Asupra recursurilor de faţă
În baza actelor şi lucrărilor de faţă constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017 a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia penală nr. 285/A din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., formulată de inculpatul B., prin apărător.
A. Deliberând asupra recursului formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate prin Decizia penală nr. 285/A din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte, secţia penală a constatat următoarele:
La termenul de judecată din 16 februarie 2018, condamnaţii A. şi B., prin apărător, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen.
În motivarea cererii inculpaţii au susţinut că reluarea dezbaterilor şi a judecăţii de către un magistrat, în complet de divergenţă, fără a se readministra probele corespunzătoare acelei faze de judecată, reprezintă o nesocotire a exigenţelor dreptului la un proces echitabil, fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţie.
Analizând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte, secţia penală a constatat că inculpaţii A. şi B., au formulat în temeiul art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen., cerere de contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 393/A din data de 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, ocazie cu care au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cu care:
"în situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea sau unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă", aceste dispoziţii fiind apreciate neconstituţionale întrucât nu impun obligaţia completului de divergenţă de a readministra probatoriul.
Înalta Curte, secţia penală a reţinut că, din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;
- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi efectul pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Analizând pe rând condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpaţii A. şi B., în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte, secţia penală a constatat, că cererea nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, secţia penală a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
În raport de obiectul cauzei de faţă - admisibilitatea, în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) şi lit. d) C. proc. pen. - s-a apreciat că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza, excepţia vizând obligaţiile instanţei ce soluţionează cauza, în complet de divergenţă în legătură cu administrarea probatoriului.
B. Deliberând asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte, secţia penală, a constatat următoarele:
La termenul de judecată din data de 04 aprilie 2018, s-a transmis la dosarul cauzei o cererea formulată de inculpatul B., prin apărător C., prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care: "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă".
În motivarea cererii, inculpatul, prin apărător, a arătat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., prin neasigurarea dublului grad de jurisdicţie, încalcă exigenţele dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 16, art. 21 şi art. 53 din Constituţia României.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., formulată de inculpatul B., prin apărător, Înalta Curte, secţia penală a apreciat-o ca fiind inadmisibilă.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege, care are legătură cu soluţionarea cauzei, or obiectul prezentei cauze îl constituie recursul împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 394 alin. (5) C. proc. pen.
II. Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017, au declarat recurs inculpaţii B. şi A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi la data de 18 mai 2018, sub nr. x/2018, fiind fixat termen la data de 25 iunie 2018.
La termenul din data de 25 iunie 2018, având în vedere imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a recurentului inculpat A., aflat în stare de deţinere, astfel cum rezultă din adresa comunicată la dosar de Penitenciarul Jilava, precum şi împrejurarea că recurentul inculpat A., aflat în stare de detenţie, lipsă la acest termen de judecată nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, potrivit art. 364 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus amânarea cauzei, stabilindu-se termen la data de 24 septembrie 2018.
Concluziile apărătorilor inculpaţilor B. şi A., ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
III.1. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată, contrar celor învederate de inculpatul A., la termenul din 24 septembrie 2018, că pe dovada de primire a minutei Deciziei penale nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflată la Dosar nr. x/2018 inculpatul a făcut menţiunea "declar recurs".
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitată de inculpatul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recursul este inadmisibil şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Totodată, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Revine aşadar părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată, în condiţiile legii procesual penale, cu exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." Subiectul îndreptăţit să formuleze recurs este persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei de judecată.
Pentru ca un act să fie considerat vătămător pentru o anume persoană, este necesar ca menţionata consecinţă negativă (fie ca rezultat, fie ca stare de pericol), să se producă efectiv, să se răsfrângă nemijlocit asupra persoanei care o invocă, să îi afecteze ori să îi pericliteze un drept sau un interes actual şi determinat.
Ţinând seama de această condiţie, este de reţinut că hotărârea instanţei este de natură a produce o vătămare unei persoane, atunci când hotărârea se referă în mod direct la acea persoană sau când, fără o referire expresă, hotărârea produce efecte asupra drepturilor sau intereselor acelei persoane, dând naştere unei situaţii juridice în care aceasta este implicată.
În cauză, prin soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii formulată de B., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., nu s-a dispus cu privire la inculpatul A. şi nici nu s-a luat vreo altă măsură care să creeze, fie şi indirect, pentru acesta o situaţie defavorabilă.
În aceste condiţii, recursul promovat de A. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017, apare ca fiind declarat de o persoană ce nu are calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a uza de această cale de atac, fiind, prin urmare, inadmisibil.
În consecinţă, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017.
III.2. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate de B., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014);
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
Astfel, se reţine că, prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, instanţa de control judiciar constată că nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor normative indicate, recurentul dorind modificarea dispoziţiilor arătate, respectiv completarea acestora cu prevederi noi, ceea ce ar echivala cu o încălcare a separaţiei puterilor în stat, întrucât instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, atribuţie care nu este conferită Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Analizând stadiul procesual al cauzei, Completul de 5 Judecători constată că recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. potrivit cărora "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă", în susţinerea recursului promovat împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) din C. proc. pen. care prevăd că: "în situaţia în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritate sau unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă", excepţie invocată în cadrul dosarului având ca obiect contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) şi d) din C. proc. pen.
În raport cu dispoziţiile procesuale criticate pentru neconstituţionalitate, văzând stadiul procesual al cauzei, Completul de 5 Judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, deoarece o posibilă soluţie a instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor ce reglementează căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunţate în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare nu mai poate avea vreo înrâurire efectivă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa cu privire la recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 394 alin. (5) din C. proc. pen.
În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, ci doar se urmăreşte o modificare a unui cadru legislativ, ceea ce determină, o dată în plus, aprecierea că aceasta nu are legătură cu cauza pendinte.
În raport de argumentaţia ce precede, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017.
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 335 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat B. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales pentru recurentul inculpat B., în sumă de 40 RON, rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă persană se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2018.
Procesat de GGC - NN