Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună: anularea Deciziei de imputare nr. x din 16 noiembrie 2015; anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor nr. x din 15 martie 2016; anularea Hotărârii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Corpului de Control al M.A.I. nr. x din 08 ianuarie 2016; anularea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26 octombrie 2015, ca fiind netemeinice şi nelegale, şi, în consecinţă, exonerarea de la plata sumei de 1.620,43 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3209 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26 octombrie 2015; a respins în rest acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru următoarele motive de casare:
- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive contradictorii, dar şi motive străine de natura cauzei.
Astfel, deşi a invocat depăşirea termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, ca motiv de nulitate absolută a Deciziei de imputare nr. x din 06 martie 2015, emisă de aceasta, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că a susţinut că a fost depăşit termenul pentru efectuarea cercetării administrative în cazul său, fiind încălcate prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, procedând din nou la analizarea presupusei depăşiri a termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din care a făcut parte recurentul.
Or, dacă Decizia de imputare nr. x din 06 martie 2015 ar fi fost anulată pe motivul depăşirii termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul I.G.J.R., pe cale de consecinţă era înlăturată răspunderea recurentului, deoarece vinovaţi de nerecuperarea sumei care i se impută s-ar fi făcut membrii respectivei comisii.
Iniţial, răspunderea materială în sarcina sa, ca membru al comisiei de cercetare administrativă din IJJ Giurgiu a fost stabilită prin Decizia de Imputare nr. x din 06 martie 2015, prin care s-a dispus imputarea sumei de 5.856,65 RON.
Nemulţumit fiind de acest act administrativ, l-a atacat la comisia de soluţionare a contestaţiilor din IGJR, ca fiind nelegal, deoarece respectiva cercetare administrativă nu a fost efectuată în termenul de 60 zile, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 şi pct. 55 din I.M.A.I. nr. 114/2013.
Data luării la cunoştinţă despre producerea pagubei de către Inspectorul General al Jandarmeriei Române este, în opinia sa, 12 decembrie 2014, iar data finalizării cercetării administrative şi întocmirea procesului-verbal este 12 februarie 2015, deci după trecerea unui termen de 62 zile, şi nu de 60 zile cum este prevăzut de normele mai sus enunţate.
Data de 12 decembrie 2015 reiese fără echivoc din rezoluţia Inspectorului General pe raportul I.J.J. Giurgiu nr. x din 08 decembrie 2014, prin care se precizează următoarele:
"Nu aprob. A fost depăşit termenul legal pentru soluţionarea prelungirii termenului de efectuare a cercetării. Măsuri conform prevederilor legale pentru recuperarea pagubei."
Prin formularea acestei rezoluţii, domnul Inspector General indică foarte clar faptul că a luat la cunoştinţă despre producerea unei pagube, datorată neefectuării unei cercetări administrative în termenul legal şi, mai mult, a dispus măsuri "conform prevederilor legale" în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Cu toate că această susţinere a înaintat-o atât la comisia de soluţionare a contestaţiilor, cât şi la comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, niciuna dintre ele nu a dorit să o analizeze şi să se pronunţe asupra sa.
Este evident că admiterea acestei excepţii la momentul formulării sale ar fi dus la stabilirea altor persoane vinovate de nerecuperarea prejudiciului, astfel încât cercetarea administrativă efectuată de Corpul de Control al MAI nu putea stabili răspunderea materială tot în sarcina sa.
- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material:
În speţă, instanţa de fond nu a reuşit să probeze vinovăţia recurentului sub forma intenţiei sau, cel puţin, a culpei în producerea pretinsului prejudiciu. Nu reiese decât culpa exclusivă a numitului B., comandantul IJJ Giurgiu, materializată în următoarele fapte imputabile doar lui:
- acesta, nu a dispus "de îndată" executarea cercetării administrative, ci la un interval de 13 zile de la data rezoluţiei pe ordinul de trecere în rezervă, respectiv la 15 octombrie 2014, când a desemnat comisia, prin O.Z.U. nr. S/199 din 15 octombrie 2014.
- toate acţiunile/inacţiunile sale au fost menite a împiedica şi a îngreuna buna desfăşurare a activităţii comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte recurentul, cu privire la termenul la care trebuia finalizată aceasta, după cum urmează: desemnarea comisiei prin O.Z.U. nr. S/199 din 15 octombrie 2014, procesul-verbal nr. x din 15 octombrie 2014; adresa către Academia de Poliţie nr. x din 27 noiembrie 2014, prin care Şeful IJJ Giurgiu menţionează expres termenul de finalizare ca fiind 13 decembrie 2014; Raportul inspectorului şef al I.J.J. Giurgiu de solicitare a prelungirii termenului de efectuare a cercetării administrative din 08 aprilie 2015 în care se menţionează expres termenul de finalizare ca fiind 13 decembrie 2014.
A mai arătat recurentul faptul că susţinerea instanţei de fond în sensul că culpa inspectorului-şef al IJJ Giurgiu, constatată de Comisie, nu exclude culpa membrilor comisiei de cercetare administrative, care nu şi-au îndeplinit atribuţia de a finaliza cercetările în termenul prevăzut de lege încalcă normele de drept material, deoarece obligaţia de a stabili termenul efectuării cercetării revenea exclusiv comandantului unităţii.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea introductivă.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza motivelor de casare
Cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând excepţia netimbrării recursului, urmează să o respingă, având în vedere că la termenul de judecată din 27 februarie 2019, după reţinerea dosarului spre soluţionare, dar înainte de sfârşitul şedinţei publice de judecată, recurentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru ce i-a fost pusă în vedere prin citaţie.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurent.
Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.
Pe de altă parte, împrejurarea că instanţa de fond ar fi fost (doar în opinia recurentului) într-o confuzie în ceea ce priveşte susţinerile acestuia referitoare la depăşirea termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, iar nu de către comisia din care a făcut parte recurentul nu poate constitui o motivare contradictorie în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
În acest context, este de observat şi că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsuşirea de către instanţa de judecată a argumentelor unei părţi nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs.
În esenţă, recurentul susţine că, dacă Decizia de imputare nr. x din 06 martie 2015 ar fi fost anulată pe motivul depăşirii termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din cadrul I.G.J.R., pe cale de consecinţă era înlăturată răspunderea lui, deoarece vinovaţi de nerecuperarea sumei care i se impută ar fi fost membrii primei comisii.
Astfel, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, "termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei."
De asemenea, în conformitate cu pct. 55 alin. (2) din I.M.A.I. nr. 114/2013, termenul de 60 de zile se calculează de la data când comandantul/şeful competent a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
Ambele texte leagă deci momentul de început al cursului termenului de momentul luării la cunoştinţă a producerii pagubei, iar nu de momentul desemnării comisiei de cercetare administrativă.
Prin urmare, independent de existenţa sau nu a unei justificări pentru faptul că a fost desemnată comisia de cercetare administrativă, prin O.Z.U. nr. S/199 din 15 octombrie 2014, abia la 13 zile de la data luării la cunoştinţă de către inspectorul-şef al I.J.J.Giurgiu (competent în sensul art. 23, iar nu de către inspectorul general al Jandarmeriei Române), a producerii pagubei (2 octombrie 2014), membrii comisiei nu pot fi absolviţi, pentru acest motiv, de culpă în depăşirea termenului maxim prevăzut expres de lege pentru finalizarea cercetării.
Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În temeiul art. 197 C. proc. civ., va respinge excepţia netimbrării recursului.
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia netimbrării recursului.
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 3209 din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT