Ședințe de judecată: August | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 110/A/2019

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2019

Deliberând asupra apelului declarat de persoana vătămată A. împotriva Sentinţei penale nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B., în baza acte de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu inculpatul B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. (faptă din data de 14 decembrie 2017).

În temeiul art. 396 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 80 din C. pen., s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. În temeiul art. 81 din C. pen., s-a aplicat inculpatului un avertisment. În temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată latura civilă. În temeiul art. 485 alin. (4) din C. proc. pen., raportat la art. 398 din C. proc. pen., cu referire la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care 100 RON cheltuieli aferente fazei de urmărire penală).

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că la data de 4 ianuarie 2019 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2019 acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu privire la inculpatul B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei că, la data de 14 decembrie 2017, ora 11:33, a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului persoanei vătămate A., lovitură care i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Totodată, s-a precizat că situaţia de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea şi declaraţiile persoanei vătămate A.; declaraţii suspect/inculpat B.; declaraţii martorii C., D., E., F., G., H., I., J. şi K.; imagini video captate de camera de supraveghere; Certificatul medico-legal nr. 1377/A2-D din 15 decembrie 2017.

S-a mai precizat că soluţia ce urmează a fi dată în cauză - respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei, cu aplicarea unui avertisment - cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat. Totodată a fost înaintat instanţei Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 din C. proc. pen.

În faţa instanţei de fond a fost prezent inculpatul, asistat de apărător ales (delegaţie aflată la dosar) şi persoana vătămată. Totodată, instanţa a dispus ataşarea la dosarul cauzei a fişei de antecedente penale a inculpatului. Atât inculpatul, cât şi persoana vătămată au depus la dosar concluzii scrise.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Persoana vătămată A. şi inculpatul B. sunt avocaţi în cadrul Baroului Galaţi, dar între cei doi nu au existat relaţii de prietenie ori de colaborare profesională în decursul timpului. Potrivit declaraţiilor inculpatului B., a soţiei acestuia, H., dar şi a martorilor propuşi în apărare, începând cu anul 2011 şi până în luna decembrie 2018, persoana vătămată A. a manifestat un comportament neadecvat, cu conotaţie sexuală faţă de H. (avocat în cadrul aceluiaşi barou), exprimat verbal şi chiar fizic, prin invitaţii repetate la "o cafea în oraş", cuvinte, gesturi şi priviri tendenţioase ori atingeri discrete, aspect ce a avut ca efect lezarea demnităţii umane şi crearea unui mediu colegial umilitor şi jignitor.

La data de 14 decembrie 2017, în jurul orelor 1130, inculpatul B. şi persoana vătămată A. s-au întâlnit în incinta Palatului de Justiţie Galaţi, în dreptul fostului birou al Serviciului de Probaţiune, moment în care inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să nu mai folosească apelative nepotrivite faţă de o femeie căsătorită, însă persoana vătămată i-a răspuns ironic "fac ce vreau, beau cafea cu vine vreau"(declaraţie inculpat B.). Referitor la această scurtă întâlnire, persoana vătămată a declarat că inculpatul B. i-a întins mâna pentru a-l saluta, gest la care a răspuns, însă inculpatul l-a tras tare de mană şi l-a dezechilibrat, timp în care i-a spus "meştere, ai grijă, prea multă cafea o să-ţi facă rău". După această discuţie scurtă, inculpatul B. a plecat şi s-a reîntors după câteva minute, moment în care l-a reîntâlnit pe A., care se afla aşezat pe o băncuţă, împreună cu doi justiţiabili, lângă sala de judecată nr. 1 din incinta Palatului de Justiţie.

Cu privire la realitatea desfăşurării acţiunilor ulterioare, inculpatul şi persoana vătămată au prezentat situaţia de fapt, în parte, diferită, după cum urmează:

Persoana vătămată a menţionat că inculpatul a venit spre el şi i-a aplicat cu putere o palmă peste faţă, după care a intenţionat să-l lovească cu cotul, dar s-a ferit, iar în momentul în care a vrut să se ridice, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului, lovitură care l-a dezechilibrat. Această declaraţie este susţinută şi de martorii C., F. şi D.

