Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 261 din 30 martie 2016 emise de pârât prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 RON.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 259 din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În argumentarea recursului reclamanta, după o expunere amplă a stării de fapt şi a argumentelor instanţei de fond care au fundamentat existenţa unei fapte de discriminare, a susţinut următoarele:
Autorul articolului face o comparaţie între situaţia din România şi evenimentele din Franţa şi Belgia, condamnă actele de terorism şi susţinătorii acestora, precum şi lipsa de intervenţie imediată a autorităţilor române la respectivele acţiuni. Totodată, autorul redacţiei reclamantei, efectuând o analiza de specialitate, asimilează comportamentul şi sprijinul acordat de către grupul care a ieşit în strada la Târgu Secuiesc în favoarea suspectului B., cu sprijinul acordat între persoanele din comunitatea islamică în vederea efectuării unor fapte atroce, considerându-se că nu este nimic deplasat în aceasta comparaţie, raportat la faptele din Târgu Secuiesc de o veridicitate confirmată.
Se poate remarca faptul că autorul vorbeşte şi despre o oarecare permisivitate a autorităţilor romane din ultimii 25 de ani, care nu au acţionat imediat ce grupul de susţinători a ieşit în stradă, făcând şi aici o comparaţie cu modul prompt de intervenţie al autorităţilor străine în alte ţări din Europa şi cu sancţiunile drastice pe care acestea le adoptă în situaţia unor acte de terorism, complicitate la terorism, instigare, susţinere, context în care nu se poate reţine existenţa discriminării, câtă vreme autorul blamează inclusiv pasivitatea cu care autorităţile române au tratat problema.
Se menţionează că în conformitate cu art. 30 din Constituţia României libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Paragraful 2 al art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului prevede condiţiile în care este permisă o ingerinţă în dreptul la libera exprimare, acestea putând fi generate fie de nevoia de a proteja anumite interese publice, cum ar fi cele privitoare la siguranţa naţională, integritatea teritorială, siguranţa publică, apărarea acesteia şi prevenirea săvârşirii unor infracţiuni, protejarea sănătăţii şi a moralei publice, garantarea autorităţii şi a imparţialităţii puterii judiciare, dar şi pentru a ocroti unele interese de ordin privat, precum reputaţia şi drepturile altor persoane ori nevoia de a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale. Acest paragraf autorizează practic statele să ia unele măsuri pentru ocrotirea respectivelor interese, măsuri ce se materializează printr-o ingerinţă în exercitarea dreptului la libera exprimare.
Ingerinţele în exercitarea acestui drept trebuie să întrunească patru caracteristici: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică şi să fie proporţională cu scopul urmărit.
Referitor la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte ingerinţa în dreptul de exprimare, se arată referitor la condiţia "să fie prevăzută de lege" că în raport de art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 30 din Constituţia României dreptul la exprimare, la opinie şi dreptul la informare nu pot fi restrânse, fiind astfel protejată o valoare fundamentală a societăţii româneşti.
Cu privire la condiţia ca ingerinţa "să urmărească un scop legitim" se subliniază că nu se poate discuta de un scop legitim atâta timp cât articolul Politicienii şi autorităţile române au transformat Târgu Secuiesc într-un Molenbeek al teroriştilor secui nu face decât să reia comunicarea instituţiilor statului român, să redea o stare de fapt dincolo de orice dubiu cu privire la atitudinea, conduita unor cetăţeni români membri ai unor grupări secrete (neînregistrate pe teritoriul României şi care conform Constituţiei României au caracter ilicit).
Articolul în cauza nu are un caracter de instigare la ură pe criteriu etnic sau religios, ci trage un semnal de alarmă referitor la conduita instituţiilor publice româneşti fata de manifestările şovine, pro teroriste, antinaţionaliste, xenofobe, anti unionale.
Prin acest articol nu s-a adus nici o atingere demnităţii, nu s-a creat "o atmosferă ostilă, degradantă, umilă, sau ofensatoare îndreptate împotriva unui grup de persoane legat de apartenenţa la un grup etnic şi religios", aşa cum se susţine prin hotărârea atacată, ci s-a relatat cum unii cetăţeni români creează o conduită de susţinere a unor persoane acuzate de instituţiile publice româneşti de fapte de terorism, de fapte de susţinere unor persoane acuzate de terorism, astfel că o asemenea comparaţie între cetăţenii din Târgu-Secuiesc cu locuitorii cartierului Molenbeek din Paris nu poate fi considerată degradantă, umilitoare pentru cetăţenii unei etnii, de vreme ce se relatează o stare de fapt conformă cu realitatea.
În ce priveşte condiţia "necesităţii ingerinţei într-o societate democratică", hotărârea instanţei de fond vorbeşte despre nevoi sociale presante, nevoi imperioase în care marja de apreciere trebuie stabilită la standarde minime ale CEDO.
Or, în opinia recurentei exprimarea liberă a opiniilor şi credinţelor, chiar şi celor nepopulare sau atipice reprezintă condiţia fundamentală a existenţei unei societăţi vii şi capabile de dezvoltare, CEDO conchizând de nenumărate ori că dreptul la libera exprimare acoperă nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, dar şi acelea care şochează sau deranjează, CEDO statuând totodată ca libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din condiţiile primordiale ale progresului societăţii şi împlinirilor personale.
În opinia recurentei, în mod eronat s-a reţinut că prin articolul în cauză s-a realizat o culpabilizare colectivă pentru faptele săvârşite de câteva persoane. Aceste fapte cu caracter terorist sunt preluate în mod exclusiv din aceste comunicatele SRI sau DIICOT, relatările neavând ca efect crearea unei atmosfere ostile sau încălcarea dreptului la demnitate a unei persoane sau comunităţi, ci dimpotrivă, se vrea a fi un articol de specialitate care să tragă un semnal de alarmă asupra autorităţilor în privinţa faptelor inclusiv cu caracter penal a unor persoane aparţinând minorităţilor maghiare, locuitori ai municipiului Târgu Secuiesc.
Din această perspectivă este eronată încadrarea articolul reclamantei în categoria manifestului public, propagandei naţionalist şovine, de instigare la ura rasială sau naţională ori comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umile sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
În legătură cu proporţionalitatea ingerinţei cu scopul urmărit, recurenta susţine că nu se poate reţine existenţa unei fapte de discriminare, astfel că amenda aplicată nu respectă acest principiu.
Subsidiar, se solicită ca în ipoteza în care după examinarea probatoriului se va stabili totuşi existenţa unui caracter discriminatoriu, având în vedere lipsa trecutului contravenţional al reclamantei, să se dispună înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii, cu sancţiunea avertismentului.
1.4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare, însă pe cale de concluzii scrise a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei A. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de fond este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 261 din 30 martie 2016 prin care emitentul acesteia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a constatat existenţa unui tratament discriminatoriu, pe criteriul naţionalităţii, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată, prin publicarea articolului "Politicienii şi autorităţile române au transformat Târgu Secuiesc într-un Moleenbek al teroriştilor secui" publicat la data de 3 decembrie 2015 pe pagina web www.x.ro deţinută de reclamantă şi a aplicat acesteia sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 3.000 RON, corelativ cu obligarea reclamantei de a publica în rezumat această hotărâre.
În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reţinut în esenţă că afirmaţiile reclamantei din articolul menţionat generalizează şi culpabilizează o întreagă colectivitate, pe care criteriul etnic o individualizează, pentru faptele săvârşite de câteva persoane, fiind apt ca prin exprimările folosite să creeze o atmosferă ostilă la adresa comunităţii maghiare.
Criticile reclamantei recurente referitoare la greşita constatare a existenţei unui tratament discriminatoriu, sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
Constituie contravenţie, conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000, "orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."
Rezultă din cele expuse în precedent că este calificată discriminare şi este sancţionată contravenţional în consecinţă, comportamentul manifestat în public care are ca scop sau vizează crearea unei atmosfere ostile din partea majorităţii împotriva unei comunităţi, legat de apartenenţa la o anumită etnie de pe teritoriul României.
În deplin acord cu judecătorul fondului, instanţa de control reţine că, articolul analizat şi care a făcut obiectul sesizării, nu poate fi apreciat ca un simplu editorial de specialitate în domeniul luptei anticorupţiei sau antiteroriste, cum încearcă a acredita reclamanta recurentă, bazat în exclusivitate pe comunicatele de presă ale autorităţilor implicate în arestarea domnului B. pentru săvârşirea unei fapte de natură penală.
Acesta conţine o analiză amplă a ceea ce se susţine a fi "radicalismul maghiar" în Transilvania, care în opinia autorului articolului a apărut şi a fost favorizat de politica permisivă a autorităţilor române din ultimii 25 de ani, pe de o parte, şi de politica şi intervenţiile active ale autorităţilor maghiare şi ale politicienilor maghiari din România, pe de altă parte, iar după caracterizarea grupului din care făcea parte persoana anterior nominalizată drept extremist terorist, cu rol şi scop în destabilizarea României, această caracteristică este extinsă la nivelul unei importante părţi a comunităţii maghiare din România şi în special din municipiul Târgu Secuiesc.
Astfel, se vorbeşte de "îndoctrinarea şi radicalizarea unei mari părţi a ungurilor din secuime", de "complicitatea partidelor extremiste, de la UDMR şi PCM" în condiţiile în care ne referim la partide democratice din România, reprezentative ale comunităţii maghiare din această ţară, de faptul că persoana inculpată face parte dintr-o "comunitate extremistă, şovină, cu apucături teroriste din Târgul Secuiesc" şi că această localitate "este un fel de cartier Molenbeek din Brexelles, unde autorităţile statului nu au acces şi unde elementele teroriste sau extremiste sunt protejate şi integrate într-o comunitate de tip enclavă".
Aceste aprecieri ale autorului articolului depăşesc limitele unui articol de specialitate care redă, în opinia reclamantei, fapte extrase din comunicatele autorităţilor româneşti, constituind în fapt adevărate judecăţi de valoare prin care extremismul unui particular aparţinând etniei maghiare a fost extrapolat la nivelul unei părţi importante al acestei minorităţi, fiind apte prin conţinutul lor de a crea în cadrul populaţiei româneşti, majoritare, a unei atmosfere ostile împotriva unei comunităţii maghiare conlocuitoare pe o parte importantă din teritoriu ţării, aspect care se circumscrie laturii obiective a contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.
Reclamanta nu este exonerată de răspunderea administrativă prin invocarea exercitării dreptului la liberă exprimare, întrucât acest drept nu are un caracter absolut.
Aşa cum constant s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului "Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi [democratice], una dintre condiţiile primordiale ale evoluţiei sale şi ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 pct. 2 din Convenţie, aceasta este aplicabilă nu numai în ceea ce priveşte «informaţiile» sau «ideile» acceptate ori considerate drept inofensive sau neimportante, ci şi pentru cele care ofensează, şochează sau ofensează statul sau orice segment al populaţiei. Acest lucru este impus de pluralism, toleranţă şi mentalitate deschisă, fără de care nu există o «societate democratică». Asta înseamnă, printre altele, că orice «formalitate», «condiţie», «restricţie» ori «pedeapsă» aplicată în acest domeniu trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit." (Handyside împotriva Regatului Unit hotărârea din 7 decembrie 1976, pct. 49). "[...] Toleranţa şi respectarea demnităţii egale a tuturor oamenilor constituie bazele unei societăţi democratice şi pluraliste. Astfel, în principiu, poate fi considerată necesară în unele societăţi democratice sancţionarea sau chiar prevenirea tuturor formelor de exprimare care răspândesc, incită, îndeamnă sau justifică ura bazată pe intoleranţă [...], cu condiţia ca orice «formalitate», «condiţie», «restricţie» ori «pedeapsă» aplicată să fie proporţională cu scopul legitim urmărit." (Erbakan împotriva Turciei hotărârea din 6 iulie 2006, pct. 56).
Prin urmare, un astfel de discurs ostil şi vehement împotriva unui grup etnic, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa Curţii E.D.O., "vizează valorile fundamentale ale Convenţiei, în special toleranţa, pacea socială şi nediscriminarea", astfel că, "în virtutea art. 17 (interzicerea abuzului de drept) din Convenţie, reclamanta nu poate beneficia de protecţia conferită de art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenţie".
Nefondate sunt şi criticile reclamantei referitoare la proporţionalitatea sancţiunii aplicate. În condiţiile în care fapta pretinsă de discriminare există, a fost săvârşită de un profesionist media, cu vinovăţia prevăzută de lege, aplicarea unei sancţiuni cu amenda îndreptată spre minimul prevăzut de lege, demonstrează că intimatul a făcut o justă individualizare a sancţiunii, proporţională cu gradul de pericol social al faptei, lipsa antecedentelor contravenţionale nefiind relevantă sub acest aspect.
În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este legală, sancţionând o conduită care e discriminatorie, iar hotărârea instanţei de fond care o validează este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de reclamanta A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 259 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - MM