Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
I. Prin Rechizitoriul nr. x/2015 din 16 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., reţinându-se, în esenţă, în fapt, că, în calitate de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, acesta a solicitat angajarea în cadrul biroului parlamentar a fiului său, B., şi a avizat Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009, în baza căruia cel din urmă a realizat, în mod direct, în perioada ianuarie 2009 - martie 2012, un folos material în sumă totală brută de 78.068 RON, iar, la data de 05 aprilie 2011, a încheiat Contractul civil nr. x/2011 cu nora sa, C., prin care aceasta s-a angajat să presteze activităţi specifice funcţiei de consilier al deputatului şi în temeiul căruia a obţinut venituri brute în valoare totală de 45.963 RON.
II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2016, iar, prin Încheierea nr. 423 din 25 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, judecătorul de camera preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A., a constatat legalitatea sesizării instanţei supreme cu Rechizitoriul nr. x/2015 din 16 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus, în consecinţă, începerea judecăţii, soluţie ce a rămas definitivă la data de 29 septembrie 2016, prin Încheierea nr. 148/C/2016 pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2016.1.
După intrarea procesului în faza de judecată, în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2016, anterior citirii actului de sesizare, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. (2) C. proc. pen. şi a adus la cunoştinţa acuzatului prevederile art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) C. proc. pen., ocazie cu care inculpatul A. a învederat că nu optează pentru judecarea cauzei conform procedurii simplificate, manifestându-şi, totodată, voinţa de a da declaraţii în cauză. Ca urmare, la acelaşi termen de judecată, s-a procedat la audierea inculpatului cu privire la faptele ce formează obiectul acuzaţiei penale.
Conform dispoziţiilor încheierii de şedinţă din 22 noiembrie 2016, raportat la poziţia inculpatului care a contestat parţial proba testimonială administrată în cursul anchetei penale, Înalta Curte a procedat, la termenul de judecată din 7 februarie 2017, la audierea martorilor D. şi E., indicaţi în rechizitoriu, şi, în plus, a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor dintr-o unitate legală de infracţiune, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracţiuni prevăzute de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. Deopotrivă, instanţa a supus dezbaterii chestiunea împlinirii/neîmplinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale cu privire la infracţiunea de conflict de interese ce vizează solicitarea încheierii şi avizarea de către acuzat a Contractului individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009 perfectat cu B., aspecte în legătură cu care inculpatul (personal sau prin intermediul apărătorului ales) a menţionat, în esenţă, cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 21 martie 2017, că sunt incidente atât prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cât şi cele ale art. 122 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. pen. din 1969, situaţie în care nu înţelege să solicite continuarea procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 18 C. proc. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 190 din 31 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea Ministerului Public de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., iar, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracţiunea de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracţiuni de conflict de interese, prevăzute de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Totodată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) teza I C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost încetat procesul penal cu privire la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta din ianuarie 2009), constatându-se împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, în timp ce, pentru cea de-a doua infracţiune de conflict de interese (fapta din aprilie 2011), s-a dispus, în baza art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., condamnarea acestuia la o pedeapsă 3 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, iar, în baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. din 1969.
Ca urmare, s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, acesta fiind, totodată, obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte, în urma analizării coroborate a probatoriului administrat în cauză, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt descrisă şi în cuprinsul actului de sesizare, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpatul A., ale cărui apărări au vizat exclusiv latura subiectivă a infracţiunii de conflict de interese.
Totodată, raportat la împrejurările factuale expuse, pe larg, în considerentele sentinţei, instanţa supremă a constatat, în esenţă, că inculpatul îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru a fi subiect activ al infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, că faptele de care este acuzat au fost comise de acesta în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar şi că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese s-a materializat în cele două modalităţi alternative prevăzute de textul de incriminare, respectiv îndeplinirea unui act constând în încheierea Convenţiei civile nr. 1598 din 05 aprilie 2011 cu nora sa, C., precum şi participarea la luarea unei decizii, prin formularea propunerii de angajare în cadrul biroului parlamentar a fiului său, B., şi avizarea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009, prin care acesta a fost angajat.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului, care a precizat în mod expres că nu doreşte continuarea procesului penal cu privire la fapta de propunere şi avizare a contractului de muncă încheiat între martorul B. şi Camera Deputaţilor, prin Secretarul general, şi a solicitat a se da eficienţă dispoziţiilor legale privind prescripţia răspunderii penale, Înalta Curte a analizat vinovăţia acuzatului doar cu referire la fapta ce vizează încheierea contractului civil cu martora C., reţinând, în final, ca urmare a examinării mijloacelor de probă administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, că apărările formulate de inculpat sunt neîntemeiate şi că acesta a acţionat cu intenţie directă, în scopul evident ca martora să obţină venituri suplimentare celor pe care le-ar fi primit dacă ar fi intrat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că cele două fapte pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, constând în solicitarea încheierii şi avizarea contractului de muncă al martorului B. şi perfectarea contractului civil cu nora sa, C., au fost comise în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice dată acestora prin rechizitoriu dintr-o infracţiune unică săvârşită în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în două infracţiuni distincte de conflict de interese, prevăzute de art. 2531 C. pen. din 1969, apreciindu-se, sub acest aspect, că vechea codificare penală este mai favorabilă acuzatului.
Analizând chestiunea referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta săvârşită în legătură cu încheierea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că infracţiunea de conflict de interese este una de pericol, care se consumă în momentul în care s-a realizat folosul patrimonial urmare a conduitei autorului, moment care, în speţă, coincide cu cel în care martorul B. a fost angajat în cadrul cabinetului parlamentar A. (13 ianuarie 2009), beneficiind, astfel, printr-o procedură care generează neîncredere în obiectivitatea şi imparţialitatea funcţionarului public, de un loc de muncă producător de venituri. Ca atare, s-a apreciat că pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii nu este obligatoriu să se încaseze şi primul salariu (care, de altfel, reprezintă contravaloarea muncii prestate), încheierea contractului în sine reprezentând un folos patrimonial în sensul legii.
Conflictul de interese fiind o infracţiune simplă, instanţa a concluzionat, astfel, că, raportat la data săvârşirii faptei (13 ianuarie 2009) şi la dispoziţiile art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 şi art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a împlinit la 12 ianuarie 2014, în condiţiile în care, în toată această perioadă, nu a suferit întreruperi, sesizarea organelor judiciare realizându-se, din oficiu, la data de 4 noiembrie 2015.
Ca atare, având în vedere că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal în vederea stabilirii nevinovăţiei sale pentru această faptă, Înalta Curte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza I C. pen. din 1969, a dispus încetarea procesului penal pornit faţă de acesta cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese vizând încheierea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009.
Împotriva Sentinţei penale nr. 190 din 31 martie 2017 a instanţei de fond, au declarat apel, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi inculpatul A., iar, prin Decizia penală nr. 217 din 27 noiembrie 2017 pronunţată, cu majoritate, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017, căile de atac promovate au fost admise, dispunându-se desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Pentru a decide astfel, Completul de 5 judecători al instanţei supreme, raportându-se la scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea infracţiunii de conflict de interese, a reţinut, în esenţă, că, fiind o infracţiune simplă, de pericol concret, aceasta se consumă în momentul la care s-a realizat folosul patrimonial (condiţie de existenţă a laturii obiective a infracţiunii), ca urmare a îndeplinirii unui act sau a participării la luarea unei decizii. Sub acest aspect, s-a arătat că urmarea imediată a infracţiunii constă, în primul rând, în afectarea prestigiului unităţii la care lucrează făptuitorul şi tulburarea activităţii acesteia, dar şi în obţinerea, direct sau indirect, a unui folos patrimonial pentru funcţionarul public, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care autorul s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căruia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, existând, aşadar, o urmare imediată principală şi una secundară, aflate într-o relaţie de dependenţă şi a căror realizare simultană este necesară pentru a putea contura latura obiectivă a infracţiunii de conflict de interese.
S-a subliniat, astfel, că procurarea unui avantaj material pentru făptuitor, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv întregeşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de conflict de interese, incriminarea din cuprinsul art. 2531 C. pen. din 1969, care a fost preluată, în esenţă, şi de art. 301 C. pen., instituind ca element ce completează latura obiectivă a acestei infracţiuni condiţia ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public, să se fi realizat/obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine sau pentru una dintre celelalte persoane prohibite de lege.
Prin urmare, în dezacord cu cele reţinute de prima instanţă, Completul de 5 judecători a apreciat, în unanimitate, că doar încheierea Contractului de muncă nr. x/2009 pe o perioadă determinată nu poate echivala, în condiţiile stabilite de norma de incriminare, cu momentul consumării infracţiunii de conflict de interese şi, implicit, cu acceptarea obţinerii unui avantaj de natura celui ce intră în conţinutul material al laturii obiective a acesteia, reprezentând numai actul care a permis realizarea folosului material de către martorul B. Deopotrivă, instanţa de apel, în majoritate, a considerat că avantajul patrimonial obţinut de către fiul inculpatului A. se raportează la întreaga perioada cât a durat executarea contractului iniţial, nr. 4593/2009, precum şi relaţiile de muncă subsecvente acestuia (inclusiv intervalul cât contractul a fost suspendat şi beneficiarul acestuia s-a aflat în concediu de creştere a copilului, revenind ulterior şi continuându-şi activitatea până în luna martie 2012), momentul consumării infracţiunii fiind cel al realizării ultimului venit în baza respectivului contract şi a raporturilor de muncă desfăşurate în temeiul acestuia, şi anume martie 2012. În acest sens, pornind de la interpretarea gramaticală a normei de incriminare a conflictului de interese, Completul de 5 judecători a arătat că, prin "folos material", trebuie să se înţeleagă toate avantajele patrimoniale realizate de persoanele indicate în textul de lege, ca urmare a faptei funcţionarului public, întrucât, dacă s-ar aprecia că pentru consumarea infracţiunii este suficientă doar încasarea primei retribuţii, restul veniturilor obţinute nu ar mai putea fi incluse în sfera ilicitului penal, fapt pe care legiuitorul nu l-a urmărit, din moment ce a utilizat, în cuprinsul art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, sintagma "prin care s-a realizat (...) un folos material". Ca atare, s-a considerat că, deşi infracţiunea de conflict de interese nu este una de rezultat, "realizarea" nu poate privi decât întreg beneficiul obţinut de persoana angajată de inculpat, prin încălcarea normelor legale, şi nu doar parte din acest folos, care ar putea fi interpretat discreţionar, de la caz la caz, în lipsa unor criterii stabilite de lege.
În consecinţă, raportat la data săvârşirii de către inculpatul A. a infracţiunii de conflict de interese (luna martie 2012) şi la împrejurarea că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, care stabileşte pentru această infracţiune limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni şi 5 ani închisoare, instanţa de control judiciar a constatat, în majoritate, contrar celor reţinute de judecătorii fondului, că, în cauză, nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, dar nici cel special, reglementat de art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, cu privire la fapta ce vizează propunerea încheierii şi avizarea Contractului de muncă nr. 4593 din 13 ianuarie 2009.
În acest context, având în vedere că prima instanţă, în considerarea poziţiei inculpatului de a nu solicita continuarea procesului penal, nu a procedat la administrarea altor probatorii şi nu a făcut aprecieri asupra vinovăţiei acuzatului în legătură cu această faptă, Completul de 5 judecători, în majoritate, a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia penală a Înaltei Curţi, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a dublului grad de jurisdicţie.
Raportat la soluţia la care s-a orientat instanţa de control judiciar, în opinie majoritară, s-a considerat că nu se mai justifică o analiză a celorlalte motive de apel invocate de Parchet şi de inculpatul A., arătându-se, însă, că acestea vor fi avute în vedere de către instanţa de fond cu ocazia rejudecării cauzei.
III. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2016*, fiind repartizat Completului nr. 7, iniţial învestit. În urma admiterii declaraţiilor de abţinere formulate de membrii respectivei formaţiuni de judecată, acesta a fost redistribuit aleatoriu Completului nr. 4, stabilindu-se prim termen la 1 februarie 2018. La această dată şi la cea din 15 martie 2018, cauza s-a amânat în vederea rezolvării incidentelor procedurale ivite în legătură cu compunerea completului de judecată.
În şedinţa publică din 29 martie 2018, având în vedere argumentele reţinute în considerentele Deciziei penale nr. 217 din 27 noiembrie 2017 a Completului de 5 judecători al instanţei supreme, din care reiese că reluarea judecăţii în fond trebuie realizată din momentul începerii cercetării judecătoreşti, Înalta Curte i-a explicat inculpatului A., în conformitate cu dispoziţiile art. 83 şi art. 374 alin. (2) C. proc. pen., în ce constă învinuirea care i se aduce, dar şi faptul că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi dreptul de a adresa întrebări martorilor şi de a da explicaţii în tot cursul procesului penal. Totodată, i-a adus la cunoştinţă prevederile art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) C. proc. pen., context în care acuzatul a învederat că nu doreşte să uzeze de procedura recunoaşterii învinuirii reglementată de aceste prevederi legale şi că îşi menţine toate declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei în primul ciclu procesual, rezervându-şi, însă, dreptul ca, pe parcursul cercetării judecătoreşti, dacă va considera necesar, să facă anumite precizări, poziţie procesuală ce a fost consemnată în scris în cuprinsul unei declaraţii.
Conform dispoziţiilor încheierii de şedinţă din aceeaşi dată, raportat la poziţia inculpatului care a contestat parţial probele administrate în cursul anchetei penale, la termenul de judecată din 26 aprilie 2018, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor E. şi D., indicaţi în rechizitoriu, iar, în data de 7 iunie 2018, la ascultarea martorului F., încuviinţat în probaţiune acuzatului.
Deopotrivă, în şedinţa de judecată din 7 iunie 2018, instanţa a constatat, potrivit prevederilor art. 383 alin. (3) C. proc. pen., imposibilitatea audierii martorei G. şi a dispus ca proba să nu mai fie administrată, având în vedere că inculpatul, cel care a propus-o, nu s-a conformat obligaţiei procesuale de a indica adresa de domiciliu ori de reşedinţă a acesteia, la care să îi fie înmânată citaţia, sau alte date de identificare care să permită organului judiciar efectuarea de verificări pentru stabilirea respectivei adrese.
În cursul cercetării judecătoreşti, a fost administrată şi proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul A. încuviinţată prin încheierea de la termenul din 29 martie 2018, când Înalta Curte, pentru motivele ce au fost expuse, pe larg, în cuprinsul actului procedural, a respins, totodată, cererea acestuia de ascultare, în calitate de martori, a numiţilor H. şi I., dar şi solicitarea Parchetului de reaudiere a martorilor B. şi C., ale căror depoziţii date în cursul anchetei penale nu au fost contestate de acuzat.
În şedinţa publică din 26 aprilie 2018, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, conform celor dispuse de instanţa de fond în primul ciclu procesual, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. dintr-o singură infracţiune de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracţiuni de conflict de interese, prevăzute de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., respectiv una referitoare la încheierea Contractului individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009 între Camera Deputaţilor şi B., iar cea de-a doua cu privire la încheierea de către acuzat a Convenţiei civile nr. 1598 din 05 aprilie 2011 cu C., poziţie pe care şi-a menţinut-o şi cu ocazia cuvântului la dezbateri.
La termenul de dezbateri din 11 septembrie 2018, inculpatul A. a reiterat aceeaşi poziţie procesuală exprimată iniţial şi a menţionat că nu doreşte să facă precizări suplimentare cu privire la faptele ce formează obiectul acuzaţiei penale, înscrisul în care a fost consemnată această manifestare de voinţă fiind ataşat la dosar.
Prin Sentinţa penală nr. 603 din 25.10.2018, Înalta Curte, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracţiunea de conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în două infracţiuni de conflict de interese, prevăzute de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi art. 4 C. pen., inculpatul A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta cu privire la Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009).
În temeiul art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., inculpatul A. a fost condamnat pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (fapta cu privire la Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011).
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969.
În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de rejudecare, prioritar, analizând materialul probator referitor la cele două fapte reţinute în sarcina inculpatului, a stabilit că acesta nu a acţionat în baza unei rezoluţii comune, constând în obţinerea de foloase materiale pentru familia fiului său (care la data încheierii Contractului de muncă nr. x/2009 nici măcar nu era întemeiată), ci în baza a două rezoluţii diferite determinate de circumstanţe factuale distincte, a căror anticipare nu era posibilă la data formulării propunerii de angajare a fiului său şi a avizării Contractului de muncă nr. x/2009. Astfel, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune în formă continuată în două infracţiuni distincte de conflict de interese.
Cu privire la fapta din 2009, instanţa de rejudecare a stabilit că acţiunile inculpatului A., deputat în Parlamentul României, de a solicita, în cursul lunii ianuarie 2009, angajarea în cadrul biroului parlamentar a fiului său, B., şi de a aviza Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009 dintre acesta şi Camera Deputaţilor se circumscriu participării la luarea unei decizii, modalitate ce nu se mai regăseşte, însă, în conţinutul normativ al infracţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Legea nr. 193/2017, şi nici nu poate fi subsumată îndeplinirii unui act, astfel că, dată fiind modificarea, prin actul normativ anterior menţionat, a conţinutului constitutiv al infracţiunii de conflict de interese, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în concret, faptele reţinute în sarcina acuzatului, ce au fost anterior descrise, nu mai întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de legea nouă, fiind, astfel, dezincriminate.
Ca atare, în considerarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., instanţa a dispus, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi art. 4 C. pen., achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, reţinută în legătură cu încheierea Contractului individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009.
Cu privire la cea de a doua faptă, constând în aceea că inculpatul A., în calitate de deputat în Parlamentul Românei în legislatura 2008 - 2012, a încheiat Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011 cu nora sa, C., prin care cea din urmă s-a angajat să presteze, în cadrul biroului parlamentar, activităţi specifice poziţiei de consilier al beneficiarului până la finalul mandatului şi în baza căruia a obţinut, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2012, venituri brute în sumă totală de 45.963 RON, Înalta Curte a apreciat că, în drept, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În acest sens, instanţa reţine, conform jurisprudenţei sale constante, că parlamentarul este funcţionar public în accepţiunea legii penale, atât potrivit art. 147 alin. (1) C. pen. (1969), cât şi în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., constituind, aşadar, subiect activ al infracţiunii de conflict de interese (exemplificativ, Deciziile penale nr. 13/09.02.2015, nr. 14/09.02.2015, nr. 18/18.02.2015, nr. 26/23.02.2015, nr. 60/20.04.2015, nr. 84/29.06.2015, nr. 42/22.02.2016, nr. 137/27.06.2016 ale Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
De asemenea, a reţinut că fapta de care este acuzat, se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii în modalitatea îndeplinirii unui act (prevăzută în conţinutul normativ al art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, dar şi în cel al art. 301 C. pen.,atât în forma anterioară, cât şi în cea ulterioară modificării prin Legea nr. 193/2017), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care nu sunt limitate la cele de legiferare, ci cuprind orice alte îndatoriri stabilite de lege în considerarea funcţiei deţinute, cum ar fi şi cele reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006, republicată, în varianta aflată în vigoare în perioada de referinţă ["Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor (…) se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul (...) contractului civil, acesta se încheie între deputaţii sau senatorii în cauză şi persoana fizică."] şi de art. 6 alin. (7) şi alin. (8) din Hotărârea nr. 1 din 30 mai 2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ["În cadrul birourilor se pot angaja (...) colaboratori, pe bază de contract civil, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, cărora li se stabilesc atribuţii şi răspunderi potrivit legii" "Contractele (...) civile, pentru birourile parlamentare ale deputaţilor, vor fi vizate de Biroul contencios şi se depun la Direcţia pentru resurse umane şi salarizare din cadrul Camerei Deputaţilor (...)"], care stabilesc competenţele deputatului în materia încheierii contractelor prin care o persoană poate fi angajată în cadrul biroului parlamentar şi în temeiul cărora a fost perfectată Convenţia civilă nr. 1598 din 05 aprilie 2011 cu martora C.
Totodată, în cauză, este întrunită şi condiţia ca, prin actul îndeplinit de funcţionarul public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, să se fi realizat un folos patrimonial pentru sine sau pentru una dintre celelalte persoane prohibite de lege, căci, prin încheierea Contractului civil nr. 1598/2011, inculpatul a facilitat obţinerea de către nora sa, C. (persoană ce se încadrează în una din categoriile expres prevăzute atât de art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, cât şi de art. 301 C. pen., în ambele forme succesive, pentru întrunirea cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii), în perioada aprilie 2011 - decembrie 2012, a unor venituri brute în sumă totală de 45.963 RON pentru activitatea prestată în cadrul biroului parlamentar, în calitate de consilier al deputatului.
Înalta Curte a arătat că niciuna dintre normele de incriminare succesive nu condiţionează existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, de realizarea/obţinerea unui avantaj material necuvenit sau nelegitim, căci ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei ca infracţiune este ocrotirea acelor relaţii sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, iar nu apărarea relaţiilor sociale privind obţinerea licită a foloaselor patrimoniale. Ca atare, s-a constatat că sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese, după cum sunt întrunite şi cerinţele laturii subiective a acesteia, Înalta Curte reţinând că inculpatul A. a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie directă, având reprezentarea că, prin fapta sa, realizează un folos patrimonial pentru martora C. şi, astfel, aduce atingere relaţiilor de serviciu şi intereselor autorităţii publice din care făcea parte şi urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracţiunii de care este acuzat.
S-a constatat că legea penală mai favorabilă acuzatului este cea anterioară, Înalta Curte, la individualizarea pedepsei a ţinut cont de natura infracţiunii săvârşite (infracţiune de serviciu), calitatea în care a acţionat inculpatul (deputat în Parlamentul României), scopul vizat (acesta folosindu-se de funcţia publică încredinţată prin votul cetăţenilor în interes personal, în scopuri vădit patrimoniale, dovedind, astfel, un real dispreţ pentru modul de cheltuire a banului public) şi urmarea produsă (facilitarea obţinerii de foloase materiale pentru nora sa din bugetul Camerei Deputaţilor şi afectarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului), aspecte care imprimă acesteia un grad relativ ridicat de pericol social. Totodată, s-au avut în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, atitudinea sa procesuală corespunzătoare, dovedind un real interes pentru rezolvarea situaţiei sale juridice prin prezentarea la toate chemările organelor judiciare, împrejurări suficient de relevante care au justificat reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, până la 3 luni închisoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea lui, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, rejudecând, în principal, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a, achitarea având în vedere că fapta de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, iar, în subsidiar, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f), încetarea procesului penal faţă de subsemnatul cu privire la infracţiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul apelant a precizat că nu doreşte continuarea procesului penal ci doar încetarea ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. De asemenea, a renunţat şi la cererile probatorii formulate în cauză.
Ca atare, se reţine că obiectul analizei instanţei de control judiciar este limitat la precizările efectuate de apelant, respectiv constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale în raport cu fapta referitoare la Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011. Se reţine că în cadrul acestui apel, cale de atac promovată doar de inculpat, nu a mai fost contestată situaţia de fapt reţinută de prima instanţă în rejudecare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că inculpatul A., în urma rejudecării cauzei în primă instanţă, a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta cu privire la Contractul individual de muncă nr. x din 13 ianuarie 2009) şi a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, faptă prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, constând în aceea că în calitate de deputat în Parlamentul Românei în legislatura 2008 - 2012, a încheiat Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011 cu nora sa, C., prin care cea din urmă s-a angajat să presteze, în cadrul biroului parlamentar, activităţi specifice poziţiei de consilier al beneficiarului până la finalul mandatului şi în baza căruia a obţinut, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2012, venituri brute în sumă totală de 45.963 RON.
Infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune simplă a cărei latură obiectivă presupune producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp. Elementul material constă într-o activitate unică ce produce rezultatul tipic al infracţiunii şi nu cunoaşte un moment al epuizării distinct de cel a consumării.
Fiind o infracţiune simplă, potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Potrivit Deciziei nr. 5/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii s-a stabilit că "Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit".
Deşi recursul în interesul legii se referă la textele din legea nouă, se constată că în cauză sunt aplicabile considerentele şi pentru situaţia în care se reţine legea veche, întrucât textele interpretate de către Înalta Curte în recursul în interesul legii, respectiv art. 174 şi art. 154 alin. (2) din noul C. pen., aveau o reglementare identică în vechiul C. pen., respectiv art. 122 alin. (2) şi art. 144.
În cazul infracţiunilor ce constau într-o singură acţiune sau inacţiune şi a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, astfel cum este infracţiunea de conflict de interese de care este acuzat inculpatul A., data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit, acest moment fiind cel care permite încadrarea faptei comise drept infracţiune.
Prin urmare, se impune a se stabili momentul realizării primului folos necuvenit de către C., nora inculpatului apelant A., aceasta realizând foloase necuvenite în perioada 05 aprilie 2011 - 19 decembrie 2012, în urma încheierii Contractului civil nr. 1598 din 05 aprilie 2011, astfel că primul folos a fost obţinut chiar în luna aprilie 2011.
Întrucât s-a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea veche, calculul prescripţiei se va face potrivit dispoziţiilor art. 122 rap. la art. 124 C. pen. din 1969, în forma în vigoare la data comiterii faptei.
Infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. din 1969 este sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă. Conform art. 122 lit. d) C. pen. din 1969 termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar potrivit art. 124 C. pen. anterior, care reglementează prescripţia specială, stabileşte că prescripţia înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu jumătate.
Se observă că încheierea contractului civil a avut loc în luna aprilie 2011, iar prima plată a salariului a avut loc, conform fişei fiscale aflate la dosarul cauzei, tot în luna aprilie 2011, termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 124 care presupunea trecerea unui interval de timp de 7 ani şi 6 luni, fiind împlinit în luna octombrie 2018.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători - Penal 2-2019, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 603 din data de 25 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016 şi va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpat în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit termenul de prescripţie specială, cauză ce înlătură răspunderea penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina statului.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuieli judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 217 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 603 din data de 25 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2016.
Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, în rejudecare:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. încetează procesul penal împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 (fapta cu privire la Contractul civil nr. x din 05 aprilie 2011) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuieli judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 217 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN