Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 56 din 17 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1586 din 13 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a reţinut considerentele arătate în continuare.
Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice, în sensul că cea de-a doua nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Aceasta presupune ca, potrivit art. 430 C. proc. civ., să fi existat între aceleaşi părţi o judecată care să fi tranşat fondul procesului, o excepţie procesuală sau alt incident, aspecte contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
În speţă nu sunt îndeplinite aceste cerinţe, deoarece revizuenta apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunţate în speţe similare de către Curtea de Apel Bucureşti, în care alte persoane fizice, angajate ale aceluiaşi pârât, au participat în proces în calitate de reclamante.
Astfel, în dosarele în care s-au pronunţat deciziile pretins contrare cu decizia a cărei revizuire se solicită, revizuenta nu a figurat în proces în calitate de parte, iar judecata în acele dosare a purtat în privinţa drepturilor, chiar dacă similare, aparţinând unor alţi angajaţi ai Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman.
Hotărârile la care revizuenta face referire în sensul că ar fi potrivnice Deciziei nr. 1586 din 13 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pe care le-a depus la dosar în susţinerea cererii, reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri au fost adoptate soluţii diferite celei pronunţate prin hotărârea atacată, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat.
2. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. 1
Împotriva hotărârii menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 513 alin. (6) teza finală C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă cererea de revizuire, în condiţiile în care dispozitivul deciziei a cărei revizuire o solicită încalcă jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte drepturile salariale asupra cărora poartă litigiul.
3. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din 24 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 22 octombrie 2018.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-revizuentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
Înalta Curte constată că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate în privinţa părţilor.
Concluzia instanţei de revizuire nu este combătută de susţinerile recurentei, care atestă faptul că hotărârile potenţial potrivnice au fost pronunţate în cauze privind alte părţi însă vizează dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la stabilirea drepturilor salariale.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Faptul că instanţa de revizuire nu a analizat dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la drepturile salariale în privinţa unor persoane aflate în aceeaşi situaţie excedează cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii şi faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalităţii ori temeiniciei modului în care instanţele au soluţionat o anumită problemă de drept cu scopul de a stabili care este soluţia corectă.
Cu alte cuvinte, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Faptul că, în opinia revizuentei, aceeaşi problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, în care părţile şi calitatea acestora sunt diferite, nu atrage incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci poate reprezenta eventual o problemă de practică judiciară neunitară în privinţa căreia există alte remedii procesuale.
Obiter dictum, se cuvine a fi menţionat faptul că, în materia drepturilor salariale, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că personalul care îşi desfăşoară activitatea în "aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică" (spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, pct. 32).
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 56 din 17 ianuarie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2018.
Procesat de GGC - LM