Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1, s-a respins, ca tardiv, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 05 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din C. proc. pen.
Totodată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În acest sens, s-a apreciat că aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Astfel, s-a reţinut că încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători Penal 1 la data de 05.11.2018.
Întrucât nu a fost indicată ora pronunţării dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la sfârşitul zilei de 05.11.2018, la orele 24:00 şi se împlinea la sfârşitul zilei de 07.11.2018.
Cu toate acestea, prima instanţă a constatat că faţă de data plicului poştal aflat la Dosar nr. x/2018, exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat la data de 20.11.2018, rezultând în aceste condiţii depăşirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.
S-a reţinut în acest sens că instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând celeritatea acţiunilor impuse de justa soluţionare a cauzelor penale.
Totodată, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., respectiv "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen."
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constatând ca recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, a respins, ca tardiv, recursul formulat de condamnatul A. împotriva încheierii din 05 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P2-2018 a constatat că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată rezultă cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Analizând aceste condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ s-a constatat că, în prezenta cauză, excepţia a fost invocată de către condamnatul A. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P2-2018, în Dosarul nr. x/2018 având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei încheieri prin care, la 05.11.2018, a fost respinsă ca inadmisibilă o altă excepţie de neconstituţionalitate, respectiv a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Totodată, s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen. sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
În ceea ce priveşte legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Drept urmare, condiţia legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Prin urmare, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi decât acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P2-2018 a reţinut că recurentul condamnat, aflat în stare de deţinere, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenţei juridice din oficiu de către apărătorii desemnaţi în acest sens), în calea de atac ce vizează propriul recurs exercitat împotriva încheierii din 05.11.2018 ianuarie 2018, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire excepţia de neconstituţionalitate a art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., recurs care, de altfel, a fost tardiv formulat.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători P2-2018 a apreciat că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.
În atare condiţii, s-a apreciat că, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv într-un recurs formulat tardiv de condamnat împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu referire la procedura de asigurare a asistenţei judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o înrâurire/influenţă directă cu privire la soluţia ce s-a pronunţat deja în cauză.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1, condamnatul A. a formulat recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 08.04.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată şi având fixat prim termen de judecată la data de 22 aprilie 2019.
În cuprinsul cererii de recurs, condamnatul A. a susţinut, în esenţă, că hotărârea contestată a fost pronunţată de un complet nelegal constituit şi ostil, solicitând anularea Deciziei penale nr. 30 din data de 18 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, ca fiind vădit nelegală, fără a depune însă, alte înscrisuri ori dovezi în sprijinul cererii formulate.
Prin încheierea din data de 22.04.2019, cauza a fost amânată la solicitarea recurentului condamnat A., în vederea pregătirii apărării.
Cu prilejul dezbaterilor în cauză, părţile au formulat concluzii atât cu privire la recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1, cât şi cu privire la dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în decizia anterior menţionată, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, ale reprezentantului Ministerului Public şi ale recurentului contestator fiind consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
I. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac formulată împotriva Deciziei penale nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1, constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Se constată că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Potrivit art. 129 din Constituţia României "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul declarat de condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1, prin care a fost respins, ca tardiv recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 05 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din C. proc. pen.
Aşadar, se constată că, în cauza pendinte, a fost declarat recurs împotriva unei hotărâri cu caracter definitiv, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi ordinare sau extraordinare de atac, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1.
II. În continuare, analizând recursul formulat de acelaşi condamnat împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.
Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.
Aşadar, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal.
În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, în privinţa ultimei condiţii de admisibilitate, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate menţionată priveşte dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, se constată că, raportându-se formal la exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmărind un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepţiei de neconstituţionalitate, condamnatul A. a susţinut că dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen. sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, creează confuzie şi discriminare, în acest fel fiind încălcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie.
Se constată că deşi prezenta excepţie a fost invocată de către condamnatul A., în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, prin raportare la prevederi constituţionale, iar dispoziţiile criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca fiind inadmisibilă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată instanţa de control judiciar constată că recurentul condamnat A. nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor normative indicate.
În realitate, se constată că, prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1.
II. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de acelaşi condamnat împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 30 din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.1.1.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.
Procesat de GGC - NN