Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 18.07.2018 cu nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu să emită o decizie prin care să îi stabilească noul salariu de bază, precum şi cuantumul sporurilor de care beneficiază în calitate de angajat al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul General, la nivelul maxim din cadrul instituţiei, pentru funcţia/gradul/treapta şi gradaţia aferentă funcţiei publice de execuţie pe care o exercită de expert, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015; obligarea pârâţilor Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu să îi plătească diferenţele dintre sumele rezultate din neaplicarea prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi sumele efectiv încasate, sume la care urmează să se aplice şi dobânda legală, de la data intrării în vigoare a ordonanţei menţionate şi până la data plăţii efective.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa nr. 1108 din 12.10.2018 a Tribunalului Dâmboviţa, a fost admisă excepţia necompetenţei materială a acesteia instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Prima instanţă a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 18.07.2018 cu nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu să emită o decizie prin care să îi stabilească noul salariu de bază, precum şi cuantumul sporurilor de care beneficiază în calitate de angajat al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul General.
Prima instanţă a reţinut că speţa dedusă judecăţii are ca obiect contestarea modului stabilire a salariului de bază, precum şi cuantumul sporurilor de care beneficiază reclamanta, stabilite prin Decizia nr. 1159/21.12.2015 emisă de pârâta Garda Naţională de Mediu, precum şi împrejurarea că aceasta din urmă are calitatea de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Astfel fiind, faţă de dispoziţiile legale precitate, competenta de soluţionare a cauzei ar aparţine Curţii de Apel Ploieşti.
2.2. Prin Sentinţa nr. 1 din data de 11 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti invocată de reclamantă.
A fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa şi a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că instanţa competentă este cea iniţial învestită, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, având în vedere că Legea nr. 188 din 1999 ce reglementează statutul funcţionarului public este o lege specială în raport cu Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ, aplicându-se cu prioritate în baza principiului de drept specialia generalibus derogant, în ce priveşte competenţa materială.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta, funcţionar public, a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind emiterea unei decizii prin care să i se stabilească noul salariu de bază, precum şi cuantumul sporurilor de care beneficiază în calitate de angajat al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul General, precum şi plata diferenţelor dintre sumele rezultate.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Din modul în care reclamanta a înţeles să îşi motiveze în fapt şi în drept pretenţiile deduse judecăţii, rezultă că folosul practic, direct şi imediat pe care îl urmăreşte şi, implicit, obiectul principal al acţiunii, îl reprezintă obţinerea unor drepturi salariale calculate pe baza unei grile de salarizare stabilite prin asimilare.
În acest context, Înalta Curte reţine că pentru determinarea instanţei competente material să soluţioneze prezentul litigiu, prezintă relevanţă natura dreptului pretins de către reclamantă, dar şi cea a raporturilor juridice dintre autorităţile pârâte chemate în judecată şi iniţiatoarea acţiunii judecătoreşti.
Reclamanta A. este funcţionar public în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul General, fiind încadrată în funcţia de expert, gradaţia 5
În materia raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, deci inclusiv în ceea ce priveşte prezenta acţiune, care urmăreşte modificarea drepturilor salariale, astfel cum rezultă şi din contestaţia aflată la dosar tribunal, competenţa materială de a soluţiona litigiul în primă instanţă revine secţiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.
Acest raţionament echivalează cu interpretarea că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind funcţionarii publici, lege care la rândul ei se completează cu Legea nr. 554/2004 ce reprezintă dreptul comun mai larg în materie de contencios administrativ, fiind stabilită astfel o competenţă generală de soluţionare a unei sfere largi de raporturi juridice în favoarea tribunalului, ca instanţă de drept comun.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, raportat şi la efectele hotărârii, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii prin Decizia nr. 10/2018, concluzionând în sensul că litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public - în concret, au ca obiect drepturile băneşti solicitate de (funcţionari publici cu caracter special) - sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General şi Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV