Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR -ADA) a chemat în judecată pârâtul Teatrul German de Stat din Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige paratul la plata remuneraţiilor restante şi a TVA-ului aferent, pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru organizate de acesta începând cu data de 1 martie 2008 - până la data efectuării raportului de expertiza judiciar contabilă; să oblige pârâtul la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere aferente remuneraţiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă de către pârâtă pentru remuneraţii aferente perioadei 1 martie 2008 - până la data efectuării raportului de expertiză judiciar contabilă; să oblige pârâtul la plata către UCMR-ADA a penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere aferente remuneraţiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă de către pârât, remuneraţii datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru în perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză şi data plăţii efective; să oblige pârâtul să comunice UCMR-ADA un raport, semnat şi ştampilat de reprezentantul legal al acesteia, cuprinzând: denumirea şi datele de desfăşurare ale fiecărui spectacol de teatru susţinut în perioada 1 martie 2008 - data efectuării expertizei, cu menţionarea pentru fiecare spectacol de teatru în parte a denumirii, datei de desfăşurare, denumirii fiecărei opere muzicale, autorilor (compozitori/textieri/editori) şi duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale comunicate public în cadrul acestor spectacole şi să oblige parata la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de UCMR-ADA în aceasta cauză, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 852 din 11 iunie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea principală a reclamantei Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) în contradictoriu cu pârâtul Teatrul German de Stat din Timişoara, a obligat pârâtul la plata remuneraţiilor restante reprezentând drepturi de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolele de teatru, în perioada 1 martie 2008 - 31 octombrie 2012, în sumă de 43.629,31 RON (cu TVA), precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente în sumă de 31.348 RON, a obligat pârâtul la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente remuneraţiilor neachitate, în perioada cuprinsă între data efectuării expertizei şi plata efectivă, a obligat pârâtul să comunice UCMR-ADA raportul privind desfăşurarea spectacolelor, denumirea operelor muzicale şi a autorilor fiecăreia, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârât şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 2.039 RON.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pretenţiile reclamantei privind obligarea la plata remuneraţiei pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru organizate de pârâtul A. în perioada menţionată în petitul cererii, respectiv 1 martie 2008 - 31 octombrie 2012 sunt întemeiate. Astfel, reclamanta UCMR-ADA este organism de gestiune colectivă pentru drepturile de autor în domeniul muzical, fiind autorizat să desfăşoare această activitate de către ORDA, conform dispoziţiilor din Legea nr. 8/1996 modificată, şi fiind mandatat de membrii săi, autorii operelor muzicale, să colecteze sumele cuvenite pentru utilizările operelor muzicale, conform prevederilor Statutului UCMR-ADA, inclusiv pentru comunicarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de persoane fizice sau juridice.
Tribunalul a constatat că pentru utilizarea muzicii prin comunicare publică, autorii au dreptul la o remuneraţie prevăzută de lege, cuantumul acesteia fiind stabilit prin metodologiile aprobate prin deciziile ORDA, publicate în M.Of. , tarifele fiind diferite în funcţie de perioada în care s-a adoptat metodologia. Astfel, pentru perioada 1 martie 2018 - 12 mai 2010 se aplică metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 365/2006, iar pentru perioada 12 mai 2010 - prezent se aplică metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, care prevăd diferite tarife procentuale.
Aşa fiind, tribunalul a constatat întemeiată cererea UCMR-ADA şi ţinând cont de concluziile raportului de expertiză contabilă care s-a efectuat în speţă a obligat la plata remuneraţiilor restante, reprezentând drepturi de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacolele de teatru în perioada 1 martie 2008 - 31 octombrie 2012 în sumă totală de 43.629,31 RON cu TVA, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente, calculate de expert, în sumă de 31.348 RON, urmând ca pârâtul să fie obligat la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente remuneraţiilor neachitate în perioada cuprinsă între data efectuării expertizei şi plata efectivă.
Apreciind drept întemeiat capătul de cerere privind comunicarea informaţiilor necesare prevăzute de lege la UCMR-ADA, tribunalul a obligat pârâtul din cauză să comunice la UCMR-ADA, un raport privind desfăşurarea spectacolelor, denumirea acestora, denumirea operelor muzicale utilizate şi a autorilor acestora.
Pentru considerentele expuse mai înainte, tribunalul a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenţional A. ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei tribunalului reclamanta UCMR-ADA - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a declarat apel, iar pârâtul Teatrul German de Stat din Timişoara a declarat recurs, recalificat apel prin încheierea din 29 octombrie 2014.
În motivarea apelului declarat de reclamanta UCMR-ADA - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor se arată că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond nu a ţinut seama de integralitatea veniturilor pe care intimatul pârât reclamant le-a obţinut în cadrul activităţii de teatru în care au fost utilizate operele muzicale.
De asemenea, apelanta consideră că în mod greşit şi nelegal instanţa a respins solicitarea UCMR-ADA, încuviinţata anterior, ca d-na expert să determine remuneraţiile şi în raport de veniturile obţinute de intimatul pârât-reclamant din subvenţii sau alocaţii bugetare pentru activitatea de teatru, hotărârea fiind nemotivata sub acest aspect.
Apelanta consideră că hotărârea apelată este netemeinică şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii, întrucât au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1311 din Legea nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare.
În vederea stabilirii remuneraţiilor ce se cuvin autorilor de opere muzicale legiuitorul a stabilit drept criteriu şi veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiect la negocierii (art. 1311 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996).
Hotărârea apelata este dată astfel cu încălcarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, întrucât legiuitorul nu face distincţie intre venituri din vânzarea de bilete, publicitate ori subvenţii sau alocaţii bugetare, aşa cum a procedat instanţa de fond.
Instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire şi prevederile alin. (2) al art. 1311 din Legea nr. 8/1996 cu modificările ulterioare.
În speţă, activitatea în cadrul căreia au fost obţinute de către intimatul pârât reclamant veniturile din subvenţii şi alocaţii bugetare este cea de teatru, respectiv activitatea în cadrul căreia sunt utilizate operele muzicale.
Apelanta arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ.
A mai arătat apelanta că prin hotărârea pronunţată au fost încălcate dispoziţiile Ordinului nr. 3.055/2009 de transpunere a dispoziţiilor Directivei IV CEE.
Potrivit acestei norme legale veniturile din subvenţii şi alocaţii bugetare fac parte din categoria veniturilor din exploatare.
În cazul persoanelor juridice private cheltuieli sunt acoperite de regula numai din vânzarea de bilete.
În cazul teatrelor instituţii publice preţul de vânzare al biletelor nu este stabilit pe criterii economice (veniturile trebuie să acopere costurile), ci pe criterii sociale şi culturale (asigurarea unui acces facil pentru un număr cat mai mare de spectatori la spectacolele de teatru prin intermediul instituţiilor publice de spectacole).
Diferenţa dintre valoarea biletelor puse în vânzare (preţ impus de autoritatea publica locala) şi cheltuielile teatrului este acoperită prin subvenţii/alocaţii bugetare pe care le acorda tocmai autoritatea publica locală care decide asupra preţului biletelor.
În aceasta situaţie se înscrie şi intimatul pârât - reclamant care nu poate acoperi din preţul de vânzare stabilit pentru bilete toate cheltuielile necesare desfăşurării şi continuării activităţii de teatru.
Pentru a acoperi diferenţa dintre veniturile obţinute din vânzarea de bilete şi cheltuielile reale totale necesare realizării şi desfăşurării activităţii sale (de teatru) acesta beneficiază de subvenţii şi alocaţii bugetare (venituri din exploatare).
Prin urmare, apelanta consideră să se află în situaţia subvenţionării preţului biletelor prin acordarea unor subvenţii sau alocaţii bugetare de către autoritatea publica locala ce decide şi cu privire la preţul biletelor.
În cazul în care intimatul pârât-reclamant nu ar beneficia de aceste subvenţii sau alocaţii bugetare ar fi obligat să majoreze preţul biletelor pentru ca acesta să reflecte preţul real al acestora ce decurge din totalitatea cheltuielilor efectuate.
În motivarea apelului declarat de pârâtul Teatrul German de Stat din Timişoara se arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa reţinând eronat situaţia de fapt (art. 304, pct. 9 din C. proc. civ.).
Apelantul pârât a mai arătat că instanţa nu a ţinut cont de faptul că A., ca realizator de spectacole teatrale, are o dubla calitate vis-a-vis de muzica utilizata în spectacolele sale.
Plata acestor remuneraţii este reglementata de art. 1231, alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, modificată şi completată.
Acţiunea introductivă s-a dovedit a fi neîntemeiată sub aspectul obligării pârâtului la plata remuneraţiilor şi a penalităţilor de întârziere cu privire la aceasta categorie de opere muzicale.
Apelantul-pârât consideră că expertul a calculat ipotetic remuneraţiile în suma totală de 43.629,31 cu TVA inclus (3.701,31 + 39.928) RON precum şi penalităţi totale în sumă de 31.348 (7.439 + 23.909) RON, la plata cărora instanţa l-a obligat în mod greşit, prin eronata aplicare şi interpretare a legii. Se află în cazul operelor muzicale originale create de autori în exclusivitate pentru spectacolele de teatru puse în scenă de către pârât şi care nu au mai fost aduse anterior la cunoştinţa publica. Nu se află în prezenţa gestiunii colective obligatorii şi nici a repertoriului extins la care se refera art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.
Pe de altă parte, din contractele de drepturi de autor şi drepturi conexe încheiate cu aceşti autori, (depuse la dosar) rezultă că apelantul pârât a achitat operele muzicale, devenind proprietarul lor şi, în plus, în schimbul preţului încasat, autorii i-au cesionat în mod exclusiv şi drepturile patrimoniale de autor pe toată durata de existenţă a spectacolelor în cauză.
Conform art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoştinţa publică". Rezultă aşadar per a contrario că prevederile legale de care se prevalează UCMR-ADA, respectiv art. 1231 alin. (1) lit. e), coroborat cu alin. (2) din acelaşi art. 1231, privesc situaţia operelor muzicale ce au mai fost aduse anterior la cunoştinţa publica, ceea ce nu este cazul la acest capitol.
Aşadar instanţa a aplicat greşit prevederile art. 1231 la aceasta categorie de contracte.
Instanţa a încălcat dispoziţiile legale în materia cesiunii drepturilor de autor, prevăzute la art. 39 şi urm. din Secţiunea I, cap. VII al Legii nr. 8/1996, ignorând în plus, în mod deliberat toate considerentele pertinente şi legale ale Deciziei nr. 5043 din 29 iunie 2012 a ICSJ privitor la acest aspect (art. 304, pct. 9 din C. proc. civ.).
Altfel spus, mandatarul nu poate exercita în numele cedentului titular al dreptului de autor o prerogativa pe care autorul însuşii nu o mai poate exercita.
Pentru operele muzicale utilizate în spectacole, opere care au ca autori pe cedenţii din contractele cu clauza de cesiune exclusivă, nu se datorează organismului de gestiune colectivă remuneraţia corespunzătoare dreptului de utilizare prin comunicare publică, acest drept fiind dobândit în mod exclusiv de cesionar, prin cesiune, de la autorii acelor opere.
În plus de aceasta, mai mult decât cesiunea exclusivă, apelantul pârât a obţinut şi proprietatea operelor muzicale, achitând preţul.
Instanţa, apreciind că datorează remuneraţii în pofida acestei stări de fapt şi de drept, a încălcat normele legale prevăzute de art. 39 alin. (3), (4), art. 43 (1) din Legea nr. 8/1996.
A mai susţinut apelantul că instanţa a interpretat greşit actele deduse judecaţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora (art. 304, pct. 8 C. proc. civ.).
Instanţa, în mod greşit a ignorat interpretările date Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului prin Hotărârea a Curţii de Justiţie a U.E cât şi considerentele Deciziei nr. 5043 din 29 iunie 2012 a ICSJ.
Instanţa a conchis că în cauză prevalează dreptul intern, în speţă art. 1231 lit. e), fără nici o distincţie după cum opera muzicală a fost sau nu a fost anterior adusă la cunoştinţa publicului sau dacă publicul a fost sau nu prezent la locul de provenienţa a operei muzicale, cu toate că această chestiune a fost deja tranşată.
Apelantul pârât mai consideră că atâta timp cât a achitat remuneraţii acceptate de către intimată şi îi trimitea acesteia rapoarte cu muzica utilizată, este normal şi firesc să deţină şi licenţa pentru aceasta folosinţă.
Drept urmare, apelantul consideră că este nelegală menţionarea făcută de reclamanta UCMR-ADA la lit. d) din art. IV pct. l, lit. a) din autorizaţia licenţă neexclusivă nr. x din 29 iunie 2010, privitor la baza de calcul a remuneraţiilor şi anume "sponsorizări primite pentru spectacole".
O altă critică vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304, pct. 7 din C. proc. civ.) arătând că instanţa, nemotivat a înlăturat apărarea privind neplata remuneraţiei pentru utilizarea muzicii convenita cu parteneri străini, considerând că UCMR-ADA îi reprezintă şi pe aceştia, în baza acordurilor încheiate cu organismele de gestiune colectiva din alte ţări.
Se arată că un astfel de acord nu a fost dovedit de către intimata-reclamanta, privitor la opera muzicala "Sunetul muzicii", autorul acesteia B. încredinţând gestiunea drepturilor sale de autor către C. prin D. din Londra.
Apelantul consideră că este nelegală obligarea sa la plata în continuare a penalităţilor de întârziere în cuantum de 2% pe zi.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea a reţinut următoarele:
În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada care excede ultimilor trei ani anteriori datei cererii de chemare în judecată, excepţie invocată de apelantul-pârât în apel, în cadrul obiecţiunilor la raportul de expertiză, Curtea reţine că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiată între părţi, plata remuneraţiilor se realiza până cel mai târziu la data de 20 a lunii următoare încheierii trimestrului în cauză.
Prin urmare, între momentul naşterii obligaţiei de plată a remuneraţiilor, care este concomitent cu utilizarea operelor muzicale, şi momentul scadenţei obligaţiei de plată obligaţia este afectată de un termen suspensiv în favoarea debitorului, prescripţia începând să curgă abia de la momentul împlinirii termenului.
Ca atare, abia de la data de 20 aprilie 2008 a început să curgă termenul de prescripţie pentru obligaţiile din trimestrul întâi al anului 2008, astfel că cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 aprilie 2011 este formulată în termenul de prescripţie de 3 ani şi putea privi nu doar remuneraţiile datorate începând cu 1 martie 2008, dar chiar şi pe cele datorate începând cu 1 ianuarie 2008, având în vedere dispoziţiile art. III alin. (3) din contractul-cadru de autorizare a utilizării repertoriului muzical cu scop lucrativ - teatre nr. 59/2006, încheiat între părţi.
Chiar dacă s-ar avea în vedere dispoziţiile Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 365/2006, potrivit cu care plata diferenţei între remuneraţia finală datorată şi avans trebuia făcută în 5 zile de la utilizarea autorizată, excepţia ar fi întemeiată în ce priveşte perioada 1 martie 2008 - 15 aprilie 2008, dar ar fi total irelevantă în cauză întrucât spectacolele pentru care pârâtul datorează diferenţe de remuneraţii către reclamantă sunt situate în perioada de 3 ani anterioară datei cererii de chemare în judecată.
Curtea a constatat că susţinerea recurentului este nefondată, reclamanta putând solicita veniturile ajunse la termen până la pronunţarea sentinţei primei instanţe, în condiţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Mai mult, veniturile ajunse la termen după pronunţarea sentinţei apelate puteau fi solicitate direct în apel în condiţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Însă, faţă împrejurarea că în anexele raportului de expertiză, contrar obiectivelor stabilite şi a dispoziţiilor instanţei şi contrar chiar susţinerilor din cuprinsul raportului în sensul că patru din cele 6 variante de calcul privesc remuneraţiile datorate până la 31 octombrie 2012, expertul a înţeles să aibă în vedere doar spectacolele desfăşurate până în iulie 2011 şi nu a precizat dacă limitarea perioadei a fost realizată ca urmare a insuficienţei actelor puse la dispoziţie de către pârât sau din alte cauze şi nici nu a precizat în cuprinsul raportului sau prin altă cerere motivele pentru care a înţeles să limiteze analiza la altă perioadă decât cea stabilită prin obiective. În aceste condiţii, Curtea va analiza doar perioada acoperită de raportul de expertiză.
Referitor la spectacolele de teatru în care pârâtul a utilizat opere muzicale şi pentru care datorează remuneraţii către reclamantă, Curtea a constatat irelevantă în raport cu situaţia de fapt din prezenta cauză distincţia făcută de pârâtul-apelant între operele aduse anterior la cunoştinţa publică şi cele care nu au fost aduse anterior la cunoştinţa publicului.
Din dispoziţiile legale citate rezultă că, prin "public" se înţelege "un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia".
Or, opera muzicală a cărei interpretare este fixată şi predată teatrului, este integrată în piesa de teatru, astfel că ea ajunge la cunoştinţa actorilor, regizorilor şi a celuilalt personal artistic şi tehnic, înainte de a ajunge la cunoştinţa publicului spectacolului de teatru, iar actorii, regizorii şi celălalt personal artistic şi tehnic în mod evident depăşesc cercul normal al membrilor familiei şi al cunoştinţelor autorului muzicii.
Prin urmare, odată predată şi acceptată, opera muzicală special creată deja este adusă la cunoştinţa publicului, chiar dacă nu a făcut obiectul unei comunicări către spectatori, şi, prin urmare, poate fi gestionată colectiv.
De asemenea, Curtea a constatat că Directiva nr. 2001/29/CE, invocată de apelantul-pârât, nu are legătură cu prezenta cauză, directiva menţionată privind unele aspecte legate de utilizarea drepturilor de autor şi conexe în societatea informaţională. Or, prezenta cauză pune în discuţie utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică în scop lucrativ în cadrul spectacolelor de teatru, iar nu o utilizare a operelor muzicale într-o modalitate specifică societăţii informaţionale.
În schimb, Curtea a constatat întemeiate susţinerile pârâtului-apelant, potrivit cu care acesta nu datorează plata de remuneraţii către titularii operelor prin intermediul organismului de gestiune colectivă reclamant pentru acele opere muzicale pentru care are încheiate contracte de cesiune cu autorii operelor, contracte în temeiul cărora a achitat direct autorilor drepturile patrimoniale cuvenite pentru utilizarea operelor sub forma comunicării publice în cadrul spectacolelor de teatru.
Curtea a apreciat că prin intermediul acestor contracte autorii muzicii şi-au exercitat şi realizat în raporturile cu pârâtul dreptul patrimonial corespunzător utilizării prin comunicare publică a muzicii în cadrul spectacolelor realizate de pârât, aşa încât nu se mai pune problema realizării acestor drepturi prin intermediul organismului de gestiune colectivă.
Prin urmare, mandatul legal de gestiune deţinut de organismul de gestiune colectivă nu poate prevala exercitării directe a drepturilor de către titulari.
Raportat la analiza de mai sus, Curtea a constatat că în prezenta cauză pârâtul a făcut dovezi contrare prezumţiei instituite de art. 1231 din Legea nr. 8/1996, prin depunerea unor contracte prin care anumiţi autori au cedat pârâtului dreptul de comunicare publică cu privire la anumite opere muzicale, astfel că, în raporturile cu pârâtul, respectivii autori şi-au gestionat individual dreptul de comunicare publică a respectivelor opere.
Astfel, apelantul-pârât a făcut dovada că a încheiat contracte de comandă opere muzicale şi, respectiv, producţii muzicale, care cuprind şi clauze de cesiune a dreptului de utilizare a operelor în cadrul spectacolelor de teatru, pe toată durata de existenţă a următoarelor spectacole: 1. "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici" - contractul nr. x/1.02.2008);
2. "Vrăjitorul din Oz" - contractul nr. x/11.09.2009);
3. "Cameristele-Die Zofen" - contractul nr. x/17.11.2010);
4. "Mountainbikerii" - contractul nr. x/26.11.2010);
5. "Frumoasa şi Bestia" - contractul nr. x/27.03.2007);
6. "Scaunele" - contractul nr. x/1.02.2005);
7. "Omul invizibil" - contractul nr. x/16.12.2010;
8. "Don Carlos" - contractul nr. x/13.04.2011;
9. "Prima iubire" - contractul nr. x/27.04.2011;
10. "Urâtul" - contractul nr. x/29.08.2011;
11. "Hänsel şi Gretel" - contractul nr. x/19.12.2011;
12. "Cuplutoniu" - contractul nr. x/29.12.2011;
13. "Neînţelegerea" - contractul nr. x/18.04.2012;
14. "Shaking Shakespeare" - contractul nr. x/7.04.2010;
15. "Judecata" - contractul nr. x/8.03.2007 şi actul adiţional nr. 1.
Întrucât drepturile corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în cadrul acestor spectacole de teatru au fost exercitate de titulari prin contracte directe, prin care au cedat pârâtului aceste drepturi pe perioada de existenţă a acestor spectacole, Curtea a constatat că reclamantul, ca mandatar legal al titularilor, nu mai poate solicita de la pârât remuneraţii pentru utilizarea acestor opere muzicale.
De asemenea, au fost apreciate ca întemeiate susţinerile pârâtului-apelant în sensul că nu datorează plata remuneraţiilor prin intermediul UCMR-ADA pentru muzica utilizată în cadrul spectacolului "Sunetul Muzicii". Astfel, pentru muzica utilizată în acest spectacol, pârâtul-reclamant a făcut dovada că are încheiat contract de licenţă, valabil pe perioada iunie 2009 - iunie 2011.
Curtea a constatat că aceste remuneraţii sunt datorate doar pentru acele spectacole în care au fost utilizate opere muzicale pentru care pârâtul nu a încheiat contracte de cesiune a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale direct cu autorii muzicii utilizate şi nici contracte de licenţă cu organisme de gestiune străine care gestionează drepturile asupra operelor muzicale utilizate.
În perioada analizată în prezenta cauză, spectacolele de teatru în care au fost utilizate opere muzicale pentru care pârâtul nu are astfel de contracte au fost următoarele:
1. "Comedie pe întuneric"
2. "Cui îi este frică de Virginia Wolf"
3. "Cântăreaţa cheală"
4. "Sold out"
5. "Vara cântă cu noi"
Având în vedere dispoziţiile art. 1182 C. civ., Curtea a constatat că părţile au ajuns la un acord cu privire la existenţa obligaţiei de plată a remuneraţiei, dar nu şi cu privire la baza de calcul şi nici cu privire la întinderea dreptului de reprezentare a reclamantei în ce priveşte colectarea remuneraţilor atunci când există contracte de cesiune de drepturi încheiate de pârât direct cu autorii muzicii sau contracte de autorizare/licenţă încheiate de pârât cu alte organisme.
Cu privire la cel de-al doilea aspect, faţă de concluzia analizei de mai sus, Curtea a constatat că este fondată cererea reconvenţională în privinţa solicitării de a fi obligată reclamanta să elibereze pârâtului autorizaţie/licenţă neexclusivă în care să se menţioneze că vizează comunicarea publică în cadrul spectacolelor de teatru a operelor muzicale, altele decât cele pentru care pârâtul are contracte de cesiune a drepturilor de autor încheiate direct cu autorii muzicii utilizate în cadrul acestor spectacole sau pentru care pârâtul a dobândit dreptul de utilizare de la organisme de gestiune străine al căror membru este titularul dreptului de autor asupra muzicii utilizate şi a achitat acestor organisme sumele datorate.
Criticile formulate de UCMR-ADA referitoare la greşita neincludere în baza de calcul a remuneraţiilor a subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare au fost apreciate ca fondate.
Astfel, potrivit art. 131 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/2996, în forma incidentă în prezenta cauză, unul din criteriile legale în raport de care se negociază metodologiile este reprezentat de "veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;".
Între părţi a fost încheiat contractul cadrul nr. x/2006, la momentul la care plata remuneraţiilor era reglementată de H.G. nr. 769/1999.
Pe parcursul derulării raporturilor contractuale dintre părţi a intrat în vigoare Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 365/2006. Curtea apreciază că dispoziţiile acestei metodologii nu au fost aplicabile în raporturile dintre părţi, având în vedere dispoziţiile art. 1312 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, potrivit cu care "Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1)-(9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declanşării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs de negociere directă a unui contract de licenţă sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivă". Întrucât părţile încheiaseră, anterior intrării în vigoare a acestei metodologii contractul cadrul nr. x/3.07.2006, clauzele acestuia au continuat să producă efecte între părţi până la expirarea a 30 de zile de la momentul la care reclamanta a trimis pârâtului o nouă autorizaţie licenţă neexclusivă (nr. x/29.06.2010 - filele x şi urm. din vol. I al dosarului Tribunalului), Curtea constatând că trimiterea acestei noi autorizaţii către pârât echivalează cu o notificare scrisă, efectele acestei notificări fiind cele prevăzute la art. VII alin. (2) din Contractul-cadru nr. x/3.07.2006, respectiv rezilierea acestui contract-cadru. Prin urmare, de la expirarea acestui termen, raporturile dintre părţi nu au mai avut bază contractuală până la realizarea acordului părţilor asupra autorizaţiei nr. x/29.06.2010 cu privire la care şi pârâtul şi-a dat acordul, dar cu obiecţiuni, autorizaţia primind nr. x/1.03.2011 şi fiind înregistrată la reclamant din nou sub nr. de intrare x/1.03.2011. În această perioadă, baza legală a utilizării muzicii în scop lucrativ în cadrul spectacolelor de teatru a fost Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010.
S-a mai reţinut că pârâtul nu a făcut dovada că o parte din veniturile sale provin din alte activităţi decât cea de teatru. Totodată, în raportul de expertiză au fost avute în vedere doar acele subvenţii şi alocaţii care nu au avut altă destinaţie decât aceea de desfăşurare a activităţii de teatru.
Toate concluziile de mai sunt aplicabile raporturilor dintre părţi doar pe perioada cât acestea au fost guvernate de dispoziţiile Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 189/2010, în cele două forme succesive ale acesteia, fie în mod direct, fie ca efect al transpunerii acestei Metodologii în raporturile contractuale dintre părţi.
În raport de cele reţinute mai sus şi conform datelor extrase din raportul de expertiză, rezultă că pârâtul este restant cu sumele reprezentând diferenţa între remuneraţia calculată prin raportare la baza de calcul care include şi subvenţiile bugetare şi remuneraţia minimă deja achitată pentru spectacole.
În consecinţă, suma totală pe care pârâtul o datorează reclamantei pe perioada analizată cu titlu de remuneraţie pentru comunicare publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru este de 14.361,75 RON.
La această sumă se adaugă penalităţile de întârziere, de 0,2%/zi de întârziere pentru spectacolele desfăşurate în perioada în care era incidentă Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010 în forma dată prin Hotărârea Arbitrală din 12.04.2010 (art. 4 alin. (4), respectiv de 0,1%/zi de întârziere pentru spectacolele desfăşurate începând cu data de 16 iunie 2011 când a fost publicată forma finală a aceleiaşi Metodologii, astfel cum a fost stabilită prin Decizia civilă nr. 139A/2011 pronunţată de Curtea de Apel şi publicată prin Decizia ORDA nr. 203/2011.
În consecinţă, Curtea a admis ambele apeluri şi, schimbând în parte sentinţa apelată, a admis în parte cererea principală şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.361,75 RON, reprezentând remuneraţii restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreaţa cheală", "Sold out" şi "Vara cântă cu noi", desfăşurate în perioada noiembrie 2010 - iulie 2011. Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere la plata următoarelor sume (remuneraţii):
1). 1.809,49 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Comedie pe întuneric" din luna noiembrie 2010;
2). 633,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cui îi e frică de Virginia Wolf" din luna noiembrie 2010;
3). 2.047,63 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna noiembrie 2010;
4). 2.738,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Sold out" din luna noiembrie 2010;
5). 1.298,60 RON (câte 649,3 RON pentru fiecare din cele două spectacole), începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna februarie 2011;
6). 429,94 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna martie 2011;
7). 812,41 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna aprilie 2011.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de 0,2% sau 0,1% pe zi de întârziere (după cum desfăşurarea spectacolelor a avut loc înainte de 15.06.2011 inclusiv - caz în care penalităţile vor fi de 2% pe zi de întârziere - sau după această dată - caz în care penalităţile vor fi de 0,1% pe zi de întârziere) la plata sumei de:
8). 3.938,90 RON (câte 1969,45 RON pentru fiecare spectacol), începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolelor "Cântăreaţa cheală" din luna iunie 2011.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere la plata sumei de:
9). 653,56 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Vara cântă cu noi" din luna iulie 2011.
Pentru ipoteza în care data desfăşurării spectacolului nu va putea fi identificată, aceasta a fost considerată a fi ultima zi a lunii în care a avut loc spectacolul, iar pentru lunile în care au avut loc mai multe spectacole pentru care se datorează remuneraţii restante acestea vor fi considerate că au avut loc câte unul pe zi în fiecare din ultimele zile ale lunii respective, primul fiind cel pentru care se datorează remuneraţia cea mai mică şi ultimul cel pentru care se datorează remuneraţia cea mai mare.
Pentru toate sumele menţionate mai sus penalităţile au fost calculate până la data plăţii efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remuneraţie restantă.
Totodată, Curtea a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta să elibereze pârâtului autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică în cadrul spectacolelor de teatru a operelor muzicale, altele decât cele pentru care pârâtul are contracte de cesiune a drepturilor de autor încheiate direct cu autorii muzicii utilizate în cadrul acestor spectacole sau pentru care pârâtul a dobândit dreptul de utilizare de la organisme de gestiune străine al căror membru este titularul dreptului de autor asupra muzicii utilizate şi a achitat acestor organisme sumele datorate.
Curtea a menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la obligarea pârâtului de a comunica reclamantei raportul privind desfăşurarea spectacolelor, denumirea operelor muzicale şi a autorilor acestora, precum şi durata utilizării şi a respins în rest cererea principală şi cererea reconvenţională.
Totodată, având în vedere culpa procesuală comună şi ţinând seama de dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., Curtea a compensat cheltuielile de judecată în primă instanţă şi în apel.
Împotriva Deciziei nr. 928A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Teatrul German de Stat din Timişoara care a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul exonerării de la plata sumei de 14.631,75 RON reprezentând remuneraţii restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreaţa cheală, "Sold out" şi "Vara cântă cu noi", desfăşurate în perioada noiembrie 2010 - iulie 2011, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente.
În subsidiar, se solicită instanţei de recurs să se constate că obligarea la plata penalităţilor calculate până la data plăţii efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remuneraţie restantă se priveşte ca împovărătoare şi consideră că trebuie să se dispună obligarea sa la plata penalităţilor până la data pronunţării hotărârii în apel.
În ceea ce priveşte sumele ce reprezintă alocaţii bugetare, s-a susţinut că între veniturile avute în vedere la pct. 6 lit. a) din Metodologia publicată prin decizia ORDA 189/2010 nu intră şi subvenţiile şi alocaţiile bugetare, apărare neîmpărtăşită în nod netemeinic de către instanţa de apel.
De altfel, dispoziţiile art. 1311 lit. f) din Legea nr. 8/1996 arată că "veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii". Aceste dispoziţii legale nu fac trimitere nici măcar indirect la venituri din sponsorizări, alocaţii bugetare, subvenţii, indicând în mod expres venituri obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii. Or, veniturile din această activitate sunt veniturile din vânzarea biletelor la spectacole. Dacă legiuitorul ar fi avut altă intenţie relativ la aceste venituri, adică să includă şi alte venituri în baza de calcul, cu certitudine ar fi făcut-o.
În consecinţă, unde legea nu distinge, nu trebuie să se distingă, în sens contrar, s-ar adăuga la lege, ceea ce de asemenea este interzis.
Se mai solicită să se constate că obligarea lor la plata penalităţilor calculate până la data plăţii efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remuneraţie restantă se priveşte ca împovărătoare aşa după cum este indicat în dispozitivul Deciziei civile nr. 928/A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar cu nr. x/2011, relativ la data pronunţării acestei decizii, anume 25 octombrie 2017, raportat la data comunicării acestei decizii: 5 noiembrie 2018, data prezentării la Serviciul Poştal Bucureşti şi 6 noiembrie 2018 data sosirii la Timişoara OPD.
Această comunicare a parvenit la Registratura Teatrului German de Stat Timişoara la data de 12 noiembrie 2018, dată la care a fost înregistrată sub nr. x/12.11.2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 264 teza 1 vechiul C. proc. civ., "Motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare". Acest termen este un termen de recomandare, împotriva nerespectării acestui termen, nici vechiul C. proc. civ., nici noul C. proc. civ. nu instituie nicio sancţiune.
Dar, cu toate acestea, nerespectarea acestui termen sancţionează pe debitorii obligaţiei de plată, cu plata nejustificată a penalităţilor de întârziere, aşa după cum rezultă în mod indubitabil şi fără putinţă de interpretare contrarie din chiar dispozitivul Deciziei civile nr. 928/A:
"Pentru toate sumele menţionate mai sus penalităţile vor fi calculate până la data plăţii efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu remuneraţie restantă".
Se consideră că este anormal să fie obligaţi să plătească penalităţi/zi întârziere timp de mai bine de un an în care decizia atacată nu le-a fost comunicată din motive neimputabile.
Dacă decizia le-ar fi fost comunicată într-un termen rezonabil, ar fi putut ori să exercite în termen calea de atac a recursului, ori să achite voluntar obligaţia de plată a debitului şi a penalităţilor aferente.
Art. 6 din Convenţia CEDO statuează clar dreptul părţilor la un proces echitabil. Ori, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil este denatura unui proces echitabil, ceea ce în speţă nu este vorba.
Este adevărat că prezentul litigiu a fost declanşat sub imperiul vechiul C. proc. civ., urmând a fi soluţionat în coordonatele acestuia.
Aceste dispoziţii sunt în strictă concordanţă cu spiritul C.E.D.O. care trebuie să prevaleze şi în speţa dedusă judecăţii, ce se soluţionează în coordonatele vechii legi procedurale.
În lipsa unui text legal pe care să se fundamenteze expres cererea, se consideră că doar instanţa de recurs poate da lumină acestui aspect, în consecinţă, se solicită admiterea recursului într-una din modalităţile indicate.
În drept, se întemeiază prezentul recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 teza 2 vechiul C. proc. civ. şi art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, considerând că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs valorifică nemulţumirea recurentului pârât faţă de soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte modalitatea de includere în baza de calcul a remuneraţiilor restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru a subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare şi este încadrabil în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 5 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010.
În şedinţa publică din 18 ianuarie 2018 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul pârât Teatrul German de Stat din Timişoara a învederat instanţei că renunţă la acest motiv de recurs, depunând în acest sens şi o cerere în cuprinsul căreia arată că îşi menţine capătul de cerere subsidiar din memoriul de recurs declarat.
Faţă de cererea formulată de recurentul pârât, cu privire la renunţarea la motivul de recurs principal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine următoarele:
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie, care sunt acte de voinţă ale părţilor cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.
Prin urmare, renunţarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procesual de dispoziţie permis părţilor în procesul civil.
Pe de altă parte, se reţine că instituţia renunţării la judecată este reglementată în art. 246 C. proc. civ., iar potrivit art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 298 din acelaşi Cod, dispoziţiile de procedură privind judecata în apel, respectiv în primă instanţă, se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Potrivit dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Astfel, se reţine că dispoziţiile legale cuprinse în art. 246 C. proc. civ., ce reglementează renunţarea la judecarea unei cereri, nu sunt potrivnice celor cuprinse în art. 299 - 316 C. proc. civ. şi, prin urmare, acestea se aplică şi în faza procesuală a recursului.
Manifestarea de voinţă în sensul renunţării la judecată este un act de dispoziţie, o desistare a recurentului, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanţei de apel, această manifestare de dispoziţie fiind neîndoielnică şi neechivocă.
În urma verificării îndeplinirii condiţiilor şi exigenţelor art. 246 C. proc. civ., având în vedere poziţia exprimată de recurentul-pârât cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte reţine că restrângerea motivelor iniţiale de recurs, în sensul renunţării în cursul judecării recursului la una sau mai multe critici formulate, este o expresie a principiului disponibilităţii, pe care instanţa de recurs nu o poate cenzura, constatând-o ca atare.
În plus, dacă este posibilă renunţarea la judecarea recursului, cu atât mai mult este permisă renunţarea la un motiv de recurs, astfel că se va lua act de renunţarea la acel motiv de recurs.
Cu privire la motivul de recurs subsidiar invocat de recurent, referitor la eronata stabilire a datei până la care sunt datorate penalităţile de întârziere de către pârât, deşi nu se invocă dispoziţiile legale incidente, această critică se circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţinerile recurentului pârât sub acest aspect nu subzistă.
Prin decizia civilă atacată a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 14.361,75 RON, reprezentând remuneraţii restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreaţa cheală", "Sold out" şi "Vara cântă cu noi", desfăşurate în perioada noiembrie 2010- iulie 2011, precum şi la plata către reclamantă a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere la plata următoarelor sume (remuneraţii):
1). 1.809,49 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Comedie pe întuneric" din luna noiembrie 2010;
2). 633,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cui îi e frică de Virginia Wolf" din luna noiembrie 2010;
3). 2.047,63 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna noiembrie 2010;
4). 2.738,11 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Sold out" din luna noiembrie 2010;
5). 1.298,60 RON (câte 649,3 RON pentru fiecare din cele două spectacole), începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna februarie 2011;
6). 429,94 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna martie 2011;
7). 812,41 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Cântăreaţa cheală" din luna aprilie 2011.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de 0,2% sau 0,1% pe zi de întârziere (după cum desfăşurarea spectacolelor a avut loc înainte de 15 iunie 2011 inclusiv - caz în care penalităţile vor fi de 2% pe zi de întârziere - sau după această dată - caz în care penalităţile vor fi de 0,1% pe zi de întârziere) la plata sumei de:
8). 3.938,90 RON (câte 1969,45 RON pentru fiecare spectacol), începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolelor "Cântăreaţa cheală" din luna iunie 2011.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere la plata sumei de:
9). 653,56 RON, începând cu a 46-a zi de la data desfăşurării spectacolului "Vara cântă cu noi" din luna iulie 2011.
Pentru ipoteza în care data desfăşurării spectacolului nu va putea fi identificată, aceasta a fost considerată a fi ultima zi a lunii în care a avut loc spectacolul, iar pentru lunile în care au avut loc mai multe spectacole pentru care se datorează remuneraţii restante acestea au fost considerate că au avut loc câte unul pe zi în fiecare din ultimele zile ale lunii respective, primul fiind cel pentru care se datorează remuneraţia cea mai mică şi ultimul cel pentru care se datorează remuneraţia cea mai mare.
Pentru toate sumele menţionate mai sus penalităţile au fost calculate până la data plăţii efective a sumei corespunzătoare datorată cu titlu de remuneraţie restantă.
Recurentul pârât invocă faptul că nu poate fi obligat la plata unor penalităţi pe o perioadă îndelungată, din moment ce timp de mai bine de un an decizia atacată nu i-a fost comunicată din motive neimputabile.
Criticile formulate în susţinerea culpei instanţei nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, în sensul că dacă decizia le-ar fi fost comunicată într-un termen rezonabil, ar fi putut ori să exercite în termen calea de atac a recursului, ori să achite voluntar obligaţia de plată a debitului şi a penalităţilor aferente. Data comunicării hotărârii atacate prezintă relevanţă pentru declararea căii de atac, nu şi pentru executarea voluntară a obligaţiei de plată de către pârât.
Achitarea de către pârât a obligaţiei de plată a sumei de 14.361,75 RON, reprezentând remuneraţii restante datorate pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru "Comedie pe întuneric", "Cui îi pasă de Virginia Wolf", "Cântăreaţa cheală", "Sold out" şi "Vara cântă cu noi", desfăşurate în perioada noiembrie 2010 - iulie 2011, precum şi la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere, obligaţii stabilite prin dispozitivul deciziei civile atacate nu este condiţionată decât de îndeplinirea condiţiilor legale privind executarea voluntară a obligaţiei, C. civ. reglementând executarea voluntară a obligaţiei de către debitor, indiferent de obiectul obligaţiei.
Aşadar, obligaţia de plată a sumei respective putea fi executată de către pârât voluntar de la data pronunţării deciziei atacate, astfel încât să se limiteze curgerea penalităţilor la care a fost obligat.
Drept urmare, pentru toate sumele menţionate mai sus penalităţile au fost calculate în mod just până la data plăţii efective a sumei corespunzătoare datorate cu titlu de remuneraţie restantă, neexistând dispoziţii legale care să fi fost încălcate de instanţa de apel în contextul operaţiunii de aplicare a prevederilor legale incidente.
Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Teatrul German de Stat din Timişoara împotriva Deciziei nr. 928A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu consecinţa menţinerii deciziei civile atacate.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi reţinând culpa procesuală a recurentului pârât, ca parte căzută în pretenţii, va obliga pe recurentul-pârât Teatrul German de Stat din Timişoara la plata sumei de 2.975 RON către intimata-reclamantă UCMR-ADA Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Teatrul German de Stat din Timişoara împotriva Deciziei nr. 928A din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul-pârât Teatrul German de Stat din Timişoara la plata sumei de 2.975 RON către intimata-reclamantă UCMR-ADA Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL