Şedinţa publică din data de 09 martie 2018
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
1.1 La data de 06.11.2017 a fost înregistrată pe rolul ICCJ - SCAF contestaţia dnei A., judecător la Judecătoria Bacău, formulată în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), îndreptată împotriva Hotărârii nr. 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva hotărârii secţiei pentru judecători a CSM nr. 757/27.06.2017, de respingere a cererii de continuare a activităţii la Judecătoria Iaşi, promovată în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Contestatoarea a solicitat anularea Hotărârii nr. 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului CSM, apreciată ca fiind nelegală şi obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună admiterea cererii sale de continuare a activităţii la Judecătoria Iaşi.
În esenţă, în motivarea contestaţiei au fost înfăţişate următoarele aspecte de facto şi de iure, în susţinerea pretinsei nelegalităţii a actului atacat:
- Începând cu data de 01.01.2017 contestatoarea a fost numită în funcţia de preşedinte la Judecătoria Bacău după care, urmare a proiectelor de modificare a legilor justiţiei sub aspectul beneficiului continuării activităţii la orice instanţă a formulat cerere de transfer la Judecătoria Iaşi, cerere respinsă, după cum respinsă a fost şi la probele susţinute pentru examenul de ocupare a funcţiei de preşedinte la Judecătoria Iaşi; drept urmare contestatoarea şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău, solicitând, în luna iunie 2017, în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, continuarea activităţii la Judecătoria Iaşi, invocând motive profesionale şi personale;, secţia de judecători a CSM, prin hotărârea nr. 757/27.06.2017 a respins cererea apreciind că textul de lege invocat nu impune obligaţia pentru CSM de a dispune, în mod automat, continuarea activităţii la o altă instanţă decât cea de la care provine solicitantul, soluţia de respingere fiind menţinută şi prin hotărârea Plenului CSM nr. 937/14.09.2017;
- Practica anterioară a CSM în ceea ce priveşte aplicarea art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu a fost constantă pentru situaţia în care judecătorul care solicit demisia dorea continuarea activităţii la altă instanţă decât cea de la care provenea, respingerea cererii fiind cel mai frecvent motivată de suspiciunea că demisia reprezenta de fapt eludarea scopului urmărit de legiuitor cu ocazia adoptării normei;
- Contestatoarea a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, menţionând totodată că, în situaţia în care se confirmă că interpretarea făcută de CSM este constituţională, solicită analiza pe fond a cererii de continuare a activităţii la Judecătoria Iaşi în funcţie de criteriile menţionate chiar de intimat, şi, arătând că, în mod greşit Plenul CSM a apreciat că nu a avut niciodată intenţia de asumare a funcţiei de conducere doar din faptul că a formulat cereri de transfer înainte de a începe mandatul şi după începerea acestuia, intenţiile sale fiind oneste şi sincere în vederea ocupării funcţiei de conducere;
- Cererile ulterioare de transfer au avut la bază instabilitatea legislativă şi posibilitatea ca în viitor să nu mai fie menţinută soluţia prevăzută de actualul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; în mod greşit intimatul a concluzionat şi în sensul că demisia contestatoarei a fost o încercare de eludare a scopului legiuitorului, fără a ţine seama de toate împrejurările cauzei, cererile de transfer formulate nefiind de natură a împiedica sau afecta în vreun fel modul concret de îndeplinire a mandatului funcţiei de conducere;
- În fine, în mod eronat în opinia contestatoarei, intimatul a reţinut posibilitatea afectării activităţii Judecătoriei Bacău de plecarea sa la Judecătoria Iaşi, un atare aspect nefiind motivat convingător de către CSM care s-a rezumat la menţionarea situaţiei posturilor la Judecătoria Bacău şi a încărcăturii peste media pe ţară, respectiv fără a analiza în mod echitabil toate criteriile de transfer, ce urmează a fi reanalizate aşadar de către instanţă, ţinând seama de toate împrejurările cauzei înfăţişate.
1.2. În cuprinsul contestaţiei a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, contestatoarea susţinând că prevederea este neconstituţională în măsura în care este interpretată în sensul că textul nu instituie în favoarea magistraţilor care au îndeplinit funcţii de conducere, un drept, ci doar o vocaţie de a continua activitatea la o altă instanţă decât cea la care au funcţionat anterior numirii în funcţia de conducere şi la care au dreptul să fuzioneze conform legii. În opinia contestatoarei textul de lege, în interpretarea făcută şi de Plenul CSM, contravine art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii.
1.3 La data de 03.01.2018, contestatoarea a formulat şi depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinarea intimatului CSM şi totodată a solicitat "completarea cererii de chemare în judecată", cu cererea de obligare a intimatului CSM, în caz de admitere a contestaţiei, de a dispune continuarea activităţii sale la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ, reţinându-se şi disponibilitatea sa de a activa pe oricare dintre celelalte secţii, în funcţie de nevoile instanţei.
A mai arătat contestatoarea că intimatul, în mod greşit a reţinut că în cauză ar fi fost contestată hotărârea secţiei şi nu cea a Plenului CSM, obiectul judecăţii fiind limpede menţionat şi reţinut ca atare şi de către instanţă, fiind astfel neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii introductive.
2. Întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii
2.1. Intimatul CSM a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate de dna A., în principal ca inadmisibilă, şi în subsidiar ca neîntemeiată, arătând în esenţă, că netemeinicia vizează împrejurarea că s-a promovat contestaţie numai împotriva hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul CSM, nr. 757 din data de 27.06.2017, nu şi împotriva hotărârii Plenului CSM astfel cum prevede art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
2.2. Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatoare, intimatul a arătat că este admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, menţionând totodată că, pe fondul său, apreciază excepţia invocată ca nefiind întemeiată întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale în componenta referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, norma în discuţie fiind clară, precisă şi accesibilă destinatarilor cărora li se adresează.
2.3. Cu privire la fondul contestaţiei, intimatul, făcând referire la situaţia de fapt a cauzei a arătat că nu sunt întemeiate susţinerile contestatoarei, raportat la dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care, în opinia sa, nici nu îi sunt aplicabile contestatoarei întrucât au în vedere numai situaţia în care mandatul funcţiei de conducere încetează prin ajungerea la termen, dar chiar în ipoteza în care se apreciază că textul vizează situaţia magistratului a cărui funcţie de conducere încetează indiferent de modalitate, este de reţinut că norma nu instituie în niciun caz un drept în favoarea magistratului ci doar o vocaţie, sens în care intimatul a făcut trimitere şi la o decizie a ICCJ - SCAF, nr. 5971/09.12.2011.
2.4. La data de 13.02.2018 intimatul CSM a depus la dosar o completare la întâmpinare, cu referire specială la cererea modificatoare (completatoare) a doamnei A. vizând solicitarea adresată în mod direct instanţei de judecată, de obligare a CSM de a dispune continuarea activităţii la Tribunalul Iaşi, susţinând inadmisibilitatea acesteia în condiţiile în care astfel de solicitări sunt analizate ca cereri de transfer şi ca atare se impun a fi analizate cu prioritate de către CSM.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, legal sesizată în baza art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 cu soluţionarea contestaţiei formulată de dna A. împotriva Hotărârii 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare (completatoare) a contestaţiei, invocată de intimatul CSM, conform art. 248 C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru consideraţiunile în continuare expuse.
In acord cu argumentele înfăţişate de intimatul CSM precum şi raportat la conţinutul hotărârii atacate, dar şi al contestaţiei iniţiale, Înalta Curte reţine că prin cererea completatoare, care în adevăr are natura juridică a unei veritabile cereri de modificare a obiectului cererii, respectiv a obiectului contestaţiei iniţiale, se solicită în mod direct obligarea CSM să dispună continuarea activităţii contestatoarei la o altă instanţă, respectiv la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ.
Solicitarea contestatoarei privind obligarea intimatului de a dispune continuarea activităţii sale la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ, motivat de faptul că ulterior emiterii hotărârilor atacate a promovat pe loc în gradul de judecător de tribunal, urmare a concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie vacante, ce a avut loc la data de 26.11.2017, nu poate fi analizată decât în conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările ulterioare, cu respectarea procedurii de transfer prevăzută şi de regulamentul corespunzător, incident, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului CSM, cu modificările ulterioare.
Întrucât contestatoarea nu a urmat procedura instituită de lege cu privire la noua sa solicitare în ceea ce priveşte instanţa la care a cerut să se dispună continuarea activităţii sale, Înalta Curte reţine aşadar că cererea modificatoare (completatoare) formulată cu nerespectarea prevederilor legale incidente, este inadmisibilă.
Cu referire la fondul contestaţiei, examinată astfel cum s-a arătat, în raport de forma iniţială a acesteia, Înalta Curte reţine ca nu subzistă pretinsele motive de nelegalitate invocate, astfel ca nu se impune anularea hotărârii Plenului CSM atacate, în considerarea celor în continuare expuse.
Fără a reitera situaţia de fapt generatoare pentru emiterea actelor atacate şi implicit a litigiului de faţă, vizând în special cererile succesive formulate de contestatoare în parcursul său profesional, situaţie deplin cunoscută şi necontestată de altfel de părţile cauzei, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a CSM, prin Hotărârea nr. 757 din 27 iunie 2017 a dispus eliberarea din funcţia de preşedinte a Judecătoriei Bacău a doamnei judecător A. ca urmare a demisiei acesteia şi totodată a respins cererea sa de continuarea activităţii la Judecătoria Iaşi în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Secţia pentru judecători a CSM a reţinut, în esenţă, raportat şi la practica sa, că dispoziţiile art. 51 alin. (1) din actul normativ arătat instituie pentru magistraţii care au îndeplinit funcţii de conducere dreptul de a reveni la instanţa la care au funcţionat anterior numirii in funcţia de conducere şi doar o vocaţie de a continua activitatea la altă instanţă decât cea la care au funcţionat anterior numirii in funcţia de conducere şi la care au dreptul să funcţioneze conform legii.
Totodată, secţia pentru judecători a CSM a examinat cererea contestatoarei, din perspectiva procedurii instituite în cazul cererilor de transfer dar şi în contextul factual, explicit, al cererii de încetare a mandatului prin demisie, după doar 5 luni, ca şi al celorlalte solicitări în sensul desfăşurării activităţii la o alta instanţă decât cea de la care a provenit, reţinând, pe de o parte, încercarea de eludare a scopului avut în vedere de legiuitor, iar pe de alta, lipsa de oportunitate în sensul admiterii solicitării de continuarea activităţii la Judecătoria Iaşi, în esenţă pe considerentul că, faţă de încărcătura pe judecători şi pe schema la Judecătoria Bacău există posibilitatea de-a fi afectată in mod negativ activitatea acesteia din urmă.
Această hotărâre a fost menţinută prin Hotărârea Plenului CSM nr. 937 din 14 septembrie 2017, ce formează de altfel obiectul prezentei contestaţii.
Argumentele contestatoarei în susţinerea nelegalităţii actului atacat privesc în esenţă modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, susţinându-se că norma în discuţie nu distinge cu privire la modalitatea de încetare a mandatului funcţiei de conducere, după cum acesta încetează prin ajungerea la termen sau prin demisie, astfel că nici intimatul CSM nu putea opera o atare distincţie, mai cu seamă că practica sa administrativă în materie nu a fost consecventă, fiind în trecut încuviinţate cereri similare.
A mai susţinut contestatoarea ca în mod eronat s-a reţinut că prin demisia sa a intenţionat sa eludeze scopul urmărit de legiuitor prin instituirea normei de favoare prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, indicând totodată că nici nu a fost motivată convingător posibilitatea afectării activităţii Judecătoriei Bacău prin plecarea sa la Judecătoria Iaşi.
In cuprinsul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare se prevăd următoarele: "La încetarea mandatului funcţiei de conducere judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condiţiile prevăzute de art. 48, 49 şi 50, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o altă instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii."
Raportat la conţinutul normei aplicabile şi fată situaţia de fapt, concretă a contestatoarei, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile vizând pretinsa interpretare şi aplicare eronată de către intimatul CSM a textului de lege incident, sus-citat.
Este adevărat că norma în discuţie nu distinge după cum mandatul funcţiei de conducere încetează prin demisie, prin ajungere la termen, sau în alt mod.
Interpretarea logico-sistematică a textului indicat şi în sensul voinţei legiuitorului, conduce în opinia Înaltei Curţi, similar celor reţinute de intimatul CSM în cuprinsul actului atacat prin contestaţia de faţă, la concluzia că prin art. 51 alin. (1) în mod evident a fost instituită o dispoziţie de favoare pentru magistraţii care au deţinut o funcţie de conducere.
Din această perspectivă, practica administrativă a CSM, în sensul că dispoziţiile în discuţie instituie pentru magistraţii care au îndeplinit funcţii de conducere dreptul de a reveni la instanţa la care au funcţionat anterior numirii în funcţia de conducere, şi doar o vocaţie de a continua activitatea la altă instanţă decât cea la care au funcţionat anterior numirii în funcţia de conducere şi la care au dreptul sa funcţioneze conform legii, astfel cum s-a arătat şi în hotărârea atacată, apare a fi deplin raţională şi în opinia Înaltei Curţi.
A fost totodată materializată intenţia, care s-a apreciat a fi intenţia reală a legiuitorului, ce rezidă din textul în discuţie, în sensul de a se oferi judecătorului şi procurorului al cărui mandat de conducere a încetat prin expirarea termenului, vocaţia de a opta pentru o instanţă/parchet la care are dreptul să funcţioneze, alta/altul decât instanţa/parchetul de la care provine.
În acest sens, la nivelul legislaţiei secundare, respectiv în cuprinsul art. 6 alin. (6) din regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului CSM, cu modificările ulterioare, a fost prevăzut un termen (cel puţin 6 luni înainte de încetarea mandatului dar nu mai mult de 9 luni) în interiorul căruia cei ce doresc să opteze la încetarea mandatului funcţiei de conducere prin expirarea termenului, pentru o instanţă/parchet la care au dreptul sa funcţioneze, alta decât cea de la care provin, să formuleze în scris această opţiune, pentru a se putea crea posibilitatea reală şi efectivă de materializare a acesteia, în condiţiile art. 51 alin. (1).
În mod evident contestatoarea nu a îndeplinit aceste cerinţe şi nici nu se regăseşte în situaţia descrisă în textele indicate, mandatul său încetând prin demisia înaintată după 5 luni de la momentul ocupării funcţiei de conducere la Judecătoria Bacău.
Înalta Curte arată totodată că împărtăşeşte raţionamentul şi analiza intimatului CSM, astfel cum sunt acestea reflectate în cuprinsul hotărârii de plen atacate, în susţinerea concluziei exprimate în sensul că, prin cererile succesive de transfer pe care contestatoarea le-a formulat, atât înainte cât şi după încetarea prin demisia după 5 luni a mandatului funcţiei de conducere, aceasta a demonstrat că nu a avut intenţia de a-şi asuma respectivul mandat de preşedinte al Judecătoriei Bacău, pentru întreaga perioadă de 3 ani, ceea ce echivalează, aşadar, cu încercarea de eludare a scopului avut în vedere de legiuitor prin instituirea dispoziţiei de favoare menţionată.
Relevanţă în acest sens prezintă şi împrejurarea, de asemeni menţionată în cuprinsul hotărârii atacate, ca doamna judecător A., a candidat şi la concursul pentru promovarea în funcţii de conducere desfăşurat în perioada 24 martie - 28 iunie 2017 pentru funcţia de preşedinte al Judecătoriei Vaslui sau al judecătoriei Iaşi, la un interval de timp extrem de scurt după numirea sa în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău şi după respingerea unei prime cereri de transfer pentru Judecătoria Iaşi, formulată ulterior transferului său la Judecătoria Bacău.
Nefondate sunt în opinia Înaltei Curţi şi criticile contestatoarei potrivit cu care, în mod greşit s-a reţinut în cuprinsul hotărârii de plen atacate posibilitatea afectării activităţii Judecătoriei Bacău prin plecarea sa la Judecătoria Iaşi, în condiţiile în care rezultă, din cuprinsul hotărârii de plen ca şi a hotărârii de secţie a CSM, că solicitările contestatoarei au fost analizate nu doar prin prisma dispoziţiilor legale şi a practicii administrative a CSM dar şi în raport de necesitatea asigurării unei bune gestionări a resurselor umane la nivelul instanţelor.
Sub acest aspect se remarcă că analiza cuprinsă în actul atacat este efectivă iar nu formală, astfel cum se susţine, şi rezultă cu evidenţă că solicitarea contestatoarei a fost examinată prin raportare la toate criteriile instituite de art. 3 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, fiind aşadar legal fundamentată şi emisă, fără exces de putere, concluzia exprimată în sensul că nu este oportună admiterea cererii de continuare a activităţii, respectiv de transfer a contestatoarei, la Judecătoria Iaşi întrucât ar fi mod evident afectată activitatea Judecătoriei Bacău.
Intimatul CSM şi-a exercitat prerogativele legale în limitele marjei de apreciere conferite de lege, şi-a motivat cuprinzător hotărârea adoptată şi totodată a făcut trimitere şi la ceea ce contestatoarea a numit a fi practica contradictorie sau neunitară la nivelul CSM, în soluţionarea unor cereri similare, evidenţiind particularităţile şi diferenţierile existente la momentul solicitării pentru fiecare caz în parte, ceea ce face ca şi criticile reiterate prin contestaţia de faţă, în acelaşi sens, să fie respinse ca neîntemeiate.
Prin urmare, în considerarea tuturor argumentelor mai sus enunţate, reţinându-se legalitatea şi temeinicia actului atacat, prin care s-a dat eficienţă şi au fost corect aplicate prevederile legale cuprinse în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificări, Înalta Curte urmează să respingă ca neîntemeiată contestaţia de faţă, în forma iniţială, constatându-se că cererea modificatoare (completatoare) formulată cu nerespectarea prevederilor legale incidente, este inadmisibilă, urmare admiterii excepţiei procesuale invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 937 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2018.