Prescripţia răspunderii penale. Decizia nr. 5/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Cauzele care înlătură răspunderea penală
Indice alfabetic: Drept penal
- prescripţia răspunderii penale
C. pen., art. 154, art. 301
Decizia nr. 5/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii
În conformitate cu Decizia nr. 5/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit.” Infracţiunea prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior şi infracţiunea prevăzută în art. 301 C. pen., ca infracţiuni simple a căror latură obiectivă poate implica realizarea unui folos patrimonial pe o perioadă de timp, intră sub incidenţa Deciziei nr. 5/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii şi, în consecinţă, în cazul acestor infracţiuni, termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează de la momentul obţinerii primului folos patrimonial.
I.C.C.J., Completul de 5 judecători, decizia nr. 152 din 3 iunie 2019
- extras -
[…] Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că inculpatul A., în urma rejudecării cauzei în primă instanță, a fost achitat pentru săvârşirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior (fapta cu privire la contractul individual de muncă nr. X. din 13 ianuarie 2009) şi a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior, constând în aceea că, în calitate de deputat în Parlamentul Românei în legislatura 2008-2012, a încheiat contractul civil nr. Y. din 5 aprilie 2011 cu nora sa, B., prin care cea din urmă s-a angajat să presteze, în cadrul biroului parlamentar, activități specifice poziției de consilier al beneficiarului până la finalul mandatului și în baza căruia a obținut, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2012, venituri brute în sumă totală de 45.963 lei.
Infracțiunea de conflict de interese este o infracţiune simplă a cărei latură obiectivă presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp. Elementul material constă într-o activitate unică ce produce rezultatul tipic al infracţiunii şi nu cunoaşte un moment al epuizării distinct de cel a consumării.
Fiind o infracţiune simplă, potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Potrivit Deciziei nr. 5/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a stabilit că „prin data săvârșirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit.”
Deşi recursul în interesul legii se referă la textele din legea nouă, se constată că în cauză sunt aplicabile considerentele şi pentru situaţia în care se reţine legea veche, întrucât textele interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, respectiv art. 174 şi art. 154 alin. (2) din noul Cod penal, aveau o reglementare identică în vechiul Cod penal, respectiv art. 122 alin. (2) şi art. 144.
În cazul infracţiunilor ce constau într-o singură acţiune sau inacţiune şi a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, astfel cum este infracțiunea de conflict de interese de care este acuzat inculpatul A., data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit, acest moment fiind cel care permite încadrarea faptei comise drept infracţiune.
Prin urmare, se impune a se stabili momentul realizării primului folos necuvenit de către B., nora inculpatului apelant A., aceasta realizând foloase necuvenite în perioada 5 aprilie 2011 - 19 decembrie 2012, în urma încheierii contractului civil nr. Y. din 5 aprilie 2011, astfel că primul folos a fost obţinut chiar în luna aprilie 2011.
Întrucât s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea veche, calculul prescripției se va face potrivit dispozițiilor art. 122 raportat la art. 124 C. pen. anterior, în forma în vigoare la data comiterii faptei.
Infracțiunea de conflict de interese prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior este sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă. Conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar art. 124 C. pen. anterior, care reglementează prescripția specială, stabilește că prescripţia înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu jumătate.
Se observă că încheierea contractului civil a avut loc în luna aprilie 2011, iar prima plată a salariului a avut loc, conform fişei fiscale aflate la dosarul cauzei, tot în luna aprilie 2011, termenul de prescripție specială prevăzut în art. 124, care presupunea trecerea unui interval de timp de 7 ani şi 6 luni, fiind împlinit în luna octombrie 2018.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei nr. 603 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală şi va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpat în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripţia specială, cauză ce înlătură răspunderea penală. […]