Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.09.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L., societate aflată în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Giurgiu şi Direcţia Generala Regionala A Finanţelor Publice Ploieşti, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună admiterea cererii de chemare în judecată şi pe cale de consecinţă:
- anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice nr. x emisa de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu la data de 29.10.2013;
- anularea Deciziei nr. 389/23.05.2014 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti prin care a fost soluţionata contestaţia formulata de Societate împotriva deciziei de impunere emisa de AJFP Giurgiu.
2. Hotărârea pronuţată de instanţa de fond
2.1. Prin sentinţa nr. 463 din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Giurgiu şi Direcţia Generală A Finanţelor Publice Ploieşti; s-a anulat decizia nr. 389/23.05.2014 emisă de pârâta DGRFP Ploieşti şi a fost obligată pârâta DGRFP Ploieşti să emită o nouă decizie de soluţionare a contestaţiei reclamantei
II. Motivele de casare invocate
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar pe fond respingerea excepţiei prescripţiei dreptului organului fiscal de a constata obligaţii fiscale şi trimiterea cauzei instanţei de fond pentru judecarea cererii pe fond.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs incident reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu indicaţia de a dispune anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu la data de 29.10.2013 şi a Deciziei nr. 389/23.05.2014 de soluţionare a contestaţiei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 al 1, pct. 5 din C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond în mod nelegal a admis prescripţia dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale, invocat prin acţiune de reclamanta, deoarece, organele fiscale aveau dreptul să reverifice perioada 2004-2007 şi să stabilească obligaţii fiscale ca urmare a dispoziţiilor deciziei nr. 474/2012 şi a dispoziţiilor art. 92 alin. (2) lit. b din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat cu modificările şi completările ulterioare care dispune ca: (2)Termenele de prescripţie prevăzute la art. 91 se suspendă: b)pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
În opinia recurentei, pe perioada cuprinsă între data desfiinţării deciziei de impunere prin decizia de soluţionare a contestaţiei şi data finalizării reverificării, termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de stabili obligaţii fiscale, era suspendat, astfel că organele fiscale au procedat legal.
În susţinerea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă a arătat că în virtutea principiului disponibilităţii, care dă dreptul părţilor de a stabili obiectul şi limitele procesului, soluţia firească ar fi fost de anulare nu doar a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, ci şi a deciziei de impunere, întrucât prin această decizie s-au stabilit obligaţii fiscale cu nesocotirea împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a proceda în acest fel.
Recurenta a mai susţinut că soluţia de anulare a deciziei de impunere, se impunea şi prin raportare la principiul celerităţii judecăţii în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, soluţia primei instanţe nefăcând altceva decât să reîntoarcă în faţa administraţiei procesul de reevaluare a dreptului subiectiv încălcat prin emiterea deciziei de impunere.
III. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare
1. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08.05.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 20.09.2017, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
2. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice nr. x emisa de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu la data de 29.10.2013 şi a Deciziei nr. 389/23.05.2014 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti prin care a fost soluţionata contestaţia formulata de societate împotriva deciziei de impunere emisa de AJFP Giurgiu.
Instanţa de fond a admis în parte acţiunea, a anulat decizia nr. 389/23.05.2014 emisă de pârâta DGRFP Ploieşti şi a obligat pârâta DGRFP Ploieşti să emită o nouă decizie de soluţionare a contestaţiei reclamantei.
Înalta Curte constată că în mod greşit, Curtea de apel a soluţionat cauza fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, a schimbat petitul acţiunii şi anulat decizia nr. 389/23.05.2014, obligând pârâta să emită o nouă decizie de soluţionare a contestaţiei reclamantei.
Înalta Curte reaminteşte că prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecăţii.
În cazul în care conduita nelegală a autorităţii produce o vătămare reclamantului, instanţa poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat şi în acest scop poate chiar să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu conţinutul solicitat de reclamant, atunci când apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea la reevaluarea cererii care i-a fost adresată.
Prin urmare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, prima instanţă trebuia să cerceteze ea însăşi fondul pricinii, pentru a constata dacă obligaţiile fiscale au fost stabilite în sarcina reclamantei cu respectarea dispoziţiilor legale.
Înalta Curte constată că în mod eronat, instanţa de fond a soluţionat cauza, fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza acţiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, urmând a se valorifica toate apărările şi susţinerile părţilor şi toate înscrisurile noi depuse la dosar de către părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie.
În acest context, instanţa de fond, în analiza termenului de prescripţie, va analiza şi toate perioadele de suspendare incidente în cauză, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (2) lit. b din O.G. nr. 92/2003, urmând să scadă perioadele de suspendare a termenului de prescripţie din termenul de prescripţie.
Prima instanţă nu a analizat apărările formulate de pârâte în combaterea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului organelor fiscale de a stabili obligaţii fiscale, invocată de reclamantă şi nu s-a pronunţat, prin sentinţa recurată, asupra temeiniciei susţinerilor pârâtelor, mai precis asupra aptitudinii împrejurărilor relevate de a constitui, potrivit legii, o eventuală cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripţie.
În mod evident, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul de a prezenta judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor de fapt şi de drept invocate nu numai de reclamant, prin cererea de chemare în judecată, ci şi de către partea sau părţile potrivnice, prin întâmpinare.
Dincolo de împrejurarea că prima instanţă nu a motivat necesitatea obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de soluţionare a contestaţiei administrativ - fiscale (deşi contestaţia fusese soluţionată pe fond), instanţa de recurs reţine că invocarea prescripţiei nu reprezintă o apărare ce impune obligativitatea pronunţării organului fiscal în primă etapă, putând fi analizată direct şi de instanţa de judecată, cât timp prin emiterea deciziei de impunere, acesta implicit a reţinut că obligaţiile fiscale nu sunt prescrise. De altfel, prin decizia de soluţionare a contestaţiei, organul fiscal a analizat deja apărarea reclamantei referitoare la prescripţie (dosar de fond, respectiv fila x din decizia de soluţionare a contestaţiei).
Instanţa de fond a pronunţat, aşadar, o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.
În fond după casare, instanţa de rejudecare urmează să examineze toate aspectele de fapt şi de drept invocate de părţi, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, administrând orice altă probă apreciată ca utilă şi pertinentă în cauză.
Astfel, instanţa de rejudecare urmează să verifice incidenţa prescripţiei prin stabilirea următoarelor elemente de fapt:
- data începerii cursului prescripţiei pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei 01.04.2004-31.12.2007( data naşterii creanţei);
- perioadele dintre începerea inspecţiei fiscale şi încheierea acestora, aferente celor decizii de impunere;
- dacă termenul de prescripţie a fost împlinit, după scăderea perioadelor de suspendare;
Instanţa de rejudecare se va pronunţa asupra tuturor motivelor de nulitate invocate de reclamantă şi asupra tuturor apărărilor formulate de pârâtă, urmând a da o completă dezlegare chestiunilor esenţiale deduse judecăţii.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în nume propriu şi pentru D.G.R.F.P. Ploieşti şi de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 463 din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2018.