Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1/09.01.2008, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. şi pedeapsa accesorie având acelaşi conţinut.
În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, durată pe parcursul căreia inculpatul a obligat inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a-e) C. pen., prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
Pe latură civilă, a obligat inculpatul să plătească părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură suma de 135.491,57 RON despăgubiri civile, plus accesoriile aferente calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii integrale şi desfiinţarea înscrisurilor false, respectiv, tabelul centralizator al contractelor de arendă nr. x/01.09.2009 şi declaraţia de suprafaţă din data de 14.04.2009.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 619/P/2014 din 12.01.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 14.04.2009, inculpatul A., în calitate de asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L., a depus la APIA - Centrul Judeţean Teleorman, cererea unică de plată pe suprafaţă 2009, înregistrată sub nr. x/14.09.2009, prin care a solicitat sprijin financiar pentru suprafaţa de 297,97 ha, cerere însoţită, printre alte documente necesare, de declaraţia de suprafaţă şi hărţi. În declaraţia de suprafaţă, inculpatul A. a menţionat că utilizează 51 ha pe raza comunei Trivalea Moşteni, situată în blocul fizic x, o suprafaţă de 30 ha pe raza comunei Trivalea Moşteni, situată în blocul fizic x şi o suprafaţă de 118,16 ha pe raza comunei Trivalea Moşteni, situată în blocurile fizice x. În urma verificării documentelor depuse de către inculpatul A. în numele S.C. B. S.R.L., a fost autorizată la plată suprafaţa de 295,42 ha.
Ca urmare a depunerii acestei cereri, prin decizia de plată nr. 2014931/20.11.2009, APIA a acordat societăţii reprezentată de inculpatul A. un avans de 60.963,98 RON, fondurile provenind din FEGA, iar prin decizia de plată nr. x/02.04.2010, APIA a acordat acestuia suma de 74.527,59 RON, din care suma de 19.930,60 din FEGA şi suma de 54.596,99 din PNDC1.
Potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, pentru a beneficia de acest sprijin financiar, inculpatul trebuia să îndeplinească o serie de condiţii, printre care şi să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor de teren şi să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, anterior acordării oricărei sume, inculpatul a trebuit să facă dovada dreptului de folosinţă pentru suprafeţele declarate, astfel că a depus la APIA Centrul judeţean Teleorman, tabelul centralizator al contractelor de arendă nr. x/01.09.2009, în care a înscris, printre alte contracte, contractul de arendă nr. 9/12.01.2009 pentru suprafaţa de 50 ha situată în blocul fizic 130/x încheiat pe o durată de 15 ani cu C., contractul de arendă nr. 28/16.01.2009 pentru suprafaţa de 32,31 ha situată în blocul fizic x încheiat pe o durată de 15 ani cu D. şi contractul de arendă nr. 8/12.01.2009 pentru suprafaţa de 50 ha situată în blocul fizic x încheiat pe o durată de 15 ani cu E..
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că cele trei contracte de arendă declarate de inculpatul A. ca titlu justificativ al dreptului său de folosinţă nu au existat, astfel că menţiunile din declaraţia de suprafaţă depusă la APIA Centrul judeţean Teleorman în data de 14.04.2009 şi cele din tabelul centralizator al contractelor de arendă nr. x/01.09.2009 depus la aceeaşi instituţie nu au corespondent în realitate, fiind false.
Referitor la contractul de arendă nr. x/12.01.2009, s-a reţinut faptul că, aşa cum martorul E. a arătat în declaraţiile sale, în anul 2004 sau 2005 a solicitat Comisiei Locale a comunei Vârtoapele reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 50,3 ha, cererea acestuia fiind admisă, însă titlul de proprietate nu i-a fost transmis solicitantului după emitere, astfel că, în urma unor discuţii, în vara anului 2012, F., funcţionar în cadrul Primăriei Trivalea Moşteni, s-a întâlnit cu E. pentru a-i înmâna titlul de proprietate nr. x din data de 26.03.2009 pentru suprafaţa solicitată, identificată în tarlaua x, parcela x, dar acesta a refuzat să îl primească, pentru că prenumele său era înscris greşit, respectiv "E.l" în loc de "E.". În consecinţă, titlul de proprietate a fost retras pentru erori, iar la data de 11.09.2013 E. a obţinut un alt titlu de proprietate, în care erau menţionate datele de identificare corecte.
Cu privire la această suprafaţă de teren, martorul E. a arătat că, cu prilejul unei vizite la Primăria comunei Vârtoape, a aflat despre existenţa unui contract de arendă cu nr. 1690/12.05.2010, încheiat cu societatea B. S.R.L., în calitate de arendaş, contract pe care l-a contestat, precizând că semnătura nu îi aparţine, că prenumele său este greşit şi că nu a încheiat un asemenea contract cu nicio persoană, în condiţiile în care, la acea dată, nu deţinea un titlu de proprietate pentru teren. De asemenea, E. a mai precizat că a aflat şi că pentru această suprafaţă de teren societatea B. S.R.L. a obţinut subvenţii de la APIA.
Potrivit relaţiilor comunicate de APIA Centrul judeţean Teleorman, S.C. B. S.R.L. a solicitat şi obţinut sprijin financiar în cadrul schemei unice de plată în anii 2009 şi 2010, însă numai în anul 2009 a solicitat şi obţinut sprijin financiar de la APIA pentru suprafaţa de 50 de ha situată în blocul fizic x, identificată ca fiind suprafaţa pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al martorului E..
Caracterul nereal al declarării existenţei contractului de arendă nr. 8/12.01.2009 ca document justificativ pentru folosinţa terenului pentru care inculpatul a solicitat sprijin financiar de la APIA este relevat şi de răspunsul transmis de Primăria comunei Vârtoape, potrivit căruia la poziţia 8 din caietul de evidenţă a contractelor de arendă ţinut de Primăria comunei Vârtoape este înregistrat contractul de arendă dintre S.C. B. S.R.L. şi numita H., pentru suprafaţa de 2,21 ha, contract care este şi acesta menţionat în tabel. De asemenea, s-a menţionat în acest răspuns şi faptul că suprafaţa de 50 de ha din blocul fizic x nu se află pe raza localităţii Vârtoape, ci pe raza localităţii Trivalea Moşteni, astfel că nu avea cum să fi fost înregistrat contractul de arendă la Primăria Vârtoape.
Aşa cum a rezultat din adresa din 16.08.2016 emisă de Primăria Trivalea Moşteni, nici în evidenţele acestei instituţii nu figurează înregistrat contractul de arendă nr. 8 din 12.01.2009 dintre S.C. B. S.R.L. şi E.l având ca obiect suprafaţa de 50 de ha. La această primărie a fost identificat un contract de arendă ce apare a fi încheiat între A. şi E., însă sub nr. x/2010 şi realitatea acestui contract fiind contestată de către E., dar din cercetările efectuate a rezultat că nu a fost folosit de către inculpat în anul 2010 sau ulterior pentru a obţine sprijin pe suprafaţă în cadrul schemei SAPS.
Mai mult, la data de 12.01.2009, dată menţionată ca fiind cea a încheierii contractului de arendă nr. 8, nu exista titlul de proprietate al lui E. pentru această suprafaţă, fiind eliberat la data de 26.03.2009, cu menţionarea greşită a prenumelui proprietarului, aşa cum rezultă din declaraţiile martorului E., aspecte confirmate de Instituţia Prefectului - judeţul Teleorman prin adresa nr. x/2015, prin care s-a arătat că Titlul de proprietate nr. x, emis pe numele lui E., a fost ridicat la data de 20.05.2009 de către I., specialist cadastru în cadrul Primăriei Trivalea Moşteni şi a fost retras pentru erori, fiind rescris cu acelaşi număr la data de 20.05.2009, conform HCJ nr. 18860/07.08.2103.
Martorul E. a arătat în declaraţiile sale că nu a vorbit niciodată cu A. legat de arendarea acestui teren şi că pe acesta l-a întâlnit după anul 2013, ca urmare a faptului că a aflat de existenţa contractului de arendă nr. 1690/12.05.2010, contract pe care nu şi-l însuşeşte, dar care nu a fost folosit pentru a obţine sprijin financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă. Despre contractul de arendă nr. 8/12.01.2009, menţionat de inculpatul A. în tabelul centralizator depus la APIA, martorul E. a precizat că a aflat doar cu prilejul audierii din data de 03.10.2016 şi a arătat că este posibil să fi fost contactat telefonic de inculpatul A., aşa cum a fost contactat şi de alte persoane, pentru a arenda sau pentru a vinde suprafaţa de 50 de ha din Trivalea Moşteni, însă toate aceste propuneri le-a refuzat, pentru că nu ar fi avut cum să arendeze sau să înstrăineze un bun imobil pentru care nu avea titlu de proprietate.
În acelaşi timp cu declararea necorespunzătoare realităţii a existenţei contractului de arendă nr. 8/12.01.2009, în tabelul centralizator al contractelor de arendă depus la APIA Centrul judeţean Teleorman, inculpatul A. a declarat în mod necorespunzător adevărului şi faptul că societatea pe care o administra, S.C. B. S.R.L., utilizează o suprafaţă de 50 de ha în baza contractului nr. x/12.01.2009 încheiat cu C. şi o suprafaţă de 32,31 ha în baza contractului nr. x/16.01.2009 încheiat cu D., cu privire la această ultimă suprafaţă, în declaraţia de suprafaţă fiind menţionată suprafaţa de 30 de ha.
S-a apreciat că menţionarea acestor două contracte în tabelul centralizator cu nr. x/01.09.2009 nu are corespondent în realitate, rezultă din răspunsul transmis de Primăria comunei Vârtoape, care infirmă existenţa în caietul centralizator al contractelor de arendă a celor două contracte declarate la APIA, precum şi din declaraţiile martorilor J. (coproprietar asupra suprafeţei de 32,31 ha) şi K. (coproprietar asupra suprafeţei de 50 de ha).
Din adresa nr. x/2016 a Primăriei comunei Vârtoape a rezultat că nu există înregistrat contractul de arendă nr. x/12.01.2009 încheiat cu C. şi nici contractul de arendă nr. x/16.01.2016 încheiat cu D. în evidenţele acestei unităţi administrativ-teritoriale, la poziţiile 9 şi 28 din registrul contractelor de arendă regăsindu-se contracte încheiate de S.C. B. S.R.L. cu L. pentru suprafaţa de 1,64 ha în 16.01.2009, respectiv de M. cu N. pentru suprafaţa de 2,59 ha în data de 19.01.2009, fiind ataşată în acest sens copia filelor din registrul de evidenţă al contractelor de arendă pentru anul 2009. De altfel, nici nu ar fi fost posibil ca la Primăria Vârtoape să fie înregistrate aceste contracte, în condiţiile în care terenurile în cauză sunt situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale Trivalea Moşteni.
Martora J. a declarat că nu a încheiat contract de arendă cu A. în anul 2009 pentru suprafaţa de 32,3157 ha pentru care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, împreună cu D. şi O., în calitate de moştenitorii ai defunctei P..
Din declaraţia martorei a mai rezultat că, după ce a primit titlul de proprietate, împreună cu numitul I., funcţionar în cadrul Primăriei comunei Trivalea Moşteni, a fost să vadă terenul, însă nu a putut ajunge decât într-o zonă din apropiere, pentru că ar fi avut nevoie de o maşină de teren să ajungă până la amplasament. Tot atunci, I. i-a spus că terenul în cauză nu mai fusese lucrat de mulţi ani şi au discutat despre posibilitatea arendării suprafeţei pe care o obţinuse. Cu acest prilej, I. i l-a recomandat pe inculpatul A., iar martora s-a întâlnit cu inculpatul şi a încheiat cu acesta, în nume propriu şi ca reprezentant al celorlalţi titulari ai dreptului de proprietate, contractul de arendă nr. x abia în data de 12.05.2010, după ce a intrat în posesia titlului de proprietate.
Martora a subliniat că, din informaţiile primite de la I. şi de la A., terenul nu fusese lucrat anterior anului 2010, iar în ceea ce priveşte un eventual contract încheiat în 2009, a arătat foarte clar că nu putea fi încheiat un contract de arendă cu inculpatul A. anterior emiterii titlului de proprietate şi că nici nu au existat discuţii în sensul ca inculpatul A. să lucreze terenul în anul 2009. De asemenea, martora a susţinut că în anul 2010, când a încheiat contractul de arendă nr. x/12.03.2010, l-a întrebat pe inculpatul A. dacă vor încasa vreun ban în septembrie 2010, iar inculpatul i-a spus că nu crede că în acel an vor obţine ceva ca urmare a exploatării terenului, pentru că nu ştie care este situaţia şi nu ştie dacă va avea rezultate din cultivarea lui în acel an.
De asemenea, martorul K. a infirmat existenţa contractului de arendare nr. x/12.01.2009, dat fiind faptul că nu exista titlu de proprietate emis pentru suprafaţa de 50 de ha, din declaraţiile acestuia rezultând că împreună cu fratele său, C., a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 50 ha situate pe raza comunei Trivalea Moşteni. După obţinerea titlului de proprietate a fost încheiat la data de 10.12.2009 contractul de arendă nr. x cu S.C. B. S.R.L., însă acesta este alt contract decât cel declarat de inculpat la APIA. Ulterior, terenul a fost vândut, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010 la BNP Q..
Martorul K. a declarat că nu a vorbit niciodată cu inculpatul A., toate discuţiile legate de contractul de arendă fiind purtate prin intermediul avocatului.
Fiindu-i prezentată copia Tabelului centralizator al contractelor de arendă depus de inculpatul A. la APIA în septembrie 2009, martorul a precizat că era imposibil ca fratele său, C., să fi încheiat contractul nr. x/12.01.2009 menţionat în acest înscris, pentru că la acel moment nu erau proprietarii terenului.
Instituţia Prefectului - judeţul Teleorman a transmis Titlul de proprietate nr. x din 19.06.2009, emis pe numele lui C. şi al lui K., împreună cu procesul-verbal de punere în posesie din data de 03.06.2009 şi tabelul din care rezultă că titlul de proprietate a fost ridicat la data de 24.06.2009 de I., funcţionar în cadrul Primăriei Trivalea Moşteni, precum şi Titlul de proprietate nr. x din 25.01.2010, emis pe numele lui J., D. şi O., împreună cu procesul-verbal de punere în posesie din 11.01.2010 şi tabelul din care rezultă că titlul de proprietate a fost ridicat la data de 11.02.2010 tot de I..
S-a arătat că, faptul că aceste contracte nu au corespondent în realitate este susţinut şi de faptul că numele arendatorilor sunt menţionate greşit, respectiv C. în loc de C. şi D. în loc de D. şi că nu există nicio menţiune în tabel referitoare la ceilalţi coproprietari. De asemenea, toate contractele sunt incluse într-un tabel centralizator vizat la Primăria Vârtoape, în condiţiile în care suprafeţele de teren sunt localizate pe raza comunei Trivalea Moşteni şi nu a comunei Vârtoape.
S-a mai arătat că, faptul că aceste trei contracte de arendă înscrise în tabelul centralizator de către inculpatul A. nu au corespondent în realitate şi au fost trecute cu scopul de a acoperi suprafeţele incluse în declaraţia de suprafaţă rezultă şi din adresa din data de 18.11.2016 a APIA Centrul judeţean Teleorman, prin care a răspuns solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a stabili corespondenţa dintre datele înscrise în cele două documente. APIA Teleorman a constatat că "nu rezultă cu claritate o corespondenţă a suprafeţelor din tabelul centralizator nr. x/01.09.2009 cu suprafeţele parcelelor declarate în cererea unică de plată pe suprafaţă 2009", dar a identificat suprafaţa de 50 de ha din contractul încheiat cu E. în parcela x din blocul fizic x, suprafaţa de 50 de ha din contractul încheiat cu C. în parcela x din blocul fizic x (42,50 ha) şi în parcela x a din blocul fizic x (7,50 ha) şi suprafaţa de 30 ha din contractul încheiat cu D. în parcela x din blocul fizic x, toate aflându-se pe raza unităţii administrativ-teritoriale Trivalea Moşteni.
S-a menţionat că aceste trei contracte pe care inculpatul A. le-a prezentat ca fiind reale nu s-au regăsit niciodată în materialitatea lor, în condiţiile în care, potrivit regulilor care guvernează contractul de arendă, acesta se încheie în trei exemplare, unul pentru arendaş, unul pentru arendator şi unul care să fie depus la unitatea administrativ-teritorială care păstrează evidenţa contractelor de arendă. Inculpatul A. nu a putut prezenta un exemplar scris al contractelor pe care le-a declarat la APIA Centrul judeţean Teleorman.
Cu privire la Tabelul centralizator prezentat de inculpatul A. la APIA Centrul judeţean Teleorman, martorul R., primar al comunei Vârtoape, a declarat că Tabelul centralizator al contractelor de arendă înregistrat la Primăria Vârtoape sub nr. x/2009 este vizat de el. Martorul a precizat că asemenea tabele erau vizate de către primar în vederea depunerii de fermieri la APIA, pentru a face dovada dreptului de utilizare a terenului, iar în caz contrar nu erau primite. Acesta a arătat că nu poate face precizări legate de acest Tabel, că nu poate indica dacă l-a primit personal sau i-a fost adus de vreun funcţionar din primărie pentru viză, însă a menţionat că această procedură de avizare nu era una formală, pentru că înainte de a pune această viză pe tabel, un funcţionar, de regulă agentul agricol sau secretarul primăriei, trebuia să verifice realitatea celor înscrise în tabel şi corespondenţa cu înregistrările din registrul cu contracte de arendă.
Martora S., agent agricol la Primăria Vârtoape, a confirmat că procedura de lucru pentru vizarea tabelelor cu contracte de arendă prezentate de fermieri impunea compararea celor consemnate în tabel cu contractele de arendă înregistrate la primărie, după care aceste tabele erau înregistrate în Registrul general de intrare-ieşire al primăriei şi prezentate primarului pentru viză, cu confirmarea că au fost verificate şi corespund realităţii.
În ceea ce priveşte Tabelul centralizator al contractelor de arendă nr. x/01.09.2009, martora a arătat că nu poate preciza nimic în plus, pentru că de-a lungul timpului a făcut multe asemenea verificări, însă a observat că numărul de înregistrare de pe tabel a fost scris de martorul R., în timp ce înscrisul din registrul de intrare-ieşire îi aparţine. Totodată, martora a observat că pe a doua filă a tabelului apare semnătura secretarului primăriei, T. şi ştampila Consiliului Local, explicând că este posibil ca inculpatul A. să fi adus a doua filă ulterior, iar ea nu a mai verificat-o, verificarea fiind făcută de T..
Martora T. a descris aceeaşi procedură de vizare a tabelelor cu contracte de arendă prezentate de fermieri, însă în legătură cu Tabelul centralizator al contractelor de arendă nr. x/01.09.2009, după ce i-a fost prezentat, martora a arătat că a observat că era vizat pe prima pagină de către primarul R., iar pe a doua de ea, explicaţia posibilă fiind aceea că, după ce primarul l-a vizat, inculpatul A. a adus o completare la tabel, iar primarul probabil că nu mai era la primărie, astfel că l-a vizat ea. Martora a menţionat că, după ce inculpatul a venit cu această completare, nu-şi aminteşte să mai fi solicitat verificări şi nici dacă ea personal a făcut vreo verificare.
La solicitarea inculpatului A., în cauză, în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii au fost audiaţi martorii propuşi de acesta, M. şi U., cei doi arătând faptul că inculpatul se ocupă cu agricultura şi a lucrat terenuri pe raza localităţilor Gărăgău şi Trivalea Moşteni.
Martorul M. a precizat că inculpatul A. era vecin de exploataţie cu el în Trivalea Moşteni, dar nu a putut preciza în ce bloc fizic se afla terenul exploatat de inculpat, ce suprafaţă avea şi cui îi aparţinea terenul. De asemenea, ca desfăşurare în timp a evenimentelor, martorul a indicat cu aproximaţie perioada 2009 - 2010.
Şi martorul U. a arătat că inculpatul a lucrat teren în Trivalea Moşteni, precizând că era vorba de o suprafaţă mare în blocul fizic x şi că l-a văzut cu utilaje pe acel teren în anul 2009.
S-a apreciat că declaraţiile acestor martori nu sunt relevante în cauză, ei confirmând faptul că inculpatul A. s-a ocupat cu agricultura, că a exploatat terenuri într-o perioadă aproximativ apropiată de cea care face obiectul dosarul, în condiţiile în care o perioadă destul de lungă de timp inculpatul s-a ocupat cu agricultura şi a exploatat mai multe suprafeţe de teren pe raza judeţului Teleorman, fără a exista certitudinea că terenurile pe care martorii l-au văzut lucrându-le sunt unele şi aceleaşi cu cele pentru care inculpatul a declarat că există contractele de arendă nr. x/12.01.2009, x/12.01.2009 şi x/16.01.2009. Perioadele indicate de martori, cu aproximaţie, şi faptul că inculpatul a lucrat nişte terenuri nu dovedesc, însă, că inculpatul A. a lucrat suprafeţele declarate în actele depuse la APIA Centrul judeţean Teleorman şi că a avut documente justificative care să ateste dreptul de folosinţă asupra acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., care a criticat temeinicia soluţiei de condamnare solicitând achitarea pe considerentul că nu există probe care să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că a săvârşit infracţiunea.
Prin decizia penală nr. 249/A din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1/09.01.2008, pronunţată de Tribunalul Teleorman, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere faptul că prima instanţă a reţinut în mod corect împrejurările faptice, stabilind, în esenţă, că inculpatul a solicitat de la A.P.I.A acordarea unui ajutor financiar, fiindu-i virată suma de 63.475,8384 RON, pentru suprafaţa totală de 130 ha, pe care inculpatul a pretins că o foloseşte, aspecte de fapt necontestate de inculpat ce rezultă de altfel din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar: copia dosarului cererii de plată pe suprafaţă depusă la APIA- Centrul judeţean Teleorman în anul 2009, decizia de plată în avans nr. x/20.11.2009, decizia de plată nr. x/31.03.2010.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, Curtea, ulterior stabilirii legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă, a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului reflectă criteriile legale enumerate de art. 74 C. pen., fiind în mod just şi corect individualizată de prima instanţă atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
În ce priveşte pedeapsa accesorie, prima instanţă a reţinut că spre deosebire de legislaţia anterioară, aplicarea pedepsei închisorii nu mai atrage de drept aplicarea acestora. În contextul în care art. 65 alin. (3) C. pen. statuează în sensul că pedeapsa accesorie se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată, fără a prevedea posibilitatea suspendării executării acesteia, iar art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. prevede că executarea pedepsei complementare începe tot de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în cazul în care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, ar însemna ca cele două pedepse să înceapă a fi executate simultan, deşi conţinutul lor este acelaşi, astfel încât aplicarea pedepselor accesorii în această ipoteză apare lipsită de finalitate.
Împotriva acestei decizii a formulat, în termen legal, cerere de recurs în casaţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei penale nr. 249/22.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, înlăturarea greşitei aplicări a legii respectiv, greşita înlăturare a pedepsei accesorii şi, pe cale de consecinţă respingerea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/09.01.2008 a Tribunalului Teleorman.
Prin încheierea din 11 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.
Examinând decizia penală recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este întemeiat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi a statuat faptul că art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. priveşte întregul sistem sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, pedepse principale complementare, accesorii, precum şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei.
În cauză, se reţine că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că în calitate de reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., a declarat în mod fals, cu rea-credinţă, că utilizează suprafaţa totală de 130 ha, compusă din 50 ha în blocul fizic x, 50 de ha în blocurile fizice nr. x şi 130 şi 30 de ha în blocul fizic x şi deţine documentele necesare pentru a face dovada dreptului de folosinţă asupra terenurilor, obţinând pe nedrept suma de 63.475,8384 RON din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional, aferentă acestei suprafeţe.
Dispoziţiile art. 181 alin. 1din Legea nr. 78/2000 sancţionează folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Ca atare, în cazul acestei infracţiuni legiuitorul a prevăzut, în mod obligatoriu, ca pe lângă pedeapsa principală, persoanei condamnate să i se interzică şi exerciţiul anumitor drepturi.
Prin hotărârea primei instanţe, inculpatului A. i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., atât cu titlu de pedeapsa complementară pe o durată de 3 ani,cât şi ca pedeapsă accesorie.
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi pe durata executării pedepsei principale, până la executarea totală a acesteia sau până când se consideră executată pedeapsa principală. Ea se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. Raţiunea pedepsei accesorii este dată de incompatibilitatea exercitării unor drepturi pe timpul executării pedepsei privative de libertate, stabilirea lor fiind consecinţa aprecierii caracterului proporţional al interzicerii exerciţiului unor drepturi cu scopul urmărit. Stabilirea drepturilor al căror exerciţiu este interzis trebuie să fie urmare aprecierii asupra naturii şi gravităţii faptei comisei iar limitarea exerciţiului lor să fie proporţională cu scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni (decizia nr. 123/A din data de 10 aprilie 2017, secţia penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Pentru a fi dispusă pedeapsa accesorie este necesar să se aplice în prealabil, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi. Între conţinutul pedepsei complementare şi cel al pedepsei accesorii nu pot exista diferenţe, întrucât interzicerea unor drepturi decurge din aceeaşi faptă care atrage aceleaşi interdicţii şi decăderi, indiferent că este vorba despre drepturi a căror executare este interzisă pe durata executării pedepsei principale sau după executarea acesteia. Potrivit noului C. pen. (stabilit, în prezenta speţă, ca fiind legea penală mai favorabilă inculpatului) aplicarea pedepsei accesorii este obligatorie în cazul în care instanţa stabileşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Având în vedere că în cazul infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este prevăzută corelativ pedepsei principale şi interzicerea exerciţiului anumitor drepturi, iar prin decizia de condamnare, inculpatului i s-a stabilit ca pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., critica Ministerului Public vizând înlăturarea aplicării pedepsei accesorii de către instanţa de apel este întemeiată, hotărârea pronunţată fiind astfel nelegală.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, va casa, în parte, decizia atacată şi va înlătura greşita aplicare a legii şi va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 249/A din 22 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală, pronunţată în dosarul nr. x
Casează, în parte, decizia atacată şi înlătură greşita aplicare a legii după cum urmează:
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2018.