Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 3 noiembrie 2015 sub numărul 6729/2/2015 reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. 99 din 13 octombrie 2015 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, solicitând admiterea contestaţiei şi, prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să dispună: anularea Încheierii nr. 99 din 13 octombrie 2015 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi, în consecinţă, admiterea contestaţiei formulate de ANSVSA împotriva Deciziei nr. 36 din 14 august 2015 emisă de Departamentul III al Curţii de Conturi a României.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1041 din 28 martie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
A anulat în parte Încheierea nr. 99 din 13 octombrie 2015, respectiv pentru punctele 2; 4; 5; 7.
A anulat în parte Decizia nr. 36 din 14 august 2015, respectiv pentru măsurile de la punctele II.2; II.3; II.4; II.6.
A suspendat executarea măsurilor de la punctele II.2; II.3; II.4; II.6, din Decizia nr. 36 din 14 august 2015 până la soluţionarea definitivă a cauzei.
A respins, în rest, acţiunea.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile atacate au declarat recurs reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi pârâta Curtea de Conturi a României invocând cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs şi cu privire la soluţia de suspendare a executării măsurilor de la punctele II.2, II.3, II.4 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015.
3.1 Recursul reclamantei ANSVSA
Recurenta reclamantă susţine că soluţia primei instanţe cu privire la măsurile prevăzute la punctele II.1, 1.3 şi II.5 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015 este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) noul C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.1 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015, aşa cum am precizat şi în faţa primei instanţe auditorii publici externi ai Curţii de Conturi au reţinut că ANSVSA nu a luat măsurile legale care se impuneau, în vederea recuperării sumei de 7.416 RON reprezentând despăgubiri acordate în baza unei sentinţe judecătoreşti irevocabile, pronunţată în favoarea unei foste salariate a instituţiei, pentru care instanţa de judecată a stabilit culpa Autorităţii ca urmare a refuzului nejustificat de eliberare a carnetului de muncă.
Apreciază că la data încetării raportului de serviciu al doamnei A. cu ANSVSA (2 mai 2011), instituţia se afla în imposibilitatea eliberării carnetului de muncă al acesteia întrucât, din data de 15 septembrie 2010, acesta se afla la Casa teritorială de pensii în vederea scanării, conform Procesului-verbal de predare-primire nr. x din 15 septembrie 2010 în temeiul H.G. nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001.
Cu privire la susţinerea auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi în sensul că, prin Adresele nr. x din 2 august 2011 şi, respectiv, nr. 15739 din 22 august 2011, s-ar fi condiţionat eliberarea carnetului de muncă de prezentarea Notei de lichidare, precizează că prin adresele mai sus citate, doamna A. a fost rugată să se prezinte la sediul ANSVSA în vederea eliberării carnetului de muncă, menţionându-se că este necesar să se prezinte cu Nota de lichidare.
Arată că aceste menţiuni nu echivalează cu o condiţionare a eliberării carnetului de muncă de prezentarea Notei de lichidare, aşa cum susţin auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României, întrucât în cuprinsul acestora nu există vreo precizare în sensul că nu i se va elibera carnetul de muncă.
În acest context, subliniază faptul că recurenta reclamantă a insistat ca doamna A. să prezinte Nota de lichidare, având în vedere că, la data încetării raportului de serviciu cu ANSVSA, aceasta avea o datorie faţă de instituţia publică, reprezentând prejudiciul reţinut chiar de Curtea de Conturi a României prin deciziile anterioare.
În concluzie, sintagma din finalul Adresei nr. x din 2 august 2011 ("este necesar să vă prezentaţi cu Nota de lichidare") nu trebuie interpretată în sensul condiţionării eliberării carnetului de muncă de prezentarea Notei de lichidare, ci în sensul utilităţii prezentării acestui document pentru descărcarea de obligaţii faţă de instituţie.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, susţine că instituţia se afla în imposibilitatea eliberării carnetului de muncă al doamnei A. întrucât, din data de 15 septembrie 2010, acesta se afla la Casa teritorială de pensii în vederea scanării, conform Procesului-verbal de predare-primire nr. x din 15 septembrie 2010 în temeiul H.G. nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001.
Prin urmare, apreciază că soluţia instanţei de fond cu privire la măsura prevăzută la punctul II.1 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015 este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 279 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii şi H.G. nr. 1768/2005, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) noul C. proc. civ.
În ceea ce priveşte măsura de la pct. 1.3 din Decizia 36 din 14 august 2015, precizează că auditorii publici externi ai Curţii de Conturi a României au dispus "finalizarea demersurilor de clarificare şi reglementare a neregulilor sesizate de conducerea ANSVSA cu privire la suma de 41.667,26 RON exclusiv TVA reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate de personalul din cadrul ANSVSA, ca urmare a depăşirii valorii nominale a contravalorii abonamentelor de telefonie încheiate cu operatorii SC B. SA, neregulii stabilite pe larg în raportul întocmit de comisia desemnată prin ordine ale preşedintelui ANSVSA"
De asemenea, s-a dispus stabilirea şi aprobarea unei proceduri scrise, cu aplicabilitate permanentă, care să conţină prevederi clare cu privire la limitele valorice pentru serviciile de telefonie mobilă şi fixă (naţionale şi internaţionale) decontate de entitate personalului angajat, inclusiv funcţiilor de demnitate publică, cu asumarea de către utilizatori a cheltuielilor suplimentare efectuate peste valoarea abonamentelor atribuite şi a limitelor valorice stabilite de unitate.
Se arată că că auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, în mod greşit, au reţinut ca abatere neîntreprinderea demersurilor legale pentru finalizarea demersurilor administrative iniţiate de ANSVSA în vederea clarificării sumei de 41.667,26 RON, exclusiv TVA (51.667,4 cu TVA) reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate de personalul din cadrul entităţii ca urmare a depăşirii valorii nominale a contravalorii abonamentelor de telefonie încheiate cu operatorul SC B. SA, întrucât instituţia a luat măsurile legale în vederea recuperării acestui prejudiciu, măsuri despre care auditorii publici externi ai Curţii de Conturi a României au fost informaţi în cursul misiunii de audit.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, apreciază că instituţia a contestat măsura de la pct. 5 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015 întrucât, deşi a dovedit că a luat măsurile legale în vederea recuperării prejudiciului reţinut la acest punct, auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, în mod greşit, au reţinut ca abatere neîntreprinderea demersurilor legale pentru finalizarea demersurilor administrative iniţiate de ANSVSA în vederea clarificării sumei de 41.667,26 RON, exclusiv TVA (51.667,4 cu TVA) reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate de personalul din cadrul entităţii ca urmare a depăşirii valorii nominale a contravalorii abonamentelor de telefonie încheiate cu operatorul SC B. SA.
Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte recomandarea de întocmire şi aprobare a unei proceduri scrise, cu aplicabilitate permanentă, care să conţină prevederi clare cu privire la limitele valorice pentru serviciile de telefonie mobilă şi fixă (naţionale şi internaţionale) decontate de entitate personalului angajat, inclusiv funcţiilor de demnitate publică, cu asumarea de către utilizatori a cheltuielilor suplimentare efectuate peste valoarea abonamentelor atribuite şi a limitelor valorice stabilite de unitate, instituţia a procedat la ducerea la îndeplinire a acesteia şi a întocmit notificări (nr. 2139 din 3 aprilie 2015) către fiecare utilizator din flota ANSVSA, prin care aceştia au fost informaţi cu privire la faptul că vor suporta costurile suplimentare peste valoarea abonamentelor atribuite, aceste notificări fiind comunicate către fiecare utilizator prin adrese individuale (nr. 2193 din 7 mai 2015), cu semnătură de primire.
În ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa fondului cu privire la măsura de la pct. II.5 din Decizia 36 din 14 august 2015, apreciază că şi aceasta este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Precizează că, urmare a situaţiei creată de către SC C. SRL cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi acţiunea în instanţă introdusă de către ANSVSA împotriva acesteia şi a solicitării reprezentanţilor echipei de control a Curţii de Conturi a României, s-a cerut de la SC C. SRL, prin Adresa nr. x din 2 iunie 2014, punctul de vedere cu privire la constituirea garanţiei de bună execuţie aferentă Contractului nr. x din 7 iulie 2004, precum şi scrisoarea de garanţie de bună execuţie aferentă perioadei contractuale.
Prin răspunsul nr. x din 13 iunie 2014, transmis de către SC C. SRL, aceasta motivează faptul că, în perioada fazei de operare a SNIIA, respectiv după data de expirare a ultimei scrisori de garanţie, autoritatea contractantă NU a mai fost în poziţia de a solicita o scrisoare de garanţie întrucât: "Riscurile erau exclusiv în sarcina Prestatorului, Consorţiul D. se referea la riscul de neîncasare (din păcate risc ce s-a manifestat)."
Potrivit Capitolului 10 art. 10.2 din Contractul nr. x din 7 iulie 2004, Consorţiul avea obligaţia, de a constitui în favoarea Beneficiarului, garanţia de bună execuţie, anual, în cuantum de 5% calculată la valoarea contractului, executabilă în fiecare an calendaristic, conform Anexei 8 - Grafic de plăţi.
În această situaţie, apreciază că ANSVSA nu avea obligaţia de a-l notifica cu privire la constituirea garanţiei de bună execuţie, acesta cunoscând prevederile din Contractul nr. x din 7 iulie 2004.
Pe de altă parte, ţinând cont de complexitatea contractului şi de modul de derulare a acestuia, dreptul beneficiarului de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, în limita prejudiciului produs, potrivit prevederilor art. 5 pct. 10.5 din Actul Adiţional nr. 2/2006 la Contractul nr. x din 7 iulie 2004, în condiţiile în care Consorţiul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul mai sus menţionat, coroborat cu cap. 19 pct. 19.1 subct. 19.1.4 din Contractul nr. x din 7 iulie 2004, trebuie stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Limita acestei răspunderi nu poate excede valoarea scrisorii de garanţie de bună execuţie aferentă secvenţei de contract aliată în derulare.
Mai arată recurenta reclamantă că prejudiciul reţinut de Curtea de Conturi, prin decizia contestată, nu era "stabilit" printr-o "hotărâre judecătorească definitivă şi executorie", aşa cum, greşit, a reţinut instanţa fondului, întrucât, la punctul II.5. din Decizia 36 din 14 august 2015, auditării publici externi ai Curţii de Conturi au dispus calcularea şi recuperarea accesoriilor ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin decizia civilă nr. 1664/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2011.
Aşa cum a precizat mai sus, nu există o culpă a instituţiei cu privire la această abatere întrucât, potrivit Capitolului 10 art. 10.2 din Contractul nr. x din 7 iulie 2004, Consorţiul avea obligaţia, de a constitui în favoarea Beneficiarului, garanţia de bună execuţie, anual, în cuantum de 5% calculată la valoarea contractului, executabilă în fiecare an calendaristic, conform Anexei 8 - Grafic de plăţi.
3.2 Recursul pârâtei Curtea de Conturi a României
Recurenta pârâtă Curtea de Conturi a Românei a formulat două recursuri, criticând sentinţa atacată atât din perspectiva măsurii suspendării executării, cât şi a anulării parţiale a actelor administrative emise.
a. Recursul împotriva măsurii suspendării executării:
Apreciază recurenta că în ceea ce priveşte condiţia privind cazul bine justificat, aceasta nu este îndeplinită în cauză.
Susţine că cererea de suspendare nu presupune existenţa unor motive de nelegalitate cu privire la fondul cauzei, ci, doar cele care permiteau o "pipăire" a acestuia.
Referitor la condiţia privind paguba iminentă o apreciază, de asemenea, ca nefiind îndeplinită în cauză, având în vedere că măsurile dispuse prin decizia emisă de către Departamentul III nu sunt de natură a crea un prejudiciu entităţii verificate, care să justifice cererea de suspendare a executării actului, contestat, ci, dimpotrivă, prin aceasta s-a urmărit recuperarea prejudiciului deja cauzat din culpa reclamantei.
Instanţa de fond, în mod nelegal, a considerat că "paguba iminentă" rezultă din împrejurarea că reclamanta va fi nevoită să ia măsuri pentru recuperarea sumelor prevăzute în cuprinsul măsurilor, deşi Curtea a constatat anterior nelegalitatea acestora".
Arată că reclamanta-intimată nu a făcut dovada eventualelor cheltuieli pe care le-ar suporta pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor, astfel încât afirmaţia instanţei de fond este neîntemeiată.
b. Recursul împotriva măsurilor de anulare parţială a actelor de control:
Motivul de recurs pe care îl susţine în cauză este cel potrivit căruia instanţa a făcut greşit aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu pct. 210 alin. (2) din RODAS raportat la prevederile pct. 234 - 238 din acelaşi act normativ, respectiv cele ale art. 6 alin. (10) şi art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 113/2002.
Astfel, arată că măsurile de la pct. II.3, II.4 şi II.6 din Decizia nr. 36/2015, au fost stabilite în sarcina recurentei - reclamante, ANSVSA, în temeiul art. 33 din Legea nr. 94/1992, republicată, dispoziţii potrivit cărora activitatea de valorificare a rapoartelor în baza regulamentului aprobat conform prevederilor art. 11 alin. (2), iar potrivit alin. (3) situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, acestea se comunică conducerii entităţii publice verificate. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţia conducerii entităţii auditate.
Decizia atacată a fost emisă în conformitate cu prevederile pct. 171 lit. a) - b), pct. 181 pct. 188 paragraful 3 din RODAS, înscriindu-se în concret abaterile de la legalitate şi regularitate constatate în urma misiunii de audit efectuată de Curtea de Conturi la ANSVSA, măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării deficienţelor constatate, termenele de ducere la îndeplinire.
De asemenea, Încheierea nr. 99/2015 a fost emisă potrivit dispoziţiilor pct. 219 din RODAS "Comisia de soluţionare a contestaţiilor examinează contestaţia împreună cu celelalte documente emite încheiere", conţinând toate elementele de formă şi fond prevăzute în Anexa nr. 15 la Regulament prezentându-se motivele de fapt, respectiv argumentele care au determinat comisia să respingă contestaţia, redarea măsurii contestate şi a probelor/documentelor care au stat la baza acesteia, motivele invocate în contestaţie de către conducerea ANSVSA şi documentele depuse în susţinerea acesteia, pentru care au fost apreciate ca nerelevante.
Apreciază recurenta că, în mod eronat, instanţa de fond nu a analizat ansamblu de reguli, de fond şi formă, în baza cărora au fost emise actele atacate, respectiv cele prevăzute de RODAS, pentru desfăşurarea activităţii Curţii de Conturi şi valorificarea rezultatelor acţiunilor de control, în baza competenţei şi atribuţiilor specifice stabilite prin art. 22 - 24 din Legea nr. 94/1992, republicată. Mai mult decât atât, în condiţiile în care probele administrate în cauză susţin constatările Curţii de Conturi a României, instanţa de fond a înţeles să primească ca întemeiate susţinerile reclamantei privind nelegalitatea actelor atacate, deşi argumentele invocate sunt doar o prezentare subiectivă a situaţiei de fapt.
Cu privire la măsura de la pct. II.1 din Decizia nr. 36/2015, menţinută prin Încheierea nr. 99/2015, instanţa de fond în mod greşit a reţinut ca fiind întemeiate susţinerile reclamantei conform cărora actele atacate sunt nelegale întrucât s-a stabilit cu putere de lucru judecat existenţa obligaţiei recuperării de la ANSVSA a prejudiciului creat fostei salariate.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că ANSVSA nu a luat măsurile legale în vedre recuperării sumei de 7.416 RON, reprezentând despăgubiri acordate în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate în favoarea unei fost salariate a instituţiei.
Aspectele privind existenţa obligaţiei recuperării de la ANSVSA a prejudiciului creat, stabilită definitiv şi irevocabil în litigiile dintre acest angajat şi angajator, nu au fost contestate de către Curtea de Conturi a României prin apărările formulate în cauză, dimpotrivă.
Precizează faptul ca instanţa de fond nu a ţinut cont de temeiul de drept în baza căruia au fost dispuse măsurile în sarcina conducerii ANSVSA, respectiv prevederile art. 33 alin. (3) din Lege nr. 94/1992, republicată. Conform acestor dispoziţii, în situaţia în care se constată abateri de la legalitate şi regularitate care au produs prejudicii, acestea se aduc la cunoştinţa conducerii entităţii verificate pentru ca aceasta prin acte proprii să determine întinderea exactă a prejudiciilor şi şi întreprindă demersurile legale în vederea recuperării lor.
Cu privire la măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 36/2015, menţinută prin Încheierea nr. 99/2015, instanţa de fond în mod greşit a reţinut ca fiind întemeiate susţinerile reclamantei potrivit cărora contractele încheiate nu vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 6 alin. (10) şi art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 113/2002, apreciind ca fiind incidente în cauză prevederile art. 15. alin. (1), (2) şi (21) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar - veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora.
În baza art. 22 din Legea nr. 94/1992, republicată, a fost efectuată misiunea de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2014, la ANSVSA, în urma verificărilor efectuate, fiind identificate cheltuieli nejustificate în valoare estimată de 395.666,12 RON, generate de angajarea instituţiei în raporturi contractuale netemeinice şi nelegale, pentru serviciile de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline efectuate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi alţi utilizatori SNIIA.
Serviciile contractate de ANSVSA cu SC C. SRL în anul 2014, prin Actul adiţional nr. x/2013 la Contractul nr. x/2013 şi Contractul nr. x/2014, pentru identificarea şi înregistrarea animalelor din speciile bovine şi bubaline nu au susţinere legală, iar decontarea acestora a generat o cheltuială nejustificată în patrimoniul ANSVSA prin practicarea preţurilor unitare diferenţiate pe categorii de utilizatori ai sistemului informatic şi prin raportare la numărul de animale identificate şi înregistrate în SNIIA (Baza Naţională de Date).
Diferenţierea preţului serviciilor achiziţionate, a fost justificată de către reclamantă pe considerentul că identificarea şi înregistrarea animalelor realizată de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi s-a realizat pe infrastructura (echipamente şi tehnică de calcul) asigurată de prestatorul SC E. SRL în cadrul unui alt contract încheiat cu ANSVSA pentru identificarea şi înregistrarea animalelor din speciile suine, ovine şi caprine, respectiv Contractul nr. x/2004.
Se susţine că interpretarea instanţei de fond este neconformă cu prevederile actului normativ indicat, prin care se precizează în mod indubitabil faptul că "identificarea şi înregistrarea bovinelor se realizează de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi în baza contractelor de servicii" sau de către "proprietarii exploataţiilor non-profesionale", în baza solicitării scrise adresate Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv de către "proprietarii exploataţiilor comerciale".
De asemenea, susţinerile reclamantei referitoare la evitarea apariţiei "unor sincope în furnizarea serviciilor de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline, activitatea de identificare şi urmărire a animalelor evoluând, de-a lungul timpului, de la stadiul de inventar al proprietarilor şi animalelor, la un sistem informatic extrem de complex, care furnizează astăzi informaţii nu numai compartimentelor ANSV S.A., ci şi pentru alte instituţii ale statului", respectiv "începând cu data 01 mai 2014, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ar fi fost pusă în imposibilitatea de a-şi exercita rolul de autoritate centrală sanitară-veterinară, pentru coordonarea tehnică şi administrativă a activităţii de identificare şi înregistrare a animalelor, impunându-se asigurarea cadrului contractual referitor la animalele din speciile bovine şi bubaline identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date după data încetării efectelor Contractului nr. x/2013 confirmă constatările din actul de control.
Se pecizează, de asemenea, că plăţile efectuate de ANSVSA în baza Actului adiţional nr. x/2013 la Contractul nr. x/2013 şi a contractului nr. x/2014 reprezintă, în fapt, costul serviciilor de utilizare a sistemului informatic, neprevăzute de contractele analizate şi nicidecum servicii de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline.
În ceea ce priveşte argumentele invocate de reclamantă cu privire la determinarea preţului contractului, precizează că în timpul misiunii de audit şi ulterior în procedura de contestare, ANSVSA nu a prezentat date, documente şi informaţii concludente, suplimentare celor transmise în cadrul verificărilor efectuate, care să justifice valorile contractate, precum şi modul de stabilire a acestuia, prin raportare la numărul de animale introduse în sistem (identificate şi înregistrate de către medicii veterinari concesionari sau de ceilalţi utilizatori SNIIA).
Stabilirea netemeinică şi nelegală a unui preţ unitar majorat pentru serviciile de identificare înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline identificate şi înregistrate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, prin luarea în considerare, în mod nejustificat, a unor echipament hardware (staţii de lucru) furnizate de prestatorul SC E. SRL în cadrul unui alt contract de serviciu încheiat cu ANSVSA, respectiv Contractul nr. x/2004, a generat înregistrarea de cheltuieli nejustificate. Practicarea nejustificată a preţurilor unitare diferenţiate, pe categorii de utilizatori ai sistemului informatic de identificare şi înregistrare a bovinelor şi bubalinelor, a generat un prejudiciu în patrimoniul ANSVSA de cel puţin 395,7 mii RON, cauzat de faptul că echipamentele şi tehnica de calcul utilizate de medicii veterinari concesionari erau decontate de ANSVSA în cadrul Contractului nr. x/2004, aşa cum s-a consemnat în procesul-verbal de constatare (la pag. 17), astfel că luarea în considerare în structura costurilor privind elementele menţionate (echipamentele şi tehnica de calcul) şi pentru animalele din categoria bovine şi bubaline, reprezintă în fapt, o dublare nejustificată a cheltuielilor înregistrate de instituţia auditată.
Cu privire la măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 36/2015, menţinută prin Încheierea nr. 99/2015, instanţa de fond în mod greşit a dispus anularea acesteia ca fiind nelegală, în raport de susţinerile reclamantei potrivit cărora numărul de 2800 de staţii de lucru customizate la nivelul concesionarilor veterinari şi a împuterniciţilor aflaţi în raporturi contractuale cu structurile teritoriale ANSVSA (...) a fost stabilit printr-un contract în anul 2004, pe structura existentă la aceea dată, structură care a suferit o serie de modificări până la data când trebuia îndeplinită obligaţia.
Acest demers trebuia întreprins având în vedere că instanţele de judecată s-au pronunţat anterior definitiv şi irevocabil cu privire la obligaţia SC C. SRL de a plăti ANSVSA penalităţi contractuale (calculate până Ia data înaintării acţiunii în instanţă, respectiv până la data de 23 ianuarie 2013), urmând ca acestea să fie solicitate şi pentru perioada ulterioară până la data la care echipamentele erau înlocuite în totalitate, aşa cum se stabilea în clauzele contractuale.
Au fost încălcate prevederile 19.2.1.(1), 22.1 şi 22.2. din Actul adiţional nr. x la Contractul nr. x din 7 iulie 2004 şi punctul A2.1. Echipamente de tehnica de calcul din Contractul nr. x din 7 iulie 2004 pentru Servicii Integrate privind identificarea, înregistrarea şi crotalierea ovinelor, caprinelor şi suinelor.
Cu adresa nr. x din 10 iunie 2015 echipa de audit a solicitat ANSVSA să-i pună la dispoziţie "documente din care să rezulte că firma C. şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate la punctul A 2.1 -"Echipamente de tehnică de calcul" din Contractul nr. x din 7 iulie 2004, respectiv a actualizat tehnologic echipamentele, în anii 5 şi 6, prin înlocuire şi ori de câte ori a fost necesar pentru buna funcţionare a Sistemului I&R, prin up-grade-uri."
La adresa sus menţionată, ANSVSA a răspuns cu adresa DGCO nr. x din 10 iunie 2015 prin care comunică faptul că la nivelul respectivei direcţii care se ocupă de identificarea şi înregistrarea animalelor şi care trebuie să deţină informaţiile solicitate există informaţii referitoare doar la staţiile de lucru înlocuite la nivelul medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi.
Având în vedere acest fapt, precum şi că entitatea auditată nu a depus alte înscrisuri, documente la contestaţia formulată împotriva deciziei, care să infirme constatările din actul de control, apreciază că în mod corect prin încheierea nr. 99/2015 a fost respinsă contestaţia.
În opinia recurentei instanţa de fond nu a analizat legalitatea actelor atacate în raport de prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, în baza cărora măsura a fost dispusă, primind în mod eronat apărările formulate de reclamantă, în condiţiile în care documentele verificate, puse la dispoziţie de ANSVSA, susţineau constatările din actul de control.
Cu privire la măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 36/2015, menţinută prin încheierea nr. 99/2015, instanţa de fond în mod greşit a reţinut ca fiind întemeiate susţinerile reclamantei potrivit cărora "prevederea contractuală, în sensul că ANSVSA trebuia să acorde sprijin SC C. SRL în vederea repartizării echipamentelor, este lipsită de relevanţă juridică, în condiţiile în care solicitarea în acest sens a debitoarei obligaţiei a fost formulată după data la care, conform contractului, obligaţia trebuia să fi fost îndeplinită.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, ANSVSA, nu a putut recupera de la SC C. SRL, din vina exclusivă a instituţiei, suma de 752.461,6 RON reprezentând penalităţi contractuale pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate prin Contractul nr. x din 7 iulie 2004, de a actualiza echipamentele tehnologice în anii 5 şi 6 ai contractului de către SC C. SRL.
Cu toate că SC C. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în perioada 29 noiembrie 2011 - 1 iunie 2012, instanţa de judecată în litigiul dintre cele două părţi contractante a hotărât că ANSVSA nu este îndreptăţită să primească penalităţi deoarece în această perioada, nu i-a răspuns firmei prestatoare la solicitarea înaintată prin adresa nr. x din 28 noiembrie 2011.
Astfel, au fost diminuate veniturile instituţiei şi inclusiv ale bugetului de stat cu suma de 752.461,6 RON (neacordată de instanţă cu titlu de penalităţi contractuale) sumă care reprezintă cuantumul penalităţilor pentru neactualizarea echipamentelor tehnologice în anii 5 şi 6 ai contract de către SC C. SRL (aşa cum a stabilit tot instanţa de judecată).
În opinia recurentei, cu privire la măsura de la pct. II.6 din Decizia nr. 36/2015, menţinută prin Încheierea nr. 99/2015, instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiile pct. 210 alin. (2) din RODAS.
ANSVSA nu a întreprins toate măsurile legale care se impuneau în vederea recuperării/încasării contravalorii prejudiciilor constatate în anii anteriori de Curtea de Conturi a României, respectiv dispuse prin Decizia nr. 7/2009.
