După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 30 mai 2017, sub nr. x/2017, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti A. a solicitat, la cererea creditoarei SC B. SRL, încuviinţarea executării silite a debitoarei SC C. SA, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de execuţie lucrări construcţii montaj nr. 24315 din 7 mai 2015.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 641 şi art. 665 alin. (8) C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Alexandria a respins cererea de încuviinţare a executării silite, formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti A., privind executarea contractului de execuţie lucrări construcţii montaj nr. 24315 din 7 mai 2015.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea SC B. SRL. Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, la 31 iulie 2017, sub acelaşi număr de dosar.
Prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de creditoarea SC B. SRL împotriva încheierii nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunţate de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017.
O nouă cerere de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu, reprezentat de contractul de execuţie lucrări construcţii montaj nr. 24315 din 7 mai 2015, formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti A., a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 6 iulie 2017, sub nr. x/2017.
Prin încheierea nr. 2057 din 10 iulie 2017, pronunţată în dosarul mai sus menţionat, Judecătoria Alexandria a respins, ca neîntemeiată, cererea privind încuviinţarea executării silite a debitoarei SC C. SA, formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti A.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea SC B. SRL. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, la 31 august 2017, sub nr. x/2017.
Prin Decizia nr. 715 din 20 septembrie 2017, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis apelul, schimbând încheierea apelată, în sensul admiterii cererii de încuviinţare a executării silite a contractului de execuţie lucrări construcţii nr. 24315 din 7 mai 2015.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuenta SC C. SA, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman, secţia civilă, la 2 octombrie 2017, sub nr. x/2017.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 667 din 17 august 2017, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia civilă.
A susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 430 şi următ. C. proc. civ., încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, are autoritate de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 715 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă.
Prin Decizia nr. 986 din 9 noiembrie 2017, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 510 alin. (2) C. proc. civ.
Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 17 noiembrie 2017, sub nr. x/2017.
Prin Decizia nr. 215 A din 23 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 715 din 20 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia civilă.
Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat, în esenţă, că prin dispoziţiile art. 666 alin. (6) C. proc. civ., legiuitorul a înlăturat căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta putând fi cenzurată doar în cadrul contestaţiei la executare.
A reţinut că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 712 alin. (3) din actul normativ mai sus menţionat, care reglementează contestaţia la executare formulată împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite.
Curtea a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 666 alin. (6) C. proc. civ., chiar dacă soluţia de încuviinţare a executării silite a fost adoptată printr-o decizie pronunţată în apel, câtă vreme decizia a fost pronunţată în procedura necontencioasă şi a vizat încuviinţarea executării silite.
Totodată, a înlăturat susţinerea revizuentei cu privire la încălcarea puterii de lucru judecat prin pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, reţinând că încheierile de încuviinţare a executării silite precum şi căile de atac exercitate împotriva acestora se soluţionează în procedură necontencioasă, fără citarea părţilor, iar conform prevederilor art. 535 C. proc. civ., încheierile pronunţate în această procedură nu se bucură de autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta SC C. SA. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 26 aprilie 2018, sub nr. x/2017, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului de filtru nr. 11.
În motivare, invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a arătat că, prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat regulile de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 666 alin. (6) C. proc. civ., text care, în opinia recurentei, nu este aplicabil în calea de atac a revizuirii, întrucât instanţa de executare, astfel cum este definită de art. 651 alin. (1) din acest act normativ, este judecătoria, aceasta soluţionând cererile de încuviinţare a executării silite, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 666 C. proc. civ. care reglementează încuviinţarea executării silite (incluzând, dar fără a se limita la încheierea de admitere/respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, la căile de atac ce pot fi exercitate, la posibilitatea debitorului de a contesta măsurile luate de instanţa de executare, exclusiv în cadrul contestaţiei la executare, prevăzute de art. 666 alin. (6) C. proc. civ.), pot fi interpretate şi aplicate exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 666 alin. (1) din acest act normativ, referitoare la încheierile de încuviinţare a executării silite, pronunţate de instanţa de executare, anume de judecătorie.
Recurenta-revizuentă a susţinut că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o nu este o încheiere, în înţelesul art. 666 C. proc. civ., ci o decizie pronunţată de instanţa de apel, astfel încât aceste norme legale, care se referă la încheierea prin care instanţa de executare (judecătoria) a admis cererea şi care nu este supusă niciunei căi de atac, nu se aplică.
A precizat că cererea de revizuire nu este îndreptată împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Alexandria, prin care a fost respinsă cererea de încuviinţare a executării silite.
A susţinut că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o nu a fost pronunţată de instanţa de executare, ci de instanţa de apel, respectiv de Tribunalul Teleorman, care, în accepţiunea legii, nu este instanţă de executare.
Or, textul de lege reţinut de Curtea de Apel, în baza căruia a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire are în vedere, exclusiv, încheierea pronunţată de instanţa de executare, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 666 C. proc. civ. ducând la această concluzie evidentă.
Prin urmare, cererea de revizuire nu reprezintă o "cale de atac îndreptată împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite".
În cazul în care instanţa de executare, în speţă Judecătoria Alexandria, ar fi competentă să soluţioneze cererea de revizuire a deciziei pronunţate de Tribunalul Teleorman, în cadrul contestaţiei la executare, recurenta-revizuentă a apreciat că s-ar ajunge la situaţia în care judecătoria ar putea să cenzureze, sub aspectul legalităţii, o hotărâre a unei instanţe superioare în grad.
Limitele impuse de art. 666 alin. (7) C. proc. civ. creditorului sunt ineficiente, acesta obţinând o nouă hotărâre definitivă, cu ignorarea autorităţii de lucru judecat a primei decizii a Tribunalului Teleorman.
Faţă de aceste argumente, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, în baza art. 497 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.
Prin rezoluţia completului din 7 mai 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, ulterior efectuării procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
La 16 iunie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), intimata SC B. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Conform dovezii de înmânare aflate la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-revizuente la 25 iunie 2018, cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare. Aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
La 24 octombrie 2018, a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Prin raport s-a reţinut că recursul este admisibil, conform dispoziţiilor art. 513 alin. (6) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 25 octombrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului părţilor, cu menţiunea de a depune, în scris, puncte de vedere.
Raportul a fost comunicat părţilor la 31 octombrie 2018, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar. Părţile nu a formulat puncte de vedere cu privire la raport.
Prin rezoluţia din 13 decembrie 2018, s-a stabilit termen de judecată la 14 februarie 2018, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu din 14 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta SC C. SA împotriva Deciziei nr. 215 A din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 14 martie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurenta-revizuentă în susţinerea recursului, casarea unei hotărâri se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."
Prin critica subsumată acestor prevederi legale, recurenta-revizuentă invocă, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 666 alin. (6) C. proc. civ., deoarece hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o nu este o încheiere, în înţelesul textului legal menţionat, ci o decizie pronunţată în apel, astfel încât aceste norme legale, care se referă la "încheierea" prin care instanţa de executare a admis cererea de încuviinţare a executării silite, care nu este supusă vreunei căi de atac, nu sunt incidente în speţă.
Critica, încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Fundamentul cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este reprezentat de necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
În analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune să se verifice dacă prima hotărâre are autoritate de lucru de judecat în raport cu cea de-a doua hotărâre pronunţată.
Înalta Curte constată că, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire nu sunt îndeplinite.
În speţă, se constată că, deşi calea extraordinară de atac a revizuirii a fost promovată în contextul pronunţării a două hotărâri aparent potrivnice în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, prima hotărâre, respectiv încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, nu are autoritate de lucru judecat în raport cu hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.
Astfel, încheierea nr. 1657 din 6 iunie 2017 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, a fost pronunţată în procedura necontencioasă judiciară, reglementată în Titlul I al Cărţii a III-a din C. proc. civ., care, la art. 527, stabileşte domeniul de aplicare al acesteia, în sfera obiectului procedurii graţioase fiind incluse şi cererile privind încuviinţarea executării silite.
Potrivit art. 535 C. proc. civ., "Încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat", având caracter constitutiv, dând naştere unor situaţii juridice noi.
Ca atare, este corect argumentul reţinut de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, în sensul că, indiferent de faza procesuală în care a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite, Decizia nr. 715 din 20 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, nu încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 1657 din 6 iunie 2017, pronunţate de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia nr. 667 din 17 august 2017 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă, astfel cum a susţinut recurenta-reclamantă, deoarece este o încheiere pronunţată în procedura necontencioasă, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat.
Acest motiv de inadmisibilitate, corect reţinut în considerentele deciziei recurate, nu formează obiect de critică în recurs, recurenta limitând criticile doar sub aspectul modului de aplicare a art. 666 alin. (6) C. proc. civ., susţinând că revizuirea are ca obiect decizia pronunţată de instanţa de apel, nu încheierea instanţei de executare. Or, această susţinere ignoră faptul că soluţionarea apelului declarat de creditor împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite se face tot în cadrul unei proceduri necontencioase, conform art. 534 alin. (5) C. proc. civ., iar soluţia pronunţată de instanţa de apel, prin care se schimbă încheierea apelată şi se admite cererea de încuviinţare a executării silite, înlocuieşte soluţia primei instanţe, având caracter definitiv.
Indiferent de faza procesuală în care se admite cererea de încuviinţare a executării silite (prin încheierea instanţei de executare sau prin decizia instanţei de apel), soluţia normativă prevăzută de art. 666 alin. (6) C. proc. civ. este aplicabilă, întrucât intenţia legiuitorului a fost în sensul ca debitorul, terţii garanţi sau alţi terţi să poată critica aspectele legate de încuviinţarea executării silite doar pe calea contestaţiei la executare.
Faţă de aceste considerente, nu se poate reţine critica recurentei privind încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 666 alin. (6) C. proc. civ., motivul de recurs invocat fiind nefondat.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC C. SA Alexandria împotriva Deciziei nr. 215 A din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC C. SA Alexandria împotriva Deciziei nr. 215 A din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2019.
Procesat de GGC - GV