Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Apărării Naţionale ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a ordinelor de trecere în rezervă a reclamantului (respectiv Ordinul MC nr. 167 din 21 septembrie 1990 şi Ordinul MP nr. 820 din 23 septembrie 1991), obligarea pârâtei 2 de a pune la dispoziţia reclamantului, motivarea propunerilor de trecere în rezervă" în septembrie 1990 şi septembrie 1991, obligarea pârâtei 2 de a face dovada abaterilor de la ordinea şi disciplina militară pe care i le-a imputat, obligarea pârâtei 2 de a elibera deciziile de desfacere a contractului de muncă, întrucât la trecerea în rezervă nu i s-au adus la cunoştinţă, obligarea pârâtei 2 la plata către reclamant a valorii calculate şi actualizate a salariilor din perioada cât a fost trecut în rezervă în mod abuziv şi a diferenţei dintre cuantumul pensiilor ce i s-ar fi cuvenit şi cel al pensiilor efectiv încasate în perioada septembrie 2001 până la data pronunţării hotărârii, obligarea pârâtei 1 la plata către reclamant a sumei de 400.000 euro la cursul BNR la data plăţii efective cu titlu de despăgubiri morale şi obligarea pârâtei 2 la recunoaşterea abuzurilor în formă repetată săvârşite împotriva sa şi reabilitarea în acest mod, a onoarei şi a demnităţii de ofiţer al Armatei Române, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, pe considerentul că Ordinele MC nr. 167 din 21 septembrie 1990 şi Ordinul MP nr. 820 din 23 septembrie 1991 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului fac parte din categoria actelor administrative ce atrag competenţa instanţei de contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 554/2004 şi faţă de împrejurarea că reclamantul contestă Ordinul MC nr. 167 din 21 septembrie 1990 şi Ordinul MP nr. 820 din 23 septembrie 1991 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, acte administrative ce sunt emise de o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Tribunalul Braşov, prin Sentinţa civilă nr. 212/CA din 24 februarie 2016, în baza art. 132 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel sub nr. x/2015.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 111 din 6 iulie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi prin întâmpinare şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Apărării Naţionale ca inadmisibilă.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia tardivităţii recursului
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantului la data de 9 august 2016, iar cererea de recurs a fost depusă la instanţa de fond la data de 11 octombrie 2016.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
În cauză nu s-a invocat existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituţia repunerii în termen.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată.
Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 111 din 6 iulie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT