Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de sub nr. x/2016 la data de 19.12.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - ORDA suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 889 din 07.11.2016 privind obligaţiile de transparenţă ale organismelor de gestiune colectivă desemnate colector/colector unic pentru drepturile supuse gestiunii colective obligatorii inclusiv a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA nr. RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016 şi nr. RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 741 pronunţată în data de 6 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta Uniunea Naţională a Artiştilor din România.
3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii cu consecinţa suspendării efectelor juridice produse de art. 2 pct. A, lit. a) şi b) şi pct. B din Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 şi a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA nr. RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016 şi nr. RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016.
Recurentul a susţinut că, prin hotărârea pronunţată instanţa a interpretat şi aplicat greşit art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în dovedirea cazului bine justificat a invocat o serie de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, nicidecum să impună instanţei să se pronunţe asupra legalităţii Deciziei ORDA nr. 114/2016.
A precizat că a invocat faptul că Decizia nr. 114/2016 este emisă fără temei legal, nu este motivată şi îl obligă să pună la dispoziţie altor organisme concurente (ARAIEX şi UNART) informaţiile şi documentele confidenţiale ale utilizatorilor. În acest sens arată că, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, UNART sau ARAIEX pot solicita utilizatorilor informaţiile de care au nevoie pentru a verifica aceste aspecte, iar utilizatorii, cei care pot dispune asupra informaţilor acoperite de secretul comercial, le vor pune la dispoziţie sursele şi documentele necesare stabilirii remuneraţiei datorate.
A mai susţinut că se încalcă prin decizia a cărei suspendare se solicită obligaţia de confidenţialitate, întrucât recurentul este un operator economic care face parte din mediul concurenţial, astfel că ORDA nu îl poate obliga la încălcarea obligaţiilor de confidenţialitate ce îi revin prin transmiterea acestora către organismele concurente.
Cu privire la paguba iminentă, aceasta rezultă din faptul că, prin aplicarea Deciziei nr. 114/2016 ar fi în situaţia de a divulga informaţii şi documente confidenţiale către organe care legal nu au dreptul de acces la ele.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-intervenientă UNART a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
La data de 9 iunie 2017 intimata- pârâtă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:
Reclamanta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării art. 2 pct. A, lit. a) şi b) şi pct. B din Decizia ORDA nr. 114/04.11.2016 şi a actelor subsecvente acesteia, respectiv Adresa ORDA nr. RGII/INT/NR. 8266/11.11.2016 şi nr. RGII/IES/NR. 8266/17.11.2016.
Prin actele contestate s-au stabilit obligaţii în sarcina organismelor de gestiune înregistrate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în sensul transmiterii către organismele beneficiare a unor informaţii, respectiv: "Art. 2 pct. A: Informaţii privind sumele colectate şi repartizate şi costurile colectării remuneraţiilor: a) suma brută colectată, cu indicarea distinctă a TVA-ului; b) suma brută repartizată (...) B. Informaţii furnizate de utilizatori privind utilizarea repertoriului gestionat de organismul beneficiar, pentru determinarea remuneraţiilor repartizate acestuia.".
Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din acelaşi act normativ şi prin acţiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.
Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Instanţa de fond a respins cererea de suspendare executare reţinând, cu privire la cazul bine justificat, că argumentele aduse în sprijinul îndeplinirii acestei condiţii sunt întemeiate pe nemotivarea actului, arătându-se că este inexactă şi insuficientă.
Pentru a reprezenta o cauză de nelegalitate vădită, instanţa a apreciat că actul a cărui suspendare se solicită trebuie să fie nemotivat, în sensul că lipsesc total considerentele de fapt ce au stat la baza emiterii acestuia.
În măsura în care actul administrativ este motivat, cum este situaţia în cauză, a analiza în ce măsură motivarea este sau nu lacunară şi de natură a determina concluzia ori dacă motivarea este sau nu corectă, presupune o analiză a fondului cauzei, incompatibilă cu procedura de faţă.
Motivarea cererii reclamantului, prin trimiteri la motivele de nelegalitate a actului administrativ, ce privesc fondul dreptului, nu pot avea nicio înrâurire asupra aspectelor ce ţin de analiza temeiurilor de fapt şi de drept referitoare la cererea de suspendare, iar decelarea unor împrejurări de fapt sau de drept vădite, care să producă îndoială asupra legalităţii actului atacat, nu a fost posibilă, în raport cu susţinerile din cererea de chemare în judecată.
Într-adevăr, după cum se arată în considerentele sentinţei atacate, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său este bazată pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. În procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, aşa cum în mod corect se reţine în considerentele sentinţei recurate, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Având în vedere principiul legalităţii actului administrativ, precum şi principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea executării se poate dispune doar în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Prin urmare, suspendarea executării unui act administrativ poate interveni numai atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis - ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.
Prima critică formulată de recurentul reclamant în ceea ce priveşte considerentele instantei de fond referitoare la cazul bine justificat are în vedere motivarea inexactă şi insuficientă a Deciziei nr. 114/2016. Susţine, în esenţă, că nu rezultă de niciunde cum s-a ajuns la stabilirea obligaţiilor din cadrul acesteia.
Înalta Curte reţine din conţinutul deciziei, că instituţia emitentă a menţionat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază stabilirea obligaţiilor în sarcina tuturor organismelor de gestiune colectivă pentru drepturi.
Pentru a concluziona, după caz, în privinţa caracterului suficient şi exact al motivării actului administrativ sau asupra unei motivări insuficiente şi inexacte, este necesar ca instanţa să procedeze la analizarea legalităţii respectivului act, prin examinarea criticilor de nelegalitate formulate de persoana care se consideră vătămată prin emiterea actului.
Câtă vreme decizia şi actele ulterioare au un conţinut legal, la o examinare sumară se constată că sunt motivate de organul emitent.
Tocmai pentru că instanţa care este învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate în drept pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate proceda decât la o examinare sumară a legalităţii actului, nu se poate efectua în cauză o analiză care să implice stabilirea corectitudinii constatărilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, care au determinat obligaţii în sarcina recurentului reclamant, a exactităţii argumentelor de fapt şi de drept care au stat la baza acestora.
În cererea de recurs se susţine că, în analiza motivelor de suspendare a executării actelor administrative, instanţa de recurs urmează a verifica motivele de nelegalitate vădită a acestora, dar apreciază în mod eronat că reprezintă un asemenea motiv pretinsa motivare inexactă şi insuficientă, din moment ce, aşa cum s-a precizat, este necesară o analiză aprofundată a actului administrativ pentru a se aprecia asupra caracterului exact şi suficient al motivării.
Cea de-a doua critică referitoare la cazul bine justificat are în vedere faptul că decizia a fost emisă fără temei legal, că obligă pe recurentul-reclamant să comunice informaţii unor organisme concurente şi că încalcă obligaţia de confidenţialitate asumată faţă de utilizatori.
Prin prisma argumentelor invocate în privinţa susţinerilor anterior precizate, este evident că aceste critici nu poate forma obiect al analizei instanţei de control judiciar, întrucât presupune prejudecarea fondului cauzei, respectiv stabilirea legalităţii şi temeiniciei deciziei. Or, este abilitată să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ numai instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea respectivului act, ceea ce înseamnă că excede examinării pe care o poate face instanţa căreia i se solicită suspendarea executării deciziei în litigiu, motivul de nelegalitate vizând verificarea obligaţiilor stabilite în cuprinsul acesteia.
În consecinţă, toate susţinerile din cererea de recurs se constituie în tot atâtea critici asupra cărora se poate pronunţa instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei.
În cadrul prezentului litigiu nu pot fi analizate criticile enumerate în cererea de recurs, pentru că acestea impun o examinare aprofundată a probatoriului şi a prevederilor legale incidente şi nu una sumară, care să se limiteze la cercetarea aparenţei de legalitate a actului administrativ fiscal.
Recurentul reclamant a criticat, de asemenea, şi reţinerea de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiei pagubei iminente, definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat.
Recurentul reclamant a prezentat pe larg argumentele pe baza cărora apreciază că este îndeplinită această condiţie, dar Înalta Curte reţine că, din moment ce s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea executării actului administrativ chiar dacă ar fi îndeplinită condiţia referitoare la iminenţa producerii unei pagube, întrucât textul de lege care reglementează suspendarea executării actului administrativ are în vedere condiţii cumulative. Aceasta înseamnă că neîndeplinirea uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM împotriva Sentinţei civile nr. 741 din 06 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV