Deliberând, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 31.05.2017 la Tribunalul Harghita, secţia civilă, reclamantul ASOCIAŢIA COMPOSESORALĂ A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii GARDA FORESTIERĂ BRAŞOV şi MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR:
- anularea actului administrativ nr. x, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat cu subiect şi predicat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015, cu consecinţa obligării acesteia în solidar cu pârâtul MAP la plata:
- sumei de 11.614,29 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 51,40 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Frumoasa pe întreaga perioadă a anului 2015, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2015.
- dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 11.614,29 RON, începând cu data de 24.03.2017 - data la care a fost depusă Cererea nr. 241/23.03.2017 la Garda Forestieră Braşov, până la plata efectivă a debitului;
- cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea Tribunalului Harghita, secţia civilă
Prin sentinţa civilă nr. 2288 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, invocată de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta ASOCIAŢIA COMPOSESORALĂ A., împotriva pârâţilor Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, nici art. 1 alin. (3) şi art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu conferă compensaţiilor la plata cărora reclamanta se consideră îndreptăţită caracterul de contribuţii în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, faptul că, din perspectiva autorităţilor publice implicate în litigiu, sumele pretinse de reclamantă sunt venituri publice în sensul art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, nu înseamnă că ele sunt contribuţii - elemente de drept fiscal, pentru că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are în vedere, la stabilirea criteriului valoric, raporturi juridice de drept fiscal după cum rezultă din enumerarea obiectului lor, respectiv "taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora". Deci compensaţiile pretinse sunt venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, dar nu orice venit public se încadrează în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce prin unul dintre capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral acţiunea.
3. Hotărârea Curţii de Apel Târgul Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgul Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal care, prin sentinţa nr. 12 pronunţată la data de 16 ianuarie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanta ASOCIAŢIA COMPOSESORALĂ A., în contradictoriu cu pârâţii GARDA FORESTIERĂ BRAŞOV şi MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR, în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Harghita, secţia civilă şi a suspendat din oficiu judecata cauzei, înaintând dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În cuprinsul hotărârii s-a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de către autoritatea publică locală Garda Forestieră Braşov, act interpretat de către reclamanţi ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului la solicitarea reclamantului de întocmire a decontului şi de acordare a compensaţiilor aferente anului 2015.
Criteriul de stabilire a competenţei materiale în materia contenciosului administrativ este acela al emitentului actului, care în cauză este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Braşov.
Chemarea în judecată şi a Ministerului Apelor şi Pădurilor - organ ierarhic superior al Gărzi Forestiere Braşov şi autoritate publică centrală în materia silviculturii, nu schimbă cu nimic competenţa, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la această autoritate. Doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ şi, ca o consecinţă, a acestei anulări, MAP ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate în calitatea sa de ordonator principal de credite.
4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Astfel cum rezultă din înscrisurile din dosarul cauzei, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul a solicitat, în esenţă, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 51,40 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), pe întreaga perioadă a anului 2015, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, care au determinat restricţii în recoltarea de masă, şi la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 11.614,29 RON.
Sumele solicitate de reclamant nu au caracterul despăgubirilor accesorii unei acţiuni în anularea actului administrativ, prevăzute de art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a reţinut Curtea de Apel Târgu Mureş, ci sunt compensaţiile datorate de stat în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, solicitate pe cale principală prin acţiunea cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În raport de dispoziţiile legale citate, competenţa materială de soluţionare a cauzelor de către instanţele de contencios administrativ se stabileşte în raport de două criterii şi anume: al rangului organului emitent/autorităţii publice, respectiv criteriul valoric care priveşte taxele şi impozitele, contribuţiile, datoriile vamale, precum şi accesorii ale acestora.
În cauză, după cum se constată, sumele solicitate cu titlul de compensaţii nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuţiilor, datoriilor vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Acţiunea formulată vizează refuzul autorităţilor publice pârâte de acordare a compensaţiilor solicitate de reclamant, astfel că se va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport de criteriul rangului autorităţii publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.
În cauză, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 861/2009, Ministerului Mediului şi Pădurilor îi revin, în principal, atribuţii în ceea ce priveşte problema acordării compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, astfel încât competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze urmează a se stabili în raport de rangul acestei autorităţi publice.
Întrucât Ministerul Apelor şi Pădurilor se încadrează în categoria autorităţilor publice centrale, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei de faţă revine Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Asociaţia Composesorală A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Târgul Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2018 .