Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul şi soluţia instanţei de fond
În Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la termenul de judecată stabilit pentru data de 17.10.2018, s-a formulat o cerere prin care s-a invocat excepţia de incompatibilitate absolută a doamnelor judecătoare A., B. şi C., de către reclamanta recurentă D., în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României.
Excepţia de incompatibilitate absolută a fost calificată de instanţă, în şedinţa publică din data de 17.10.2018, ca fiind o cerere de recuzare, având în vedere finalitatea care se urmăreşte, respectiv înlăturarea a doi judecători din completul de judecată.
Prin Încheierea nr. 204 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecătoare A., B. şi C., formulată de către recurenta reclamantă D. în Dosar nr. x/2016.
2. Recursul.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează următoarele aspecte:
- Încheierea este nelegală în sensul art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. cu referire la alin. (1) pct. 1 şi pct. 6 ale aceluiaşi articol, întrucât prima instanţă nu a cercetat nelegala compunere a completului de judecată vizat de incompatibilitatea absolută şi nici nelegalitatea dispoziţiei luată de judecători prin care au recalificat propria incompatibilitate ca fiind o cerere de recuzare;
- S-a arătat astfel că acele considerente sumare şi generice ale încheierii atacate pun în discuţie nerespectarea normei art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., conform căreia instanţei nu ii revine obligaţia de a efectua o examinare ex officio, independentă de motivele invocate de parte, ci de a se pronunţa asupra motivelor care i-au fost prezentate în scris;
- Pe fondul cererii, a precizat recurenta că doamnele judecător A., B. şi C. s-au antepronunţat în cauză la termenul din data de 18 iunie 2018.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluţionat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare (...) la prima instanţă", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective.
Se reţine că la data formulării căii de atac, instanţa nu se dezînvestise printr-o hotărâre, astfel că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluţionarea cauzei în fond, este prematur formulat.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că nu era îndeplinită una dintre condiţiile de exercitare a recursului la momentul declarării acestuia, sancţiunea care operează în cauză este inadmisibilitatea căii de atac (Cauza F-56/10 André Hecq împotriva Comisiei Europene), motiv pentru care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă D. împotriva încheierii nr. 204 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV