Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2016, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, a solicitat suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.05.2016, a Deciziei de impunere nr. x/26.05.2016 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organul fiscal nr. x/26.05.2016, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare a actelor administrative.
1.2. Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosarul cauzei la data de 29 iunie 2016, reclamanta A. SRL a precizat că îşi restrânge cererea de suspendare a executării actelor administrative, înţelegând să renunţe la judecarea capetelor de cerere privind suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.05.2016 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organul fiscal nr. x/26.05.2016, solicitând doar suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2016.
1.3. Prin Sentinţa civilă nr. 328/FCA/2016 din 1 iulie 2016, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 iulie 2016.
2. Soluţia instanţei de fond
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 183 din 24 august 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/26.05.2016, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
2.2. Prin încheierea pronunţată la data de 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. SRL, dispunând îndreptarea erorii strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 183 din 24 august 2016, în sensul că numărul corect al deciziei de impunere este x din 26 mai 2016, în loc de x/26.05.2016, cum din eroare s-a menţionat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 183 din 24 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
Recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ fiscal atacat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor art. 118 şi următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, motivele invocate de intimata-reclamantă în susţinerea acţiunii nu sunt de natură a demonstra aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, negenerând o îndoială puternică asupra legalităţii măsurilor adoptate prin decizia de impunere. Măsura suspendării executării actului administrativ este una cu caracter excepţional, în cadrul procedurii sumare derulate în faţa instanţei de judecată neputând fi prejudecat fondul cauzei. Or, apreciază recurenta-pârâtă, probele administrate de intimata-reclamantă nu sunt de natură să dovedească afirmaţiile formulate în cerere, iar simplele susţineri nu sunt suficiente pentru admiterea cererii, în raport de dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., acestea fiind veritabile apărări care vizează fondul cauzei şi nu îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a actului atacat.
În acest sens, recurenta-pârâtă a redat o serie de elemente de legalitate, care reies din cuprinsul actului atacat şi care nu au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei de fond:
- societatea reclamantă a desfăşurat activităţi de comerţ şi nu activităţi de agricultură;
- constatările organelor de control s-au realizat pe baza documentelor puse la dispoziţie de societatea reclamantă, iar nu pe baza documentelor şi evidenţelor fiscal-contabile ale altor societăţi participante la circuitul economic;
- împrejurarea că intimata-reclamantă a fost supusă unui alt control fiscal în perioada 29.09.2015 - 21.10.2015 nu a influenţat obiectivele constatărilor organelor de control;
- obligaţiile fiscale stabilite suplimentar în sarcina intimatei-reclamante reprezintă consecinţa faptului că aceasta nu a putut pune la dispoziţia inspectorilor fiscali documente justificative care să dovedească realitatea tranzacţiilor derulate cu B. SRL;
- nu poate fi invocată jurisprudenţa europeană în cazuri ca cel de faţă, în care stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare nu a avut drept cauză constatări în legătură cu faptele sau comportamentul fiscal al altor parteneri de afaceri ai contribuabilului, iar raţionamentul organului fiscal nu intră în contradicţie cu principiile jurisprudenţei comunitare, fiind strict corelat cu prevederile legale în vigoare la data derulării tranzacţiilor.
Raportat la aceste aspecte, precum şi la faptul că soluţionarea contestaţiei administrative a fost suspendată, fiind sesizate organele de urmărire penală, recurenta-pârâtă a apreciat că în cauză nu a fost dovedită condiţia existenţei cazului bine justificat, iar actul atacat beneficiază de prezumţia de legalitate şi veridicitate.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, recurenta-pârâtă a apreciat că soluţia instanţei de fond a fost întemeiată doar pe o prezumţie subiectivă, respectiv faptul că intimata-reclamantă are contracte în derulare şi că o eventuală blocare a conturilor acesteia ar putea conduce la imposibilitatea de a-şi mai realiza obiectul de activitate. Intimata-reclamantă nu a probat iminenţa producerii unei pagube ce i-ar putea fi provocată de plata voluntară sau prin executarea silită a sumelor stabilite prin actul administrativ contestat, iar executarea unei obligaţii bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui, prin ea însăşi, o pagubă, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 8 decembrie 2016, intimata-reclamantă A. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului, ca urmare a declarării căii de atac cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamanta A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2016, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."
Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.
Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În cauză, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la impunerea unor debite cu greşita aplicare a legii, cu ignorarea unora dintre documentele puse la dispoziţia organului de control fiscal, precum şi imputarea unui comportament fiscal culpabil al partenerului contractual, fără a fi făcută proba convenţiei frauduloase, în contra jurisprudenţei comunitare în domeniu, sunt împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".
Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 77 din 17 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, fiind anulată Decizia de impunere nr. x/26.05.2016, precum şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/26.05.2016, ce stă la baza emiterii deciziei. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actelor administrative, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale recurentei-pârâte cu privire la nedovedirea acestei condiţii.
În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.
Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, blocarea conturilor bancare putând antrena imposibilitatea derulării contractelor aflate în curs de executare şi a plăţii datoriilor fiscale şi salariale, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat. Această concluzie a fost întemeiată pe înscrisurile depuse la dosar de către intimata-reclamantă, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurenta-pârâtă prin depunerea unor dovezi contrarii.
Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.
Pe de altă parte, în raport de soluţia de admitere a cererii în anularea actului administrativ, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1), situaţie regăsită în speţa de faţă. Astfel, independent de caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că prelungirea măsurii suspendării executării actului administrativ a operat de drept în beneficiul reclamantei A. SRL, în temeiul dispoziţiei legale exprese, neputând fi înlăturată prin soluţia pronunţată în prezenta cale de atac.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, împotriva Sentinţei civile nr. 183 din 24 august 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL