Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
Prin Decizia nr. 104 din şedinţa completului de filtru de la 7 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 278 din 13 noiembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs A., B. şi C., recursul fiind respins prin Decizia nr. 39 din 18 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.
În acest dosar, recurenţii A. şi B. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., susţinând că acestea contravin dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolului nr. 12 la Convenţie raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, întrucât li se încalcă dreptul la un recurs efectiv şi li se creează o situaţie de discriminare, fiind lipsiţi de posibilitatea de a-şi susţine cauza.
Prin încheierea din 18 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa referitoare la legătura dispoziţiilor contestate cu soluţionarea cauzei în actualul stadiu procesual, că, prin criticile formulate, autorii tind să obţină, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor citate, conform cărora hotărârea pronunţată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac şi că, nici în ipoteza în care ar fi admisă excepţia de neconstituţionalitate, acest text nu ar mai fi aplicabil în prezentul litigiu.
S-a reţinut, de asemenea, că nici chiar lipsirea de efecte a textului respectiv nu are legătură cu soluţionarea Dosarului nr. x/2018, deoarece, pe de o parte, litigiul se circumscrie materiei contenciosului administrativ, iar, conform art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, în materia contenciosului administrativ nu se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ. Pe de altă parte, hotărârea ce formează obiectul recursului, fiind pronunţată în recurs, este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care nu este supusă recursului în condiţiile art. 483 din acelaşi cod ori art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Împotriva acestei încheieri au declarat, în termen legal, recurs recurenţii A. şi B., solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Litigiul cu care recurenţii au învestit instanţele şi în cadrul căruia au înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ. este, aşa cum în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, un litigiu în materia contenciosului administrativ.
Prin excepţia invocată, recurenţii au susţinut că judecarea cauzei în complet de filtru, fără citarea părţilor, îi lipseşte de posibilitatea de a-şi susţine cauza, ceea ce reprezintă o evidentă discriminare, neavând parte de un proces echitabil şi de un recurs efectiv.
Prin Decizia civilă nr. 39 din 18 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, recursurile declarate de A., B. şi C. au fost respinse ca inadmisibile, cu motivarea că decizia atacată cu recurs este o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în recurs, care nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, în temeiul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., iar calea de atac exercitată nu se circumscrie nici competenţei conferite completului de 5 judecători în alte materii decât cea penală prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 304/2004.
În aceste circumstanţe, lipsa legăturii dispoziţiilor vizate de excepţia de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, este evidentă.
Aşa cum judicios s-a reţinut, dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. nu mai sunt aplicabile în cauză, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, începând cu data de 2 august 2018, care dispun că "procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ".
Pe de altă parte, caracterul inadmisibil al recursului declarat împotriva unei hotărâri definitive, pronunţate în recurs, nu poate fi influenţat nici măcar de lipsirea de efecte a dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate.
Aşadar, soluţia pronunţată de instanţă în această cauză nu are nicio legătură cu dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este susţinută de recurenţi.
Or, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, printre care figurează şi cea a legăturii dispoziţiilor ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de reformare a încheierii atacate,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii din 18 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.
Procesat de GGC - CT