Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 99/A din data de 26 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. formulată de apelantul contestator A.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.
Pentru a decide astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv nu este îndeplinită cerinţa privind legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a constatat că, în realitate, criticile contestatorului A. nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, întrucât aspectul invocat ţine, în fapt, de aplicarea şi interpretare a legii - atribut ce revine instanţei de judecată, iar nu Curţii Constituţionale.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, contestatorul A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - P1-2019 constată că recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Se constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată în calea de atac a apelului formulat împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2018, prin care în temeiul art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 513/12.04.2018 dată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017.
Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău este definitivă, iar împotriva acestei decizii legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizează dispoziţiile art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., dispoziţii incidente în cazul contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac şi care vizează cazul de contestaţie în anulare referitor la situaţia când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate, îndeplinirea cerinţelor de formă ale căii extraordinare de atac, precum şi caracterul definitiv al soluţiei pronunţate în contestaţie în anulare, atunci când competenţa de judecare a acesteia aparţine instanţei de apel.
În motivele scrise, se arată că aceste texte contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţia României privind egalitatea între cetăţeni, întrucât în cazul unei contestaţii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., există o inechitate, în sensul că nu este deschisă o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi, ce are ca obiect soluţionarea apelului formulat de aceasta împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, iar excepţia are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 1-2019 constată că, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă. În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a statuat că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Din actele dosarului rezultă că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a fost invocată în cadrul unei căi de atac inadmisibile, respectiv calea ordinară de atac a apelului.
Or, singura situaţie în care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale putea fi analizată din perspectiva întrunirii condiţiilor prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 o reprezintă invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor ce reglementează exercitarea căilor de atac împotriva soluţiilor pronunţate în calea ordinară a apelului.
Faţă de argumentele invocate de contestator, în sensul că textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată, creează o inechitate, în sensul că nu deschid o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 1-2019, constată că nu se invocă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se dă doar o interpretare proprie textelor de lege şi, în raport de aceasta, apreciază că sunt neconstituţionale întrucât ar împiedica exercitarea unei căi ordinare de atac. Or, această situaţie nu poate crea obligaţia instanţei de a proceda la sesizarea Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, pentru a exista o legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia ar trebui să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi asupra situaţiei contestatorului.
Se constată, în acelaşi timp, că se tinde la modificarea/completarea dispoziţiilor privind exercitarea căii ordinare de atac a apelului, aspect ce excede competenţei instanţei de contencios constituţional, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - P1-2019 va respinge, ca nefondat recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 99/A din data de 26 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) şi art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 99/A din data de 26 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN