unor situaţii ce vizează categorii diferite de persoane cărora li se aplică prevederile Legii nr. 161/2003.
Astfel, este vorba, pe de o parte, despre o categorie de persoane ce ocupă funcţii elective, fiind alese, prin vot universal, egal, secret şi liber exprimat, ca reprezentanţi ai poporului, iar pe de altă parte, despre persoane care se încadrează într-o altă categorie, fiind numite într-o funcţie publică în vederea exercitării unor prerogative de putere ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu sau în anumite structuri ale acestuia.
Intimata-pârâtă consideră că este necesară reglementarea conflictului de interese pentru funcţionarii publici, pentru a permite acestora să-şi exercite raporturile de serviciu transparent, cu imparţialitate şi fără a fi supuşi tentaţiei de a da prevalenţă unor interese patrimoniale de natură personală.
II. Hotărârea atacată
Prin încheierea din 9 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003.
Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, deoarece nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor legale ce reglementează regimul juridic al trimiterilor către instanţa de contencios constituţional, în sensul existenţei unei norme în vigoare, în raport cu care se pretinde o discriminare ce reclamă analiza sa din perspectiva textelor constituţionale arătate de recurenta-reclamantă, lipsind situaţia premisă care să fundamenteze admisibilitatea unei asemenea excepţii, întrucât din fondul legislativ lipseşte textul legal (art. 251 din Legea nr. 176/2010) care să permită analiza comparativă a regimului juridic al fiecăreia dintre cele două categorii de persoane, cărora le sunt aplicabile norme de drept diferite
III. Cererea de recurs
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, date, prin încheierea menţionată, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs petenta A., solicitând admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Autoarea căii de atac a susţinut că încheierea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
Cu referire la comunicatul instanţei de contencios constituţional din 1 februarie 2018, relativ la controlul efectuat de Plenul Curţii a Constituţionale anterior promulgării, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, recurenta a reiterat susţinerile pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, argumentând caracterul fondat al acesteia.
IV. Apărările intimatei
Intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa oricărei critici de nelegalitate, şi a solicitat motivat, în esenţă, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.
V. Considerentele Înaltei Curţi
În condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate îndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei cerinţe imperative atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a făcut o expunere a considerentelor formulate pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate invocate, reluând, practic, argumentele prezentate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a menţiona vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pe care le consideră incidente în privinţa încheierii atacate.
Susţinerile recurentei nu constituie critici de nelegalitate cu privire la încheierea împotriva căreia a exercitat calea de atac, nu relevă care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia de respingere a cererii sale şi care sunt dispoziţiile legale încălcate de instanţă în analiza admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în limitele art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că nu sunt de natură a fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin urmare, sub aspectul încadrării în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze încheierea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una dintre situaţiile cuprinse limitativ în art. 488 din C. proc. civ.
Reproducerea, prin cererea de recurs, a unei cereri, precum şi menţionarea generică a nemulţumirilor părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat încheierea atacată nu se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevăzând expres că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din codul specificat.
În concluzie, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport cu prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2018.
Procesat de ED