Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 09.12.2014, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Fondurilor Europene, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să constate îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor aferente cererii de finanţare nr. x/22.03.2011 (cod SMIS 36548) şi să fie obligaţi pârâţii la semnarea contractului de finanţare cu reclamanta, iar în subsidiar să constate eligibilitatea îndeplinirii condiţiilor corespunzătoare cererii de finanţare a reclamantei cu obligarea pârâţilor la daune-interese.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 1838 din data de 23.06.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. SRL faţă de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acţiunea formulată de reclamanta A. SRL faţă de ceilalţi pârâţi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 1123 din data de 05.04.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de către petenta pârâtă Agenţia pentru Dezvoltarea Regională Sud-Est, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. SRL şi pârâţii Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Fondurilor Europene şi a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 1838/23.06.2015 în sensul că a obligat reclamanta A. SRL la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta Agenţia pentru Dezvoltarea Regională Sud-Est.
3. Cererile de recurs
Reclamanta A. SRL a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1838 din data de 23.06.2015 şi a Sentinţei civile nr. 1123 din data de 05.04.2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
3.1.1. În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 1838 din data de 23.06.2015, se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ.
Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa, au statuat că instanţa are obligaţia de a menţiona expres în considerentele hotărârii care sunt argumentele care susţin soluţia pronunţată, motivul de casare prevăzut de art. 488 din noul C. proc. civ. fiind unul de ordine publică, având în vedere caracterul imperativ al normelor art. 425 alin. (1) lit. b) din cod.
Este lesne de observat că sentinţa recurată nu cuprinde analiza şi motivarea admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, statuând fără echivoc în dispozitiv admiterea acestei excepţii fără însă a o motiva.
Mai mult, instanţa nu analizează toate documentele admise ca probatoriu al reclamantei, mărginindu-se în a reţine un singur document - expertiza tehnică realizată de un expert în faza administrativă, fără a da o dezlegare tuturor chestiunilor de fapt şi de drept evidenţiate, nesocotind astfel prevederile art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ. care stabileşte în sarcina judecătorului îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
3.1.2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.
În opinia recurentei, sentinţa pronunţată încalcă vădit dispoziţiile art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
În scurtele considerente ale sentinţei nu este invocat niciun temei de drept.
Expertiza invocată de către instanţă nu spune că drumurile nu sunt cuprinse în bugetul proiectului, ci din contră, că sunt, dar că i se pare insuficient bugetul, caz în care singura decizie pe care o putea lua autoritatea era să constate că ceea ce i se pare suficient expertului va fi făcut din banii reclamantei şi nu a finanţării, dar în niciun caz nu era motiv de respingere a proiectului.
Etapa de evaluare financiară a fost parcursă anterior şi finalizată în august 2013, or, motivul vizitei la locaţia reclamantei nu mai putea fi evaluarea financiară a proiectului. Comandarea unei expertize financiare doar pentru un element derizoriu (drumul de acces reprezintă 2% din valoarea proiectului) a fost inutilă şi tardivă.
Din Certificatul de Urbanism depus dosarul cauzei se poate constata ca drumurile de acces la DN sunt parte din proiect şi nu cum eronat a reţinut instanţa ca nu sunt parte a proiectului.
Mai mult, inclusiv autorizaţia de construcţie consemnează că Proiectul şi terenul pe care se dezvoltă proiectul au acces la DN prin 2 drumuri de minimum 7 m carosabil, şi nu unul cum solicitau condiţiile de eligibilitate ale fondului.
Expertiza invocată demonstrează că instanţa a reţinut greşit că drumurile nu ar fi fost parte a Proiectului. Nu există niciun paragraf al expertizei care să susţină aşa ceva sau care să contrazică evidenţa din Autorizaţia de Construire, Proiectul Tehnic sau Certificatul de Urbanism.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, după rejudecarea cauzei în fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
3.2. Reclamanta A. SRL a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1123 din data de 05.04.2016, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, după rejudecarea cauzei în fond, să se dispună respingerea cererii de completare a dispozitivului şi pe cale de consecinţă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, având în vedere că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză.
4.1. Intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea sentinţelor atacate.
4.1.1. În ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 1838/23.06.2015, invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ., recurenta nu precizează concret, care sunt chestiunile de fapt şi de drept nedezlegate, în opinia sa, de instanţa de fond. Recurenta se limitează în a afirma doar că nu au fost dezlegate toate chestiunile de fapt şi de drept, pe care le-a evidenţiat în acţiunea formulată.
Consideră critica recurentei neîntemeiată. În cauză, motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ. nu este dovedit.
Invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., recurenta afirmă că sentinţa atacată încalcă dispoziţiile art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, fără a preciza în concret, care este pretinsa încălcare.
4.1.2. În ceea ce priveşte recursul declarat la data de 11.05.2016 de către A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1123/05.04.2016, în baza art. 493 alin. (5) noul C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) noul C. proc. civ., solicită anularea acestuia.
4.2. Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1838/23.06.2015, ca nefondat întrucât, prin calea de atac promovată, recurenta nu aduce argumente care să înfrângă raţionamentul redat în considerentele hotărârii atacate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2019.
5.2 . Aspecte de fapt relevante
Prin Adresa nr. x/10.04.2014, pârâta a comunicat reclamantei că proiectul SE/43/4/4.1/836/22.03.2011 cod SMIS 36548 a nu îndeplineşte condiţiile pentru semnarea contractului de finanţare.
S-a reţinut faptul că în urma unei verificări la faţa locului unde urmează să se realizeze investiţia s-a constatat că drumurile de acces la infrastructura rutieră nu corespund descrierii din documentaţia tehnică în sensul că nu este vorba de două drumuri asfaltate cu o lăţime de 7 m ampriza. Dimpotrivă, drumurile respective sunt mai înguste şi unul dintre ele nu permitea accesul până la teren existând întreruperi în structura de beton şi vegetaţie crescută pe suprafaţa respectivă.
De asemenea, s-a reţinut că în proiectul iniţial nu erau cuprinse şi lucrări de reabilitare a acestor drumuri, reproşându-se totodată reclamantei starea improprie a acestora (interioare sau exterioare), faptul că acestea nu sunt apte să asigure accesul la reţeaua de drumuri naţionale.
6. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţele atacate, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 1123 din data de 05.04.2016 este tardiv declarat, iar cu privire la recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 1838 din data de 23 iunie 2015 apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
6.1.1. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 1838 din data de 23 iunie 2015, se invocă de către recurentă incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza nemotivării, cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene. În acelaşi timp, se critică sentinţa pentru neanalizarea tuturor documentelor admise în probaţiune şi acordarea prevalenţei expertizei tehnice extrajudicare.
Contrar afirmaţiei recurentei, hotărârea este motivată, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.
De principiu, un probatoriu insuficient şi un raţionament logico-juridic eronat pot conduce la concluzia unei nemotivări însă, raportat la dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., partea nu poate invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ea nu le-a propus şi administrat în condiţiile legii.
Astfel, instanţa de fond a avut în vedere probatoriul administrat respectiv înscrisurile ataşate acţiunii principale precum şi cele ataşate întâmpinărilor. Deşi, prin acţiunea sa, reclamanta a propus şi administrarea probei cu interogatoriu şi expertiză tehnică, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a administrat alte probe. În acest sens, instanţa de fond reţine, printre altele, lipsa unor probe contrare celor constatate cu ocazia vizitei la locaţie şi prin expertiza tehnică, realizată de un expert în faza administrativă.
Faptul că instanţa a înţeles să se raporteze la concluziile unei expertize extrajudiciare, admisă, în condiţiile legii, ca probă la dosar, nu poate constitui o critică viabilă a sentinţei astfel pronunţate, valoarea probatorie a acestea fiind la aprecierea judecătorului, instanţei de judecată revenindu-i rolul de a pune în discuţia contradictorie a părţilor legalitatea, necesitatea, utilitatea, pertinenţa, concludenţa probei.
În raport cu principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. proc. civ.), expertiza extrajudiciară trebuie să aibă aceeaşi forţă probantă ca şi expertiza judiciară, dacă nu există impedimente care să conducă la neprimirea sa ca atare. Important este ca dreptul la apărare al părţilor să fie garantat iar instanţa de judecată să poată, dacă este cazul, supune dezbaterii toate elementele, inclusiv cele privind forţa probantă a unei expertize extrajudiciare.
De altfel, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 130/19.02.2008, fiind sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 4 alin. (5) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 ("Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare") cu referire şi la art. 201 - 214 din vechiul C. proc. civ., pentru contrarietatea acestor dispoziţii - din legea specială, cu art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, a statuat că dispoziţiile procedurale conferă expertizelor extrajudiciare valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare.
În ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, atâta vreme cât adresa nr. x/10.04.2014 a fost emisă de către OI POR Regiunea Sud-Est, în regim de putere publică, potrivit art. 9, 18 din H.G. nr. 457/2008, ministerul nu justifică calitatea procesuală în cauză, motivarea fiind, în acest caz, implicită.
În analiza sentinţei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.
Prin urmare, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.
6.1.2. Nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greşită a legii.
În mod corect, instanţa de fond, a reţinut că susţinerile reclamantei, referitoare la faptul că drumurile de acces ar fi fost drumuri interioare sunt lipsite de relevanţă întrucât ceea ce s-a reproşat părţii a fost starea improprie a acestor drumuri (interioare sau exterioare), faptul că acestea nu sunt apte să asigure accesul de la reţeaua de drumuri naţionale la infrastructura de afaceri.
Recurenta nu a indicat normele legale pe care se întemeiază susţinerea sa, potrivit căreia respingerea proiectului nu era posibilă de vreme ce proiectul fusese declarat eligibil, în condiţiile în care unele dintre condiţiile de eligibilitate se verifică în etapa precontractuală, cu ocazia vizitei la faţa locului iar una din acestea este tocmai existenţa accesului de la reţeaua de drumuri naţionale la infrastructura de afaceri.
În etapa precontractuală, etapă ulterioară evaluării tehnico-financiare a proiectului, aşa cum rezultă din Ghidul solicitantului pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 2, Domeniul de intervenţie 4.1 precum şi din notificările ADR SE către recurentă nr. 15339/12.09.2013, 16176/24.09.2013 şi 16468/27.09.2013 s-au efectuat verificarea proiectului tehnic şi vizita la faţa locului şi s-au solicitat noi documente şi clarificări.
În Ghidul solicitantului, se precizează că: "Numai după ce se constată îndeplinirea tuturor condiţiilor precontractuale, descrise mai sus, poate fi demarată procedura de încheiere a contractului de finanţare".
Astfel, dovedirea drumului de acces era unul din criteriile de eligibilitate, pe care proiectul recurentei trebuia să îl îndeplinească.
De altfel, MDRAP monitorizează respectarea condiţiilor şi criteriilor de eligibilitate pe toată durata de derulare a schemei şi pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acesteia, existând inclusiv posibilitatea ca cererea de finanţare să fie respinsă în cazul în care se constată neîndeplinirea oricăruia din criteriile de eligibilitate, fapt adus la cunoştinţa reclamantei prin notificarea ADR SE nr. 15339/12.09.2013.
Recurenta susţine că în considerentele sentinţei nu este invocat niciun temei de drept. Contrar acestor afirmaţii, accesul de la reţeaua de drumuri naţionale la infrastructura de afaceri este un aspect de fapt, care se analizează din perspectiva regulilor prevăzute de Ghidul solicitantului, cum în mod corect a procedat instanţa de fond.
Dovedirea drumului de acces este unul din criteriile de eligibilitate, pe care proiectul recurentei trebuie să îl îndeplinească conform Ghidului solicitantului, Secţiunea II.1.2. Eligibilitatea proiectului, pagina 36.
Ghidul solicitantului şi Nota AM POR nr. 64551/30.08.2011 privind dovedirea drumului de acces au în vedere două situaţii pentru îndeplinirea acestui criteriu:
a) Situaţia în care solicitantul de fonduri îşi propune prin obiectivele proiectului să realizeze crearea/modernizarea/extinderea drumului de acces, caz în care trebuie să dovedească proprietatea/concesiunea pe terenul, pe care se realizează drumul de acces (parag. 2 al Notei)
b) Situaţia în care, prin proiect, nu se propune crearea/modernizarea/extinderea drumului de acces, caz în care solicitantul trebuie să demonstreze existenţa drumului de acces la infrastructura de afaceri la momentul vizitei la faţa locului (parag. 5 al Notei)
În ambele situaţii, drumurile trebuie să fie de minim 2 benzi, 7 m ampriză realizat pe sistem rigid, conform prevederilor paragrafului 6 din Nota AM POR nr. 64551/30.08.2011.
Nota AM POR 64551/30.08.2011 precizează în parag. 5 că, neîndeplinirea condiţiei de la lit. b) la momentul vizitei la faţa locului atrage respingerea proiectului.
Recurenta a fost informată cu privire la conţinutul Notei AM POR 64551/30.08.2011 prin adresa nr. x/21.12.2011. Ca răspuns la această adresă, ADR SE a primit Nota explicativă privind adresa x/21.12.2011 întocmită de arhitect B. care precizează la pct. 2 "Nu sunt necesare intervenţii sau amenajări suplimentare la drumurile de acces ".
În consecinţă, recurenta s-a poziţionat, aşa cum corect se susţine de către intimata Agenţia pentru dezvoltare Regională Sud Est, prin nota de clarificare menţionată, în situaţia prevăzută la lit. b) a Notei AM POR 64551/30.08.2011.
În proiectul tehnic depus de recurentă în faza precontractuală, în data de 16.09.2013, se menţionează ca şi în Nota explicativă "Accesul la teren se va face dinspre DN 38, pe latura sudică, prin intermediul unor drumuri interioare existente, asfaltate, având ampriza de minim 7 metri. Se păstrează nemodificat accesul actual la DN 38 (care asigură necesităţile funcţionale ale ansamblului), nefiind necesare intervenţii sau amenajări suplimentare în acest sens."
Cererea de finanţare, proiectul tehnic şi clarificările transmise de recurentă în etapa de evaluare tehnică şi financiară dovedesc că prin Proiect nu se propune să se realizeze intervenţia la drumul de acces în sensul modernizării/extinderii drumului de acces.
În aceste condiţii, la vizita la faţa locului din 04.10.2013, reprezentanţii ADR SE aveau de verificat îndeplinirea condiţiei prevăzute de parag. 5 din Nota AM POR 64551/30.08.2011. Astfel, recurenta trebuia să demonstreze la momentul vizitei din 04.10.2013 existenţa drumului de acces la infrastructura de afaceri şi îndeplinirea condiţiilor: drumurile trebuie să fie de minim 2 benzi, cu 7 m ampriză, realizate pe sistem rigid.
Verificarea din teren a condus la constatarea unor neconcordante cu cerinţele Notei AMPOR 64551/2011 privind drumul de acces şi cu susţinerile reclamantei din Proiectul tehnic:
Constatările sunt:
- Drumurile existente nu au două benzi, nu au minim 7 m ampriză, au structura de beton, iar unul dintre cele două drumuri nu permite accesul până la teren. Cele două drumuri prezintă denivelări, întreruperi în structura de beton, vegetaţie crescută pe suprafaţa carosabilului
Expertului tehnic ing. C. desemnat de către MDRAP în calitate de AM POR, la solicitarea ADR SE i s-a solicitat să stabilească dacă Proiectul reclamantei nr. SE/43/4/4.1/836/22.03.2011 (cod SMIS 36548) include lucrări de intervenţie la drumurile de acces.
Expertul a emis un punct de vedere care concluzionează în sensul că:
- recurenta a susţinut în repetate rânduri în secţiuni diferite ale proiectului tehnic faptul că drumurile de acces nu necesită intervenţii şi amenajări suplimentare,
- în proiectul tehnic depus iniţial (înainte de vizita la faţa locului) nu au fost incluse lucrările necesare reabilitării celor două drumuri de acces,
- faţă de cerinţele impuse de Ordinul nr. 863/2008, conţinutul proiectului tehnic este incomplet chiar şi după clarificările solicitate.
În consecinţă, recurenta nu a îndeplinit criteriul de eligibilitate de a asigura accesul la obiectivul proiectat în condiţiile Notei AM POR nr. 64551/30.08.2011 privind dovedirea drumului de acces. Astfel, recurenta nu a dovedit la vizita la faţa locului asigurarea accesului în condiţiile cerute de parag. 5 al Notei, fapt pentru care proiectul reclamantei a fost respins de la finanţare.
6.2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva SC 1123/5.04.2016, Înalta Curte constată că hotărârea a fost comunicată reclamantei la 20.04.2016, la sediul cab. av. SCA D., respectiv la 21.04.2016, la sediul din Şos. x, Bucureşti.
În declaraţia de recurs, A. SRL menţionează data de 20.04.2016 ca fiind data la care a luat la cunoştinţă despre hotărârea a cărei casare o solicită.
Potrivit actelor dosarului, recursul împotriva acestei sentinţe a fost înregistrat la Înalta Curte la 11.05.2016, fără ca recurenta să fie în măsură să prezinte vreo dovadă în sensul transmiterii, la o dată anterioară, a căii de atac. Aceasta în condiţiile în care, aspectele referitoare la regularitatea sesizării instanţei de recurs au fost menţionate inclusiv în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicat recurentei încă din luna august 2018.
Cu referire la excepţia de tardivitate invocată, din oficiu, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că demersurile procesuale ale recurentei, întreprinse în legătură cu Sentinţa civilă nr. 1123/5.04.2016, dovedesc că momentul obiectiv la care aceasta a cunoscut despre existenţa hotărârii atacate pe calea prezentului recurs este data de 20.04.2016, prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru declararea recursului, se raportează la acesta.
Astfel, întrucât a rezultat că recurenta a înţeles să declare recurs împotriva acestei hotărâri abia la data de 11.05.2016, prezenta cale de atac apare ca fiind introdusă cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 termen care s-a împlinit la 9.05.2016, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte deduse judecăţii nu mai pot fi analizate, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Pentru aceste considerente, recursul împotriva acestei sentinţe urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. SRL, invocată din oficiu, împotriva Sentinţei nr. 1123 din 5 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014 şi respinge recursul, ca tardiv formulat.
Va respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta A. SRL, împotriva Sentinţei nr. 1838 din 23 iunie 2015, ca nefondat.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, către intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Est- dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. SRL, invocată din oficiu, împotriva Sentinţei nr. 1123 din 5 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014 şi respinge recursul, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta A. SRL, împotriva Sentinţei nr. 1838 din 23 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Est.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV