Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 646 din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, printre altele, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, fiind totodată, obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2017, la data de 20 ianuarie 2017, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009, modificată prin Decizia penală nr. 11 din data de 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2014, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arătând că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală reţinând că la termenul de judecată din data de 23 octombrie 2017 revizuentul A., prin apărător ales, a depus şi susţinut o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 din C. pen. în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) raportat la art. 1 alin. (5) şi art. 20 din Constituţia României, a mai constatat că:
- Prin Sentinţa penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009, între alţii, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., cetăţean american, la pedeapsa principală de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispoziţiilor art. 159 C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de spionaj.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 28.11.2006 la 23.01.2007.
- Prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2014 au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi de inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. x/2009.
S-a desfiinţat, în parte, hotărârea şi, în rejudecare, între alţii, în baza dispoziţiilor art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza dispoziţiilor art. 47 raportat la art. 304 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
În baza dispoziţiilor art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 28.11.2006 la 23.01.2007.
În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., prin prisma dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., pe de o parte, a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri, şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, iar pe de altă parte, a constatat că cererea a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1), teza a II-a C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin Sentinţa penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea revizuentului.
Totodată, prima instanţă a reţinut că deşi cererea a fost formulată şi motivată în scris, fiind menţionat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuentul condamnat invocând faptul că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. şi a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, totuşi, a apreciat că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. au fost invocate în mod formal, întrucât motivul menţionat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului A., în raport de efectele acestei decizii nefiind incidentă situaţia prevăzută de cazul de revizuire menţionat - respectiv hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Mai mult, s-a apreciat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauza penală în care s-a dispus condamnarea revizuentului A., întrucât, faţă de natura infracţiunilor cercetate, interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice au fost autorizate prin mandate de siguranţă naţională, care au fost puse în executare de unităţile specializate ale Serviciului Român de Informaţii, în baza Legii nr. 51/1991, iar prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., astfel că, numai în cauzele în care au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii în temeiul acestor dispoziţii legale (în vigoare de la data de 1.02.2014), există posibilitatea de a se invoca efectele acestei decizii.
S-a apreciat că revizuentul condamnat A. nu poate beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere, în principal, faptul că, în cauza penală în care s-a dispus condamnarea acestuia, mandatele prin care s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor acestuia au fost emise şi puse în executare în baza dispoziţiilor din procedura specială, prevăzută de Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, iar nu în baza dispoziţiilor de drept comun.
De asemenea, în contextul considerentelor menţionate, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca fiind nerelevantă împrejurarea că, pe parcursul procesului penal, în cauza revizuentului condamnat s-au formulat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se cu privire la aceste excepţii prin Decizia nr. 247 din 15 martie 2012 (prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 C. pen., art. 157 C. pen., art. 159 C. pen., art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, art. 224 C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea V1 a Titlului III, Capitol II din C. proc. pen., excepţie invocată de B., C., D. şi F. în Dosarul nr. x/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), respectiv prin Decizia nr. 1264 din 25 noiembrie 2008 (prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 13, art. 14, art. 15, art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi art. 23, art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate, excepţie invocată H., I. şi J. în Dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală).
S-a conchis că prin deciziile mai sus menţionate, Curtea Constituţională nu a examinat (şi nici nu ar fi avut posibilitatea de a examina) constituţionalitatea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. - care, de altfel, aşa cum s-a subliniat anterior, nu erau aplicabile în cauza penală în care s-a dispus condamnarea revizuentului şi s-a constatat că nu au fost îndeplinite cerinţele cumulative de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., întrucât prin cererea de revizuire formulată revizuentul A. nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale, conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.
Împotriva Sentinţei penale nr. 646 din data de 20.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017, revizuentul condamnat A., la data de 22.11.2017, a formulat în termen legal apel, cauza înregistrându-se sub nr. x/2018 pe rolul Completului de 5 Judecători la 02.05.2018, fiind fixat aleatoriu prim termen de judecată la 11.06.2018.
II. Prin Decizia nr. 153 din 08.10.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 646 din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În esenţă, instanţa de control judiciar, raportând dispoziţiile legale incidente la contextul cauzei, a constatat că prima instanţă, în mod justificat, a apreciat că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. au fost invocate doar formal, întrucât motivul menţionat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen. reţinând că, la nivel declarativ, cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi a vizat decizia instanţei de contencios constituţional nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat că Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului A., în raport cu efectele acestei decizii, întrucât nu este incidentă situaţia prevăzută de cazul de revizuire invocat de condamnat - respectiv că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat nefondate argumentele invocate de revizuentul condamnat A. în sensul că ar avea dreptul de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., întrucât în cauza penală în care s-a dispus condamnarea acestuia, mandatele prin care s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor acestuia au fost emise şi puse în executare în baza dispoziţiilor din procedura specială, prevăzută de Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, iar nu în baza dispoziţiilor de drept comun.
S-a mai relevat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. nu au fost incidente în cauza penală în care s-a dispus condamnarea revizuentului (Dosarul de fond nr. x/2009 în care s-a pronunţat prin Sentinţa penală nr. 1081 din 03.12.2013, hotărâre care a fost modificată prin Decizia penală nr. 11 din 27.01.20915 pronunţată în apel în Dosarul nr. x/2014 al Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), întrucât autorizarea înregistrărilor şi interceptărilor comunicaţiilor s-a dispus anterior datei de 01.02.2014, iar efectele Deciziei instanţei de contencios constituţional nr. 51 din 16.02.2016 se răsfrâng numai asupra cauzelor în care, în baza art. 142 alin. (1) C. proc. pen., au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii, ulterior datei de 01.02.2014, data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.
III. Împotriva Deciziei nr. 153 din 08.10.2018, la data de 03.12.2018 a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., care a fost înregistrată la data de 05 decembrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1, cu prim termen iniţial fixat la 04.02.2019.
Prin rezoluţia administrativă a vicepreşedintelui instanţei din 12.12.2018, dată în baza punctului 3 lit. a) din Hotărârea nr. 156 din 06.12.2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea repartizării aleatorii către Completurile de 5 Judecători nou-înfiinţate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 1367 din 05.12.2018, adoptată de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la efectele Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale (dosar contestaţie).
Urmare repartizării aleatorii, cauza a revenit spre soluţionare Completului de 5 Judecători Penal 2 -2018, nou-înfiinţat, cu prim termen de judecată la data de 19 decembrie 2018, dosarul fiind ulterior amânat la data de 21 ianuarie 2019, pentru lipsă de procedură cu contestatorul condamnat.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatorul condamnat, prin apărător, a susţinut, în esenţă, nelegala compunere a Completului de 5 Judecători care a soluţionat cauza în apel, considerând că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, în ceea ce priveşte modul de desemnare al unuia dintre cei 5 membri ai acestui complet, iar în drept, s-a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
IV. Examinând în cameră de consiliu admisibilitatea în principiu a căii de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris şi la dispoziţiile legale care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a constatat că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care, la termenul din 18 februarie 2019, a admis-o în principiu, fixând termen pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare la 18 martie 2019.
Încheierea penală din 18 februarie 2019 s-a pronunţat cu opinia separată a doamnei judecător K., în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare.
V. Prin Decizia penală nr. 68 din 18 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, examinând calea de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate şi la dispoziţiile legale care guvernează contestaţia în anulare, a constatat că aceasta este fondată şi, urmare admiterii acesteia, pentru considerentele ce succed, a desfiinţat în totalitate decizia penală contestată, anulând toate formele de executare dispuse în baza acesteia şi acordând termen la 20 mai 2019, ora 9:00 Sala Secţiilor Unite, în vederea rejudecării apelului declarat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu citarea apelantului condamnat A. la adresele indicate în dosar.
În esenţă, după o prealabilă analiză a conţinutului succesiv al dispoziţiilor legale reclamate ca fiind încălcate în cauză de către instanţa de apel care a pronunţat hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, respectiv art. 32 din Legea nr. 304/2004, care reglementează compunerea Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar a reţinut că, în timp, a existat o lipsă de claritate a modificărilor legislative, imprecizia termenilor folosiţi de legiuitor fiind de natură a conduce la interpretări juridice diferite, realitatea juridică confirmând această concluzie.
