Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 ianuarie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/13.12.2013, emis de pârâtă.
Totodată, prin cererea de chemare în judecată s-a invocat şi excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. MP 647/20.12.2012.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2087 din 01 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 03 iunie 2014 s-a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecăţii, formulată de reclamantul A. în temeiul dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ. şi s-a dat părţilor cuvântul asupra dezbaterii în fond a cauzei.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2087/01.07.2014, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 03 iunie 2014, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. (potrivit precizării depuse la dosarul de recurs la data de 04.09.2015), solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În susţinerea recursului, reclamantul a învederat că a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. x/13.12.2013 al Inspecţiei de Integritate din cadrul ANI, invocând excepţia de nelegalitate a actului de sesizare a acestei instituţii, formulată de Direcţia Medicala din cadrul M.Ap. N. sub semnătura domnului B., care este un act administrativ subsecvent ordinului de numire in funcţie a acestuia, act de numire care era nul şi nu putea produce efecte.
Ca o consecinţă a nulităţii actului de sesizare, a susţinut că şi raportul de evaluare contestat, ca act subsecvent, este, de asemenea nul din motive formale.
Consideră că în mod greşit nu s-a încuviinţat cererea sa, privind efectuarea unei adrese la M.Ap. N. pentru a se depune înscrisuri, şi nu s-a soluţionat excepţia de nelegalitate a actului de sesizare ANI, având în vedere faptul că această sesizare a fost formulata de domnul B. după eliberarea sa din funcţie.
Arată că motivarea respingerii este străina de legea aplicabila (principiul quod nullum est nullum producit efectus), nu au fost analizate argumentele invocate în această privinţă, ceea ce constituie o încălcare a dreptului său la un proces echitabil.
Susţine că argumentul primei instanţe, în sensul că ANI se putea sesiza şi din oficiu, nu este de natură să justifice soluţia dată, întrucât în cauză această autoritate nu s-a sesizat din oficiu, şi chiar şi în această situaţie ar trebui să existe un act administrativ valabil al conducerii ANI, prin care se dă dispoziţie unui inspector, sa verifice o anumita persoana, o perioada sau un anumit act.
Fata de cele de mai sus, apreciază ca fiind greşită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a ordinului de numire a domnului B., acesta fiind un act administrativ nelegal, emis după ce, prin hotărâre irevocabilă, se admisese cererea de suspendare a ordinului de eliberare din funcţie a generalului C. până la soluţionarea pe fond a cauzei, cu repunerea acestuia în funcţia de sef al Direcţiei Medicale.
Pe cale de consecinţă, consideră că în cauză subzistă o situaţie de minus petita, o situaţie de respingere in mod nelegal ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, precum şi ipoteza unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, neregularităţi care constituie nulităţi relative ce trebuie analizate in condiţiile art. 174 (3) din Noul C. proc. civ., nulitate unde vătămarea este prezumată.
Pe fondul cauzei, recurentul critică hotărârea primei instanţe atât în ceea ce priveşte motivarea acesteia, afirmând că hotărâre este redactata la sapirograf şi se referă la o alta situaţie de fapt decât cea reală, cât şi sub aspectul aplicării normelor de drept substanţial referitoare la conflictul de interese.
Arată că s-a aflat în confuzie cu privire la semnarea contractelor, urmare faptului că a existat o colaborare intre societatea S.C. D. cu Centrul de Cercetari Medico Militare şi cu Universitatea de Medicina şi Farmacie, beneficiar şi plătitor fiind Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Anexa 4 la cererea de chemare in judecata, procesul-verbal de control incheiat de M.E.N), însă în mod eronat se porneşte de la premisa că reclamantul a semnat in noiembrie 2010 cele trei contracte, şi că la încheierea acestora avea un interes de natura patrimonială.
Pentru că au existat dubii asupra autenticităţii contractelor in discuţie, s-a procedat la expertizarea lor grafoscopică, prin care s-a constatat ca cele trei contracte nu au fost semnate de reclamant şi că aceste "contracte" au fost făcute de către contabilul şef E., folosindu-se calculatorul şi scanerul şi aplicând stampila in original pe fotocopii ale semnăturilor.
Această expertiză grafoscopică reprezintă un înscris nou, pe care înţelege să o depună o data cu cererea de recurs, in condiţiile art. 492 C. proc. civ. şi solicită să fie coroborată cu celelalte probe aflate in dosarul cauzei, astfel:
Conform actului de control emis de Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, E., in calitate de contabil sef, facând uz de diverse falsuri şi-a însusit bani din Centrul de Cercetări, astfel:
a) pag. 6 nu înregistra chitanţele cu sumele primite (chitanţa 83 pe numele doamnei F.) însusindu-şi suma de 2332 RON;
b) in registrul jurnal nr. 242 din 05.12.2010 a înregistrat suma de 5000 RON aferenta plaţii unui echipament, suma pe care şi-a însusit-o;
c) in registrul de casa din 30.12.2010, diferenţa de 1083 RON fără documente justificative şi-a însusit-o;
d) se menţionează la pag.l 1-12 ca E. întocmea personal documente de plată care nu îndeplineau condiţiile de legalitate, folosind înscrisuri neconforme cu realitatea, care nu au fost ordonate de reclamant şi de care nu avea cunostiinta.
e) aceste sume au fost recuperate in urma anchetei administrative dispusa de reclamant, E. restituind sumele parţial prin angajament de plata, respectiv parţial prin decizie de imputare.
f) la pag. 17 din actul de control se menţionează ca din suma de 26.500 RON domnul E. şi-a însusit suma de 22.475,70 RON, pentru care a întocmit state de plata semnate de el ori nesemnate de titulari ori de către reclamant, ca ordonator de credite, plăţile nefiind ordonanţate de acesta.
g) in ceea ce priveşte operaţiunile privind plăţile efectuate către D. la pag. 19-20 şi următoarele in actul de control se retine că plăţile au fost efectuate pentru doua contracte cu chitanţe întocmite de E., (Anexa 6 la acţiune).
h) din acelaşi act de control rezultă ca E. a depus la Centrul de Cercetări facturi şi chitanţe emise de el din partea D., chiar şi pentru al treilea contract ca şi cum societatea ar fi încasat banii, suma pe care acesta nu a mai apucat sa o sustragă de la Centrul de Cercetări.
i) sumele din cele trei contracte, conform actului de control, erau apropiate cu cele din contractul încheiat cu M.E.N.
j) din nota de constatare din 10.04.2012 a Gărzii Financiare (Anexa 7 la cererea introductiva) încheiata la sediul lichidatorului S.C. D. rezulta ca banii obţinuţi din cele doua contracte, au fost scoşi de E. din societatea D. prin întocmirea unor state de plata pentru el şi alte doua persoane, care însă nu au avut cunostiinţa de acest lucru şi prin "restituirea" sumei de 11069,07 RON către el însuşi. E. a recunoscut ca a sustras sumele menţionate.
Sumele însuşite de E. prin cele doua contracte au fost restituite de acesta către centrul de cercetări la sfârşitul anchetei administrative dispuse de recurentul reclamant.
De asemenea, din paginile 11 şi 12 din actul de control din 12.11.2012 a Direcţiei de Prevenire a Corupţiei şi Fraudelor, rezultă ca nu reclamantul a ordonat plata acestor sume de bani către societatea D. ci că numitul E. era cel care întocmea şi semna documentele din partea acestei societăţi atât pentru încasarea banilor de la Centrul de cercetări cat şi pentru încasarea acestora din societate.
Mai mult decât atât, la Centrul de Cercetări scotea bani in numerar, fără respectarea procedurii şi fără aprobarea sau ordonanţarea reclamantului, fapt ce rezultă din actul de control paginile 11 şi 12, astfel: "Execuţia celor doua bugete s-a derulat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 şi ale O.M.F.P. 1792/2002, fostul contabil sef al unităţii, domnul E., întocmind personal documente de plata care, in marea lor majoritate, nu îndeplineau, la data plăţii, condiţiile de legalitate, acesta folosind înscrisuri neconforme cu realitatea".
"a) au fost efectuate plăţi fără ca în prealabil acestea sa fie angajate, lichidate şi ordonanţate, asa cum este prevăzut la art. 14 şi 52 din Legea nr. 500/2002, respectiv la punctul 1, 2, 3 şi 4 din O.M.F.P. 1792/2002; majoritatea documentelor aferente acestor operaţiuni nu au fost semnate de persoanele responsabile sau au aplicate semnaturi în cazul cărora exista indicii temeinice ca nu ar aparţine acestora (detalii la pct. 2.3 din prezentul Act de control);"
In concluzie, aceste constatări ale actului de control, constatările gărzii financiare la controlul efectuat la S.C. D. nota explicativa ce conţine recunoaşterea numitului E., privind însuşirea banilor, documentele din care rezulta restituirea acestor sume de către acesta, sunt in concordanta cu raportul de expertiza grafoscopica, din care rezultă ca cele trei contracte au fost contrafăcute de către domnul E..
Menţionează că la data redactării recursului, a luat cunostiinta de existenta dosarului nr. x, soluţionat la 03.07.2015 de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în sensul declinării competentei de soluţionare a contestaţiei, formulata de MApN in dosarul E..
Din controalele efectuate, a rezultat nu numai că recurentul reclamant şi familia sa nu a beneficiat de nici un folos material injust, dar şi faptul că acesta are calitate de creditor atât al Centrului de Cercetări (pentru cheltuieli de transport suportate in această perioada şi nedecontate), pentru onorar avocaţial plătit din bani proprii pentru apărarea patrimoniului instituţiei, (conform anexei) cat şi al D. conform tabelului de creanţe din dosarul cauzei. Nu există premise care ar permite concluzia că ar fi urmărit interese materiale injuste iar, expertiza întocmită de expertul autorizat sub egida Ministerului Justiţiei a demonstrat ca cele trei contracte sunt contrafăcute .
4. Apărările intimatei pârâte Agenţia Naţională de Integritate
Prin întâmpinarea înregistrată, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., formulând următoarele apărări:
În mod corect prima instanţa a menţinut ca temeinic şi legal, a Raportul de evaluare nr. x/13.12,2013, în ceea ce priveşte conflictul de interese prevăzut de dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare pronunţată prin sentinţa civilă nr. 2087/01.07.2014
În mod corect prima instanţă a interpretat şi aplicat prevederile aplicabile în speţă, observând caracterul legal şi temeinic al Raportului de Evaluare nr. x/13.12.2013.
Cu referire la motivele de recurs, prin care recurentul reclamant susţine că raportul de evaluare ar fi nul întrucât sesizarea care a stat la baza declanşării procedurii de evaluare a fost făcută de o persoană care nu avea calitatea de a sesiza situaţia în speţă, iar instanţa în mod nefondat ar fi respins excepţia de nelegalitate a ordinului de numire al domnului general B., se arată:
În mod temeinic şi legal, instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate a ordinului de numire al domnului general B. ca inadmisibilă, întrucât este vorba de două situaţii distincte, pe de o parte, fiind vorba de legalitatea unui act administrativ privitor la o persoană (generalul B.) iar de pe altă parte de un conflict de interese în care se găseşte o altă persoană - respectiv recurentul A..
Ca urmare, soluţionarea prezentei cauze - al cărui obiect îl constituie anularea raportului de evaluare referitor la A. - nu depinde de ordinul de numire al domnului general B..
Din analiza dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, conform cărora: "Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.", rezultă în mod evident faptul că nu este necesară nici o condiţie referitoare la calitate, funcţie sau interes pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană care înaintează o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate. Astfel, împrejurarea că actul de numire al generalului B. în funcţia de Director al Direcţiei Medicale Bucureşti este sau nu legal, nu are relevanţă în raport cu speţa de faţă şi nici nu influenţează concluziile raportului de evaluare, sesizarea păstrându-şi valabilitatea şi în cazul în care respectivul ordin ar fi fost nul.
Pe de altă parte, după cum rezultă din dispoziţiile art. 2 al Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor:
"prin petiţie se înţelege cererea, reclamatia, sesizarea sau propunerea formulată in scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite in continuare autorităţi şi instituţii publice." Consideră că sesizarea nu este un act administrativ a cărei nulitate să poată fi constatată de instanţa de contencios, aşa cum susţine in mod eronat recurentul, având caracterul unei petiţii pe care orice cetăţean, indiferent de funcţia sau calitatea sa, o poate adresa instituţiilor/autorităţilor publice.
Consideră că sunt neîntemeiate şi susţinerile reclamantului, în sensul că în seama sa nu poate fi reţinut un conflict de interese, întrucât nu a semnat cele trei contracte de prestări servicii încheiate de Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare cu S.C. D. S.A., acestea fiind încheiate în fals, în numele său, de către o altă persoana, iar în urma încheierii contractelor amintite, nici el şi nici soţia sa nu au obţinut vreun avantaj patrimonial.
După cum rezultă din raportul de evaluare contestat, în urma parcurgerii procedurii de evaluare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 176/2010, din analiza documentaţiei transmise de instituţiile competente, au rezultat elemente referitoare la existenţa unui conflict de interese în sarcina recurentului, generate de semnarea de către acesta, în calitate de director al Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare al Ministerului Apărării Naţionale, a unor contracte de prestări servicii cu S.C. D. S.A., societate în cadrul căreia soţia sa deţinea calitatea de acţionar şi funcţia de cenzor.
În acest fel au fost încălcate prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."
In ceea ce priveşte pretinsa inexistenţă a conflictului de interese, pe motiv că cele trei contracte de prestări servicii au fost semnate de către o altă persoană, în fals, respectiv de către contabilul şef al Centrului de Cercetări Medico - Militare, arată că aceste afirmaţii sunt contrazise de susţinerile anterioare pe care însuşi recurentul le face în cuprinsul punctului de vedere transmis Agenţiei Naţionale de Integritate precum şi în cuprinsul contestaţiei formulate în fata instanţei de fond. Astfel în punctul de vedere înregistrat sub nr. x, recurentul susţine că a semnat cele trei contracte de prestări servicii la iniţiativa contabilului şef, şi că, în lipsa unui jurist al instituţiei, nu a avut posibilitatea de a identifica un conflict de interese.
De asemenea, în contestaţia formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, recurentul nu neagă semnarea contractelor, afirmând doar că acestea i-ar fi fost prezentate de către contabilul şef, deja contrasemnate de către acesta.
Mai mult decât atât, relevă că apărările recurentului, exprimate prin punctul de vedere şi contestaţia menţionată anterior - nu fac referire în nici un moment la o eventuală falsificare a semnăturii, dimpotrivă, recurentul a recunoscut faptul că a semnat contractele în speţă, axându-se doar pe inexistenţa vreunui interes patrimonial pentru sine sau soţia sa, pe care să-l fi urmărit prin încheierea acestora.
Din aceste motive, solicită respingere probei cu expertiza extrajudiciară propusă de recurent, considerând că fiind ca irelevante concluziile formulate prin Raportul de expertiză nr. x/29.10.2014, depus de către recurent odată cu cererea de recurs, având în vedere în acelaşi timp şi faptul că este vorba de o expertiză extrajudiciară, efectuată la iniţiativa recurentului şi nu a instanţei, şi care priveşte aspecte care nu au făcut obiectul judecăţii în prima instanţă, problema falsificării semnăturilor nefiind ridicată de A. doar prin recursul formulat, nu şi în faţa Curţii de Apel.
În acelaşi timp, fiind vorba de o expertiză extrajudiciară, nu există certitudinea că documentele prezentate de recurent expertului, pentru a fi supuse expertizei, sunt aceleaşi cu cele care au fost avute în vedere la stabilirea conflictului de interese.
În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a interesului material, invocată de către recurent, reiterează definiţia conflictului de interese prin prisma prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, arătând că, din analiza celor trei contracte, rezultă că în urma serviciilor prestate Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare se obligă să achite S.C. D. sume de bani în cuantum de 17.360 RON, 29.760 RON respectiv 23.188 RON.
Aplicând dispoziţiile art. 70 la situaţia de fapt, existenţa conflictului de interese este evidentă, A., prin semnarea contractelor de prestări servicii având un interes personal, reprezentat de încasarea de către societatea comercială la care soţia sa avea calitatea de asociat şi cenzor, prestatorul serviciilor, a sumelor de bani amintite mai sus.
Faptul că această societate, după cum pretinde recurentul, nu a încasat preţul contractelor, este irelevant, şi nu înlătură conflictul de interese, întrucât, după cum rezultă din definiţia enunţată de art. 70, existenţa conflictului de interese nu este condiţionată de obţinerea efectivă a câştigului patrimonial, fiind suficient doar ca recurentul să îl urmărească, să aibă un interes.
Ca urmare, prin participarea sa activă reprezentată de semnarea contractelor în calitate de director al Centrului, recurentul a urmărit ca societatea comercială al cărei asociat şi cenzor este soţia sa să obţină venituri, punându-se în evidenţă folosul material sub dublu aspect, atât pentru sine cât şi pentru soţie (prin dividendele obţinute).
Prin acţiunile sale, recurentul nu a manifestat o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă fată de interesele patrimoniale ale sale şi ale familiei sale.
Încheierea celor trei contracte de prestări servicii reprezintă manifestări de voinţă săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv ca soţia recurentului să obţină venituri.
Astfel, A. s-a aflat în situaţia în care, datorită interesului personal de natură patrimonială, nu şi-a îndeplint atribuţiile ce îi revin în calitate de director, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării funcţiei sale publice. Tocmai de aceea în art. 71 teza finală din Cartea I. Titlul IV, Capitolul II al Legii nr. 161/2003 a fost reglementat principiul supremaţiei interesului public.
Faţă de cele ce învederate, solicită respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant A. ca nefondat.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 02.12.2015, acesta depunând răspuns la întâmpinare la data de 09.12.2015.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 06 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2017, recurentul-reclamant a învederat că achiesează la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.
Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ în vederea verificării legalităţii Raportului de evaluare nr. x/13.12.2013, emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care aceasta a reţinut încălcarea de către reclamantul A., director în cadrul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico- Militare al M.A.N., a legislaţiei privind conflictele de interese, întrucât în perioada exercitării funcţiei de conducere, având un interes personal de natură patrimonială ce a influenţat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau, a semnat în cursul lunii noiembrie 2010 trei contracte de prestări servicii încheiate de Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico- Militare al M.A.N. cu o societate comercială la care soţia sa deţine calitatea de acţionar şi funcţia de cenzor, în temeiul cărora societatea comercială urma să încaseze suma totală de 52.960 RON.
Prima instanţă, în temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. 647/20.12.2012. În motivare, a reţinut că soluţionarea litigiului având ca obiect anularea raportului de evaluare nu depinde de actul administrativ cu caracter individual invocat de reclamant: Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. 647/20.12.2012 privind numirea în funcţia de director al Direcţiei Medicale Bucureşti din cadrul M.A.N. a domnului B., persoana care a semnat sesizarea către Agenţia Naţională de Integritate cu privire la verificarea stării de compatibilitate a reclamantului .
În acest context, reamintind că în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, ANI îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002", respectiv că pentru îndeplinirea acestei activităţi poate fi sesizată de "orice persoană fizică sau juridică", fără a fi necesară îndeplinirea vreunei condiţii referitoare la calitatea persoanei sau interesul acesteia, prima instanţă a statuat că legalitatea numirii dlui B. în funcţia de director al Direcţiei Medicale Bucureşti nu are relevanţă asupra litigiului privind anularea raportului de evaluare, sesizarea fiind valabilă şi în situaţia în care actul administrativ de numire în funcţia publică a persoanei care a semnat sesizarea ar fi fost nul.
Pe fond, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată apreciind că sunt neîntemeiate apărările reclamantului, în sensul că, prin semnarea contractelor nu a urmărit niciun fel de interes material sau foloase de orice natură, nici direct, nici indirect, pentru sine sau pentru soţia sa, iar în ceea ce priveşte împrejurările invocate prin acţiune - contabilul şef i-a prezentat aceste contracte deja semnate, reclamantul nu a ordonat vreo plată către această societate - a reţinut că nu pot fundamenta concluzia inexistenţei unui conflict de interese.
Prima instanţă a analizat şi susţinerile reclamantului, în sensul că cele trei contracte au fost "denaturate" de contabilul şef, care a reţinut din contractul încheiat, în realitate, ultima filă, cea cu semnăturile, celelalte file fiind înlocuite şi apoi xeroxate, arătând că nu le poate reţine, având în vedere chiar situaţia de fapt invocată prin acţiune - "contabilul şef mi-a prezentat contractele de prestări servicii cu această firmă, deja contrasemnate de acesta, spunându-mi că erau cerinţe necesare în cadrul contractului comun de sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale", precum prin răspunsul la adresa ANI nr. x/07.10.2013, în care reclamantul a arătat că a semnat Contractul nr. X/11.11.2010, în valoare de 17.360 RON şi Contractul nr. X/19.11.2010, în valoare de 29.760 RON din iniţiativa fostului contabil-şef, întrucât vremea respectivă, neavând un consilier juridic încadrat în instituţie, nu a identificat un conflict formal de interese. Contractul nr. X/26.11.2010, în valoare de 23.188 RON, nu s-a derulat şi a fost anulat, aşa cum rezultă din PV de cercetare administrativă nr. X din 25.09.2012.
2. Analiza motivelor de casare
O primă critică a recurentului reclamant se referă la soluţionarea excepţiei de nelegalitate, la lipsa unei soluţii faţă de excepţia nelegalităţii actului de sesizare al ANI, din care rezultă încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, sancţionată cu nulitate relativă în condiţiile art. 174 alin. (3) C. proc. civ., unde vătămarea este prezumată.
Înalta Curte împărtăşeşte atât soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei de nelegalitate a OMAN nr. 647/20.12.2012 cât şi considerentele invocate în susţinerea acesteia. Prima instanţă a observat, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi(2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în coroborare cu prevederile O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, că legalitatea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate nu depinde validitatea numirii în funcţia de director al Direcţiei Medicale Bucureşti din cadrul MAN a numitului B., semnatarul actului de sesizare pentru presupuse fapte prevăzute de art. 70 din Legea nr. 161/2003.
Răspunzând la criticile recurentului reclamant, Înalta Curte subliniază că acesta invocă în mod greşit principiul quod nullum est, nullum producit effectum, (ceea ce este nul nu poate produce niciun efect) adagiu latin care exprimă, în procesul civil, unul din efectele nulităţii, adică regula potrivit căreia ceea ce este nul (un act de procedură) nu poate produce efectele urmărite la îndeplinirea lui, întrucât raportul de evaluare nu constituie "efectul" actului de sesizare. Raportul de evaluare întocmit de ANI nu poate fi considerat nici act subsecvent actului de sesizare, pentru a atrage aplicabilitatea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), întrucât acest principiu consacră regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice şi desfiinţării dreptului transmiţătorului (a unui drept real sau de creanţă).
Astfel, prima instanţă a arătat că actul de sesizare care stă la baza activităţii de evaluare efectuate de agenţie, la care face referire art. 12 din Legea nr. 176/2010, poate fi formulat de orice persoană fizică sau juridică.
Înalta Curte observă că în situaţia în care s-ar constata că actul de numire în funcţia sau calitatea în virtutea căreia o persoană fizică ar reprezenta o persoană juridică ar fi nelegal, actul de sesizare nu ar putea fi declarat nul sau inexistent, întrucât persoana juridică în cauză ar avea posibilitatea să confirme/ratifice actul în cauză, ştiut fiind că actele săvârşite de o persoană care nu are calitate de reprezentant sunt anulabile şi nu sunt lovite de nulitate absolută (art. 82 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, actul de sesizare ar fi valabil chiar în lipsa calităţii de reprezentant al persoanei juridice în numele căreia s-a întocmit, dacă acesta a fost semnat de către o persoana fizică. Aşa fiind, prima instanţă a reţinut în mod corect că formularea actului de sesizare nu necesită îndeplinirea unor condiţii speciale referitoare la calitatea persoanei sau interesul în privinţa formulării sesizării, sesizarea fiind valabilă şi în situaţia în care actul administrativ de numire în funcţie ar fi nul.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate drepturile procedurale ale recurentului reclamant, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, au fost corect argumentate de prima instanţă atât respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, invocată de recurentul reclamant, cât şi excepţia de nulitate a raportului de evaluare, ca o consecinţă a nulităţii actului de sesizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, formulată de numitul B., în calitate de director al Direcţiei Medicale Bucureşti din cadrul MAN. Aşa fiind, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa de recurs reţine că prima instanţă în mod corect a apreciat că elementele identificate în perioada exercitării funcţiei de către persoana evaluată A., reprezintă o încălcare a prevederilor legale privind regimul conflictului de interese, reglementat prin dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003.
In ceea ce priveşte susţinerea recurentului reclamant, potrivit cărora cele trei contracte de prestări servicii au fost întocmite în fals de către o altă persoană, respectiv de către contabilul şef al Centrului de Cercetări Medico - Militare, prin xerocopierea semnăturii, instanţa de recurs achiesează la cele arătate de intimată, în sensul că aceste afirmaţii sunt contrazise de susţinerile anterioare pe care însuşi recurentul le face în cuprinsul punctului de vedere transmis Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi în cuprinsul contestaţiei formulate în fata instanţei de fond. Astfel, trebuie reamintit că recurentul reclamant a susţinut că a semnat cele trei contracte de prestări servicii la iniţiativa contabilului şef, şi că, în lipsa unui jurist al instituţiei, nu a avut posibilitatea de a identifica un conflict de interese.
În acest context, Înalta Curte apreciază că afirmaţiile recurentului reclamant, în sensul că s-a aflat într-o stare de confuzie în ceea ce priveşte semnarea în calitatea sa de director a contractelor încheiate între Centrul de Cercetări şi S.C. D. S.A., unde soţia sa G. avea calitate de acţionar cu cotă de participare la beneficii şi pierderi de 32% şi funcţia de cenzor, sunt lipsite de credibilitate şi constituie afirmaţii nedovedite.
Este neîntemeiată şi apărarea acestuia, în sensul că dubiile în ceea ce priveşte autenticitatea acestor contracte au determinat efectuarea unei expertize grafoscopice, care să confirme starea de fapt pe care îşi fundamentează apărările.
În recurs, instanţa de control judiciar a încuviinţat cererea de probaţiune formulată de recurentul reclamant, în temeiul art. 492 C. proc. civ., privind depunerea Raportului de expertiză extrajudiciară nr. 1451/29.10.2014, întocmit de expertul criminalist H., autorizat în specialităţile grafica şi tehnica documentelor, traseologie şi balistică, la cererea Cabinetului de Avocat I..
Prin concluziile formulate, expertul a arătat că documentele intitulate Contract de servicii nr. x, Contract de cercetare ştiinţifică - prestare de servicii nr. x şi Contract de cercetare ştiinţifică -prestare de servicii nr. x sunt alcătuite din copii ale unor file care provin de la contracte diferite, asamblate astfel încât să sugereze existenţa unor acte, aşadar nu sunt nici unitare, nici autentice.
Pentru a ajunge la această concluzie, expertul arată că în baza examinării celor trei contracte a constatat existenţa unor elemente care indică că acestea sunt realizate prin copierea/asamblarea/montarea unor reproduceri care să creeze aparenţa unui act original. La această concluzie s-a ajuns ca urmare a constatării faptului că s-a aplicat impresiunea de ştampilă pe o filă cu semnături reproduse, dar şi ca urmare a problemelor constatate în legătură cu interconectarea filelor sub raportul continuităţii logice şi materiale.
Instanţa de recurs nu poate însuşi aceste concluzii, care nu pot fi coroborate cu alte probe, pentru a reţine temeinicia apărărilor recurentului reclamant, în sensul că fostul contabil şef E. ar fi contrafăcut contractele care au format obiect de analiză prin xerocopierea şi asamblarea unor file care conţineau semnătura sa din cuprinsul altor contracte.
Contrar susţinerilor formulate de avocatul recurentului, în sensul că examinările efectuate de expert au avut la bază exemplarele originale, aflate în posesia entităţilor deţinătoare între care contractul a fost încheiat, puse la dispoziţia sa de către aceste entităţi, aceste împrejurări de fapt nu rezultă din partea descriptivă a raportului întocmit, unde se arată doar că solicitantul lucrării este Dl avocat I., avocatul recurentului reclamant.
Este lipsită de credibilitate şi verosimilitate susţinerea recurentului reclamant în sensul că s-a apărat iniţial afirmând că a semnat respectivele contracte la iniţiativa fostului contabil şef E., fără a-şi da seama că se află în stare de conflict de interese, datorită unei confuzii în legătură cu semnarea contractelor încheiate între Centrul de Cercetări şi S.C. D. S.A., însă ulterior a constatat că acestea au fost contrafăcute de acelaşi contabil şef prin xerocopierea filei care conţinea semnăturile, ceea ce l-a determinat să-şi modifice apărările.
Nu sunt concludente, pentru a forma convingerea instanţei de recurs, nici apărările formulate în recurs, în sensul că existând dubii cu privire la autenticitatea contractelor, s-a procedat la expertizarea lor grafoscopică. Concluziile expertizei extrajudiciare, prin care s-a constatat că aceste contracte au fost contrafăcute prin folosirea scanerului şi aplicarea ştampilei în original pe fotocopii ale semnăturilor, nu au puterea de a convinge instanţa în sensul urmărit, având în vedere că nu există certitidinea că examinarea efectuată a vizat exemplarele originale aflate în evidenţele entităţilor care au încheiat respectivele contracte, înscrisurile care au stat la baza stabilirii conflictului de interese, şi nici că activitatea de contrafacere a fost săvârşită de numitul E..
În consecinţă, în lipsa unei baze faptice care să confirme afirmaţia în sensul că actele au fost contrafăcute de către fostul contabil şef al unităţii, care a deţinut aceeaşi funcţie şi la societatea D. S.A., în condiţiile în care aceste afirmaţii nu au putut fi coroborate cu celelalte probe administrat în cauză, dar având în vedere şi faptul că nu se poate stabili cu certitudine că examinarea a avut ca obiect contractele originale care au fundamentat reţinerea conflictului de interese, Înalta Curte va înlătura concluziile formulate prin expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei.
Cu referire la apărările recurentului, că nu a beneficiat, pentru sine sau pentru soţia sa, în urma contractelor care au atras constatările din raportul de evaluare, de niciun fel de interes material sau foloase de orice natură, nici direct, nici indirect, că nu a ordonat vreo plată către această societate, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia primei instanţe, în sensul că nu pot fundamenta concluzia inexistenţei unui conflict de interese.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în momentul în care reclamantul a constatat că prestarea serviciilor urma a fi realizată de societatea comercială la care soţia sa era acţionar, acesta avea obligaţia de a nu participa la decizia de a încheia respectivul contract, chiar dacă aprecia că poate realiza o evaluare obiectivă a elementelor care au stat la baza acordului juridic. Conform definiţiei date de art. 70 din Legea nr. 161/2003, subzistă interesul personal patrimonial dacă acesta este, de natură să afecteze obiectivitatea, întrucât "ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor" legale.
Având în vedere că reclamantul a semnat contractele în calitatea sa de director al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico - Militare, sub aspectul legalităţii raportului de evaluare şi a existenţei conflictului de interese nu prezintă relevanţă nici concluziile actului de control a Direcţiei de Prevenire a Corupţiei şi a Fraudelor în legătură cu activitatea fostului contabil şef, E., privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 şi ale OMF nr. 1792/2002, şi nici împrejurările de fapt din care rezultă că fostul contabil şef, E. şi-a însuşit sumele rezultate din executarea contractelor iar ulterior a restituit aceste sume.
De asemenea, faţă de definiţia legală a conflictului de interese, Înalta Curte apreciază că nu sunt concludente nici aspectele invocate prin concluziile scrise depuse, referitoare la clasarea cauzei, dispusă faţă de recurentul reclamant A. prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti din data de 12.08.2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât măsura nu conduce la concluzia că acesta nu a semnat contractele în discuţie, aşa cum este nerelevant sub acest aspect şi soluţia de renunţare la urmărire penală faţă de fostul contabil şef E., întrucât nu conţine nicio constatare în legătură cu acţiunea de contrafacere a contractelor.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe este motivată în mod convingător, considerentele reţinute fundamentează în fapt şi în drept soluţia asupra fondului cererii de chemare în judecată, judecătorul fondului aplicând în mod corect dispoziţiile de drept material referitoare la conflictul de interese, prin urmare nu pot fi reţinute motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte mai reţine că, deşi reclamantul a formulat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 03.06.2018, prin care prima instanţă a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a dat părţilor cuvântul în dezbateri asupra fondului, nu a formulat critici faţă de dispoziţia atacată sau considerentele care o susţin. Aşa fiind, instanţa de recurs apreciază că nu se impune o analiză distinctă a conformităţii acestei încheieri premergătoare cu regulile de drept aplicabile.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2087 din 1 iulie 2014 şi a încheierii din data de 3 iunie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2018.