Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea supusă contestaţiei în anulare
Prin Decizia nr. 2113 din data de 23 iunie 2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L împotriva încheierii din 11 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Deciziei nr. 2113 din data de 23 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L.
3. Decizia Înaltei Curţi învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare
Analizând decizia atacată, în raport de înscrisurile depuse la doar, Înalta Curte va anula contestaţia în anulare, ca netimbrată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, contestaţia în anulare se taxează cu 100 RON, iar dispoziţiile art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, statuează în mod expres că:
"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:
"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi act normativ care dispun în mod expres că:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia contestatoarei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.
Astfel, instanţa contată că, la primirea contestaţiei în anulare s-a dispus citarea contestatoarei cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2017, petenta A. S.R.L. a formulat o cerere de acordare de facilităţi sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la 100 RON la 0, în temeiul art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că aceasta reprezintă mai mult de 10% din venitul net pe ultimele trei luni de activitate, ataşând un înscris doveditor emis de A.N.A.F.
Prin încheierea din data de 4 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. S.R.L. privind acordarea de facilităţi, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.
Împotriva acestei încheieri, petenta A. S.R.L. a formulat cerere de reexaminare, care a fost înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2017/a1.
Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca tardiv formulată, cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 4 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că până la termenul de judecată de azi, societatea contestatoare, care a fost legal citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, nu a respectat cerinţa impusă de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, situaţie în raport de care intervine sancţiunea anulării contestaţiei în anulare.
4. Temeiul legal al soluţiei instanţei
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) şi art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 26 alin. (1) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea S.C. A. S.R.L., ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2113 din 23 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.