Inculpatul B. a declarat că l-a atins pe A. cu două degete peste obraz, însă nu la modul violent, ci doar pentru a-i atrage atenţia cu privire la comportamentul faţă de soţia sa. A. s-a ridicat apoi brusc în picioare afirmând "măi, boule!"- gest ca l-a indignat foarte tare, provocându-i o stare de tulburare deosebită, asociată cu comportamentul anterior al persoanei vătămate, motiv pentru care i-a aplicat o lovitură cu fruntea, în zona nasului.

S-a reţinut că, în pofida declaraţiilor parţial contradictorii ale persoanei vătămate şi inculpatului, mijloacele de probă administrate dovedesc, fără echivoc, faptul că a existat iniţial o atingere peste obrazul stâng al persoanei vătămate, urmată de o lovitură cu fruntea în faţa acesteia, ambele exercitate de către inculpatul B., precedate de reproşul inculpatului referitor la insistenţa persoanei vătămate de a invita pe H. la "o cafea". Au urmat replici jignitoare din partea ambelor persoane, moment în care au fost despărţiţi de avocatul G..

Cu privire la motivaţia care a generat acest conflict, persoana vătămată A. a declarat că nu cunoaşte motivul pentru care a fost lovită de către B., niciodată nu s-a comportat necolegial cu avocatul H. (soţia inculpatului), nu a invitat-o "la cafea" în oraş, aşa cum afirmă aceasta, ba dimpotrivă, H. este cea care i-a reproşat că "nu o bagă în seamă".

Inculpatul B. a afirmat că acţiunile sale s-au datorat persoanei vătămate A., care a manifestat un comportament neadecvat cu conotaţie sexuală faţă de H. (soţie), exprimat verbal şi chiar fizic, prin invitaţii repetate la "o cafea în oraş", cuvinte ori atingeri discrete, situaţie care i-a provocat o stare puternică de tulburare, accentuată de "ironiile" şi provocarea persoanei vătămate la momentul întâlnirii celor doi, din data de 14 decembrie 2017.

În drept, s-a constat că fapta inculpatului B. care, la data de 14 decembrie 2017, ora 11:33, a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului persoanei vătămate A., lovitură care i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Sub aspectul laturii obiective instanţa de fond a reţinut că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de lovire a persoanei vătămate A. de către inculpat, cu capul în zona nasului. Urmarea imediată constă în leziunile ce i-au fost cauzate persoanei vătămate, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale iar între acţiunile inculpatului şi urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a urmărit producerea de suferinţe fizice persoanei vătămate (intenţie directă).

Instanţa de fond a apreciat că este justificată reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante personale a provocării prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. Martorii audiaţi în cauză au confirmat că numita H. (soţia inculpatului) a fost abordată în repetate rânduri de persoana vătămată, într-o manieră ofensatoare, uneori gesturile acestuia având conotaţii sexuale. Această stare de fapt a fost în cele din urmă adusă la cunoştinţa inculpatului care, la data de 14 decembrie 2017, i-a atras atenţia persoanei vătămate asupra conduitei nepotrivite faţă de soţia sa. După un prim schimb de replici, în urma căruia persoana vătămată a avut o atitudine sfidătoare, inculpatul a revenit şi i-a aplicat lovitura cu capul în zona nasului. Martora F. a confirmat că cei doi protagonişti implicaţi în incident şi-au adresat reciproc replici (neputând preciza dacă erau ameninţări sau injurii).

Curtea a considerat că a existat un act de provocare venit din partea victimei care s-a realizat printr-o acţiune ilicită gravă îndreptată împotriva inculpatului (replicile acide adresate acestuia, pe fondul situaţiei tensionate anterioare legate de soţia sa) şi care nu sunt imputabile acestuia, iar această acţiune, dat fiind contextul în care a avut loc, a fost aptă să determine o stare de puternică tulburare inculpatului. Riposta inculpatului a fost comisă faţă de persoana care a efectuat actul de provocare cu intenţie directă, a fost determinată de actul de provocare şi a fost posterioară acestuia.

Instanţa de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului; maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este de 5 ani închisoare (inferior limitei maxime de 15 ani închisoare impusă de art. 480 alin. (1) din C. proc. pen.); acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă şi conţine menţiunile prevăzute de art. 482 din C. proc. pen. cu ocazia încheierii acordului inculpatul a fost asistat de avocat ales cu delegaţie seria x nr. x . De asemenea, acesta a fost vizat de procurorul ierarhic superior, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 478 alin. (2) din C. proc. pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa de fond a constată că infracţiunea dedusă judecăţii prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit şi a apreciat că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Legat de aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut că inculpatul are o bună conduită în societate, este o persoană serioasă, care se bucură de notorietate şi apreciere din punct de vedere profesional şi a avut o atitudine se sinceritate şi regret faţă de cele întâmplate, considerând că fapta ce face obiectul cauzei este doar un incident singular.

De asemenea, s-a reţinut că din fişa de cazier judiciar a inculpatului aflată la dosarul cauzei rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, cu privire la acesta nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; acesta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, iar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen.

Faţă de aceste considerente şi apreciind soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat ca fiind suficientă pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. instanţa de fond a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu inculpatul B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. În temeiul art. 396 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 80 din C. pen., a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. În temeiul art. 81 din C. pen., instanţa a aplica inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) din C. pen. Pe latură civilă, s-a constata că persoana vătămată A. a precizat că are pretenţii civile de la inculpat, însă la va preciza ulterior (lucru pe care nu l-a făcut).

S-a constatat că între părţi nu a fost încheiat un acord de mediere sau o tranzacţie şi în temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel persoana vătămată A.

În esenţă, a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, neexistând o evaluare proprie a instanţei de fond prin prisma dovezilor administrate la urmărirea penală, nu a fost analizată critica sa referitoare la faptul că acordul de recunoaştere a vinovăţiei este încheiat cu încălcarea cerinţei prev de art. 478 alin. (4) din C. proc. pen. De asemenea, a apreciat că soluţia care a confirmat acordul este nelegală, întrucât nu a avut în vedere dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., gravitatea faptei prin prisma dispoziţiilor art. 74 din C. pen.

A mai susţinut că atât procurorul, cât şi instanţa de fond au reţinut în mod eronat că fapta a fost săvârşită pe fondul unei provocări din partea sa, în opinia sa, nu se poate reţine provocarea, întrucât nu este confirmată de nicio probă. Mai mult, chiar dacă ar fi reale susţinerile inculpatului şi elementele de fapt reţinute de instanţa de fond nu putea să reţinută circumstanţa atenuantă a provocării, singura contribuţie a judecătorului fondului la cele reţinute de procuror prin acord fiind faptul ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună conduită, iar aplicarea unei pedepse nu ar fi oportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra inculpatului.

Examinând apelul declarat de partea vătămată A. prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, în virtutea următoarelor considerente:

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat;

Raportat la soluţiile instanţei prevăzute în această procedură de art. 485 din C. proc. pen., instanţa nu va putea pronunţa decât o hotărâre de admitere a acordului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului, sau o hotărâre de respingere a acordului, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului ori dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 480 din C. proc. pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani. În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.

Din analiza textului de lege enunţat rezultă trei condiţii ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei: 1) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este amenda penală sau închisoarea de cel mult 15 ani; 2) din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului; 3) inculpatul să fie asistat juridic la încheierea acordului.

Cât priveşte conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei legea cere - pe lângă celelalte elemente prevăzute de art. 482 din C. proc. pen. - să se prevadă felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei.

Procedura în faţa instanţei permite verificarea, deopotrivă atât a respectării condiţiilor încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, cât şi examinarea felului, cuantumului, precum şi forma de executare a pedepsei, aceasta din urmă constituind esenţialmente un aspect de netemeinicie a acordului şi nu de legalitate a acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu instanţa de fond, apreciază că acordul de recunoaştere a vinovăţiei îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 din C. proc. pen. privind infracţiunea ce face obiectul acestuia, suficienţa probelor cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, asistenţa juridică a inculpatului la încheierea acordului, forma şi conţinutul acestuia, apreciind că infracţiunea dedusă judecăţii prezintă o gravitate redusă, iar aplicarea unei pedepse ar fi inoportună.