Valoarea abaterii de la legalitate şi regularitate a fost estimată la suma totală de 27.584 RON (4.08 RON - parţial măsura 3, în totalitate măsura 4 - 22.380 RON şi măsura 5 - 1.116 RON).
Totodată, cu toate că ANSVSA a obţinut o sentinţă favorabilă ca urmare a acţiunii iniţiate în instanţă pentru recuperarea prejudiciilor de la salariaţi, aceasta nu a executat hotărârea instanţei de judecată în sensul actualizării cu indicele ratei de inflaţie a debitului stabilit la măsura 3 din Decizii nr. 7/2009.
Nu au fost respectate prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Precizează faptul că măsurile dispuse prin Decizia nr. 19/2014 emisă de Curtea de Conturi a României, decizie a cărei executare a fost suspendată de instanţa de judecată, stabileau în sarcina conducerii ANSVSA obligaţia de a iniţia procedurile legale şi să implementeze în totalitate măsurile dispuse prin Decizia nr. 14 din 5 august 2011; Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2012, prin care s-a verificat modul de implementare a Deciziei nr. 2/2011, Decizia nr. 11/2012 şi Decizia nr. 15/2013, nu şi măsurile analizate în cadrul prezentei acţiuni.
Astfel, echipa de audit în urma verificărilor efectuate a constatat că încasarea contravalorii prejudiciilor pentru abaterile reţinute în anii anteriori de Curtea de Conturi a României, în valoarea estimată de 27.584 RON, ceea ce reprezintă: 4.088 RON - parţial măsura 3, în totalitate măsura 22.380 RON şi măsura 5 - 1.116 RON din Decizia nr. 7/2009. De altfel, persoanele care au răspuns notele de relaţii au făcut trimitere eronat la măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 15 din 30 august 201 acestea referindu-se la sumele nerecuperate aferente măsurilor 2 şi 6 din Decizia nr. 7/2009.
Precizează faptul că în suma totală de 25.035 RON, sunt cuprinse numai sumele nerecuperate pentru care s-a dispus recuperarea în cadrul măsuri 2 (12.776 RON) şi măsuri 6 (6.678 RON) din Decizia nr. 7/2009 şi în cadrul Deciziei nr. 2/2011 (5.581 RON).
4. Apărările formulate în cauză
Ambii recurenţi au formulat întâmpinare la recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1 Recursul reclamantei ANSVSA
O primă critică de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la măsura de la pct. II.1 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015.
Prin această măsură s-a dispus analizarea cauzelor şi împrejurările care au generat înregistrarea unor cheltuieli nejustificate în valoare de 7.416 RON reprezentând despăgubiri acordate în baza sentinţei pronunţate de instanţa de judecată unei foste angajate şi recuperarea acestora, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile şi competenţele stabilite prin fişa postului. Totodată s-a dispus calcularea, recuperarea şi virarea la bugetul de stat a accesoriilor aferente cheltuielilor suplimentare nejustificate.
Înalta Curte observă că prin Decizia civilă nr. 2429 din 23 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, filele x şi urm., a fost admis recursul formulat de A., modificată în tot sentinţa, obligată ANSVSA la plata de despăgubiri egale cu suma pensiei necuvenite pe perioada august 2011 - ianuarie 2012. În considerentele deciziei, s-a stabilit că:
"Prin atitudinea autorităţii pârâte de a refuza nejustificat eliberarea carnetului de muncă până în luna ianuarie 2012, recurenta nu a putut să depună cererea de pensionare şi, astfel, i s-a creat un prejudiciu ce urmează să fie recuperat de la autoritatea pârâtă."
Recurenta reclamantă critică soluţia în privinţa măsurii de la punctul II.1, din perspectiva faptului că se afla în imposibilitatea eliberării carnetului de muncă întrucât, din data de 15 septembrie 2010, acesta se afla la Casa teritorială de pensii în vederea scanării, conform Procesului-verbal de predare-primire nr. x din 15 septembrie 2010 în temeiul H.G. nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001.
Mai mult, s-a invocat faptul că nu a fost condiţionată eliberarea carnetului de muncă de depunerea de către angajat a Notei de lichidare, astfel că este neîntemeiată reţinerea auditorilor publici externi ai Curţii de Conturi a României, întrucât nu a existat un refuz al ANSVSA de eliberare a carnetului de muncă al doamnei A.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, toate aceste apărări puteau fi eventual formulate, în cadrul Dosarului nr. x/2011, în care s-a pronunţat soluţia definitivă, anterior citată.
Aşadar, auditorii Curţii de Conturi, au constatat că prin decizia de mai sus, s-a stabilit, în mod definitiv, că există o culpă a angajatorului în eliberarea la termen a cărţii de muncă, ce a generat un prejudiciu în patrimoniul fostului angajat, care a fost pus în sarcina autorităţii.
Or, aspectele de fond ale unui litigiu definitiv soluţionat nu mai pot fi repuse în discuţie, în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât se opune principiul puterii lucrului judecat anterior.
Pe cale de consecinţă, legal s-a dispus că suma de 7.416 RON plătită de ANSVSA în baza hotărârilor judecătoreşti anterior specificate, reprezintă daune datorate culpei entităţii şi, implicit, un prejudiciu adus bugetului său, care trebuie recuperat inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile şi competenţele stabilite prin fişa postului.
Un alt motiv de nelegalitate al sentinţei se referă la soluţia pronunţată în privinţa măsurii I.3 din Decizia 36/14 august 2015.
Prin această măsură s-au dispus următoarele:
"Se vor întreprinde toate măsurile legale care se impun pentru finalizarea demersurilor de clarificare şi reglementare a neregulilor sesizate de conducerea ANSVSA cu privire la suma de 41.667,26 RON exclusiv TVA reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate de personalul din cadrul ANSVSA, ca urmare a depăşirii valorii nominale a contravalorii abonamentelor de telefonie încheiate cu operatorul SC B. nereguli stabilite pe larg în raportul întocmit de comisia desemnată prin ordine ale preşedintele ANSVSA. Totodată, se vor întocmi şi aproba proceduri scrise, cu aplicabilitate permanentă, care să conţină prevederi clare cu privire la limitele valorice pentru serviciile de telefonie mobilă şi fixă (naţionale şi internaţionale), decontate de entitate personalului angajat, inclusiv funcţiilor de demnitate publică, cu asumarea de către utilizatori, a cheltuielilor suplimentare efectuate peste valoarea abonamentelor atribuite şi a limitelor valorice stabilite de unitate".
Susţine recurenta că a luat măsurile legale în vederea recuperării acestui prejudiciu, măsuri despre care auditorii publici externi ai Curţii de Conturi a României au fost informaţi în cursul misiunii de audit.
Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte recomandarea de întocmire şi aprobare a unei proceduri scrise, susţine că a procedat la ducerea la îndeplinire a acesteia şi a întocmit notificări (nr. 2139 din 3 aprilie 2015) către fiecare utilizator din flota ANSVSA, prin care aceştia au fost informaţi cu privire la faptul că vor suporta costurile suplimentare peste valoarea abonamentelor atribuite, aceste notificări fiind comunicate către fiecare utilizator prin adrese individuale (nr. 2193 din 7 mai 2015), cu semnătură de primire.
Se observă că toate aceste critici se referă la modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse, iar nu la nelegalitatea acesteia, recurenta neaducând niciun argument în sprijinul teoriei că această măsură a fost, în mod greşit dispusă.
De altfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, ANSVSA nu a prezentat documente din care să rezulte că a finalizat demersurile pentru clarificarea legalităţii şi regularităţii plăţii cheltuielilor suplimentare efectuate de personalul său, aşa încât, chiar dacă a întreprins unele măsuri pentru aducerea la îndeplinire a recomandărilor, acestea nu au fost suficiente pentru înlăturarea acestora din actul de control.
O altă critică este raportată la măsura cu nr. II.5 din Decizia 36 din 14 august 2015, prin care s-au dispus următoarele:
"Se vor calcula şi se vor recupera, conform prevederilor legale, accesoriile calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen, a prejudiciului stabilit prin Decizia civilă nr. 1664/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2011 (hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată), justificat de nerespectarea prevederilor contractului încheiat cu C. SRL, prin care acesta trebuia să constituie garanţia de bună execuţie în cuantum de 5% din valoarea contractului şi nu a constituit-o. Totodată, se vor identifica persoanele responsabile de neconstituirea garanţiei de bună execuţie care a generat nerecuperarea integral a prejudiciului adus ANSVSA, aşa cum a fost stabilit de instanţa de judecată şi se va stabili răspunderea patrimonială a acestora, dacă va fi cazul."
În apărarea sa, recurenta reclamantă invocă prevederile Capitolului 10 art. 10.2 din Contractul nr. x din 7 iulie 2004, potrivit căruia Consorţiul avea obligaţia, de a constitui în favoarea Beneficiarului, garanţia de bună execuţie, anual, în cuantum de 5% calculată la valoarea contractului, executabilă în fiecare an calendaristic, conform Anexei 8 - Grafic de plăţi. În această situaţie, apreciază că ANSVSA nu avea obligaţia de a-l notifica cu privire la constituirea garanţiei de bună execuţie, acesta cunoscând prevederile din Contractul nr. x din 7 iulie 2004.
În privinţa obligaţiei citate mai sus, prima instanţă, în mod legal a ţinut cont de considerentele şi dispozitivul Sentinţei nr. 1512 din 25 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cât şi ale Deciziei nr. 1664/2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în recurs, în acelaşi dosar, prin care a fost obligată SC C. SRL la plata penalităţilor de întârziere către ANSVSA.
Aşadar, apărările recurentei reclamante nu pot fi repuse în discuţie în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că prin măsura contestată s-a luat act doar că nu a fost recuperat integral un prejudiciu deja stabilit cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre definitivă a instanţelor de judecată.
Ca atare, nici aceste argumente nu pot fi primite în sensul aprecierii nelegalităţii hotărârii instanţei de fond.
Raportat la toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul recurentei reclamante este nefondat şi va dispune respingerea acestuia.
2.1. Recursurile recurentei pârâte Curtea de Conturi a României
Sub un prim aspect, recurenta pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond, în privinţa soluţiei pronunţate cu privire la măsura II.1 din Decizia nr. 36/2015, susţinând că în mod greşit a fost apreciată ca nelegală această măsură.
Înalta Curte observă, însă, că prima instanţă a respins ca neîntemeiate criticile cu privire la măsura II.1 din Decizia nr. 36/2015 şi nu a dispus anularea acesteia, iar argumentele pentru care apreciază ca legală soluţia cu privire la acest aspect au fost analizate de instanţa de recurs în cadrul recursului reclamantei.
Recurenta pârâtă a mai criticat nelegalitatea soluţiei cu privire la măsura de la pct. II.2. din Decizia nr. 36/14 august 2015, prin care s-a dispus:
"Se vor întreprinde toate măsurile legale care se impun pentru analiza şi recuperarea cheltuielilor nejustificate în valoare estimată de 395.666,12 RON, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile şi competenţele stabilite prin fişa postului, dacă va fi cazul, generate de angajarea instituţiei în raporturi contractuale netemeinice şi nelegale, pentru serviciile de înregistrare şi identificare a animalelor din speciile bovine şi bubaline efectuate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi alţi utilizatori SNIIA. Totodată, pentru cheltuielile nejustificate în valoare estimată de 395.666,12 RON se vor calcula accesoriile aferente, se vor recupera şi vira la bugetul de stat."
În fapt, s-a reţinut că organele de conducere ale ANSVSA au angajat instituţia în raporturi contractuale cu SC C. SRL, pentru efectuarea serviciilor de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline, identificate şi înregistrate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi alţi utilizatori SNIIA, fapt care a condus la înregistrarea unor cheltuieli nejustificate, în valoare de cel puţin 395,7 mii RON. Astfel, echipa de audit a constatat că serviciile contractate de ANSVSA cu SC C. SRL, în anul 2014, în baza Actului adiţional nr. x la Contractul nr. x/2013 şi Contractul nr. x/2014, pentru identificarea şi înregistrarea animalelor din speciale bovine şi bubaline, nu au susţinere legală şi că decontarea acestor servicii a generat o cheltuială nejustificată în patrimoniul ANSVSA, prin practicarea preţurilor unitare diferenţiate pe categorii de utilizatori ai sistemului informatic şi prin raportare la numărul de animale identificate şi înregistrate în SNIIA (Baza Naţională de Date). În plus, echipa de audit a reţinut că diferenţierea preţului serviciilor achiziţionate pe categorii de utilizatori ai sistemului informatic de identificare şi înregistrare a animalelor, pe considerentul utilizării de către medicii de liberă practică împuterniciţi pentru introducerea informaţiilor în Baza Naţională de Date, a echipamentelor puse la dispoziţie de SC E. SRL, este nefundamentată şi nu corespunde realităţii.
Se constată că diferenţierea preţului serviciilor achiziţionate, a fost justificată de către recurenta reclamantă pe considerentul că identificarea şi înregistrarea animalelor realizată de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi s-a realizat pe infrastructura (echipamente şi tehnică de calcul) asigurată de prestatorul SC E. SRL în cadrul unui alt contract încheiat cu ANSVSA pentru identificarea şi înregistrarea animalelor din speciile suine, ovine şi caprine, respectiv Contractul nr. x/2004.
Prima instanţă a apreciat că încheierea contractelor de mai sus, nu încălcă prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând separarea serviciilor achiziţionate în "servicii de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline identificate şi înregistrate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi" şi în "servicii de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline identificate şi înregistrate de utilizatorii SNIIA, conform legislaţiei în vigoare" cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (10) şi art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 113/2002, aspect reflectat şi în preţul estimat diferit pentru fiecare categorie de servicii.
Înalta Curte constată că potrivit art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 113/2002:
"Identificarea şi înregistrarea bovinelor se realizează de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi în baza contractelor de servicii de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, atribuite de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice."
Mai mult, potrivit art. 15 alin. (1), (2) şi (21) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, dispune:
"(1) Medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi au obligaţiile prevăzute la art. 13, precum şi cele ce rezultă din contractele pentru efectuarea unor activităţi sanitar-veterinare publice, încheiate cu direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii.
(21) Pentru efectuarea în exploataţiile comerciale a unor acţiuni de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, proprietarii acestor exploataţii încheie contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, în baza cărora sunt împuterniciţi de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti".
Din dispoziţiile legale citate mai sus, se reţine că nu se justifică separarea serviciilor achiziţionate de identificare şi înregistrare a animalelor efectuate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi cele efectuate de utilizatorii SNIIA, întrucât legiuitorul nu face o atare distincţie, astfel că nici interpretul nu este în măsură să o facă.
Prin urmare, justificarea cheltuielilor angajate pe motivul separării serviciilor de identificare şi înregistrare efectuate de medicii veterinari, de cele efectuate de utilizatorii SNIIA, nu are o reflecţie în actele normative citate, astfel că nu poate fi reţinută ca un motiv de anulare a măsurii dispuse în actul de control.
Pe de altă parte, instanţa de fond a mai statuat că în condiţiile încetării efectelor Contractului nr. x/2013, începând cu data 1 mai 2014, reclamanta ar fi fost pusă în imposibilitatea de a-şi exercita rolul de autoritate centrală sanitară-veterinară, pentru coordonarea tehnică şi administrativă a activităţii de identificare şi înregistrare a animalelor, iar prin încheierea Contractului nr. x/2014, a fost evitată apariţia unor sincope în furnizarea acestor servicii.
Nici această argumentare nu poate fi însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât, în situaţia încetării Contractului nr. x/2013, începând cu data 1 mai 2014, nimic nu o împiedica pe recurenta reclamantă să procedeze la demararea achiziţionării unor servicii de aceeaşi natură, însă cu respectarea prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice.
Aşadar, prin întocmirea Referatului de necesitate nr. 118 din 23 ianuarie 2014 al Direcţiei Generale Control Oficial din cadrul ANSVSA, prin care s-a precizat că, întrucât nu se deţineau informaţiile necesare stabilirii preţului exact al serviciilor solicitate şi s-a luat ca referinţă preţul Contractului nr. x/2013 (însemnând preţul per cap de animal identificat şi înregistrat în B.N.D. la care s-a adăugat indicele de inflaţie), recurenta reclamantă a nesocotit regulile unei judicioase angajări a fondurilor publice, iar documentele întocmite în această manieră, nu pot constitui o fundamentare legală a preţului achitat.
Nu în ultimul rând, prima instanţă a apreciat că serviciile angajate în cadrul Contractului nr. x/2014 se înscriu în cazurile de excepţie prevăzute de art. 122 din O.U.G. nr. 34/2006.
Nici cu privire la acest aspect, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia judecătorului fondului, având în vedere că potrivit textului de lege citat: "Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare ... atunci când, din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziţie publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic."
Or, instanţa de fond, a statuat că toată infrastructura hardware prevăzută, atât la nivel local, cât şi la nivel central pentru sistemul de identificare a animalelor era deja constituită şi implementată, astfel că cerinţa referitoare la motivele tehnice este îndeplinită numai de SC C. SRL, care deţine şi dreptul de autor pentru aplicaţiile necesare identificării şi înregistrării animalelor din speciile ovine, caprine, suine şi bovine, potrivit Certificatului de înregistrare în Registrul Naţional al Programelor pentru Calculator seria x nr. x din 1 octombrie 2013, eliberat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
Acest punct de vedere nu poate fi împărtăşit, întrucât se constată că plăţile efectuate de ANSVSA în baza Actului adiţional nr. x/2013 la Contractul nr. x/2013 şi a Contractului nr. x/2014 reprezintă, costul serviciilor de utilizare a sistemului informatic, neprevăzute de contractele analizate şi nicidecum servicii de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovine şi bubaline.
Concret, practicarea nejustificată a preţurilor unitare diferenţiate, pe categorii de utilizatori ai sistemului informatic de identificare şi înregistrare a bovinelor şi bubalinelor, a generat un prejudiciu în patrimoniul ANSVSA cauzat de faptul că echipamentele şi tehnica de calcul utilizate de medicii veterinari concesionari erau decontate de ANSVSA în cadrul Contractului nr. x/2004, aşa cum s-a consemnat în procesul-verbal de constatare, astfel că luarea în considerare în structura costurilor privind elementele menţionate (echipamentele şi tehnica de calcul) şi pentru animalele din categoria bovine şi bubaline, reprezintă în fapt, o dublare nejustificată a cheltuielilor înregistrate de instituţia auditată, aşa cum corect a stabilit recurenta pârâtă.
Aşadar, se apreciază că în mod nelegal s-a dispus anularea măsurii de la pct. II.2. din Decizia nr. 36/14 august 2015, Înalta Curte primind argumentele recurentei pârâte cu privire la acest aspect.
O altă critică invocată de recurenta reclamantă se circumscrie soluţiei adoptate în legătură cu măsura II.3 din Decizia nr. 36/2015. Prin această măsură s-a stabilit:
"Se vor calcula, factura şi încasa conform prevederilor legale penalităţile de 0,15%. pe fiecare zi de întârziere stabilite prin contractul încheiat cu Consorţiului D., care nu a respectat obligaţiile asumate respectiv de actualizarea tehnologiei prin înlocuirea echipamentelor de tehnică de calcul în anii 5 şi 6 de contract şi pentru perioada 23 ianuarie 2013 - până la îndeplinirea obligaţiilor contractuale. La iniţierea acestui demers se va avea în vedere că instanţele de judecată s-au pronunţat şi anterior, definitiv şi irevocabil, cu privire la obligaţia SC C. SRL de a plăti ANSVSA penalităţi contractuale pentru acelaşi contract şi acelaşi motiv."
Au constatat auditorii publici externi ai Curţii de Conturi că ANSVSA nu a calculat şi solicitat Consorţiului D., constituit din D. şi C. SRL penalităţi contractuale în valoare de 3.563.007,35 RON (perioada 23 ianuarie 2013 - 17 iulie 2015 x 0,15%/zi) pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate prin Contractul nr. x din 7 iulie 2004, de a actualiza echipamentele tehnologic în anii 5 şi 6 ai contractului, penalităţi ce au fost stabilite prin sentinţă definitivă.
Înalta Curte observă că prima instanţă a dispus anularea ca nelegală a acestei măsuri, deoarece înlocuirea echipamentelor s-a efectuat în proporţie de 100%, iar, în situaţia în care unele circumscripţii nu mai există, nu se mai justifică înlocuirea staţiilor de lucru la nivelul acestora.
Însă, o atare abordare, nu ţine seama de conţinutul şi justificarea legală a măsurii dispuse, instanţa de fond, neputând repune în discuţie hotărârea definitivă pronunţată cu privire la existenţa obligaţiei de plată a penalităţilor contractuale în favoarea recurentei reclamante, pe care aceasta nu le-a executat.
Aşadar, acest demers trebuia întreprins având în vedere că instanţele de judecată s-au pronunţat anterior definitiv cu privire la obligaţia SC C. SRL de a plăti ANSVSA penalităţi contractuale (calculate până Ia data înaintării acţiunii în instanţă, respectiv până la data de 23 ianuarie 2013), urmând ca acestea să fie solicitate şi pentru perioada ulterioară până la data la care echipamentele erau înlocuite în totalitate, aşa cum se stabilea în clauzele contractuale.
Prin urmare, şi în legătură cu acest aspect, criticile recurentei pârâte sunt apreciate ca fondate.
În motivarea aceluiaşi recurs a fost criticată şi soluţia adoptată în privinţa măsurii de la pct. II.4 din Decizia nr. 36/2015, prin care s-a dispus:
"Se vor stabili cauzele şi împrejurările, care au generat diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 752.461,6 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor contractuale nerecuperate de la SC C. SRL (excluse din calcul de către instanţa de judecată ca fiind nedatorate din vina exclusivă a entităţii ANSVSA). Se vor lua măsurile legale de recuperare a sumei de 752.461,6 RON şi a accesoriilor aferente, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile şi competenţele stabilite prin fişa postului dacă va fi cazul."
Prima instanţă a dispus anularea acestei măsuri, argumentând că nu poate fi identificată vina reclamantei pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate prin Contractul nr. x din 7 iulie 2004, de a actualiza echipamentele tehnologice în anii 5 şi 6 ai contractului de către SC C. SRL.
Cu toate acestea, nu poate fi ignorat faptul că prin Decizia civilă nr. 1664/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a menţionat că pentru perioada 29 ianuarie 2011 - 1 iunie 2012 culpa în neexecutarea obligaţiei stabilită la punctul A 2.1 - "Echipamente de tehnică de calcul" din Contractul nr. x din 7 iulie 2004 nu îi revine în exclusivitate SC 1Q Management SRL. În concluzie, deşi SC C. SRL nu şi-a îndeplinit clauzele contractual în perioada 29 noiembrie 2011 - 1 iunie 2012, ANSVSA nu a fost îndreptăţită să primească penalităţi contractuale, deoarece instanţa de judecată a stabilit cu putere de lucru judecat, faptul că firma prestatoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile din culpa entităţii publice.
Aşadar, culpa pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, în sarcina recurentei reclamante a fost stabilită în cadrul unui alt litigiu, tranşat în mod definitiv, asupra căruia instanţa de fond nu putea să intervină şi să statueze, în mod diferit, fără încălcarea puterii de lucru judecat a acelei hotărâri.
Este de principiu că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Aceasta reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.
Cum, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
În acest context, prin faptul că prima instanţă a analizat şi constatat că că nu poate fi identificată vina reclamantei pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate prin Contractul nr. x din 7 iulie 2004, de a actualiza echipamentele tehnologice în anii 5 şi 6 ai contractului de către SC C. SRL, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate anterior pe care instanţa de fond nu putea să o contrazică.
Din această perspectivă, hotărârea atacată este nelegală, iar criticile recurentei pârâte sub aspectul analizat vor fi admise.
O ultimă critică se referă la soluţia privind măsura II.6 din Decizia nr. 36/2015, prin care s-a dispus: "În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să analizeze şi să dispună iniţierea măsurilor legale care se impun în vederea recuperării sumei de 27.170 RON (27.584 RON - 414 RON sumă recuperată) şi a sumei de 779.25 RON (1.646.25 RON - 867 RON sumă recuperată) reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie".
Aşa cum în mod legal a constatat şi instanţa de fond, prin Sentinţa civilă nr. 567 din 3 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2014, instanţa de judecată a dispus anularea în tot a Deciziei nr. 19 din 12 august 2014, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 19 din 12 august 2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Or, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada infirmării soluţiei de mai sus, este evident că măsurile dispuse anterior, nu pot produce consecinţe juridice, în sensul antamat de Curtea de Conturi, suspendarea măsurii împiedicând punerea acesteia în executare, în orice modalitate.
Ca atare, nu pot fi avute în vedere susţinerile recurentei pârâte în sensul că în suma totală de 25.035 RON, sunt cuprinse numai sumele nerecuperate pentru care s-a dispus recuperarea în cadrul măsurii 2 (12.776 RON) şi măsurii 6 (6.678 RON) din Decizia nr. 7/2009 şi în cadrul Deciziei nr. 2/2011 (5.581 RON).
Astfel, se constată că prin Decizia nr. 19/2014 emisă de Curtea de Conturi, decizie a cărei executare a fost suspendată de instanţa de judecată, se stabileau în sarcina conducerii ANSVSA obligaţia de a iniţia procedurile legale şi să implementeze în totalitate măsurile dispuse prin Decizia nr. 14 din 5 august 2011; Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2012, prin care s-a verificat modul de implementare a Deciziei nr. 2/2011, Decizia nr. 11/2012 şi Decizia nr. 15/2013
Prin urmare, măsura de anulare a acestei dispoziţii este legală şi urmează a fi confirmată, conform celor de mai sus.
În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul pârâtei şi va casa în parte sentinţa recurată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte punctele 2, 4, 5 din Încheierea nr. 99 din 13 octombrie 2015 şi măsurile de la punctele II.2, II.3, II.4 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă împotriva măsurii suspendării executării actului administrativ atacat, în raport de soluţia instanţei de control judiciar asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii, va fi admis şi acest recurs, fiind infirmată soluţia de suspendare cu privire la măsurile pentru care instanţa de recurs nu a împărtăşit soluţia Curţii de apel.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei şi va admite recursurile pârâtei, conform celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei civile nr. 1041 din 28 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Admite recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare:
Respinge acţiunea în ceea ce priveşte punctele 2, 4, 5 din Încheierea nr. 99 din 13 octombrie 2015 şi măsurile de la punctele II.2, II.3, II.4 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015.
Respinge cererea de suspendare a executării măsurilor de la punctele II.2, II.3, II.4 din Decizia nr. 36 din 14 august 2015.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - LM