Şedinţa publică din data de 5 februarie 2018
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 01.08.2013, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:
- anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/22.06.2012, a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. y/25.06.2012 şi a Deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite in urma corecţiilor evidentelor fiscale nr. x din 3.07.2012 decizii prin care s-au stabilit în mod eronat obligaţii accesorii în sarcina reclamantei deşi debitele la care au fost calculate accesorii au fost achitate la scadenţă.
- anularea deciziei nr. 24/31.01.2013 reprezentând decizia emisă în urma soluţionării contestaţiei formulate de societatea reclamantă în baza dispoziţiilor art. 205 Codul de procedură fiscală împotriva titlurilor de creanţă mai sus arătate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de judecarea prezentei cauze.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1078 din 17 aprilie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "A." S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor, a anulat decizia nr. 24/31.01.2013, emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., a anulat în parte deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. nr. x/22.06.2012 (în privinţa sumei de 5.705.115 RON) şi nr. y/25.06.2012 (în privinţa sumei de 3.747.331 RON), precum şi deciziile de impunere emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. nr. x/25.06.2012 (în privinţa sumei de 352.873 RON), a respins în rest acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la 20.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva sentinţei au declarat recurs principal pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi recurs incident reclamanta Societatea Energetică "A." S.A. (fosta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "A." SA).
3.1 Recursul formulat de pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala
Pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, prin recursul formulat, a solicitat casarea in parte a sentinţei atacate, in sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerii actelor atacate ca fiind temeinice şi legale, invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:
Instanţa de fond a reţinut că organele fiscale au calculat in mod greşit creanţele fiscale accesorii din deciziile de impunere contestate, având in vedere faptul ca intimata plătise sumele ce acopereau debitul principal la scadenţă, precum şi faptul ca nu se putea imputa plata efectuată asupra unor obligaţii fiscale in privinţa cărora fusese dispusă suspendarea executării silite.
Acest raţionament este eronat, întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările formulate de recurenta pârâtă in acest sens şi nu a arătat argumentele pentru care le-a înlăturat.
Astfel, s-a susţinut în faţa primei instanţe că intimata datorează sumele atacate, în condiţiile în care organul de administrare fiscală a distribuit sumele reprezentând plăţi curente virate de aceasta in contul unic buget de stat, pentru stingerea unor debite restante, debite contestate de societate pe calea contenciosului administrativ, introduse de organul de administrare fiscală în "subsistemul actelor administrativ-fiscale suspendate la executare" (SASE); ulterior sumele au fost scoase din acest modul ca urmare a unor soluţii pronunţate de instanţe în diverse stadii de judecată a procesului civil, iar obligaţiile fiscale curente, rămase nestinse, constituie baza de calcul a accesoriile stabilite prin deciziile contestate.
În continuare, reiterează succesiunea evenimentelor care au condus la starea de fapt fiscală care a determinat emiterea deciziilor privind creanţele accesorii contestate. Astfel, în baza constatărilor cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.01.2008, DGAMC a emis în sarcina reclamantei Decizia de impunere nr. 3/21.01.2008 cu obligaţii de plată la impozitul pe profit, reprezentând debit 23.118.141 RON şi dobândă 41.340.289 RON.
Această decizie a fost contestată pe cale administrativă de către societate, iar prin Decizia nr. 118/2008 privind soluţionarea contestaţiei s-a dispus respingerea contestaţiei pentru debitul de 16.915.950 RON şi desfiinţarea parţiala a Deciziei de impunere nr. 3/21.01.2008 pentru suma de 47.542.480 RON, reprezentând impozit pe profit aferent perioadei 01.01.2002 - 28.02.2002 în sumă de 5.728.894 RON, impozit pe profit aferent anului 2005 în sumă de 473.297 RON şi dobânzi în sumă de 30.777.354 RON, cu reverificarea perioadei şi a impozitelor aferente debitelor desfiinţate.
Ca urmare a reverificărilor dispuse prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 118/2008, organele fiscale au emis în sarcina intimatei Decizia de impunere nr. x/24.09.2008, întocmită în baza constatărilor fiscale din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/24.09.2008, prin care au fost stabilite următoarele obligaţii de plată la impozitul pe profit debit: 473.297 RON şi dobândă 30.777.354 Iei.
Prin acţiunile formulate în instanţă, intimata a atacat pe calea contenciosului administrativ atât Decizia de impunere nr. 3/21.01.2008 şi Decizia nr. 118/2008 privind soluţionarea pe cale administrativă a contestaţiei formulate împotriva acestei decizii, pentru suma de 16.915.950 RON reprezentând impozit pe profit stabilit prin decizia de impunere şi menţinută prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, cât şi Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008 întocmită ca urmare a reverificărilor dispuse prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 118/2008, pentru impozitul pe profit în sumă de 473.297 RON şi accesorii aferente impozitului pe profit în sumă de 30.777.354 RON.
În paralel, în dosarul nr. x/2008, având ca obiect contestaţie la executare-suspendare executare a Deciziei de impunere nr. 3/24.01.2008 şi a Deciziei nr. 118/22.04.2008 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere respective, soluţionat prin încheierea din data de 21 mai 2010, instanţa dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului cu nr. x/2008, având ca obiect anularea actelor administrative menţionate.
Soluţionând fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, în data de 13.07.2010, în dosarul nr. x/2008, respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., privind anularea Deciziei de impunere nr. 3/2008, a RIF nr. 11240/2008 şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 118/2008, şi ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 357/2008; iar prin Decizia nr. 3049/26.05.2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, se respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. A. S.A.
Totodată, deşi în prima instanţă, prin decizia civilă nr. 3822/10.11.2009 pronunţată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 357/24.09.2009 până la soluţionarea cauzei având dosar nr. x/2008, prin decizia civilă nr. 3127/15.06.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a admiterii cererii de recurs formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instanţa a admis recursul şi a respins cererea de suspendare formulată.
Pe cale de consecinţă, in temeiul dispoziţiilor deciziei civile nr. 3127/15.06.2010 emisă de ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, organul de administrare fiscală a scos dobânzile în sumă de 30.777.354 RON din modulul SASE, procedând la stingerea acestora prin distribuirea plăţilor curente efectuate de intimata în contul unic al bugetului de stat, conform procedurii de stingere a debitelor faţă de buget reglementate de codul de procedură fiscală, fapt pentru care obligaţiile curente nestinse la termenul de scadenţă au generat accesoriile stabilite prin actele administrative fiscale contestate.
In acest sens, sunt aplicabile dispoziţiile art. 110, 114, 115, 119, 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora dobânzile se calculează pentru sume datorate şi neplătite la bugetul general consolidat al statului, iar penalităţile se calculează pentru achitarea debitelor cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la scadenţă. Calcularea de accesorii are efectul unei sancţiuni fiscale aplicată acelor contribuabili care nu îşi onorează obligaţiile fiscale în cuantumul şi la termenele prevăzute în legislaţia specifică.
In concluzie, fata de situaţia de fapt descrisă, raportată la dispoziţiile legale aplicabile, în perioada în care operează suspendarea executării titlului de creanţă prin care sunt individualizate obligaţiile principale este firesc să fie suspendată şi calcularea de accesorii asupra acestor obligaţii, aceasta neînsemnând însă că dacă după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, titlul de creanţă prin care sunt individualizate obligaţiile principale este menţinut, organul fiscal nu are dreptul să actualizeze accesoriile pe care a fost împiedicat să le calculeze în virtutea efectelor pe care le-a produs hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării titlului de creanţă.
Totodată, având în vedere prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea judecătorească de suspendare a executării actului administrativ fiscal având efecte limitate în timp nu exonerează debitorul de plata obligaţiilor fiscale, ci are ca efect suspendarea oricărei forme de executare a actului, până la expirarea duratei suspendării, când instanţa judecătorească urmează să se pronunţe asupra legalităţii sau nelegalităţii acestuia.
În condiţiile în care, după parcurgerea căilor de atac prevăzute de lege, instanţa de judecată stabileşte prin hotărâre irevocabilă legalitatea actului administrativ fiscal, rezultând astfel că în cauză creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, această situaţie generează plata accesoriilor aferente debitului principal, calculate după termenul de scadenţă, inclusiv pe perioada în care a fost suspendată executarea actului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Fata de dispoziţia primei instanţe privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 20.500 RON, recurenta pârâtă consideră că instanţa de fond trebuia sa analizeze îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., pentru a conchide că nu este îndeplinită condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, întrucât prezenta cauză nu prezintă o complexitate deosebită atât in pregătirea apărării din partea avocaţilor, a întocmirii raportului de expertiza cat şi in soluţionarea pricinii de către instanţa de judecată, astfel încât se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.500 RON, atât a onorariului expertului cât şi cel şi al avocatului.
In considerarea celor expuse, solicită admiterea recursului, casarea in parte a sentinţei civile recurate in sensul respingerii acţiunii in totalitate ca neîntemeiata.
3.2 Recursul incident formulat de reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "A." SA
Prin recursul incident înregistrat, reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "A." S.A. a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii in totalitate a acţiunii formulate şi anulării în tot a Deciziei nr. 24/31.01.2013 emisa de ANAF - DGAMC şi a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii ce au făcut obiectul contestaţiei administrative, invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În motivare a formulat următoarele critici:
Instanţa de fond a dezlegat corect problema de drept supusă analizei, sens în care a reţinut în mod corect că accesoriile in cuantum de 30.777.354 erau aferente impozitului pe profit in suma de 16.915.650 RON, pentru care s-a constatat intervenit termenul de prescripţie, că plăţile curente nu puteau fi imputate asupra respectivelor sume pe perioada suspendărilor la executare, şi, de asemenea, reţinând incidenţa prevederilor art. 47 alin. (2) şi art. 134 alin. (1) Codul de procedură fiscală, a conchis că nu era posibilă imputaţia plăţii asupra respectivelor accesorii.
Cu toate acestea, prima instanţă a aplicat in mod greşit prevederile art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, apreciind în mod eronat că obiect al acţiunii şi al deciziei emise în soluţionarea contestaţiei administrative l-ar constituit doar o parte a sumelor înscrise în deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii emise de ANAF.
In realitate, prin contestaţia administrativă formulată, reclamanta a înţeles să conteste în integralitate titlurile de creanţă x/12.07.2012, invocând existenta unor hotărâri judecătoreşti prin care se dispuse suspendarea executării, hotărâri judecătoreşti de care ANAF nu a ţinut cont şi a procedat în mod eronat la imputarea plăţilor efectuate pentru stingerea obligaţiilor curente, asupra unor creanţe pentru care instanţele de judecată au dispus, in diverse perioade de timp, fie suspendarea executării silite, fie suspendarea titlurilor de creanţă.
Este adevărat că la finalul contestaţiei, in lumina dispoziţiilor art. 12 din O.G. nr. 92/2003 şi ale art. 10 din H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului de Procedura fiscală, ţinând cont de principiul bunei credinţe şi al obligaţiei de cooperare cu organele fiscale şi de a furniza toate datele, mijloacelor de probă şi informaţiile necesare determinării stării de fapt fiscale, societatea a prezentat, în anexa la contestaţia formulată, un calcul propriu al accesoriilor obţinut pe baza datelor preluate din fisa de plătitor pusă la dispoziţie de ANAF la momentul respectiv, calcul în care s-a ţinut cont de diversele perioade în care instanţele au dispus suspendarea sumelor anterior contestate, provenite din Decizia nr. 3/2008.
Calculul efectuat reprezenta doar un reper pentru ANAF în refacerea fisei pe plătitor, aşa cum s-a subliniat şi în fata instanţei de fond, el fiind infirmat de concluziile raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză. ANAF apreciind in mod eronat in Decizia nr. 24/31.01.2013 că societatea a înţeles să conteste doar parţial Deciziile referitoare la obligaţiile de calcul accesorii precum şi deciziile privind obligaţii stabilite in urma corecţiilor fiscale, apreciere preluată şi de către instanţa de fond, deşi din conţinutul contestaţiei se observă că obiect la contestaţiei administrative l-au constituit deciziile in integralitatea lor. Ori, raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză a reliefat faptul că, în situaţia eliminării din fişa pe plătitor a sumelor pentru care a intervenit prescripţia, rezultatul obţinut este în mod constant un surplus de plată, astfel că generarea de accesorii nu este posibilă.
De asemenea, deşi instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 134 Codul de procedură fiscală, care obligau ANAF să înceteze măsurile de realizare a creanţelor pentru care a intervenit prescripţia executării şi să procedeze la scăderea lor din evidenţă prin corectarea fişei de plătitor, în mod greşit instanţa de fond a menţinut valabilitatea în parte a acestora, în condiţiile în care nu există nici un temei legal pentru menţinerea în fiinţă, nici măcar parţial, a actelor administrativ fiscale contestate.
Faţă de conţinutul hotărârilor judecătoreşti prin care se constată împlinirea termenului de prescripţie a executărilor silite, se impunea corectarea fişei, conform celor reliefate în raportul de expertiză, şi pe cale de consecinţă este întemeiată solicitarea de anulare a tuturor deciziilor de calcul accesorii imposibil a fi calculate în condiţiile în care prin expertiză se constată permanent, pe toată perioada analizată un surplus de plată iar societatea a înţeles să conteste în integralitate, în procedura administrativă deciziile ANAF prezentând o suma contestată in baza unui calcul ipotetic, în dorinţa de a furniza mai multe date ANAF pentru refacerea fişei.
Pentru aceste motive, solicitam Onoratei Instanţe să admită recursul incident formulat, şi, rejudecând cauza pe fond să admită in tot acţiunea formulată.
4. Apărările intimatei reclamante Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "A." SA
Prin întâmpinarea înregistrată, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată generate în recurs.
În motivarea întâmpinării a formulat următoarele apărări:
Singura critică indicată în memoriul de recurs cu privire la hotărârea instanţei de fond este aceea că instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările ANAF şi nu a arătat argumentele pentru care acestea au fost înlăturate, critică care nu se încadrează la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu vizează aspecte de drept material. Critica este în mod vădit neîntemeiată, instanţa stabilind în considerentele hotărârii situaţia de fapt expusă în detaliu de către ambele părţi, argumentele invocate de aceştia, încadrarea in drept a situaţiei de fapt expuse şi motivele pentru care a apreciat ca fiind nelegale actele administrativ fiscale emise de recurenta ANAF. Ca urmare, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, impusă de prevederile art. 425 C. proc. civ. a fost îndeplinită, chiar dacă recurenta ANAF nu este mulţumită cu dezlegarea dată de către prima instanţă.
În mod corect instanţa de fond a constatat, în considerentele sentinţei recurate, că prin sentinţa civilă nr. 7030/2009 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, irevocabilă prin perimarea recursului, s-a constatat prescris dreptul ANAF - DGAMC de a cere executarea silită pentru suma de 16.915.650 RON, reprezentând impozit pe profit (aşa cum s-a arătat mai sus, sumă stabilită prin decizia de impunere nr. 3/21.01.2008, modificată prin decizia ANAF- DGAMC nr. 118/22.04.2008, pentru care s-a dispus anularea titlului executoriu.
Este adevărat că în perioada soluţionării recursului declarat de ANAF în dosarul nr. x/2008 în care prin sentinţa nr. 7030/2009 se constatase prescripţia executării silite, conform celor mai sus expuse, la 21 mai 2010 Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de ANAF până la soluţionarea definitiva şi irevocabilă a dosarului nr. x/2008, având ca obiect anularea actelor administrative menţionate, apreciind ca in cazul unei soluţii definitive favorabile A. în respectiva cauză, executarea silita rămâne fără obiect, iar ANAF nu mai poate justifica un interes în legătură cu calea de atac declarată, însă aspectul invocat de recurentă nu influenţează cu nimic situaţia constatată deja irevocabil la momentul de faţă privind împlinirea termenului de prescripţie a executări silite pentru debitul principal şi implicit pentru accesoriile calculate la acesta, înscrise iniţial în decizia nr. 3/2008.
In consecinţa, în mod eronat susţine ANAF că, după încetarea perioadelor de suspendare a executării actelor administrative ar fi avut vreun drept de a imputa plăţile curente asupra respectivelor sume, suspendate un timp la executare, in condiţiile in care la nivelul anului 2010 (când se pretinde că dobânzile au fost scoase din modulul SASE) instanţele constataseră deja ca debitul principal la care s-au aplicat dobânzi este prescris, desfiinţându-se actele de executare silită. Aşa fiind, în condiţiile art. 46.1. lit. e) din Normele de aplicare ale Codului de procedură fiscală se desfiinţase şi actul administrativ fiscal prin care se stabilise debitul principal, prescris la executare, determinând aplicabilitatea prevederilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în sensul in care desfiinţarea actului administrativ fiscal prin care s-au stabilit creanţe principale atrage şi desfiinţarea actului prin care s-au stabilit creanţe accesorii aferente creanţelor principale, existând de asemenea dispusă şi suspendarea executărilor silite pornite de ANAF in legătură cu respectivele debite, cu obligaţia ANAF de a scoate din fişă sumele prescrise, conform art. 134 Codul de procedură fiscală
Motivul determinant, reţinut de instanţa de fond în aprecierea greşitei imputaţii a plaţilor, efectuata de către ANAF în legătura cu suma de 30.777.354 RON îl constituie faptul că sumele respective reprezentau accesorii aferente impozitului pe profit in suma de 16.915.650 RON ( aspect ce rezulta din raportul de expertiză, dar chiar şi din concluziile scrise ale pârâtei - fila 689), iar ca efect al sentinţei civile nr. 7030/2009 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, al prevederilor art. 47 alin. (2) şi 134 alin. (1) din Codul de procedura fiscală (forma in vigoare la 13.12.2012) dar şi al principiului accesorium sequitur principale, accesoriile menţionate nu mai puteau fi executate silit şi deci nici nu puteau face obiect al imputaţiei plătii.
Prin deciziile contestate au fost stabilite obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere in cuantum total de 20.446.393 RON aferente obligaţiilor fiscale scadente in perioada 2008 -2012, obligaţii care, deşi au fost achitate la termenul scadent, au fost stinse cu întârziere in mod eronat întrucât ANAF a procedat la imputarea plăţilor efectuate asupra unor obligaţii fiscale contestate la executare şi in legătură cu care au operat de-a lungul timpului diverse suspendări ale executărilor precum şi ale executărilor silite, şi care la momentul de fată sunt constatate, prin hotărâre judecătorească ca fiind prescrise la executare silită.
Este vorba de debitele înscrise iniţial în decizia nr. 3/21.01.2008 modificată ulterior prin decizia nr. 118/22.04.2008, fapt ce a generat şi emiterea deciziei subsecvente nr. 357/24.09.2008 prin care au fost recalculate accesoriile înscrise iniţial in decizia nr. 3/2008, debite in prezent constatate ca fiind prescrise la executare silită in dosarul nr. x/2008 respectiv y/2010.
De asemenea, o parte din sumele contestate sunt stabilite suplimentar deoarece ANAF a aplicat corecţii în fisa de plătitor, urmare a calculării de accesorii la debitele curente după încetarea unor perioade de suspendare a deciziilor nr. 118/2008 sau nr. 357/2008, fără a se ţine cont de suspendările ce afectau executările silite demarate pentru recuperarea creanţelor înscrise in aceste decizii de impunere şi nici de efectele intervenţiei prescripţiei executării silite constatate în cauză.
Cu ordinele de plată depuse la dosarul de fond s-a dovedit achitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale declarate in perioada 2008-2012, fiind de observat din anexa la deciziile contestate că accesoriile au fost calculate (contrar susţinerilor ANAF care susţine că a imputat plăţile curente ale subscrisei asupra accesoriilor in cuantum de 30.777.354 RON urmare a deciziei civile nr. 3127/15.06.2010 şi pentru debite cu scadenta anterioara perioadei 25.06.2010-26.03.2012, începând cu data punerii în executare a deciziei nr. 3/2008. Şi acesta este o altă încercare a ANAF de a distorsiona realitatea probată pe deplin cu înscrisurile depuse la dosarul de fond şi cu raportul de expertiză întocmit în cauză.
Expertiza executată în cauză a reliefat faptul că in situaţia in care se operează in fişa pe plătitor operaţiile de diminuare şi eliminare din fisă a sumelor pentru care a intervenit prescripţia executării silite, rezultatul obţinut este in mod constant un surplus de plată, astfel că generarea de accesorii la plată este un nonsens.
Prin acţiunea formulată, s-a invocat, în principal, modul eronat de imputaţie a plăţilor asupra creanţelor înscrise in decizia nr. 3/2008, modificata ulterior - şi aplicarea de accesorii la obligaţiile curente. În temeiul expertizei efectuate, s-a constatat în mod irevocabil împlinirea la 1.01.2008 a termenului de prescripţie a executării silite a debitului principal înscris in decizia nr. 3/2008 - motiv pentru care expertiza efectuată a analizat deciziile finale existente la data întocmirii raportului - şi a concluzionat, prin raportare la prevederile art. 134 alin. (1) Codul de procedură fiscalăsi la art. 47 alin. (2) Codul de procedură fiscală, că se impun a fi efectuate operaţiuni de diminuare şi de eliminare din fişă a sumelor pentru care a intervenit prescripţia, conform celor indicate la fila 5 şi in anexele raportului întocmit.
Prin raportare la sentinţa nr. 7030/26.05.2009 pronunţată in dosarul nr. x/2008 în sensul constatării ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită a debitului principal, respectiv a obligaţiilor suplimentare de plată ce rezultă in urma reverificării fiscale in baza deciziei de impunere nr. 118/22.04.2008, în răspunsul la obiecţiuni, experta a apreciat că prin prisma acestei sentinţe, analiza perioadelor de suspendare care au operat temporar, nu mai are nicio relevanţă, deoarece soluţia dispusă de instanţă produce efecte de la data emiterii actului administrativ atacat, şi nu de la data pronunţării hotărârii.
Din expertiză a rezultat că sumele totale cu care trebuie corectate fisa depăşesc valoarea deciziilor de impunere contestate, ANAF efectuând stingeri ale datoriilor, cu încălcarea art. 115 alin. (4) C. proc. civ. fără a comunica societăţii modul de stingere, şi fără a emite acte administrativ fiscale ce ar fi putut fi contestate.
In condiţiile date, instanţa de fond a constatat în mod corect că deciziile contestate îşi pierd valabilitatea, ca efect al aplicării prevederilor art. 47 şi art. 134 din Codul de procedură fiscală şi al hotărârilor judecătoreşti de constatare a perimării, reţinând în plus că nu au fost respectate de către ANAF hotărârile judecătoreşti prin care s-au dispus suspendări ale debitului prescris la executare silita până la momentul la care instanţele au confirmat in mod irevocabil prescripţia executării silite, astfel că sumele pentru care se începuse executarea silită nu puteau fi in mod legal stinse din plăţile curente,
Faţă de motivele expuse, şi in raport de cele dezvoltate pe larg in fata instanţei de fond, probate cu înscrisurile şi expertiza efectuata in cauza, solicită respingerea recursului formulat de ANAF.
De asemenea, in ceea ce priveşte critica recurentei cu referire la valoarea cheltuielilor de judecată, in raport de complexitatea cauzei, solicită să se constate caracterul neîntemeiat al susţinerilor ANAF, care omite a preciza că problema de drept trenează nerezolvata din 2008, instanţa de fond făcând deja aplicare prevederilor art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ. in ceea ce priveşte onorariul de avocat.
5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 20 noiembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Analiza recursurilor
1.1. Cu referire la recursul principal formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ decizia nr. 24/31.01.2013, emisă de recurenta pârâtă în vederea soluţionării contestaţiei administrative formulate în baza dispoziţiilor art. 205 din Codul de proedură fiscală, împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/22.06.2012, a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. y/25.06.2012 şi a Deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite in urma corecţiilor evidentelor fiscale nr. x din 3.07.2012, susţinând că prin aceste decizii s-au stabilit în mod eronat obligaţii accesorii în sarcina sa, având în vedere faptul că debitele la care au fost acestea au fost calculate au fost achitate la scadenţă.
Prima instanţă a constatat că deciziile contestate în cauză au fost emise nelegal, întrucât organele fiscale au imputat plăţile efectuate de reclamantă în vederea stingerii unor obligaţii fiscale curente asupra creanţei în suma de 30.777.354 RON, reprezentând accesorii, stabilite prin decizia de impunere 357/2008, aferente impozitului pe profit în suma de 16.915.650 RON - aspect ce rezultă atât din constatările raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză cât şi din concluziile scrie ale pârâtei, aflate la dosarul de fond - creanţe care nu mai puteau fi executate silit şi nu mai puteau face obiectul imputaţiei plăţilor.
Prima instanţă a reţinut că această imposibilitate constituie efectul sentinţei nr. 7030/2009 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 134 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, menţionând totodată şi faptul că imputaţia plăţii nu se putea face asupra unor creanţe în privinţa cărora a fost dispusă suspendarea executării silite, dată fiind lipsa caracterului exigibil al acestor obligaţii.
Recurenta pârâtă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanţe pe motiv că aceasta omite să răspundă la argumentele sale, considerând eronată concluzia acesteia, formulată în sensul că deciziile de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii sunt nelegale în virtutea faptului că reclamanta a plătit debitul principal la scadenţă, respectiv că nu se putea imputa plata efectuată pentru stingerea unor obligaţii fiscale principale asupra unor obligaţii fiscale în privinţa cărora fusese dispusă suspendarea executării silite.
În acest context, recurenta pârâtă arată că organul fiscal a distribuit în mod corect plăţile efectuate de intimata reclamantă în contul unor obligaţii fiscale curente în vederea stingerii creanţei de 30.777.354 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi stabilite prin Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008, emisă ca urmare a reverificării dispuse prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 118/2008 şi constatările Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.09.2008, având în vedere următoarele hotărâri judecătoreşti:
- decizia civilă nr. 3127/15.06.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul ANAF şi s-a respins cererea de suspendarea executării formulată de reclamanta S.C. A. S.A. privind Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008, a Deciziei de impunere nr. 3/2008, a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 118/22.04.2008 şi a Deciziei de impunere nr. 357/2008, admisă anterior în primă instanţă.
- decizia pronunţată pe fondul cauzei de Curtea de Apel Bucureşti, în data de 13.07.2010, în dosarul nr. x/2008, definitivă prin Decizia nr. 3049/26.05.2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.C. A. S.A., având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 3/2008, a RIF nr. 11240/2008 şi a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 118/2008, precum şi respingerea ca inadmisibilă a capătului de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 357/2008.
În drept, recurenta pârâtă invocă dispoziţiile art. 110, 114, 115, 119, 120 şi 1201 din Codul de procedură fiscală, arătând că potrivit acestora calcularea de accesorii are efectul unei sancţiuni fiscale aplicată acelor contribuabili care nu îşi onorează obligaţiile fiscale în cuantumul şi la termenele prevăzute în legislaţia fiscală.
Intimata reclamantă, prin apărările formulate, subliniază că efectul principal al sentinţei nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin constatarea perimării recursului, constă în constatarea împlinirii termenului de prescripţie a executării silite pentru debitului principal reprezentând impozit pe profit în suma de 16.915.650 RON şi, implicit, pentru suma de 30.777.354 RON, reprezentând accesorii ale acestei sume, stabilite prin decizia de impunere 357/2008.
Cu titlu de constatare prealabilă, instanţa de control judiciar observă că recurenta pârâtă, deşi a arătat în motivarea recursului că a distribuit sumele achitate conform procedurii de stingere a debitelor reglementate de Codul de procedură fiscală, nu indică care este ipoteza aplicabilă reglementată de art. 115 din Codul de procedură fiscală cu referire la imputaţia plăţilor efectuate.
Conform dispoziţiilor art. 115 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, dacă contribuabilul datorează mai multe creanţe fiscale de natura celor prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru stingerea tuturor datoriilor, atunci se stinge tipul creanţă fiscală indicat de contribuabil, mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii.
De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzute la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.
În raport de aceste reglementări, instanţa de control judiciar apreciază că operaţiunea descrisă de recurenta pârâtă, în sensul că "după ce organul de administrare fiscală a scos dobânzile în suma de 30.777.354 RON din modulul SASE, procedând la stingerea acestora prin distribuirea plăţilor curente efectuate de intimată în contul unic al bugetului de stat, conform procedurii de stingere a debitelor faţă de buget reglementate de codul de procedură fiscală" este lipsită de fundament legal.
De asemenea, instanţa de control judiciar observă că recurenta pârâtă nu oferă nicio explicaţie în legătură cu efectele sentinţei nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, irevocabilă prin perimarea recursului, prin care s-a constatat prescripţia dreptului ANAF - DGAC de a cere executarea silită pentru suma de 16.916.650 RON. Astfel, recurenta intimată nu abordează cel mai important aspect litigios, şi anume modul în care s-ar fi impus să respecte dispoziţiile art. 134 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţei fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică de plătitori.
Constituie un fapt necontestat de recurenta pârâtă faptul că suma de 30.777.354 RON, stinsă prin distribuirea sumelor plătite de intimata reclamantă în contul unor creanţe curente, constituie accesoriile creanţei fiscale reprezentând impozit pe profit în suma de 16.915.650 RON, în privinţa căreia, prin sentinţa nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, irevocabilă prin constatarea perimării recursului, s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a executării silite.
În această situaţie, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, recurenta pârâtă trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din Codul de procedură fiscală atât în privinţa creanţei principale cât şi a creanţelor accesorii, fiind lipsit de relevanţă faptul că cererea de suspendare a executării a fost respinsă sau că actele administrativ fiscale prin care aceste creanţe accesorii au fost stabilite au rămas definitive în sistemul căilor administratve sau judiciare de atac.
Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei pârâte şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Prima instanţă a diminuat cheltuielile reprezentând onorariu de avocat puse în sarcina pârâtei de la suma de 28.910,70 RON, sumă solicitată de reclamantă şi dovedită conform înscrisurilor aflate de dosar de fond, la suma de 15.000 RON, apreciată drept suficientă în raport de complexitatea cauzei.
În acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar apreciază că valoarea stabilită de primă instanţă este rezonabilă, ţinând seama de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele concrete ale cauzei.
Pentru aceste considerente, instanţa de control judiciar apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză.
1.2. Cu referire la recursul incident formulat de Societatea Energetică "A." SA.
Prin recursul incident formulat, reclamanta a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, afirmând că în mod eronat s-a reţinut că obiect al acţiunii şi al deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative l-a constituit doar o parte a sumelor înscrise în deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este neîntemeiat.
Prima instanţă a reţinut, în motivarea soluţiei de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, că va dispune anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi anularea în parte a deciziilor de impunere contestate în limita sumelor care au făcut obiectul contestaţiei administrative, menţionând totodată că, potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, obiectul acţiunii îl constituie decizia de soluţionare a contestaţiei şi nu deciziile de impunere emise.
În acelaşi context, prima instanţă a arătat că nu există nici un motiv de anulare, întrucât nu sunt stabilite obligaţii fiscale în sarcina reclamantei, în ceea ce priveşte deciziile de impunere x.
Recurenta reclamantă în mod eronat a susţinut că admiterea în parte ar fi fost consecinţa exclusivă a efectuării unui calcul estimativ, anexat contestaţiei administrative, calcul rămas lipsit de relevanţă în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat, prima instanţă neavând în vedere un astfel de considerent, ci a examinat acţiunea prin prisma legalităţii deciziei de soluţionare a contestaţiei,care potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală constituie obiectul principal al acţiunii în contencios, analizând în concret actele administrativ fiscale prin care au fost stabilit obligaţii fiscale în sarcina reclamantei.
În lipsa unor critici concludente de nelegalitate faţă de motivele care au fundamentat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, instanţa de control judicar apreciază că nu poate reţine motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursurile formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Societatea Energetică "A." S.A. (fosta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "A." SA) împotriva sentinţei nr. 1078 din 17 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2018.