Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Iaşi sub nr. x/2017 petenta SC A. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din 16.11.2017, încheiat de Biroul Român de Metrologie Legală.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001, art. 194 C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 7852/27.06.2018 pronunţată de către Judecătoria Iaşi s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, s-a declinat la Judecătoria Miercurea Ciuc competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţional.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Or, potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, locul în care a fost săvârşită contravenţia nu se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Iaşi, ci se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
2.2. Prin Sentinţa nr. 2387/2018 din data de 27 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
A fost declinată spre competentă soluţionare plângerea contravenţională formulată de petenta SC A. SRL în favoarea Judecătoriei Iaşi.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Miercurea Ciuc şi Judecătoria Iaşi, în vederea soluţionării, s-a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătoria a reţinut potrivit aceloraşi dispoziţii că petenta nu a fost sancţionată pentru fapta de a monta fără deţinere de aviz, ci pentru lipsa obţinerii acestui aviz anterior desfăşurării activităţii, deci pentru o inacţiune ce constituie latura obiectivă a contravenţiei reţinute în sarcina sa, motiv pentru care locul săvârşirii faptei nu îl poate constitui locul în care s-a desfăşurat activitatea de montare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi, petenta petenta SC A. SRL a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal nr. x/16.11.2017, încheiat de Biroul Român de Metrologie Legală prin Direcţia Regională de Metrologie Legală Braşov.
Prin procesul-verbal de constatarea contravenţiei nr. x/16.11.2017, încheiat de Biroul Român de Metrologie Legală prin Direcţia Regională de Metrologie Legală Braşov, petenta A. SRL a fost sancţionată cu avertisment întrucât, cu ocazia controlului metrologic legal prin inspecţie efectuat în data de 05.10.2017 la B. SA - FOL Miercurea Ciuc, jud. Harghita s-a constatat că la data de 26.05.2017 A. SRL a efectuat revizie tehnică periodică a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale din Miercurea Ciuc, str. x, conform fişei de evidenţă a lucrărilor nr. 151/26.05.2017 fără ca petenta să deţină aviz în acest sens, fiind astfel încălcate dispoziţiile 23 alin. (3) din O.G. nr. 20/1992.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 20/1992:
"Persoanele fizice sau juridice care repară, modifică, montează, verifică mijloace de măsurare din domeniile cuprinse în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001, republicată, după ce acestea au fost puse în funcţiune, trebuie să solicite şi să obţină emiterea de către Biroul Român de Metrologie Legală, în condiţiile prevăzute de reglementările specifice, a următoarelor documente, după caz:
a) avize pentru repararea/modificarea şi montarea mijloacelor de măsurare;
b) autorizaţii pentru persoanele juridice privind activitatea de verificare a mijloacelor de măsurare, respectiv de verificator metrolog persoană fizică."
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este judecătoria "în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia".
Constantă instanţa investită cu soluţionarea regulatorului de competenţă că nu se poate reţine că fapta contravenţională de comiterea cărora este acuzată petenta constă într-o inacţiune, respectiv lipsa avizului, ci într-o acţiune, efectuarea de lucrări fără aviz.
Din această perspectivă, locul săvârşirii contravenţiei îl reprezintă locul în care s-a efectuat activitatea de revizie şi unde a fost depistată neregula, cu atât mai mult cu cât apărarea contravenientei este conturată pe ideea că aceasta nu desfăşoară activităţi de montare contoare de gaz care să necesite obţinerea unui aviz.
În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici susţinerea că obţinerea unui aviz se realizează la sediul persoanei juridice ce repară, modifică, montează, verifică mijloace de măsurare din domeniile cuprinse în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001, această operaţie desfăşurând-se în mod evident la sediul autorităţii publice care emite astfel de avize, respectiv Biroul Român de Metrologie Legală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Biroul Român de Metrologie Legală - Direcţia Regională de Metrologie Legală Braşov, în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, secţia civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV