Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 499 din data de 20.07. 2017 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, inculpatul A., a fost condamnat în baza art. 233 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă postcondamnatorie la data de 04.09.2015.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză se află în concurs real, cu infracţiunile pentru care, inculpatului i-a fost aplicata pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare prin sentinţa penala nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 361/A din 02.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti (infracţiunea din data de 01.09.2015 şi pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penala nr. 474 din 20.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penala nr. 324 din 25.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti (faptă din data de 07.09.2015).
S-a constatat revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 2041 zile rămas neexecutat din executarea pedepsei de 20 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 483 din 28.09.1999, a Tribunalului Bucureşti, definitiva prin decizia penală nr. 2507 din 13.10.2000, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În temeiul art. 40 alin. (2) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu cele două pedepse de câte de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penala nr. 361/A din 02.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti (infracţiunea din data de 01.09.2015 şi pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 474 din 20.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 324 din 25.02.2016, a Curţii de Apel Bucureşti (faptă din data de 07.09.2015).
A fost stabilită inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 5 ani conform sentinţei penale nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 361/A din 02.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.
A fost adăugat pedepsei stabilite de 4 ani şi 8 luni închisoare un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea) şi restul rămas neexecutat de 2041 zile, din executarea pedepsei de20 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 483 din 28.09.1999 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2507 din 13.10.2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 2041 zile închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi d) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., rap. la art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 40 alin. (3) C. pen., rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei rezultante aplicate prin prezenta, durata prevenţiei conform sentinţei penale nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi perioada executată din data de 08.09.2015 la zi .
În baza art. 112 lit. e) C. pen. a fost confiscat de la inculpat un telefon mobil marca LG şi suma de 140 RON, bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii .
A fost menţinută măsura confiscării sumei de 1090 RON dispusă în baza art. 112 lit. e) C. pen. prin sentinţa penală nr. 474 din 20.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 324 din 25.02.2016, a Curţii de Apel Bucureşti .
S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. x din 04.03.2016 emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi nr. x din 25.02.2016 emis de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi nr. x/2016 emis de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentinţe.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce a inclus şi cheltuielile judiciare de 800 RON stabilite prin Rechizitoriu.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 520 RON, a rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nr. x/2015 din data de 23.11.2016, inculpatul A. a fost trimis în judecată, în stare de arest, în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prev. şi ped. de art. 233 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (1), (1) C. pen.
Instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut că fapta reţinută în sarcina inculpatului, care la data de 04.09.2015 a deposedat persoana vătămată B., prin lovire cu pumnul la nivelul feţei, de geanta personală şi de un lanţ de aur cu două pandantive, în timp ce se afla în scara nr. 1 a blocului x, situat în Bucureşti, str. x, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită conform art. 233 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut cont de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., de limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de tâlhărie art. 233 C. pen., de starea de recidivă postexecutorie şi de cauza legală de atenuare a limitelor pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. inculpatul recunoscând învinuirea adusă conform rechizitoriului, neputând fi reţinute circumstanţe atenuante dar nici agravante.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cu ocazia dezbaterilor, în apel, inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi 104 alin. (2) C. pen.
Prin decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 499 din data de 20.07. 2017 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. pen. şi 104 alin. (2) C. pen., invocată de către inculpat.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinse în decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, inculpatul A. a declarat recurs, solicitând, admiterea acestuia, desfiinţarea, în parte, a deciziei şi, în rejudecare, admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
La termenul de judecată din data de 18 decembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii căii de atac exercitate, susţinând că decizia penală nr. 682 a fost pronunţată la data de 04.05.2018, iar inculpatul a declarat recurs la 11 mai 2018, cu depăşirea termenului de 48 de ore, de la pronunţare, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 47/1992.
I.Asupra excepţiei tardivităţii căii de atac exercitate în cauză de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Totodată art. 407 C. proc. pen., prevede că, după pronunţare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul A., la momentul judecării apelului, se afla în stare de deţinere, iar în faţa instanţei a fost asistat de apărător desemnat din oficiu (încheiere dezbateri din data de 24.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti).
Minuta deciziei penale nr. 682/A din data de 4 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x, a fost comunicată inculpatului, prin Administraţia locului de deţinere la data de 7 mai 2018, având număr de intrare x, inculpatul A. luând la cunoştinţă de conţinutul acesteia, la data de 10 mai 2018.
Prin urmare, recursul declarat de inculpat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, la data de 11 mai 2018, este în termen, motiv pentru care va fi respinsă excepţia tardivităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public.
II.Pe fondul cauzei examinând recursul declarat de inculpatul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte constată că inculpatul A. a declarat recurs împotriva dispoziţiei primei instanţe, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. pen. şi art. 104 alin. (2) C. pen., în raport, cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată şi republicată), Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;
- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Art. 43 alin. (1) C. pen., prevede că:"dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta".
Potrivit art. 104 alin. (2) C. pen.:"dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară".
Autorul excepţiei susţine că textele de lege mai sus- evocate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cu care:
Art. 1 alin. (5) "În Romania, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Art. 1 alin. (2) " Romania este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de avere sau de origine socială".
Art. 16 alin. (1) "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".
Art. 124 alin. (2) "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".
Prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul critică modul în care instanţa de fond i-a aplicat pedeapsa rezultantă, susţinând că i-a fost stabilit un regim juridic diferit, în raport, cu un alt inculpat, numitul C., condamnat în dosarul nr. x al Tribunalului Bucureşti la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi implicit, asupra situaţiei juridice a inculpatului, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Analizând actele şi lucrările din dosar se constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect apelul declarat de împotriva sentinţei penale nr. 499 din data de 20.07. 2017 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen.
Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că textele de lege criticate nu are o legătură directă cu soluţionarea cauzei.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinse în decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent,în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinse în decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 decembrie 2018.