Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.02.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni" a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V:
- anularea în tot a încheierii nr. 6/19.01.2015 şi anularea în parte a Deciziei nr. 21/03.11.2014, ambele emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul V;
- înlăturarea măsurilor dispuse prin punctele I.13 alin. (2), I.14, II.1, II.2, II.3, II.5 şi II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1365 din 14.05.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat în parte încheierea nr. 6/19.01.2015 şi în parte Decizia nr. 21/03.11.2014, emise de pârâtă şi a înlăturat măsurile dispuse la punctele: I.13 alin. (2), I.14, II.5, II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva sentinţei civile nr. 1365 din 14.05.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., cât şi pârâta Curtea de Conturi a României, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.
3.1 Recursul reclamantului Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni
Recurentul reclamant, arătând că prin sentinţa atacată Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat o parte din măsurile dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 21/03.11.2014, fiind totodată menţinute alte măsuri dispuse prin acelaşi act, respectiv cele indicate la pct. II.1, pct. II.2 şi la pct. II.3, a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii, în sensul anulării, în rejudecare, şi a măsurilor cu privire la care s-a hotărât menţinerea actelor atacate, soluţia primei instanţe fiind apreciată ca netemeinică şi nelegală sub acest aspect, în esenţă pentru următoarele motive:
- cu referire la pct. II.1, atât constatările Curţii de Conturi cât şi considerentele sentinţei vizând lipsa demersurilor spitalului pentru recuperarea debitelor de la CASMB aferente perioadei 2006-2010, şi intervenirea prescripţiei, sunt fundamentate pe aplicarea greşită a legislaţiei în vigoare, deoarece CASMB a făcut o plată parţială a acestor debite la data de 27.11.2012 întrerupând astfel cursul prescripţiei extinctive, dovada plăţii parţiale fiind reprezentată de extrasul de cont din data de 28.11.2012; întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere astfel că, de la data de 27.11.2012, data plăţii parţiale efectuată de CASMB, a început să curgă un nou termen de prescripţie;
- cu referire la pct. II.2, hotărârea este netemeinică şi nelegală deoarece instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că trei salariaţi au susţinut concurs pentru ocuparea postului cu jumătate de normă; în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că entitatea nu a organizat- concurs de ocupare a posturilor temporar vacante, cu excepţia celui de referent de specialitate din cadrul Compartimentului relaţii cu publicul, înscrisurile ataşate la recurs făcând dovada susţinerii concursului pentru ocuparea respectivelor posturi, contrar constatărilor Curţii de Conturi şi considerentelor Curţii de Apel Bucureşti; arătând că aspectele de fapt şi de drept ce au condus la aprobarea încadrării prin cumul de funcţie a unor persoane angajate în cadrul compartimentelor administrative sau economice din spital, recurentul a arătat ca posturile ocupate prin cumul de funcţii au caracter temporar, ca urmare a aprobării Ministerului Sănătăţii pentru transformările de post corespunzătoare solicitărilor exprese venite din partea spitalului;
- prestarea efectivă a muncii de către salariaţii respectivi poate fi făcută prin orice mijloc de probă, în cazul în speţă prin foile colective de prezenţă care atestă pentru perioada controlată, faptul că salariaţii respectivi au desfăşurat activităţile aferente celor două funcţii;
- cu privire la pct. II.3, sentinţa este consecinţă aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în materia achiziţiilor publice, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006; faptul că în vederea estimării valorii contractului spitalul a luat în considerare o singură sursă, potrivit constatărilor Curţii de Conturi, nu este de natură, în lipsa altor elemente, a califica procedura de achiziţie publică drept nelegală cum eronat a reţinut instanţa de fond; procedura de atribuire analizată a fost licitaţie deschisă, ca cea mai transparentă formă de atribuire a unui contract de achiziţie publică la care orice operator economic interesat are dreptul să depună oferta; imposibilitatea prezentării şi a altor ofertanţi, reţinută de instanţă nu poate fi imputată unei eventuale supraestimări a valorii produselor, astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond.
3.2 Recursul pârâtei Curtea de Conturi a Românei
Şi autoritatea pârâtă, Curtea de Conturi a României a promovat recurs în cauză invocând ca temei în drept al demersului său procesual dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în partea sentinţele curate şi în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii reclamantului Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" ("Spitalul").
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate au fost înfăţişate următoarele critici în raport cu hotărârea primei instanţe:
- instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. în sensul că hotărârea adoptată nu este motivată clar, convingător şi pertinent din perspectiva soluţiei de anulare a măsurii de la pct. I.14 din Decizia nr. 21/03.11.2014;
- hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte înlăturarea măsurii dispuse la pct. I.13 alin. (2) din Decizia nr. 21/03.11.2014 întrucât, prin această măsură s-a dispus entităţii verificate să calculeze, să evidenţieze şi să încaseze penalităţile care decurg din nerespectarea obligaţiilor contractuale de către furnizori, respectiv a nepunerii în funcţiune a bunurilor la termenele prevăzute în contractele prin care au fost achiziţionate echipamente şi mobilier, situaţie în care Spitalul avea dreptul sa calculeze penalităţi contractuale în cota procentuală de 0,01% pe zi din preţul contractului, dar nu a procedat în acest sens, fiind astfel încălcate prevederile art. 15 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) din contractele încheiate;
- în mod greşit a fost înlăturată de prima instanţă şi măsura dispusă la pct. II.5 din Decizia nr. 21/03.11.2014, cu referire la acordul de împrumut nr. x - asistenţă financiară nerambursabilă din Fondul FGM nr. x, întrucât prin respectivul acord s-a reglementat achiziţia lucrărilor/bunurilor/serviciilor finanţate de BIRD şi nu a lucrărilor/bunurilor şi serviciilor finanţate de la bugetul de stat sau din alte surse; echipa de audit nu a verificat legalitatea plăţilor efectuate din sumele acordate de către BIRD în baza Acordului de împrumut ratificat prin Legea nr. 389/2004 şi nici a plăţilor efectuate din sumele cofinanţate de către Ministerul Sănătăţii Publice, în cuprinsul recursului fiind în detaliu reiterate contractele de execuţie lucrări încheiate;
- echipa de audit în mod legal a constatat că Spitalul nu putea efectua achiziţii nume propriu prin invocarea legii speciale sau a procedurilor de achiziţii aprobate de Banca Mondială şi de altfel spitalul nu a putut prezenta echipei de audit niciun fel de documente din care să rezulte că pentru achiziţia serviciilor de management de proiect ar fi aplicat vreo procedură, fie în conformitate cu legea specială, fie în conformitate cu legislaţia naţională; nu există temei legal şi nici documente care să ateste faptul că lucrările de protecţie anti-suicid contractate ulterior, respectiv proiectul tehnic nr. x/2012 face parte aşa cum încearcă reclamanta să convingă, din proiectul nr. x/2006;
- hotărârea instanţei de fond apare ca fiind nelegală şi cu referire la măsura de la pct. II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014, prin care s-a dispus în sarcina conducerii entităţii verificate, luarea măsurilor care se impun pentru stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plăţile legale aferente serviciilor de pază prestate fără licenţă legală valabilă şi recuperarea acestor prejudicii în integralitate; prin decizia civilă nr. 1588 din 3 aprilie 2015, ICCJ-SCAF a constatat nul recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1743 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rezultând astfel că reclamanta a încălcat prevederile legale şi a continuat să încheie în cursul anului 2013 şi ulterior contract în domeniul pazei cu o societate care nu mai deţinea licenţă valabilă emisă de organele abilitate.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinările reciproce formulate, atât reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă ca nefondat.
5. Procedura derulată în recurs
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin încheierea de şedinţă din data de 02 februarie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.
La termenul din 11.05.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursurile sunt admisibile în principiu şi întrucât toţi membrii completului de filtru au apreciat că se impune ca acestea să fie soluţionate potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor pentru data de 27 octombrie 2017.
6. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinările reciproce, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat faţă de conţinutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că ambele recursuri sunt nefondate şi nu se impune reformarea hotărârii instanţei de fond, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de la punctele 1 şi 2 din prezenta decizie, reclamantul recurent Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a actelor întocmite de Curtea de Conturi a României, respectiv a măsurilor dispuse în cuprinsul acestora iar instanţa de fond a admis în parte acţiunea, a anulat în parte încheierea nr. 6/19.01.2015 şi în parte Decizia nr. 21/03.11.2014, emise de pârâtă şi totodată a înlăturat măsurile dispuse la punctele: I.13 alin. (2), I.14, II.5, II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014.
În raport de soluţia adoptată şi reţinând că ambele părţi au declarat recurs în cauză, Înalta Curte apreciază că pentru analiza coerentă a tuturor criticilor înfăţişate se impune examinarea cu prioritate a motivelor de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, criticile acesteia vizând măsurile înlăturate din cuprinsul actelor atacate şi pentru care au fost primite argumentele înfăţişate de reclamant, fiind admisă în parte cererea de chemare în judecată.
6.1. Asupra criticilor recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României
6.1.1. Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond pe motiv că sentinţa recurată nu este motivată din perspectiva soluţiei de anulare a măsurii de la pct. I.14 din Decizia nr. 21/03.11.2014, nefiind respectate dispoziţiile legale imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Instanţa de recurs apreciază că nu este întemeiată o atare critică şi nu este de natură a conduce la reformarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, pe aspectul menţionat.
În ceea ce priveşte măsura de la pct. I.14 din Decizia nr. 21/03.11.2014, astfel cum în mod judicios a învederat şi recurentul reclamant, aceasta se află într-o strânsă legătură şi chiar într-un raport de accesorialitate cu măsura dispusă la pct. I.13, în sensul că cea de la punctul I.14 este consecinţa logică a celei dintâi.
De altfel şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul, în prezentarea criticilor aduse celor 2 masuri dispuse le-a grupat şi analizat împreună, arătând că acestea vizează calcularea şi încasarea penalităţilor de întârziere ce decurg din punerea în funcţiune cu întârziere a bunurilor şi respectiv a dispozitivelor medicale (situaţia achiziţiei de mobilier ATI/spital şi a dispozitivelor medicale pentru blocul operator din anul 2013) în condiţiile în care livrarea acestora s-a făcut potrivit termenelor contractuale iar furnizorii se aflau în imposibilitatea obiectivă de a le pune în funcţiune deoarece, la acea dată, spaţiul destinat montării acestora nu era construit/finalizat, şi prin urmare nu puteau fi imputate şi calculate penalităţi de întârziere furnizorilor.
Drept urmare şi analiza instanţei de fond a urmat întocmai această structură, Înalta Curte constatând că argumentaţia judecătorului fondului în adoptarea soluţiei de înlăturare a celor două măsuri a vizat, în mod esenţial, măsura dispusă la pct. I.13 dar şi pe cea de la pct. I.14, dată fiind referirea expresă la plata de penalităţi, care, cu atât mai puţin se impunea a fi solicitată câtă vreme nu se putea imputa celeilalte părţi contractante executarea neconformă a obligaţiei asumate.
Aşadar, instanţa de recurs constată că nu poate fi primită critica recurentei întrucât nu este întemeiată, soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la cele două măsuri enunţate apărând a fi judicioasă nu doar pe fond dar şi în ceea ce priveşte susţinerea ei argumentativă, respectiv motivarea.
Este irelevantă împrejurarea că nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părţi, întrucât, astfel cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţa dar şi în literatura de specialitate, este suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor chiar şi-n mod implicit, prin raţionamente juridice, judecătorul având obligaţia de a motiva soluţia dată fiecărui capăt de cerere iar nu de a răspunde separat tuturor argumentelor părţilor în susţinerea respectivelor cereri.
6.1.2. Al doilea motiv de casare invocat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României este cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi în dezvoltarea acestuia s-a susţinut nelegalitatea soluţiei adoptate de prima instanţă în ceea ce priveşte înlăturarea măsurilor dispuse la punctele: I.13 alin. (2), I.14, II.5, II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014.
(i) Cu referire la situaţia achiziţiei de mobilier ATI/spital şi a dispozitivelor medicale pentru blocul operator din anul 2013, reflectate în măsurile dispuse prin punctele I.13 alin. (2) şi I.14 din actul menţionat, şi pe care prima instanţă le-a înlăturat, motivat, după cum s-a arătat deja, instanţa de control judiciar arată că împărtăşeşte argumentaţia judecătorului fondului în sensul că măsurile dispuse nu puteau fi menţinute în condiţiile în care neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către furnizori, respectiv de recepţie a bunurilor, aparatelor şi a dispozitivelor a ţinut doar de situaţia concretă a spitalului reclamant astfel încât nu putea fi imputată celeilalte părţi contractante executarea neconformă a obligaţiilor contractuale şi în adevăr, cu atât mai puţin, plata unei penalităţi.
Furnizorii s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă de a pune în funcţiune, cu întârziere, bunurile şi dispozitivele medicale deoarece la acea dată spaţiul destinat montării acestora nu era construit/finalizat astfel că reclamantul recurent nu îşi poate invoca propria culpă în raport de propriii furnizori pentru a percepe penalităţi de întârziere contractuale.
(ii) În ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. II.5, vizând nerespectarea prevederilor legale cu privire la atribuirea şi derularea contractului de achiziţie publică având ca obiect activitatea de management proiect, angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor pentru servicii de management proiect care nu au fost cuprinse în listele de investiţii, precum şi încheierea actului adiţional nr. x la contractul nr. X la o valoare superioară ofertei depuse de S.C. B. S.R.L. şi acceptată urmare a derulării procedurii de achiziţie publică, Înalta Curte reţine deopotrivă, justeţea analizei înfăţişate în considerentele sentinţei atacate în sensul că, întreaga procedura de derulare şi realizarea obiectivului de investiţii se supune, în realitate, Legii speciale nr. 389/2004, pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi BIRD privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătiri pentru situaţii de urgenţă şi a acordării de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi BIRD, nefiind posibil ca, potrivit distincţiilor făcute de recurenta pârâtă, atât prin actele întocmite cât şi prin motivele de recurs de faţă, numai procedura ce vizează finanţarea din sumele împrumutătorului să fie guvernată de legea specială, iar cealaltă, aferentă sumelor provenite de la bugetul de stat, să se supună O.U.G. nr. 34/2006.
O atare interpretare, pe care şi instanţa de control judiciar o împărtăşeşte este în acord şi cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 cât şi cu dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 500/2002, care prevăd, în esenţă, că toate angajamentele legale din care rezultă o cheltuială pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinanţate de o instituţie internaţională, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.
Drept urmare, reţinând că prima instanţă a identificat în mod corect elementele de drept ce conduc la neaplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă şi deplin fundamentată juridic concluzia potrivit căreia, în condiţiile în care în Acordul internaţional s-a dispus în sensul că actele încheiate în executarea sa se supun unei proceduri specifice, Ghidul de Achiziţii al Băncii Mondiale, contractul nr. X din 21.06.2007, actele accesorii acestuia, precum Contractul de manager de proiect nr. x/2007, dar şi actele lor adiţionale, inclusiv Actul adiţional nr. x sunt guvernate de legea specială, iar nu de O.U.G. nr. 34/2006, urmează a fi respinse ca neîntemeiate criticile înfăţişate de recurenta pârâtă.
Interpretarea instanţei de fond se înscrie şi în logica firească a aplicării normelor legale, în condiţiile în care reclamantul recurent în calitate de beneficiar nu putea demara proceduri "paralele" de achiziţie-contractare de lucrări pentru acelaşi obiectiv de investiţii aflat deja într-un proiect de investiţii finanţat de Banca Mondială.
Toate pretinsele încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, reţinute de către organul de verificare al Curţii de Conturi, reafirmate prin cererea de recurs, apar aşadar a fi nefondate şi nu pot fi primite întrucât sunt fundamentate pe un act normativ care nu este aplicabil cauzei.
(iii) Printr-un ultim motiv de recurs, circumscris prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta Curtea de Conturi a României a criticat soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte înlăturarea măsurii dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 21/03.11.2014, vizând licenţa de funcţionare a S.C. A. S.R.L.
Instanţa de recurs constată că nici aceste critici nu pot fi primite, şi ca atare nici cu referire la soluţia adoptată pe acest aspect nu se impune reformarea hotărârii primei instanţe în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză, incluzând Decizia nr. 1588 din 3 aprilie 2015 a ICCJ -SCAF, demonstrează că, deşi societăţii de pază S.C. A. S.R.L. i-a expirat licenţa de funcţionare la data de 27.01.2013, aceasta a contestat in instanţă Decizia nr. 1305944 din 12.02.2013 a IGPR - Ordine Publică, de respingere a cererii de reînnoire.
Drept urmare, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x, respectiv până la pronunţarea deciziei judecătoreşti definitive, 3 aprilie 2015, au continuat sa îşi menţină valabilitatea contractele încheiate de această societate de pază cu beneficiarii săi, în temeiul dispoziţiilor art. 60 alin. (5) şi 6) din Legea nr. 333/2003 şi art. 37 alin. (6) din Norma metodologică de aplicare a acestei legi şi după cum au confirmat prin actele emise, IGPR şi respectiv secţia 15 Poliţie.
Prin acest din urmă înscris, respectiv prin adresa nr. x/2014 emisă de secţia 15 Poliţie, se arată, cu referire la dreptul legal al S.C. A. S.R.L. de a presta servicii de pază în perioada 27.01.2013 şi până la data adresei, că în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 333/2003, republicată, " măsura anulării licenţei de funcţionare poate fi atacată în justiţie potrivit legii, de către societatea sancţionată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti nu se aplică prevederile art. 60 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, referitoare la rezilierea contractelor cu beneficiarii".
Împrejurarea că textul de lege invocat face trimitere la anularea licenţei de funcţionare nu atrage, nici în opinia instanţei de recurs, inaplicabilitatea acestuia în cauză, câtă vreme, astfel cum bine a reţinut şi instanţa de fond, efectele juridice generate în cazul refuzului de înnoire sunt identice, dispoziţiile emise în acest sens putând fi atacate în justiţie şi producând astfel aceleaşi consecinţe, în fapt dar şi în drept.
În fine, în ceea ce priveşte pretinsa neraportare la Ministerul Finanţelor Publice a angajaţilor societăţii de pază, şi în opinia instanţei de recurs, o atare pretinsă omisiune nu poate fi imputată recurentului-reclamant.
În concluzie, faţă de argumentele, corect şi cuprinzător reţinute şi de prima instanţă, Înalta Curte constată că nici aceste critici nu sunt întemeiate în condiţiile în care dispoziţiile legale enunţate au confirmat legalitatea contractelor încheiate şi derulate de reclamantul beneficiar cu societatea de pază arătată, până la momentul soluţionării definitive a dosarului nr. x, respectiv 3 aprilie 2015.
6.2. Asupra criticilor recurentului reclamant Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni
Invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant, prin recursul promovat, a solicitat casarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul înlăturării şi a măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi prin punctele II.1, II.2 şi II.3 din Decizia nr. 21/03.11.2014, urmând astfel a fi integral admisă cererea sa de chemare în judecată.
(i) In ceea ce priveşte pct. II.1 privind recuperarea debitului restant de la CASMB şi identificarea persoanelor responsabile de nerecuperarea creanţei în interiorul termenului de prescripţie, recurentul a susţinut că, atât constatările Curţii de Conturi cât şi considerentele sentinţei în sensul că spitalul nu a efectuat demersuri pentru recuperarea debitelor de la CASMB aferente perioadei 2006-2010, iar dreptul de a le solicita s-a prescris, sunt fundamentate pe aplicarea greşită a legislaţiei în vigoare, deoarece CASMB a făcut o plată parţială a acestor debite la data de 27.11.2012, întrerupând astfel cursul prescripţiei extinctive, dovada plăţii parţiale fiind reprezentată de extrasul de cont din data de 28.11.2012, sens în care au fost depuse şi înscrisuri noi ataşate cererii de recurs.
Instanţa de recurs constată că apărările privind întreruperea cursului prescripţiei extinctive au fost susţinute de către recurentul-reclamant şi cu ocazia judecării în fond a cauzei, fiind însă corect înlăturate întrucât din documentele puse la dispoziţie a rezultat împrejurarea că Spitalul a depus cereri de restituire la CASMB numai aferente perioadei ianuarie- septembrie 2006 şi noiembrie- decembrie 2010, ulterior, pentru perioada octombrie 2006- octombrie 2010 nefiind solicitate de la CASMB plata sumelor care s-au acumulat în această perioadă, respectiv suma în valoare de 691.863 RON.
În acord cu cele înfăţişate şi de către intimata recurentă Curtea de Conturi, instanţa de recurs reţine că documentele anexate de recurentul reclamant la cererea de recurs nu aduc elemente noi de natură a modifica constatările echipei de audit întrucât, extrasul de cont anexat precum şi răspunsul CASMB confirmă numai împrejurarea că, pentru suma de 418.698 RON, pentru care recurentul reclamanta a depus cereri de restituire lunare, CASMB a efectuat plata în totalitate, iar aceasta nu reprezintă o plata parţială aferentă perioadelor pentru care s-au depus cereri de restituire, cum eronat se susţine de către recurentul reclamant.
Concluzionând, plata sumei de 418.698 RON efectuată de CASMB in luna noiembrie 2012 reprezintă, în fapt, plata sumelor datorate Spitalului de către CASMB şi pentru care reclamantul a depus cereri de restituire în termenul legal de prescripţie, astfel că respectiva plată nu poate fi considerată, aşa cum s-a susţinut, una întrerupătoare a cursului prescripţiei extinctive.
Întrucât pentru perioada octombrie 2006 - octombrie 2010 entitatea nu a depus la CASMB cereri de restituire a sumelor datorate, în mod legal au constatat, atât echipa de audit cât şi prima instanţă, că, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile a intervenit prescripţia dreptului la acţiune de 3 ani, dreptul de a solicita sumele fiind prescris anual, începând cu finele anului 2009 şi generând astfel un prejudiciu în patrimoniul spitalului reclamant în sumă de 691.863 RON.
Drept urmare instanţa de recurs va respinge ca nefondate criticile recurentul ei pe acest aspect, apreciind că soluţia instanţei de fond în sensul menţinerii măsurii dispuse prin actele atacate este corectă şi convingător argumentată astfel că se impune a fi menţinută.
(ii) Nefondate sunt în opinia instanţei de control judiciar şi criticile recurentului-reclamant cu privire la măsura dispusă la pct. II.2, vizând în esenţă plata nelegală a orelor ocupate prin cumul de funcţii de către personalul de altă specialitate decât cea medico-sanitară.
A susţinut recurentul că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont de împrejurarea că 3 salariaţi au susţinut concurs pentru ocuparea postului cu jumătate de normă şi totodată a precizat că prestarea efectivă a muncii de către salariaţii respectivi poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, respectiv prin foile colective de prezenţă care atestă, pentru perioada controlată, că salariaţii respectivi au desfăşurat activităţile aferente celor două funcţii.
Nu sunt întemeiate aceste susţineri şi urmează a fi respinse, reţinându-se, în acord cu cele învederate şi de către intimata Curtea de Conturi, că actele de control au avut în vedere 19 persoane încadrate prin cumul de funcţii, în vreme ce referirile recurentului vizează doar 3 salariaţi, iar documentele anexate cererii de recurs sunt aferente unor perioade anterioare, care nu au făcut obiectul abaterii constatate, şi ca atare nu prezintă relevanţă în cauză.
Efectuând încadrarea prin cumul de funcţii a unor persoane care le-au încadrat în aceleaşi funcţii, spitalul reclamantul nu a respectat prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora, "în cazuri excepţionale, (...) posturile temporar vacante aferente funcţiei de specialitate medico-sanitară pot fi ocupate şi prin cumul de funcţii de personalul angajat (...)".
Se reţine justeţea constatărilor echipei de audit în sensul că, în condiţiile de necesitate care au fost invocate, spitalul putea organiza în condiţiile legii, proceduri de selecţie pentru încadrarea cu personal a posturilor temporar vacante care au fost aprobate, întrucât cu excepţia postului temporar vacant de referent de specialitate din cadrul compartimentului relaţii cu publicul, entitatea nu a organizat- concurs de ocupare a acestor posturi, drept urmare posturile au fost ocupate prin cumul de funcţii şi nu prin organizarea unor proceduri de recrutare în condiţiile legii.
În fine, nefondate sunt şi aserţiunile recurentului reclamant în sensul că echipa de audit ar fi prezumat că salariaţii în cauză nu au efectuat activitatea aferentă celei de-a doua funcţii, în condiţiile în care, analizând abaterea prezentată în procesul-verbal de constatare, se remarcă că ceea ce s-a reţinut a fost doar că, pentru posturile ocupate prin cumul nu s-a stabilit un program de lucru distinct care să nu se suprapună cu programul normal de lucru al funcţiei de bază care se desfăşoară pentru personalul C. în intervalul orar stabilit, fără referiri sau precizări vizând realitatea prestării muncii.
În concluzie, Înalta Curte reţine că şi pe acest aspect soluţia instanţei de fond este corectă, motivată şi argumentată prin raportare la prevederile legale incidente, în mod special art. 18 coroborat cu art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 284/2010, astfel că se impune a fi menţinută.
(iii) Raportat la măsura dispusă la pct. II.3 din actul contestat, privind diferenţa între preţul plătit de către recurentul reclamant furnizorului de aparatură medicală pentru blocul operator şi preţul ofertat şi înregistrat în catalogul de produse/servicii/lucrări, publicat în SEAP, s-a susţinut prin cererea de recurs că soluţia primei instanţe de menţinere a măsurii este consecinţă aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în materia achiziţiilor publice, respectiv a O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.
În aprecierea recurentului, împrejurarea că, în vederea estimării valorii contractului spitalul a luat în considerare o singură sursă, nu este de natură, în lipsa altor elemente, a califica procedura de achiziţie publică drept nelegală, astfel cum eronat au reţinut atât Curtea de Conturi cât şi instanţa de fond.
Contrar criticilor recurentului-reclamant instanţa de recurs, urmare a reverificării întregului probatoriu administrat, arată că împărtăşeşte raţionamentul şi argumentele reţinute de Curtea de Conturi dar şi de judecătorul fondului, şi astfel apreciază că în mod corect a fost menţinută măsura dispusă la acest punct, întrucât aspectul relevant nu a vizat caracteristicile tehnice ale produselor achiziţionate, cum a susţinut recurentul, ci nelegalitatea procedurii de achiziţie desfăşurate, prin accesarea unei singure surse de informaţii şi respectiv cu un unic ofertant (SC D. SRL), ceea ce a condus la imposibilitatea prezentării şi a altor ofertanţi şi drept urmare şi la imposibilitatea achiziţionării aparaturii la preţul cel mai avantajos pentru bugetul de stat.
Astfel cum s-a reţinut, recurentul-reclamant a avut în vedere numai oferta tehnică şi financiară solicitată direct de la S.C. D. S.R.L. în vederea estimării valorii achiziţiei, pe care apoi a utilizat-o la întocmirea caietului de sarcini în care specificaţiile tehnice ale produselor au fost stabilite numai în considerarea informaţiilor prezentate de aceasta societate, devenită ulterior unicul ofertant, în condiţiile în care nu au fost prezentate documente din care să rezulte realizarea unor studii comparative pentru produsele respective, privind caracteristicile tehnice şi financiare cu cele din catalogul SEAP.
Drept urmare, instanţa de fond, în mod corect a reţinut ca procedura astfel derulată a fost de natură a distorsiona concurenţa.
Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenţi, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea primei instanţe fiind rezultatul corectei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt, efectivă, şi la întreg probatoriul administrat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1365 din 14 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2018.