Astfel, s-a apreciat că deşi desemnarea, prin tragere la sorţi, a patru din cei cinci membri ai completurilor de judecată, a avut caracter public şi transparent, fiind cunoscută publicului şi implicit, participanţilor din procesul penal, niciuna dintre părţile implicate în procedurile judiciare aflate pe rolul Completurilor de 5 Judecători, apărătorii acestora şi Ministerul Public, în intervalul cuprins între 01.02.2014, când au intrat în vigoare modificările sus menţionate, şi până la pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 685/07.11.2018, nu a invocat, ca motiv de contestaţie în anulare, nelegala compunere a completului de judecată nici cu ocazia soluţionării apelului şi nici ulterior rămânerii definitive a deciziei penale. Pe cale de consecinţă, s-a constatat că atât instanţa supremă, cât şi părţile şi Ministerul Public au dat aceeaşi interpretare dispoziţiilor legale privind compunerea Completurilor de 5 Judecători.
S-a mai arătat că ambiguităţile şi contradicţiile legislative cuprinse în reglementarea anterioară generatoare de interpretări diferite a textelor de lege au fost înlăturate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004, prin care s-au stabilit cu claritate şi precizie regulile privind Completurile de 5 Judecători, atât în materie penală, cât şi în alte materii, respectiv desemnarea, prin tragere la sorţi, a tuturor membrilor completurilor, precizarea expresă a persoanelor, dar şi a modalităţii concrete, în care se prezidează aceste completuri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat că prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 Curtea Constituţională, fără a face şi o analiză din perspectiva art. 33 din Legea nr. 304/2004, a dat o altă interpretare textelor de lege, arătând că art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, a reglementat, în mod expres, tragerea la sorţi a tuturor membrilor Completului de 5 judecători, fără să facă vreo diferenţiere între aceştia şi fără să consacre instituţia "membrului de drept". De asemenea, art. 32 alin. (5) din lege a stabilit că preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează completul doar dacă au fost desemnaţi prin tragere la sorţi ca membri ai acestuia, aceeaşi regulă aplicându-se, evident, şi în privinţa preşedintelui secţiei penale. Prin urmare textul analizat conferă acestora dreptul de a prezida completul în măsura în care sunt desemnaţi prin tragere la sorţi şi nu pe acela de a face parte de drept din complet. Astfel, voinţa legiuitorului a fost aceea de a aplica regula tragerii la sorţi în privinţa tuturor membrilor completului (...).
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor şi întrucât textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată, s-a reţinut că în temeiul dispoziţiilor anterior menţionate şi principiului supremaţiei Constituţiei, dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 este obligatorie, astfel încât, pentru viitor, nu mai poate fi dată o altă interpretare dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013.
Analizând, în aceste coordonate contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., prin raportare la motivul invocat în cauză, care se circumscrie cazului de contestaţie în anulare privind compunerea completului de judecată, în interpretarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 685/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta este întemeiată şi a admis-o ca atare, reţinând că, pe de o parte, potrivit art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii şi, pe de altă parte, că potrivit art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege, întrucât încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată este sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
La primul termen de judecată din 20 mai 2019, fixat în vederea rejudecării apelului formulat de condamnatul revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, apelantul revizuent condamnat nu s-a prezentat, dar a fost reprezentant de apărătorul desemnat din oficiu, precum şi de apărător ales, acesta din urmă depunând la dosar şi note de concluzii scrise (fiind ataşate la dosar apel).
Susţinerile apărătorului ales al apelantului revizuent condamnat, precum şi concluziile reprezentantului Ministerului Public, atât cu privire la probele solicitate, cât şi cu privire la apelul promovat, au fost redate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
În esenţă, în notele de concluzii scrise, dar şi în susţinerile orale, apărătorul ales al apelantului revizuent condamnat a precizat că în mod greşit prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A., întrucât erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admisă o astfel de cerere şi a invocat apărări similare cu cele pe care le-a iterat în faţa primei instanţe în primul ciclu procesual, suplimentar făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 26 din 16.01.2019 pronunţată de instanţa de contencios constituţional asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, publicată în M. Of. nr. 193/12.03.2019.
Criticând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii apelate, condamnatul revizuent A., prin apărător, în esenţă, în notele de concluzii scrise, a susţinut că:
- hotărârea pronunţată în cauza penală în care a intervenit condamnarea sa şi a cărei revizuire o solicită (Sentinţa penală nr. 1081/03.12.2013, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 11/27.01.2015) s-a întemeiat integral pe probe ilegal obţinute de către un organ neabilitat prin lege în acest scop (Serviciul Român de Informaţii) şi care nu reflectă realitatea factuală, iar împrejurările noi aduse la cunoştinţa instanţei odată cu formularea cererii de revizuire dovedesc neechivoc această situaţie;
- cererea de revizuire nu a fost examinată efectiv şi potrivit legii, împrejurare ce rezultă şi din antepronunţarea instanţei de fond care a respins anterior soluţionării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.
- prima instanţă a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 403 din C. proc. pen. vizând obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, întrucât din considerentele sentinţei se impunea să reiasă clar şi neechivoc neîndeplinirea cerinţelor formale stabilite de legiuitor de exercitare a acestei căi de atac, inclusiv referirile la argumentele care au determinat o astfel de soluţie (după caz, motivarea cererilor admise/respinse şi respectiv, a probelor reţinute/înlăturate), precum şi descrierea completă şi valorizarea corectă a fiecăruia dintre elementele care au dat conţinut cauzei, astfel încât argumentele/raţionamentele să conducă în mod logic la concordanţa dintre soluţia pronunţată şi adevărul judiciar stabilit în dosar;
- insuficienta motivare a soluţiei pronunţate este, între altele, şi consecinţa respingerii unei cereri esenţiale pentru justa soluţionare a cererii de revizuire, în condiţiile în care aplicabilitatea Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale era condiţionată de ridicarea unei excepţii similare de neconstituţionalitate, iar în cauza penală care îl privea a invocat o excepţie de neconstituţionalitate identică şi, în considerarea probării acestei împrejurări, a solicitat primei instanţe ataşarea Dosarului nr. x/2011* al Tribunalului Bucureşti (în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, soluţionată de Curte prin decizia invocată în susţinerea cererii de revizuire). Or, în condiţiile în care respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a fost motivată pe faptul că norma constatată neconstituţională nu era în vigoare în perioada de referinţă, iar decizia invocată nu este aplicabilă, întrucât aceasta se referă la dreptul comun, ataşarea dosarului era de natura a dovedi, cu referire la excepţii identice de neconstituţionalitate, identitatea de situaţie a autorului excepţiei şi a revizuentului, cu referire la interceptarea comunicaţiilor, în anii 2005 - 2006, în baza unor mandate de siguranţă naţională emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 911 şi urm. din vechiul C. proc. pen., activ în perioada de referinţă (în ambele dosare penale), la cererea Serviciului Român de Informaţii. Pentru considerente identice a solicitat în probaţiune şi ataşarea înscrisurilor aparţinând cauzei şi care nu se aflau la dosar, respectiv cererile Serviciului Român de Informaţii, referatele procurorilor, încheierile judecătorului de drepturi şi libertăţi, mandatele şi încheierile prin care au fost autorizate măsurile de supraveghere tehnică, precum şi procesele-verbale în care s-a consemnat rezultatul supravegherii tehnice, acte procesuale şi mijloace de probă care, deşi aparţin cauzei, nu au fost ataşate la dosar, fiind singurele care fac dovada temeiului de drept comun în baza căruia au fost obţinute mijloacele de probă şi nu în baza normei speciale, cum a apreciat instanţa de retractare;
- examinarea şi verificarea motivelor în cadrul admiterii în principiu a cererii de revizuire nu conduc la o rejudecare a fondului, întrucât în cauza de faţă, în etapa examinării admisibilităţii în principiu, prima instanţă deşi a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, a efectuat şi o analiză a motivului invocat, activitate care face obiectul etapei procesuale ulterioare admiterii în principiu a cererii de revizuire şi care nu se confundă cu aprecierea probelor, în ansamblul lor, în cadrul rejudecării cauzei pe fond;
- prima instanţă în mod greşit a apreciat că în cauză nu este incidentă Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, deşi erau îndeplinite cele două condiţii, cu referire la manifestarea expresă de voinţă în sensul revizuirii hotărârii definitive de condamnare, precum şi a similarităţii obiectului excepţiei de neconstituţionalitate (în fapt a identităţii de obiect, aşa cum a considerat că a dovedit, întrucât în cauza penală din 2009 condamnatul A. a fost autorul sesizării instanţei cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate care a fost invocată şi în cauza penală din 2011 de alţi autori), instanţa de contencios constituţional având în vedere, ca situaţie factuală, interceptări şi înregistrări efectuate în perioada de activitate a C. proc. pen. din 1968, supuse exigenţelor reglementate prin art. 911 şi următoarele din acel cod, dispoziţii care au fost preluate ca soluţie legislativă de art. 142 alin. (1) din C. proc. pen.
- este lipsită de bază legală şi nefondată soluţia respingerii cererii de revizuire motivată de pretinsa inaplicabilitate în cauză a Deciziei nr. 51/2016, întrucât autorizarea interceptării convorbirilor şi punerea în executare a mandatelor ar fi avut loc în baza procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 51/1991, atât timp cât toate actele procesuale şi mijloacele de probă obţinute prin acest procedeu probatoriu fac trimitere la dispoziţiile art. 911 şi următoarele din C. proc. pen., iar Deciziile Curţii Constituţionale nr. 126/2016, nr. 91/2016, nr. 651/2017, nr. 633/2018 şi nr. 26/2019 au reconfirmat incidenţa Deciziei nr. 51/2016 în cauza de faţă;
- raportat la cazul de revizuire invocat, a supus examinării instanţei de retractare şi existenţa protocolului de cooperare instituţională, respectiv declasificarea şi publicarea protocolului, situaţie necunoscută pe parcursul soluţionării cauzei penale în care a fost condamnat în fond şi în apel, situaţie care, în opinia sa, era aptă a lămuri şi demonstra aspectele evocate în cererea de revizuire (cu referire la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de condamnare), prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate şi susţinute de apărătorul ales al revizuentului condamnat, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 459, art. 453 alin. (1) lit. f) şi art. 464 din acelaşi cod, Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că apelul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Astfel cum s-a arătat şi în primul ciclu procesual de instanţa de retractare, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 459 din C. proc. pen., pentru a fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să îndeplinească cumulativ şi formal mai multe condiţii, examinându-se în principiu, dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Raportând criticile formulate în prezentul apel de condamnatul revizuent, prin apărător, la contextul cauzei, Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că cererea de revizuire a fost formulată la data de 20.01.2017, în termenul prevăzut de lege, întrucât cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată, conform art. 457 alin. (1) teza I C. proc. pen.
Totodată, se reţine că apelantul revizuent condamnat a fost parte în Cauza nr. x în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită: Sentinţa penală nr. 1081/03.12.2013, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (care a rezolvat fondul cauzei), fiind modificată în apel prin Decizia penală nr. 11/27.01.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, în sensul că, printre alţii, s-a dispus condamnarea apelantului revizuent condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi pentru instigare la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
De asemenea, se constată că cererea a fost formulată şi motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.
Instanţa de control judiciar reţine că prin apariţia O.U.G. nr. 18/2016, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (intrată în vigoare începând cu 23 mai 2016) dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ce au fost invocate drept temei al revizuirii în prezenta cauză, au fost modificate prin art. II pct. 113 din acest act normativ, cuprinzând mai multe cerinţe care, de asemenea, trebuie îndeplinite cumulativ şi au următorul conţinut:
"f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate."
Prin urmare, pentru a fi incident acest caz de revizuire se impune ca prevederea legală pe care s-a întemeiat hotărârea, după ce s-a soluţionat definitiv cauza în apel, să fi fost neconformă cu legea fundamentală şi declarată ca atare, ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, însă sub dublă condiţionare şi anume: excepţia de neconstituţionalitate trebuia să fi fost invocată în respectiva cauză şi nu în alta, iar efectele încălcării dispoziţiei declarate neconstituţională să nu poată fi altfel înlăturate/îndreptate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Or, contrar susţinerilor apelantului revizuent condamnat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 constată că nu este îndeplinită condiţia incidenţei în cauză a dispoziţiilor Deciziei nr. 51/2016 (pronunţată la data de 16 februarie 2016 şi publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016) şi că aceasta nu poate servi ca temei de revizuire în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât în mod evident, au fost criticate ca fiind neconstituţionale texte legale diferite în cauze diferite şi nu în propria cauză, chiar dacă acesta a menţionat insistent că, începând cu anul 2008 a solicitat, atât el, cât şi ceilalţi coinculpaţi, sesizarea instanţei de contencios constituţional, invocând succesiv, în diferite faze ale procesului penal, excepţii de neconstituţionalitate ale textelor legale similare cu cel analizat la momentul pronunţării Deciziei nr. 51/2016.
Analizând dispoziţiile legale incidente prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la contextul cauzei, se constată că motivul menţionat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen. Astfel, deşi condamnatul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., vizând decizia instanţei de contencios constituţional nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, prima instanţă a apreciat justificat că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea au fost invocate strict formal.
Prin Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 51/2016 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de L., M. şi N. în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de crimă organizată şi spălare de bani, prevăzute la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, şi, respectiv, la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în M. Of. nr. 702/12.10.2012) şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională.
Aşadar, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., astfel că, numai în cauzele în care au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică, de către Serviciul Român de Informaţii, în temeiul acestor dispoziţii legale (în vigoare de la data de 1.02.2014), există posibilitatea de a se invoca efectele acestei decizii.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că sunt nefondate şi nu pot fi primite argumentele revizuentului condamnat A. care a susţinut că cererea sa de revizuire este admisibilă fiind întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., întrucât în cauza penală în care s-a dispus condamnarea acestuia (Dosarul de fond nr. x/2009 în care s-a pronunţat prin Sentinţa penală nr. 1081 din 03.12.2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 27.01.2015 pronunţată în apel în Dosarul nr. x/2014 al Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), mandatele prin care s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor şi a celorlalte măsuri de supraveghere tehnică au fost emise în baza dispoziţiilor Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi puse în executare de unităţile specializate ale Serviciului Român de Informaţii, constituind mijloace de probă conform art. 911 şi urm. din C. proc. pen. din 1969, iar efectele Deciziei instanţei de contencios constituţional nr. 51 din 16.02.2016 se răsfrâng numai asupra cauzelor în care, în baza art. 142 alin. (1) C. proc. pen. au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii, ulterior datei de 01.02.2014, când a intrat în vigoare noul C. proc. pen.
Analizând motivele de apel formulate de apelantul revizuent condamnat prin raportare la contextual factual al cauzei se constată că în Dosarul nr. x/2009 au fost criticate ca fiind neconstituţionale: dispoziţiile art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12 - art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi art. 23, art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate; respectiv, dispoziţiile art. 911 şi art. 913 alin. (1) şi alin. (2) teza I din C. proc. pen., art. 157, art. 159 din C. pen. şi art. 20 - 22 din Legea nr. 535/2004, însă, pe de o parte, toate au fost respinse, iar pe de altă parte, acestea au fost invocate în cauze diferite, prima aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi cealaltă pe Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală reţinând că: prin Decizia nr. 247 din 15 martie 2012, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 C. pen., art. 157 C. pen., art. 159 C. pen., art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, art. 224 C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea V1 a Titlului III, Capitol II din C. proc. pen., excepţie invocată de B., C., D. şi F. în Dosarul nr. x/2009, respectiv că, prin Decizia nr. 1250 din 25 noiembrie 2008 Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 13, art. 14, art. 15, art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi art. 23, art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate, excepţie invocată H., I. şi J. în Dosarul nr. x/2008.
Prin urmare, contrar susţinerilor apelantului revizuent nemulţumit, în fapt, de soluţia de condamnare, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţiile de neconstituţionalitate mai sus menţionate şi deci nu a fost învestită cu examinarea lipsei de conformitate a dispoziţiilor art. 142 C. proc. pen. cu textele legii fundamentale, iar faţă de natura infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost cercetaţi, deduşi judecăţii şi condamnaţi, în mod evident că interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice au fost autorizate prin mandate de siguranţă naţională, care au fost puse în executare la acel moment de unităţile specializate ale Serviciului Român de Informaţii, în baza Legii nr. 51/1991, iar nu în baza dispoziţiilor de drept comun.
Totodată, invocarea de către apelantul revizuent a unor decizii ale Curţii Constituţionale pronunţate după momentul promovării căii extraordinare de atac a revizuirii (20 ianuarie 2017), înregistrată în Dosarul nr. x/2017 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi, cum este cazul Deciziilor nr. 633 din 12.10.2018 (publicată în M. Of. nr. 1020/29.11.2019) şi nr. 26 din 16.01.2019 (publicată în M. Of. nr. 193/12.03.2019), nu are relevanţă în cauză, în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care acestea nu existau la data formulării cererii de revizuire, astfel că prima instanţă nu le-a avut în vedere la momentul pronunţării Sentinţei penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017.
Referitor la criticile vizând încălcarea/nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 403 din C. proc. pen. cu privire la nemotivare sau insuficienta motivare a soluţiei pronunţate de prima instanţă, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că sunt vădit nefondate, întrucât în cuprinsul Sentinţei penale nr. 646/20.11.2017 secţia penală a Înaltei Curţi a expus argumentat şi a detaliat considerentele şi raţionamentele logico-juridice în baza cărora şi-a format convingerea că cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată şi întemeiată în fapt şi drept, nu poate depăşi faza admisibilităţii în principiu, fiind inadmisibilă, reţinând în mod justificat că nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de legea procesual penală pentru a admite cererea de revizuire, iar referirea la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) a fost una formală, necircumscriindu-se vreunuia din cazurile de revizuire reglementate la art. 453 din acelaşi cod.
De altfel, chiar apelantul revizuent face afirmaţii contradictorii în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar, susţinând, pe de o parte, că instanţa de retractare a făcut o apreciere greşită/a valorizat eronat probele pe care condamnatul le-a solicitat/invocat în susţinerea cererii de revizuire, pentru ca ulterior, pe de altă parte, să susţină că aceeaşi instanţă nu putea şi nu trebuia să analizeze aceste probe în faza admisibilităţii în principiu, ci abia în etapa următoare a analizării pe fond căii extraordinare de atac a revizuirii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 constată că nu poate fi primită nici critica apelantului revizuent referitoare la faptul că prin respingerea cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa de retractare s-ar fi antepronunţat şi asupra cererii de revizuire formulată, întrucât, pe de o parte, în cauzele în care se formulează cereri prealabile ori se invocă excepţii, instanţele de judecată, cu prioritate, le analizează şi se pronunţă asupra lor şi apoi acordă cuvântul la dezbateri, astfel cum s-a procedat şi în cauza de faţă (Secţia penală a Înaltei Curţi fiind învestită la termenul din 23.10.2017 cu patru cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate diferite, inclusiv cu cea mai sus menţionată), iar pe de altă parte, soluţiile pronunţate la data de 20.11.2017, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a celor patru cereri de sesizare cu excepţiile de neconstituţionalitate diferite invocate au fost supuse cenzurii instanţei de control judiciar în calea de atac a recursului, exercitată separat de acelaşi revizuent şi, prin urmare, în această fază procesuală nu mai poate face obiectul analizei.
Raportat la cazul de revizuire invocat, apelantul revizuent a mai menţionat că a supus examinării instanţei de retractare şi existenţa protocolului de cooperare instituţională, respectiv declasificarea şi publicarea protocolului, situaţie necunoscută pe parcursul soluţionării în fond şi în apel a cauzei penale în care a fost condamnat, împrejurare care, în opinia sa, era aptă a lămuri şi demonstra aspectele evocate în cererea de revizuire (cu referire la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de condamnare), prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019.
Or, această afirmaţie este inexactă/incorectă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători Penal 2 -2018 constată că susţinerea apelantului revizuent nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri de la termenul din 23 octombrie 2017, acesta a solicitat, de fapt, între altele, şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Protocolului de cooperare instituţională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii), iar în cadrul analizei exclusiv a condiţiilor de admitere a unei astfel de sesizări, în faţa instanţei de retractare, în mod evident că nu se puteau formula şi subsecvent, analiza cereri de tipul celor referitoare la declasificarea/desecretizare şi/sau publicarea respectivului protocol.
În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în acord cu instanţa de retractare, constată că Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului A., în raport cu efectele acestei decizii, întrucât nu este incidentă situaţia prevăzută de cazul de revizuire invocat de condamnat - respectiv că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Pe cale de consecinţă, aspectele relevate de apelantul revizuent în cadrul criticilor din apel nu pot constitui argumente pertinente şi de natură a determina infirmarea sau modificarea soluţiei pronunţate de prima instanţă, deoarece apelantul revizuent condamnat s-a rezumat la a indica doar formal incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fără a invoca temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale, condiţie de admisibilitate impusă de art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen. şi instanţa de retractare, în mod justificat, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, în primul ciclu procesual, nefiind îndeplinite cerinţele cumulative de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 646 din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Întrucât în cauză s-a prezentat şi un apărător desemnat din oficiu să asigure asistenţa juridică obligatorie apelantului revizuent condamnat, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va rămâne în sarcina statului, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent condamnat A., în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2019.
Procesat de GGC - NN