Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., formulată de inculpaţii A. şi B.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin cererea depusă şi susţinută la termenul din 15 februarie 2019, apelanţii intimaţi-inculpaţi B. şi A., prin apărător ales, au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de o parte, în faţa unei instanţe judecătoreşti, ea priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., inculpaţii, prin apărător, au susţinut, în esenţă, că soluţia stabilită de legiuitor prin această normă procesual penală, care prevede că dispozitivul hotărârii trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate şi a internării medicale, cu indicarea părţii din pedeapsă executată în acest mod, este contrară prevederilor constituţionale, întrucât nu permite şi deducerea duratei măsurilor preventive neprivative de libertate, dar restrictive de drepturi şi libertăţi, cum este cazul controlului judiciar şi al controlului judiciar pe cauţiune, cu indicarea părţii de pedeapsă ce ar putea fi apreciată ca fiind executată în această manieră.
În consecinţă, învederând că dispoziţiile legale invocate încălcă prevederile art. 16, art. 21 alin. (3) teza I, art. 23 şi art. 25 din Constituţie, inculpaţii, prin apărător, au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.
Deliberând asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelanţii intimaţi-inculpaţi B. şi A., Înalta Curte, secţia penală a reţinut următoarele:
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);
d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte, secţia penală, a constatat că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională fiind unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională.
Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, secţia penală a Înaltei Curţi a constatat că îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorilor excepţiei de a fi părţi într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziţiei legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege, întrucât: excepţia a fost ridicată de o parte din proces (apelanţii intimaţi-inculpaţi B. şi A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea căii ordinare de atac declarate împotriva Sentinţei penale nr. 44/PI/2017 din 3 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori; excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din C. proc. pen. în vigoare, text care nu a fost anterior declarat neconstituţional, dar nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, sub aspectul necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
S-a mai reţinut că, prin demersul lor, autorii excepţiei nu tind la a supune cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate, iar criticile aduse de inculpaţi dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate se invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate sau previzibilitate a acestora, raportat la conţinutul propriu-zis al normelor în discuţie.
Punând în discuţie, cu caracter general, oportunitatea "deducerii" din pedeapsa "privativă" de libertate aplicată unei persoane nu doar a duratei în care aceasta s-a aflat sub imperiul unor măsuri preventive cu o natură "privativă", ci şi a intervalului în care ea a fost supusă unor măsuri preventive cu o natură distinctă, "restrictivă" de drepturi (precum controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune) - chestiune care, în mod evident nu face obiectul reglementării textului criticat ca neconstituţional - inculpaţii B. şi A. urmăresc, în mod evident şi exclusiv, modificarea normei criticate într-un sens care nu concordă cu însăşi esenţa obiectului reglementării.
O atare solicitare, prin care se urmăreşte a se valorifica, în cuantumul pedepsei, restricţiile impuse unei persoane, cu caracter preventiv, pe durata procesului, excedează în mod vădit competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Excepţia de neconstituţionalitate contravine, aşadar, regulilor de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.
Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională. Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la completarea unei dispoziţii legale de o manieră care să satisfacă interesele acestuia.
Împotriva încheierii de şedinţă din 15 februarie 2019, inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, avocat C. au declarat recurs, prin fax, la 19.02.2019, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.
Pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1 - 2019 s-a înregistrat Dosarul nr. x/1/2019 cu prim termen fixat la 22 aprilie 2019.
Concluziile apărătorului ales al recurenţilor inculpaţi contestator şi ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 22 aprilie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, republicată, faţă de criticile formulate de inculpaţii A. şi B. constată că recursul a fost tardiv formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În prezenta cauză, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a fost pronunţată de Înalta Curte, secţia penală la data de 15 februarie 2019. Cum nu a fost indicată ora pronunţării dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la sfârşitul zilei de 15 februarie 2019, la orele 24:00 şi se împlinea la sfârşitul zilei de 17 februarie 2019, însă fiind zi de duminică, termenul se prelungeşte până la sfârşitul primei zile lucrătoare - zi de luni - 18 februarie 2019.
Cu toate acestea, conform Dosar nr. x/2019 se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat abia la data de 19 februarie 2019 orele 13:32 (sau 03.08 PM), rezultând în aceste condiţii depăşirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Se reţine în acest sens că instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
Prin urmare, constatând ca recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, va respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea de şedinţă din data de 15 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2019.
Procesat de GGC - NN