Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei:
Prin încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a dispus suspendarea cauzei privind acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A., procuror în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a decide astfel, secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut că, potrivit art. 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile acestei legi, care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. Dispoziţiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează cazurile de suspendare facultativă, iar dispoziţiile alin. (2) stabilesc momentul până la care durează suspendarea. Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că, în situaţia în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, instanţa disciplinară poate dispune suspendarea judecăţii acţiunii disciplinare.
În cauza de faţă, s-a depus copia Sentinţei civile nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost admisă cererea formulată de A. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, a fost anulat art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară şi a fost suspendată executarea aplicării acestui articol, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Pe parcursul cercetării disciplinare, pârâtul procuror A. a formulat o cerere de recuzare împotriva inspectorului care efectua cercetarea disciplinară, motivat de faptul că acesta din urmă a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, unde au fost colegi şi de existenţa unei stări conflictuale vechi. A afirmat că dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară sunt în disonanţă cu cele ale art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, întrucât reprezintă un adaos la lege. Cererea de recuzare a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se că dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Regulament sunt în vigoare, iar pretinsul conflict nu a fost dovedit.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că, în condiţiile în care aspectele referitoare la dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Regulament, invocate de pârât în cererea de recuzare, au fost invocate şi în cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, între acestea există o legătură directă, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în prezenta cauză.
Cererea de recurs:
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Inspecţia Judiciară, solicitând casarea încheierii atacate, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a acţiunii disciplinare şi trimiterea cauzei la secţia pentru procurori în materie disciplinară, în vederea continuării judecăţii. A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, Inspecţia Judiciară a susţinut că procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din Legea nr. 317/2004 şi de dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii. Alineatul (7) al art. 49 din Legea nr. 317/2004 prevede că dispoziţiile din lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.
Recurenta a apreciat că, din interpretarea acestei dispoziţii legale, rezultă că situaţiile care nu sunt reglementate prin dispoziţiile speciale aplicabile în această materie se judecă prin aplicarea C. proc. civ. şi că numai o asemenea interpretare exclude posibilitatea ca într-o cauză, concomitent, să fie aplicabile două dispoziţii legale cu privire la aceeaşi materie. Consideră că suspendarea acţiunii disciplinare a intervenit pentru un motiv care nu este aplicabil procedurii disciplinare.
Suspendarea acţiunii disciplinare exercitate împotriva unui magistrat este expres şi limitativ prevăzută doar în cazul reglementat de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, astfel încât, în cauza de faţă, nu este incident cazul de suspendare prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. În mod eronat instanţa a aplicat un caz de suspendare facultativă a judecăţii la o situaţie reglementată expres de legiuitor, prin prevederi speciale, derogatorii de la cele generale.
Mai mult, în cauzele disciplinare procedura se desfăşoară cu celeritate [art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 317/2004] şi nu poate fi prelungită în mod nejustificat sau arbitrar, ci numai din motive întemeiate, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.
Invocă, de asemenea, împrejurarea că în Dosarul nr. x/2018, în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, Inspecţia Judiciară nu este parte, iar hotărârea definitivă ce se va pronunţa în această cauză nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce se va pronunţa în acţiunea disciplinară exercitată, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de disciplină, cu atât mai mult cu cât în sentinţa menţionată s-au reţinut aspecte factuale eronate.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele ce succedă.
Cu titlu preliminar, se constată că recurenta nu critică oportunitatea măsurii de suspendare a judecării acţiunii disciplinare, ci aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar nu motivului prevăzut de pct. 5 al textului de lege, aşa cum susţine recurenta.
Cu privire la principala critică promovată de recurentă, anume că suspendarea acţiunii disciplinare a intervenit pentru un motiv care nu este aplicabil procedurii disciplinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, constată că dispoziţiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt incompatibile cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare.
Împrejurarea că dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 prevăd, în mod expres, un caz de suspendare a cercetării disciplinare, atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă, nu are semnificaţia înlăturării de la aplicare a normei generale prevăzute în art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.
Aceasta deoarece art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că "dispoziţiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta".
Or, nereglementarea în Legea nr. 317/2004 a altor cazuri de suspendare a acţiunii disciplinare este dată tocmai de posibilitatea completării acesteia cu dispoziţiile C. proc. civ., care stabilesc cazurile de suspendare de drept a cauzelor (art. 412) şi cazurile de suspendare facultativă (art. 413).
În acest sens, este important de menţionat că, potrivit art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.
În plus, în sprijinul acestei concluzii, sunt şi prevederile art. 63 din Legea nr. 24/2000, conform cărora pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la (...)", urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, reţine că recurenta Inspecţia Judiciară a invocat în mod nepertinent termenele scurte fixate de legiuitor pentru finalizarea cercetării disciplinare.
Conform dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 317/2004 şi în Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor cuprinde trei etape: (i) etapa administrativă, desfăşurată de Inspecţia Judiciară, care cuprinde două faze: faza verificărilor prealabile (art. 45 din Legea nr. 317/2004, reglementată în Secţiunea 1 a Capitolului II din Regulamentul lucrărilor de inspecţie) şi faza cercetării disciplinare (art. 46 din Legea nr. 317/2004, reglementată în Secţiunea a 2-a a Capitolului II din Regulamentul lucrărilor de inspecţie); (ii) etapa administrativ-jurisdicţională, care constă în soluţionarea de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară (art. 49 din Legea nr. 317/2004); (iii) etapa judiciară, care constă în soluţionarea de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor (art. 51 din Legea nr. 317/2004).
Termenele invocate în motivarea recursului sunt reglementate de art. 45 - 46 din Legea nr. 317/2004 şi sunt aplicabile doar pentru faza administrativă, iar nu şi în procedura disciplinară administrativ-jurisdicţională desfăşurată în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Ca urmare, argumentele privind celeritatea soluţionării acţiunii disciplinare nu pot fi reţinute din perspectiva incompatibilităţii de plano a suspendării facultative a judecăţii, prin raportare la o pretinsă limitare legală, care în realitate nu există, însă vor fi avute în vedere de instanţa disciplinară la aprecierea oportunităţii măsurii suspendării.
O altă critică promovată este aceea că recurenta nu este parte în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018. Raţionamentul nu este dus, însă, până la capăt şi nu se arată care este, în opinia recurentei, consecinţa acestui fapt. În aceste condiţii, trebuie arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat însoţeşte hotărârea din chiar momentul pronunţării de către prima instanţă, independent de exerciţiul căilor de atac, cu menţiunea că, atât timp cât hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat a acesteia este provizorie. Aşa fiind, dispoziţia din Sentinţa civilă nr. 4595 din 9 noiembrie 2018 referitoare la anularea art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, considerată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară drept temei pentru suspendarea facultativă a cercetării disciplinare, este opozabilă, ca fapt juridic, şi Inspecţiei Judiciare, chiar dacă aceasta nu a fost parte în acea cauză.
Recurenta nu a arătat nici de ce hotărârea definitivă ce se va pronunţa în Dosarul nr. x/2018 nu are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii prin care se va soluţiona acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, astfel cum a reţinut instanţa de disciplină.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată, însă, că o asemenea înrâurire există, având în vedere că una din apărările pârâtului procuror vizează tocmai dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Regulament, anulate de instanţa de contencios administrativ.
Cât priveşte aspectele factuale eronate reţinute de instanţă în cuprinsul Sentinţei civile nr. 4595 din 9 noiembrie 2018, acesta este un aspect ce nu poate fi cercetat decât de instanţa de control judiciar, prin hotărârea ce urmează a fi pronunţată asupra recursului declarat împotriva acestei sentinţe.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, observă că recurenta nu a criticat în prezentul recurs oportunitatea măsurii de suspendare facultativă a judecării acţiunii disciplinare, aşa cum s-a arătat preliminar şi nici îndeplinirea condiţiilor prevăzute de norma generală.
Criticile de nelegalitate formulate de recurentă sunt limitate la inaplicabilitatea de plano a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., neputând fi primite, pentru argumentele expuse anterior.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de reformare a încheierii atacate,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva încheierii din 27 noiembrie 2018, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.
Procesat de GGC - NN