Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1024/2019

Şedinţa publică din data de 15 mai 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.08.2008 de B.N.P.A. C. şi D., având ca obiect imobilul apt. 31, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x şi înscris în CF xN a O.C.P.I. sector 4, pentru motiv de cauză ilicită şi imorală şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.

Prin Sentinţa civilă nr. 10979 de la 10 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cererea a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, secţia a IV-a civilă, la data de 26 octombrie 2016, sub nr. x/2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 244 de la 22 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.08.2008 de B.N.P.A. C. şi E., a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantului apartamentul nr. x situat în Bucureşti, str. x, identificat cu număr cadastral vechi x/31 şi înscris în C.F. veche x/N a O.C.P.I. sector 4 Bucureşti, în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 5.886 RON, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 909 A de la 06 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă. A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că respingerii cererii ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

Instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra incidenţei art. 968 din C. civ., invocat de reclamant, pronunţând o hotărâre nelegală - motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, reclamantul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 968 din vechiul C. proc. civ., susţinând că actul de vânzare-cumpărare are o cauza nelicită, contrară bunelor moravuri, ce conduce la nulitatea absolută a acestuia.

Prima instanţă a analizat şi a interpretat în mod corect întregul material probator administrat de părţi şi a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 968 din vechiul C. civ., privind cauza ilicită, contrară bunelor moravuri, care a stat la baza încheierii actului juridic, constatând nulitatea absolută a acestui act juridic.

Instanţa de apel a analizat criticile formulate de apelanta-pârâtă şi a dat o interpretare greşită, concluzionând că nu ar fi fost încălcate cerinţele dispoziţiilor art. 948, art. 966 şi art. 967 din vechiul C. civ., fără a face nicio analiză cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 968 din acelaşi cod, în mod corect şi legal reţinut şi aplicat de instanţa de fond.

Or, în aceste condiţii, se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra incidenţei art. 968 din vechiul C. civ., inclusiv administrarea de noi probatorii în cadrul devolutiv al apelului.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu au fost încălcate cerinţele prevăzute de art. 948, art. 966 şi art. 967 privind valabilitatea actului juridic, pronunţând o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, caz prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Curtea de apel a primit fără o analiză atentă a întregului material probator administrat de părţi, susţinerile apelantei-pârâte, în sensul că actul de vânzare-cumpărare încheiat este perfect legal, în condiţiile în care era în relaţii de concubinaj cu reclamantul, ar fi avut suficiente venituri şi a plătit efectiv preţul prevăzut în actul de vânzare-cumpărare, susţinând în final că nu există niciun element de dol, cauză ilicită şi/sau imorală, la momentul încheierii actului juridic, acesta fiind perfect valabil.

Apelanta-pârâtă a încercat să susţină că preţul a fost în mod real plătit, iar susţinerile reclamantului că ar fi fost înşelat, indus în eroare de către apelanta-pârâtă şi prietena sa, cu suma de peste 1.000.000 euro, nu sunt adevărate.

Conform dispoziţiilor art. 966 din vechiul C. civ., "Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect".

Analizând recunoaşterile parţiale la interogatoriul luat intimatei-pârâte (răspunsurile la întrebările nr. 2, 3, 12, 13 şi 14) şi declaraţiile martorilor, rezultă următoarele elemente definitorii în cauză: părţile au trăit în concubinaj o lungă perioadă de timp, până la începutul anului 2014; intimata-pârâtă nu a avut niciodată un loc de muncă, fiind întreţinută de recurentul-reclamant; recurentul-reclamant a dorit salvarea relaţiei de concubinaj, scop în care i-a înstrăinat prin actul de vânzare-cumpărare imobilul în cauză intimatei-pârâte, dar, voinţa reală la momentul încheierii actului juridic nu a fost aceea de a înstrăina imobilul şi a încasa preţul, ci de a salva relaţia de concubinaj.

Faptul că la foarte scurt timp după încheierea actului juridic, în anul 2009, părţile s-au despărţit confirmă că scopul, cauza încheierii actului juridic - condiţie de fond a valabilităţii acestui act - a fost cu totul alta, imorală şi ilicită.

În concluzie, actul juridic în cauză, respectiv obligaţia de vânzare a apartamentului este fără cauză licită.

În plus, în condiţiile inducerii în eroare a recurentului-pârât şi menţinerii în eroare a acestuia, de către intimată şi complicea sa, în scopul de a fi înşelat, de a i se sustrage o sumă ce depăşeşte 1.000.000 euro, aceste mijloace viclene întrebuinţate de intimata-pârâtă i-au afectat în mod determinant consimţământul recurentului-reclamant, liber exprimat la momentul semnării actului juridic, fiind incidente dispoziţiile art. 960 din vechiul C. civ., care reglementează dolul, cauză de nulitate absolută a actului juridic.

În concluzie, actul juridic este fondat pe o cauză falsă, nelicită, prin mijloace viclene, maşinaţiuni cu implicaţii penale, situaţie în care nu produce niciun efect, fiind lovit de nulitate absolută, conform art. 966 şi art. 967 C. civ. vechi.

Art. 968 din vechiul C. civ. statuează:

"Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice".

Actul juridic încheiat are o cauză ilicită, imorală, contrară bunelor moravuri, ceea ce conduce la nulitatea absolută a actului.

Analizând probatoriul administrat, singura concluzie este aceea că scopul în care a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare nu a fost înstrăinarea apartamentului, ci salvarea şi menţinerea raporturilor de concubinaj care ulterior s-au dovedit dezastruoase pentru recurentul-reclamant, fiind adus în pragul suicidului şi al falimentului moral şi financiar.

Argumentul juridic adus de instanţa de apel, în sensul că o asemenea situaţie de fapt acceptată de vânzător, chiar şi pentru menţinerea unei relaţii extraconjugale, azi nu ar mai reprezenta o cauză ilicită, imorală în sensul dispoziţiilor C. civ., nu poate fi primită, deoarece valorile fundamentale etice şi morale nu pot fi încălcate.

Mai mult, acest argument este combătut cu înscrisuri noi, care dovedesc că intimata-pârâtă, împreună cu complicea sa, prin mijloace infracţionale l-au înşelat pe recurentul-reclamant cu peste 1.000.000 euro, situaţie în care acesta, imediat după ce a fost anunţat de organele de poliţie cu privire la implicarea sa într-un grup infracţional, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

Aşadar, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 988 din vechiul C. civ., cauza, scopul încheierii actului juridic fiind ilegală, ilicită, contrară bunelor moravuri, sancţionată de lege cu nulitatea absolută.

În legătură cu preţul stipulat în actul de vânzare-cumpărare, reclamantul a susţinut că preţul de 120.000 euro nu s-a plătit şi că, oricum, cumpărătoarea nu realiza venituri, era în întreţinerea sa şi nu deţinea o asemenea sumă de bani.

Pârâta a invocat excepţia de autenticitate a actului şi inadmisibilitatea probei cu martori, pentru a dovedi situaţia contrară celei înscrise în actul notarial, pretinzând că preţul a fost plătit, că ar fi avut venituri suficiente, vânzând în 1998 un apartament în zona Unirii şi încasând o indemnizaţie de revoluţionar, urmare decesului tatălui său.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu s-ar fi răsturnat prezumţia de plată a preţului, întrucât martorul F. ar fi relatat situaţia de fapt cunoscută de la reclamant.

Recurentul-reclamant a dovedit cu probele administrate, răspunsuri la interogatoriu, acte scrise şi declaraţia martorului F., că: intimata-pârâtă a fost permanent întreţinută de reclamant prin plata unor sume de bani consistente, lunar; aceasta nu a fost niciodată încadrată în muncă; chiar dacă ar fi vândut un mic apartament în anul 1998, nu a făcut dovada că suma încasată cu titlu de preţ ar fi fost economisită timp de 10 ani şi investită, alături de aproximativ 100.000 euro, în plata preţului prevăzut în actul juridic în cauză; intimata-pârâtă l-a înşelat pe recurentul-reclamant, împreună cu complicea sa, cu sume ce depăşesc 1.000.000 euro.

În cauză, recurentul a dovedit că preţul stipulat în actul juridic dedus judecăţii, nu a fost plătit de cumpărătoare.

Determinantă, însă, este cauza falsă, ilicită, contrară bunelor moravuri, care conduce la nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare.

În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Ambele părţi au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 20 martie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen astăzi, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil, se impune a se arăta că, deşi în cauză au fost formulate două cereri de recurs de către reclamantul A., prin intermediul a doi apărători, respectiv: avocat G. şi prin Societatea de Avocaţi H., astfel cum reiese din nota de informare înregistrată la 30 ianuarie 2018, avocatul G. a adus la cunoştinţă instanţei încetarea contractului de asistenţă juridică încetând cu data de 07.12.2017 şi necesitatea ca reclamantul să îşi însuşească recursului declarat de acest apărător.

Totodată, în faţa Înaltei Curţi, recurentul a fost reprezentat de avocat I., care a susţinut în exclusivitate motivele de recurs formulate prin Societatea de Avocaţi H.

Raportat la aceste considerente, recursul va fi analizat din perspectiva motivelor invocate în această din urmă cerere.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs constă în faptul că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra incidenţei art. 968 din C. civ., invocat de către reclamant.

Deşi recurentul invocă, în susţinerea acestui motiv de recurs, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în realitate, critica de nelegalitate este reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, casarea putând fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aşadar, instanţa trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, cu menţionarea motivelor pentru care unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi soluţionarea acestora, normele juridice aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.

Art. 968 din vechiul C. civ., invocat de către recurent, statuează: "Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice".

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat şi a expus argumentat motivele pentru care nu poate fi reţinută nulitatea contractului de vânzare-cumpărate încheiat între părţi pentru cauză imorală şi deci ilicită, concluzia instanţei fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 948, art. 966 şi art. 967 din C. civ.

Astfel, hotărârea respectă exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupunând ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Recurentul arată că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că în speţă nu au fost încălcate cerinţele impuse de art. 948, art. 966 şi art. 967 din vechiul C. civ., privind valabilitatea actului juridic.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocă încălcarea dispoziţiilor art. 948, art. 966 şi art. 967 din vechiul C. civ., în expunerea argumentelor face trimitere la situaţia de fapt, la probele administrate în cauză, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţa de apel.

Argumentele la care recurentul face trimitere, respectiv: interogatoriul administrat intimatei-pârâte, depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, starea de concubinaj a părţilor, aspectele care în opinia sa demonstrează imposibilitatea intimatei de a achita preţul contractului, reprezintă critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Reiese, aşadar că invocarea încălcării dispoziţiilor art. 948, art. 966 şi art. 967 din vechiul C. civ., de către instanţa de apel, este formală.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 909A din 6 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 909A din 6 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2019.

Procesat de GGC -NN