În cauză, fapta inculpatului B. care, la data de 14 decembrie 2017, ora 11:33, a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului persoanei vătămate A., lovitură care i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat 6 - 7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., fiind reţinută aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel susţinut de partea vătămată în sensul prima instanţă nu a analizat critica sa referitoare la încălcare disp. art. 478 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 28 decembrie 2018 a fost avizat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în temeiul dispoziţiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. pen. de procurorul ierarhic superior. De altfel, instanţa de fond, chiar dacă nu a analizat punctual această critică, în considerentele sentinţei s-a reţinut că acordul de recunoaştere a fost încheiat în formă scrisă şi conţine menţiunile prev de art. 482 din C. proc. pen., acesta a fost vizat de procurorul ierarhic superior, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 478 alin. (2) din C. proc. pen.

În acelaşi sens, referitor la critica părţii vătămate că nu este motivată sentinţa atacată, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, este justă motivarea instanţei de fond, întrucât în considerentele sentinţei se regăsesc motivele şi argumentele care au condus la pronunţarea hotărârii, aceasta răspunzând criticilor formulate de către partea vătămată, precum şi la dispoziţiile legale care au condus la admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Instanţa de fond a analizat materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, situaţia de fapt, a stabilit în drept încadrarea juridică, analizând infracţiunea de loviri sau alte violenţe reţinută în sarcina inculpatului B. atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective. De asemenea, instanţa de fond a analizat şi circumstanţa atenuantă a provocării prev de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., precum şi circumstanţele reale ale faptei şi cele personale ale inculpatului.

În acest context, Înalta Curte reţine că, deşi Convenţia Europeană obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, art. 6 nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk contra Olandei), astfel că, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a analizat în mod efectiv acordul de recunoaştere a vinovăţiei constatând că sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 480 - 482 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica părţii vătămate referitoare la faptul că în mod greşit s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată. Potrivit disp art. 75 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., reţinerea provocării este determinată de săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. Prin urmare, actul provocator trebuie realizat prin violenţă fizică sau psihică, printr-o atingere gravă adusă demnităţii sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. Atingerea gravă a demnităţii se poate realiza prin insulte, calomnii realizate oral sau în scris, în gesturi, de natură a umili pe cel la care se referă, alte acţiuni ilicite grave pot fi orice acţiuni de natură a crea o stare de emoţie puternică, trebuie să fie îndreptat împotriva făptuitorului sau altei persoane, să fie imputabil celui care a comis fapta, să determine o puternică tulburare sau emoţie şi trebuie să existe o legătură de cauzalitate între cele două şi trebuie să fie anterior ripostei. Astfel, reţinerea de către instanţa de fond a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., este întemeiată în raport cu situaţia de fapt reţinută, aşa cum a fost confirmată şi de martorii audiaţi în cauză cu privire la faptul că partea vătămată A. a abordat-o pe soţia inculpatului pentru a o invita la o cafea, situaţie ce a determinat o stare de tulburare inculpatului cu privire la atingerea demnităţii acestuia. Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile martorei H. din 14 decembrie 2018 "la fiecare ocazie când ne întâlneam în incinta Palatului de Justiţie, îmi adresa diverse cuvinte şi făcea gesturi neadecvate unei relaţii de colegialitate ... mă atingea pe umeri ori pe talie..mi-a propus direct să avem o relaţie amoroasă ... i-am povestit soţului meu", filele x, I. din 21 decembrie 2018, filele x "din discuţiile cu colegii mei, am înţeles că B. i-a reproşat lui A. o anumită atitudine necuviincioasă faţă de H., iar acesta i-a răspuns cu aroganţă".

Referitor la critica formulată de apelantul parte vătămată privind gravitatea faptei, Înalta Curte - în acord cu instanţa de fond - apreciază că soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei, cu aplicarea unui avertisment, este legală şi temeinică, atât fapta în concret, cât şi consecinţele acesteia, în contextul concret în care aceasta fost comisă, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, nu justifică concluzia că soluţia la care s-a ajuns prin acord între apărare şi acuzare ar fi una nejustificat de blândă; nu în ultimul rând, se reţin circumstanţele personale ale inculpatului B., avocat în Baroul Galaţi, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, nefiind cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală. De asemenea, acesta nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, se bucură apreciere profesională, aşa cum rezultă din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, limitele de pedeapsă prevăzute de lege fiind de la 6 luni la 5 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte reţine că renunţarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă atunci când constată că infracţiunea săvârşită de inculpat prezintă o gravitate redusă, avându-se în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit. Totodată, soluţia se dispune ţinându-se seama de persoana infractorului, de conduita acestuia anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de el pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor acesteia, precum şi de posibilităţile de îndreptare a autorului, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia

Faţă de aceste considerente, constatând că sentinţa apelată este legală şi temeinică, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată A. împotriva Sentinţei penale nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B..

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă apelantul persoană vătămată la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată A. împotriva Sentinţei penale nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.

Obligă apelantul persoană vătămată la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, consider că se impunea admiterea apelului declarat de persoana vătămată A., desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei pentru considerente ce ţin atât de legalitatea acestuia, cât şi de temeinicia tratamentului sancţionator.

Astfel, potrivit art. 485 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 - 482 din C. proc. pen. cu privire la faptele ce au făcut obiectul acordului sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii.

În ceea ce priveşte legalitatea acordului de recunoaştere, consider că din probele administrate nu rezultă date cu privire la existenţa provocării, circumstanţă atenuantă reţinută în încadrarea juridică a faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, nefiind îndeplinită condiţia prev. de art. 480 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, probele testimoniale atestă faptul că, de-a lungul timpului, persoana vătămată a făcut mai multe propuneri soţiei inculpatului şi a avut un comportament apreciat indecent la adresa acesteia. Dincolo de acest aspect de fapt, este de remarcat că la data faptei, inculpatul B. observând persoana vătămată în incinta Palatului de Justiţie s-a îndreptat în direcţia acestuia, între cei doi având loc un schimb de replici cu subînţeles referitoare la această situaţie, după care inculpatul s-a îndepărtat şi a revenit după câteva minute şi a lovit persoana vătămată.

Precizez că probele testimoniale atestă faptul că cei doi şi-au adresat reciproc cuvinte jignitoare subsecvent lovirii persoanei vătămate, astfel că este exclusă o provocare imediată din partea persoanei vătămate constând în jigniri adresate inculpatului.

În ceea ce priveşte conduita manifestată de persoana vătămată în raport de soţia inculpatului, se reţine că aceasta a constat în invitaţii repetate la cafea şi în prinderea acesteia de umeri sau de talie, conduită apreciată nepotrivită de inculpat, dar care nu poate fi apreciată ca o provocare în sensul legii penale, raportat la persoana inculpatului.

Astfel, în aprecierea existenţei stării de tulburare sau emoţie, precum şi intensitatea acestor stări, organul judiciar nu trebuie să se raporteze la criterii abstracte pe baza cărora să se decidă, aprioric, dacă acţiunea victimei a produs sau nu, în psihicul inculpatului, o puternică tulburare sau emoţie. Existenţa, intensitatea şi durata unei asemenea stări sufleteşti trebuie verificate în concret, în raport de toate datele cauzei, implicit prin analiza particularităţilor psihice ale inculpatului. Or, aprecierea asupra poziţiei subiective a inculpatului faţă de conduita persoanei vătămate trebuie să aibă în vedere elementele faptice obiective din care se poate deduce.

Ca atare, atitudinea necorespunzătoare a persoanei vătămate apare mai mult şicanatorie, aptă să nemulţumească pe inculpat, fără însă ca această nemulţumire să fi generat o stare de tulburare sau o emoţie de o intensitate suficient de consistentă încât să se fi menţinut până la momentul săvârşirii infracţiunii. Astfel, intensitatea emoţiei generate de conduita persoanei vătămate nu pare să fi produs o tulburare puternică inculpatului în contextul în care, pe de o parte, acesta nu a luat nicio atitudine o perioadă lungă de timp, iar, pe de altă parte, atunci când a decis să reacţioneze, s-a manifestat exclusiv verbal la adresa acestuia atenţionându-l de o manieră chiar ironică "meştere, ai grijă, prea multă cafea o să-ţi facă rău".

Ca atare, decizia de a agresa persoana vătămată a fost luată de inculpat la scurt timp de la discuţia dintre cei doi premergătoare agresiunii, motiv pentru care se impune a se analiza aptitudinea schimbului de replici de a provoca o tulburare puternică sau o emoţie ce a putut determina conduita violentă a inculpatului. Or, rezultă că la atenţionarea inculpatului, persoana vătămată a replicat că face ce vrea, "beau cafea cu cine vreau", după care inculpatul, simulând întinderea mâinii, a tras persoana vătămată de mână ceea ce a dus la dezechilibrarea acesteia, moment în care i-a dat şi replica ironică-ameninţătoare amintită "meştere, ai grijă, prea multă cafea o să-ţi facă rău" şi a plecat. Aşadar, derularea interacţiunii dintre cei doi relevă că aceasta nu a avut aptitudinea de a provoca o tulburare emoţională semnificativă inculpatului, reacţia acestuia consumându-se aproape simultan prin gestul făcut şi expresia folosită. Prin urmare, revenirea şi reacţia violentă excesivă a inculpatului nu poate fi explicată de faptul că s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice emoţii, dimpotrivă, mobilul faptei a fost acela de a aplica o corecţie persoanei vătămate.

În ceea ce priveşte temeinicia tratamentului sancţionator, contrar aprecierilor primei instanţe şi opiniei majoritare, consider că în raport de natura şi întinderea urmărilor produse, de modul şi împrejurările în care a fost comisă, dar şi de motivul şi scopul urmărit, fapta inculpatului prezintă o gravitate deosebită şi îl exclude pe acesta de la posibilitatea de a beneficia de renunţarea la aplicarea pedepsei, chiar dacă conduita sa anterioară l-ar fi putut recomanda ca o persoană cu posibilităţi reale de îndreptare, chiar şi în lipsa aplicării unei pedepse.

Astfel, se remarcă faptul că infracţiunea imputată inculpatului este o infracţiune îndreptată împotriva integrităţii corporale şi sănătăţii, valori sociale a căror ocrotire se impune a fi garantată prin sancţiuni de natură penală.

În ceea ce priveşte modul în care inculpatul a acţionat, se reţine că acesta a lovit pe persoana vătămată cu capul la nivelul feţei, lovitură a cărei intensitate este atestată de leziunile traumatice cauzate respectiv contuzie de piramidă nazală, echimoze unghi intern ochi bilateral şi infraorbital stâng şi care au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.

Împrejurarea că agresiunea a avut loc în public, în incinta Palatului de Justiţie din Galaţi, în timpul programului, prezintă fără îndoială o semnificaţie aparte în evaluarea gravităţii faptei, cu atât mai mult cu cât, inculpatul B., în calitatea sa de avocat, prin comportamentul său ar trebui să constituie un exemplu pentru ceilalţi, or, acesta a ales să sancţioneze de o manieră violentă un comportament pe care l-a considerat jignitor. Mai mult, inculpatul nu a manifestat niciun regret în raport de comportamentul său agresiv, ci a fost preocupat exclusiv de justificarea acestuia. Ca atare, clemenţa de care a beneficiat acesta din partea organelor judiciare în considerarea persoanei sale apare nejustificată şi este de natură a crea o aparenţă de impunitate.

Or, în raport de aceste elemente, consider că fapta în conţinutul său concret nu apare deloc lipsită de importanţă, renunţarea la aplicarea pedepsei fiind în cazul acestuia nejustificat de blândă.

Procesat de GGC -LM