Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor - ORDA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal încheiat de reprezentanţii ORDA privind controlul general anual efectuat la A. pentru anul 2012 nr. RGII/7641/22.09.2014.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2991 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a arătat faptul că în Procesul-verbal de control ce face obiectul acţiunii în anulare s-au constatat anumite încălcări ale Legii nr. 8/1996 şi, din acest motiv, este un act administrativ ce produce consecinţe juridice proprii ce ţin exclusiv de sesizarea organelor competente să verifice constatările echipei de control ORDA. Excluderea acestui proces-verbal din categoria actelor administrative conduce la posibilitatea ca autoritatea publică de control să constate orice şi în orice modalitate, entitatea controlată neavând nicio cale contencioasă de a supune unei instanţe judecătoreşti verificarea legalităţii celor consemnate, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului la apărare.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele expuse la dosar.
4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului .
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.
Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Procesului-verbal RGII/nr. 7641/22.09.2014, privind controlul general anual efectuat la organismul de gestiune colectivă A. pentru anul 2012.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă, întrucât a considerat că Procesul-verbal de control dedus judecăţii reprezintă o operaţiune administrativă prealabilă, care nu produce efecte juridice, ci are rolul de a pregăti emiterea actului administrativ constând în decizia de acordare a unui termen pentru intrarea în legalitate, decizie ce trebuie emisă de către Directorul general al ORDA.
Înalta Curte împărtăşeşte soluţia primei instanţe pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.
Cu titlul prealabil, instanţa de control judiciar apreciază când se impune prezentarea cadrului normativ relevant în cauză, precum şi realizarea unor scurte consideraţii cu privire la noţiunile de operaţiune administrativă şi act administrativ.
Potrivit art. 138 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în forma aflată în vigoare la data emiterii actului contestat, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor "controlează funcţionarea organismelor de gestiune colectivă şi stabileşte măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancţiuni, după caz".
Conform art. 1382 din acelaşi act normativ: "(1) Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. h), se desfăşoară numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat, comunicându-se totodată şi obiectivele controlului. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate efectua controale generale o dată pe an, notificate cu 10 zile înainte de efectuarea controlului, precum şi controale punctuale privind probleme care fac obiectul unor reclamaţii, ori de câte ori este nevoie, notificate cu trei zile înainte. (2) Cu ocazia controalelor efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, administratorul general este obligat să prezinte orice documente şi informaţii solicitate de organele de control şi să predea copii după acestea, dacă sunt solicitate. Organele de control pot lua note explicative în legătură cu situaţiile constatate, atât administratorului general, cât şi altor persoane angajate. (3) Concluziile organelor de control ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, împreună cu observaţiile administratorului general, se consemnează într-un proces-verbal. (4) Pe baza concluziilor controlului, în cazul constatării unor nereguli, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate decide comunicarea procesului-verbal către adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cauză care îl va dezbate în prima şedinţă ordinară."
În conformitate cu dispoziţiile art. 1383 din Legea nr. 8/1996: "În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 124 şi 126 ori încalcă obligaţiile prevăzute la art. 130, 133, 134, 1341, 135 sau art. 1382 alin. (2), Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate acorda organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ. În cazul nerespectării deciziei rămase definitive, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor retrage temporar avizul prevăzut la art. 125. Retragerea temporară a avizului are ca efect suspendarea activităţii organismului de gestiune colectivă până la schimbarea administratorului general de către adunarea generală."
Potrivit art. 7.1 lit. c) din Procedura operaţională privind controlul activităţii organismelor de gestiune colectivă în cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor: "pe baza concluziilor raportului, în cazul constatării unor nereguli, echipa de control propune către conducerea direcţiei de specialitate şi, ulterior, cu aprobarea acesteia, către conducerea generală a O.R.D.A., măsurile de intrare în legalitate".
În doctrină, actul administrativ a fost definit ca fiind acea formă juridică principală de activitate administraţiei publice, care constă într-o manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică, precum şi controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti, care emană de la autorităţi administrative sau de la persoane private autorizate de acestea, prin care se nasc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii corelative.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte actul administrativ, în art. 2 alin. (1) lit. c), ca fiind: "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)".
Operaţiunile administrative sunt manifestări de voinţă care nu produc efecte juridice prin ele însele, ci sunt emise în vederea pregătirii emiterii unui act administrativ; majoritatea operaţiunilor administrative sunt cerute de lege drept condiţii de validitate a actelor administrative, iar acestea nu pot fi atacate separat în justiţie, ci numai împreună cu actul administrativ pe care l-au precedat.
În speţa de faţă, Procesul-verbal contestat a fost întocmit la finalul unui control având ca obiective: verificarea respectării legislaţiei în activitatea organelor de conducere şi control ale organismului de gestiune colectivă; verificarea mandatelor şi repertoriului gestionat; verificarea activităţii de colectare; verificarea activităţii de repartiţie; verificarea îndeplinirii de către organul de gestiune colectivă a obligaţiilor de transparenţă, prevăzute de art. 1251, art. 1341 şi art. 135 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată; verificări privind costurile organismului de gestiune colectivă; verificarea activităţii de elaborare a metodologiilor - art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Prin acest Proces-verbal au fost formulate concluzii privind încălcarea unor prevederi statutare şi a unor dispoziţii legale de către recurentă.
Aşa cum s-a menţionat în cuprinsul acestuia: "faţă de cele constatate de către echipa de control O.R.D.A., reprezentanţii A. pot face, în termen de 5 zile lucrătoare, obiecţii şi observaţii suplimentare, pe care le pot depune la O.R.D.A. în cadrul acestui termen".
După cum s-a susţinut în considerentele sentinţei atacate, precum şi în apărările formulate de intimatul-pârât, Procesul-verbal analizat nu întruneşte toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum acestea se regăsesc în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ.
În concret, Procesului-verbal îi lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, altfel spus, de a produce, prin el însuşi, efecte juridice, fiind, dimpotrivă, o operaţiune administrativă, care cuprinde concluziile organelor de control şi pregăteşte emiterea unei decizii pentru intrarea în legalitate, putând fi atacată la instanţele de contencios administrativ numai împreună cu actul administrativ propriu-zis, respectiv împreună cu decizia pentru intrarea în legalitate emisă de către Directorul general al ORDA.
Conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, legalitatea operaţiunilor administrative poate fi supusă controlului instanţei specializate numai împreună cu actul pe care l-au precedat, contestarea lor separată fiind inadmisibilă.
Prin urmare, instanţa de contencios administrativ nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra aspectelor consemnate în procesul-verbal de control ORDA nr. RGII/7641/22.09.2014 decât după finalizarea procedurii administrative, respectiv emiterea deciziei de intrare în legalitate.
În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 2991 din 12 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV