Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 08 septembrie 2017, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. x/2017 plângerea formulată de numitul A. sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni în legătură cu serviciul, pretins comise de magistraţi - procurori şi judecători, printre care şi procurorul B., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a lucrătorilor de poliţie, în contextul instrumentării şi soluţionării Dosarului penal nr. x/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prin Ordonanţa nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 46 C. proc. pen. în referire la art. 63 alin. (1) C. proc. pen., precum şi în baza art. 58 alin. (2) C. proc. pen. în referire la art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 C. pen., de către procuror B., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 264 C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. de către numiţii C., D., E. şi F., foşti lucrători ai secţiei 1 Poliţie Bucureşti, precum şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în declaraţii, uz de fals şi favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 297 alin. (1), art. 326, art. 323 şi art. 269 C. pen. de către magistraţii procurori G. şi H. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi judecător I. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, petentul A. a formulat plângere care, în temeiul art. 339 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. x/II/2/2018 din 23 ianuarie 2018 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva Ordonanţei nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, petentul A. a formulat plângere, în temeiul art. 340 C. proc. pen., la Curtea de Apel Bucureşti, care, prin Încheierea F/CP din 11 aprilie 2018 a dispus, în temeiul art. 50 alin. (1) raportat la art. 340 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 40 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 48 alin. (2) C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, în prezent, intimata B. este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată sub numărul x/2/2018, fiind repartizată spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (2) C. proc. pen.
La termenul din data de 13 septembrie 2018, petentul a invocat excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen., formulate şi în scris la data de 21 iunie 2018.
A susţinut, pe de o parte, că dispoziţiile art. 315 alin. (5) C. proc. pen. sunt neconstituţionale în raport de art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale întrucât lasă iniţiativa soluţionării plângerilor, în faza urmăririi penale, la latitudinea organului de cercetare penală, iar, pe de altă parte, că prevederile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. contravin art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 24, art. 125 alin. (3), art. 131 alin. (1) şi (2), art. 132 din Constituţie, art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.
Prin încheierea din data de 13 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, excepţia tardivităţii formulării plângerii de către petentul A., invocată de reprezentantul Ministerului Public.
De asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A., cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (5) şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A., Judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este inadmisibilă, reţinând în esenţă, că prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
A mai reţinut că analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal, iar din această perspectivă, a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii excepţiilor invocate cu soluţionarea cauzei.
Astfel, instanţa a observat că petentul A. a invocat, în faţa instanţei judecătoreşti învestită cu soluţionarea unei plângeri formulate în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen., texte de lege aflate în vigoare, asupra cărora instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat anterior prin declararea ca neconstituţionale.
În ceea ce priveşte examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă, cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (5) C. proc. pen. are ca obiect soluţionarea plângerii formulate de petentul A. împotriva Ordonanţei nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, act procesual prin care s-a dispus clasarea privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. (1969) şi art. 264 C. pen. (1969) de către magistratul B., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapte pentru care urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., iar nu de organul de cercetare penală pentru a fi, eventual, aplicabile prevederile a căror neconstituţionalitate a fost invocată, astfel încât o eventuală apreciere a instanţei de contencios constituţional cu privire la norma contestată nu este de natură a influenţa soluţionarea prezentei cauze.
Totodată, s-a mai reţinut că examenul legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de petent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât şi prin prisma interesului specific al autorului acesteia şi influenţa pe care dispoziţiile legale o au în concret.
Împotriva încheierii din data de 13 septembrie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată la completul de 5 judecători la data de 23 octombrie 2018, în motivarea recursului susţinând că, în ceea ce priveşte cele două excepţii ridicate, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, acestea vizând prevederi legale incluse într-o lege, care sunt aplicabile, în continuare, ca norme de drept procesuale incidente în speţă la data începerii urmăririi penale, prevederile criticate nu au fost declarate de Curtea Constituţională ca fiind contrare prevederilor Constituţiei, iar faţă de obiectul cauzei, normele criticate au legătură nemijlocită cu soluţionarea cauzei, pentru că vizează tocmai procedura potrivit căreia se soluţionează cauza pendinte.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că acesta este nefondat, încheierea din data de 13 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 fiind legală şi temeinică, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legal:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 315 alin. (5) şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen. care, în opinia recurentului, încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al părţilor.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
Simpla invocare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor din legi sau ordonanţe nu este adecvată atâta timp cât apelanta s-a raportat doar formal la prevederile din Constituţie, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.
Din examinarea argumentelor invocate de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile art. 315 alin. (5) şi art. 341 alin. (8) C. proc. pen., chiar dacă în mod aparent au legătură cu cauza, vizând dispoziţii penale care, în opina autorului, ar determina o încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, în realitate nu au legătură cu cauza.
Astfel, dispoziţiile art. 315 C. proc. pen. reglementează soluţia de clasare care poate fi dispusă în faza de urmărire penală, iar alin. (5) al acestui articol vizează situaţii în care urmărirea penală este efectuată de organul de cercetare penală şi nu procuror ca în cazul de faţă.
De asemenea, dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., a căror neconstituţionalitate a mai fost invocată, vizează situaţiile în care poate fi promovată cale de atac împotriva încheierilor prin care se dispune cu privire la plângeri formulate împotriva soluţiilor de clasare.
Or, din actele dosarului reiese că excepţiile de neconstituţionalitate antemenţionate au fost invocate într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de petentul A. împotriva Ordonanţei nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică. astfel că, în mod just instanţa de fond a apreciat că acestea nu au legătură cu cauza şi nu pot influenţa modalitate de rezolvare a plângerii cu a cărei soluţionare a fost învestită instanţa.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că prima instanţă a apreciat, în mod corect, ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prin raportare la condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1994, invocarea textelor de lege pretins neconstituţionale neimpunând sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Pentru aceste motive, va fi respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT