Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 august 2017, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 23 iunie 2017, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestor acte, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 207 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş şi în consecinţă:
A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017 emisă de către pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.
A respins, ca inadmisibilă, cererea privind suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 23 iunie 2017 emis de aceeaşi pârâtă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Raportat la aspectele reţinute de instanţa de judecată, consideră recurenta că sentinţa criticată este nelegală şi lacunară, în parte, în ceea ce priveşte motivarea relativ la justificarea condiţiilor îndeplinite de către reclamantă, cu privire la suspendare.
Apreciază recurenta că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, cererea de suspendare trebuie să cuprindă doar împrejurări vădite de fapt/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrative.
În opinia recurentei, în considerentele sentinţei recurate nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, menţionează recurenta că referitor la cea de a doua condiţie de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ, o astfel de măsură s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat sau ar perturba în mod serios activitatea societăţii.
În opinia recurentei, cuantumul ridicat al sumei în discuţie nu este suficient prin el însuşi pentru a fi considerată îndeplinită condiţia prevenirii unei pagube iminente.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate se circumscriu motivului de casare invocat în susţinerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimată cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte şi va fi respinsă ca neîntemeiată.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 23 iunie 2017, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestor acte.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Totodată, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată, pentru motivele prevăzute de art. 14 odată cu acţiunea principală, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prin sentinţa ce formează obiectul recursului, prima instanţă a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017 emisă de către pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.
A respins, ca inadmisibilă, cererea privind suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 23 iunie 2017 emis de aceeaşi pârâtă.
Prin Sentinţa nr. 23 din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, s-a anulat în parte Decizia de impunere nr. x din 23 iunie 2017 precum şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 23 iunie 2017, cu privire la suma de 26.894.851 RON, reprezentând TVA.
Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anulare a actelor administrative a căror suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistenţă concluziei că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, iar prin anularea acestor acte aparenţa de drept a fost consolidată.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, această noţiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, executarea actului de impunere este de natură să plaseze intimata în imposibilitatea onorării angajamentelor financiare faţă de partenerii contractuali, care ar atrage insolvenţa acesteia, iar în condiţiile în care această consecinţă este cauzată de acte administrative în privinţa cărora a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea lor, imposibilitatea onorării angajamentelor financiare nu mai are caracter prezumat legal, astfel că şi această condiţie este îndeplinită.
Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."
Altfel spus, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, măsura suspendării executării actelor administrative atacate, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestor acte.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva Sentinţei nr. 207 din 2 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT