Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Videle sub dosar nr. x din data de 13.01.2016, petentul A., a chemat în judecată intimaţii B. - Schela Poeni - Grup de zăcăminte Preajba Nord şi Sud, Comisia locală de fond funciar Poeni, Comisia Judeţeană Teleorman, C., D. (decedat), E. (decedată), F., G. (decedat), H., I., solicitând ca în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, să se dispună nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x emis la data de 23.03.1996 pe numele C., E., I., F. pentru suprafaţa de 1300 mp, teren intravilan situat în comuna Poeni, jud. Teleorman, identificat în titlul de proprietate a cărui nulitate o solicită la tarlaua x, parcela x, teren liber de construcţii, şi a titlului de proprietate nr. x emis la data de 28.07.2004 pe numele Societatea Naţională a Petrolului B. S.A. Bucureşti, pentru suprafaţa de 511 mp, teren intravilan situat în comuna Poeni, judeţul Teleorman, identificat în titlul de proprietate a cărui nulitate o solicită, la tarlaua x, parcela x, teren liber de construcţii, schelă dezafectată.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea de la termenul din data de 05.07.2017, Judecătoria Videle a dispus disjungerea capătului doi din cererea de chemare în judecată privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x emis la data de 28.07.2004 pe numele Societatea Naţională a Petrolului S.A. Bucureşti, pentru suprafaţa de 511 mp teren intravilan situat în Comuna Poeni, jud. Teleorman, şi a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect "fond funciar, nulitate absolută titlu de proprietate", privind pe petentul A., în contradictoriu cu B. - Schela Poeni - Grup de zăcăminte Preajba Nord şi Sud, în acest sens fiind înregistrat dosarul cauzei nr. x/2017, cu termen la data de 12.07.2017.
Prin sentinţa civilă nr. 1003/12.07.2017, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. x, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre Judecătoria Videle a reţinut că petentul a solicitat, prin cererea introductivă, să se constate nulitatea absolută a titlul nr. x/28.07.2004, pentru Societatea Naţională a Petrolului B. pentru suprafaţa de 511 mp, teren intravilan situată în comuna Poeni, judeţul Teleorman.
Prin Decizia nr. 1362 din 18 martie 2014, pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a reţinut că certificatul a fost emis în conformitate cu dispoziţiile H.G.. Nr. 834/1991, fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acţiunea în anularea acestuia este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 96 C. proc. civ., Curţile de apel judecă în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de Curtea de apel.
Pentru aceste considerente, Judecătoria Videle a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de intimata prin întâmpinare, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. A doua instanţă învestită
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.05.2015 sub dosar nr. x
2.1. Hotărârea Curţii de apel Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 4795 din data de 07.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul SOCIETATEA B. - Schela Poeni - Grup de Zăcăminte Preajba Nord şi Sud, în favoarea Judecătoriei Videle.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin cerere dedusă judecăţii, reclamantul a menţionat expres faptul că «temeiul juridic al acţiunii formulate (…) este art. III din Legea nr. 169/1997, pentru modificarea şi completarea legii fondului funciar nr. 18/1991 şi nu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 (…) acţiunea (…) nu are ca temei legal dispoziţiile Legii nr. 554/2004 vizând contenciosul administrativ (…)».
În acelaşi sens şi-a precizat reclamantul cererea de chemare în judecată la termenul de judecată din data de 07.12.2017, negând expres faptul că şi-ar fi întemeiat cauza juridică a acţiunii exercitate pe dispoziţiile Legii nr. 554/20004, arătând că temeiul juridic al cererii este reprezentat de art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, inclusiv Legea nr. 18/1991.
Potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun."
Aşadar, analiza normei juridice menţionate indică o competenţă de soluţionare a proceselor privind nulitatea absolută invocată de partea reclamantă în condiţiile art. III din Legea nr. 169/1997 ca revenind instanţei judecătoreşti de drept comun, înţelegând prin aceasta instanţele specializate în materia dreptului civil.
Faţă de art. 194 din C. proc. civ., Curtea a reţinut că o cerere de chemare în judecată este configurată prin prisma unei unităţi de părţi, obiect şi cauză, aceasta din urmă implicând fundamentul pretenţiei deduse judecăţii sau situaţia de fapt calificată juridic. În aceste condiţii, invocarea unui anumit fundament al pretenţiei deduse judecăţii, adică o anumită calificare juridică a situaţiei de fapt, are ca şi consecinţă configurarea cauzei juridice a acţiunii.
În procesul de faţă, după expunerea situaţiei de fapt pretinse, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o analiză a validităţii actului litigios prin prisma cauzelor de nulitate absolută reglementate de art. III din Legea nr. 169/1997, indicând expres faptul că acţiunea nu se circumscrie dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest context, în legătură cu natura procesului şi competenţa de judecată, Curtea de apel a reţinut că, în scopul reţinerii competenţei sale materiale, nu poate interveni, potrivit art. 22 C. proc. civ., o calificare juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, întrucât aceasta ar duce la o schimbare a cauzei juridice a acţiunii, reclamantul invocând în mod expres şi limitativ un anumit caz de nulitate absolută a actului litigios.
Faţă de cele arătate în precedent, observând dispoziţiile exprese ale art. 131 din C. proc. civ. care îl obligă pe judecător să îşi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, Curtea, în raport de art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ., constatând că în cauză, chestiunea necompetenţei materiale este de ordine publică, a admis excepţia invocată, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Videle.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.
În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată, în limita în care a fost disjunsă din dosarul nr. x, constă în solicitarea reclamantului A. de a se constata nulitatea absolută a «titlului de proprietate nr. x emis la data de 28.07.2004 pe numele Societatea Naţională a Petrolului S.A. Bucureşti, (…) pentru suprafaţa de 511 mp teren intravilan situat în Comuna Poeni, jud. Teleorman, identificat în titlul de proprietate a cărui nulitate o solicităm la tarlaua x, parcela x, teren liber de construcţii, schelă dezafectată».
Într-adevăr, reclamantul a indicat în configurarea cauzei juridice a acţiunii, ca motiv esenţial, dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, potrivit cărora sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:
"actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri", şi dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 menţionează că "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun."
Înalta Curte constată că este lipsit de relevanţă faptul că, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a "titlului de proprietate", atât timp cât potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire".
Cu alte cuvinte, instanţa are obligaţia de a-i da cererii calificarea juridică exactă, ţinând seama şi de inexistenţa în dreptul administrativ a unei distincţii de regim juridic între cele două tipuri de nulitate.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x nr. x, emis la data de 28.07.2004, în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acţiunea în anularea acestuia este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
În acest sens, se au în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă că pentru determinarea competenţei materiale a instanţei de fond sunt instituite două criterii, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
În speţă, Înalta Curte constată că actul administrativ atacat este emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, iar în ceea ce priveşte calitatea procesuală a autorităţii publice centrale, Legea nr. 554/2004 nu distinge în privinţa competenţei după cum autoritatea centrală este reclamant, pârât ori terţ, prevăzând numai că un act încheiat de o autoritate publică centrală, indiferent de cocontractant, este supus cenzurii curţilor de apel.
Având în vedere că, la stabilirea competenţei instanţei de contencios administrativ trebuie avut în vedere rangul cel mai înalt al autorităţii care a încheiat actul din care izvorăsc pretenţiile deduse judecăţii, iar litigiul de faţă vizează un act administrativ încheiat de o autoritate administrativă centrală, în favoarea unei societăţi comerciale, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 96 C. proc. civ., potrivit cărora Curţile de apel judecă în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte stabileşte că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.
4. Soluţia Înaltei Curţi
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea B. - Schela Poeni - Grup de Zăcăminte Preajba Nord şi Sud, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.