Asupra cauzei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:â
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014 la data de 24.10.2014, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Senatul României, Preşedintele Comisiei Juridice din Senat şi Directorul General al Direcţiei Juridice a Ministerului Finanţelor Publice daune materiale în cuantum de 240.000 RON şi daune morale în cuantum de 275.000 RON; cu cheltuieli de judecată.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 558 pronunţată în data de 2 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanţi, a constatat decăderea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi E., directorul general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată şi de a propune probe şi a respins în rest cererea reclamanţilor de constatare a decăderii pârâţilor, ca neîntemeiată.
A respins ca neîntemeiate excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Senatul României, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi E., directorul general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român.
A admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi A., B., C. şi D., astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., invocând prevederile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurenţii au criticat admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi au mai argumentat, în esenţă, că:
(i) Curtea a încălcat regulile de procedură cu privire la cererile recurenţilor referitoare la interogatoriile depuse de ei pentru pârâţi;
(ii) Curtea nu a analizat cererea din perspectiva cauzelor stării de sănătate a reclamanţilor, în dovedirea căreia aceştia au depus înscrisuri, şi nu a soluţionat fondul cauzei;
(iii) Recurenţii aveau dreptul, în temeiul art. 1385 alin. (1) şi (2), art. 1386 şi art. 1391 C. civ., la plata unor despăgubiri pentru deteriorarea stării de sănătate din cauza persecuţiilor suferite în perioada comunistă.
Recurenţii au depus înscrisuri în dovedirea stării de sănătate şi a persecuţiilor suferite, însoţite de argumente în sprijinul solicitării de acordare a daunelor morale.
1.4. Apărările intimaţilor
1.4.1. Intimatul-pârât Senatul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, argumentând, în esenţă, că instanţa de fond în mod corect a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie de fond, analizată cu prioritate, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, apreciind că acţiunea nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile reglementate prin Legea nr. 554/2004.
1.4.2. Intimatul Parlamentul României - Camera Deputaţilor a depus, la rândul său, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, argumentând că cele expuse de recurenţi nu se circumscriu motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
A mai solicitat ca, în situaţia în care instanţa de control judiciar va trece peste această excepţie, recursul să fie respins, ca nefondat.
1.4.3. Intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi E. - Director General al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au solicitat, prin întâmpinările depuse, respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că instanţa de fond în mod corect a apreciat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004, criticile recurenţilor privind faptul că aceasta ar fi admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile fiind neconforme cu realitatea.
2. Procedura de soluţionare a recursului
2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 iunie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 7 martie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamanţii A., B., C. şi D. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.
2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Analizând hotărârea recurată şi conduita procesuală a judecătorului fondului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5, Înalta Curte nu poate reţine că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat vreuna din regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, prin simplul fapt că nu a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor, solicitată de reclamanţi, sau că nu a adoptat argumentele acestora.
Este adevărat că, în temeiul art. 249 C. proc. civ., părţile au dreptul de a propune probele pe care le consideră relevante în dovedirea pretenţiilor cu care au învestit instanţa de judecată, însă, în speţă, judecătorul fondului a procedat în limitele stabilite de art. 22 şi art. 255 alin. (1) C. proc. civ., care conferă instanţei prerogativa de a analiza admisibilitatea, pertinenţa şi relevanţa unei probe în soluţionarea cauzei şi de a dispune în consecinţă.
Hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, examinând susţinerile părţilor şi făcând aplicarea dispoziţiilor legale incidente în speţă, raportat la excepţiile şi aspectele invocate, astfel încât motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, mai întâi, că criticile recurenţilor vizează în mod eronat ipoteza respingerii acţiunii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, în condiţiile în care excepţia inadmisibilităţii a fost admisă pentru un considerent distinct.
În speţă, recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea unor autorităţi publice la plata unor daune materiale în cuantum de 240.000 RON şi daune morale în cuantum de 275.000 RON.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", iar art. 18 arată că "instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. […] (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."
În fine, art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede că "atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei."
În cauză, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, reclamanţii recurenţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în despăgubiri, fără a o însoţi de vreuna din cererile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi fără a face dovada soluţionării, anterior, de către instanţa de contencios administrativ, a unei acţiuni în anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a unei cereri în termenul legal.
În aceste condiţii, în mod corect cererea lor a fost respinsă ca inadmisibilă, o asemenea acţiune în pretenţii fiind strict de competenţa instanţei de drept comun.
În consecinţă, reţinându-se că nici unul motivele de recurs invocate de recurenţii-reclamanţi nu este incident, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei nr. 558 din 2 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.