Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând în principal, anularea în tot a Deciziei A.S.F. nr. 2307 din 29.12.2014 şi, în subsidiar, anularea parţială a deciziei, prin înlăturarea dispoziţiilor contrare legii şi reindividualizarea sancţiunii în avertisment, cu consecinţa restituirii sumei de 20.000 RON.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1393 de la 19 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca inadmisibilă.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Motivele de recurs invocate de recurentul - reclamant sunt: instanţa de judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 4; sentinţa recurată nu este motivată în fapt şi în drept, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6; hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
De asemenea, recurentul a susţinut că hotărârea încalcă art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind accesul la justiţie.
În esenţă, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 213 din O.U.G. nr. 94/2013, fără să motiveze inaplicabilitatea prevederilor art. 40 din Legea nr. 32/2000.
În opinia recurentului, în absenţa unei abrogări exprese, se aplică ambele texte de lege, orice hotărâre contrară reprezentând o încălcare a principiului constituţional şi comunitar al liberului acces la justiţie.
2. Procedura de soluţionare a recursului
2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.
2.2 Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs.
2.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Analizând motivele de recurs invocate de reclamant şi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca este nefondat recursul.
Criticile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, critica referitoare la incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera legislativă fiind nefondată.
Potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) dion Legea nr. 32/2000 "Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu art. 8 alin. (2), persoana fizică sau juridică în cauză poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei."
Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 32/2000, ci dispoziţiile art. 21 3 din O.U.G. nr. 94/2014, textul de lege prevăzut de art. 40 din Legea nr. 32/2000, de care se prevalează recurentul, se referea la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, ale cărei atribuţii au fost preluate Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor.
De asemenea, susţinerile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nefiind fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.
Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.
Analizând considerentele sentinţei recurate, instanţa de control judiciar constată, contrar susţinerilor recurentei, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părţilor, astfel că acest motiv de recurs, este nefondat.
Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, apărările expuse de recurent prin cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.
Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurentă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat nici sub acest aspect.
În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Curtea de apel a respins ca inadmisibilă acţiunea, pentru lipsa plângerii prealabile.
Soluţia de respingere ca inadmisibilă acţiunii este corectă.
Înalta Curte constată din examinarea actelor aflate la dosar, că reclamantul a solicitat anularea în tot a Deciziei A.S.F. nr. 2307 din 29.12.2014 şi, în subsidiar, anularea parţială a deciziei, prin înlăturarea dispoziţiilor contrare legii şi reindividualizarea sancţiunii în avertisment, cu consecinţa restituirii sumei de 20.000 RON, fără a formula plângere prealabilă.
Conform art. 21 3 din O.U.G. nr. 94/2013 "Deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F. se contesta conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".
Prin urmare, Înalta Curte reţine netemeinicia criticilor recurentului referitoare la incidenţa în cauză prevederilor art. 40 din legea nr. 32/2000, achiesând la analiza şi argumentaţia înfăţişată prin considerentele sentinţei atacate.
Astfel, procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul-reclamant s-a adresat instanţei de contencios administrativ, considerându-se vătămată într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ.
Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 şi art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanţii la procesul civil, atât de părţile implicate, cât şi de instanţa de judecată şi anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiţie pentru exercitarea dreptului la acţiune şi termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ competentă
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 7 alin. (1)1:
"În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".
În mod neîntemeiat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziţiile legale dispersate, făcând trimitere la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind accesul la justiţie, fiind inadmisibilă solicitarea recurentului-reclamant de a se adresa instanţei de judecată, fără a formula plângerea prealabilă.
De asemenea, Înalta Curte remarcă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, că pârâta i-a adus la cunoştinţă reclamantului noile prevederi, precizând expres în cuprinsul deciziei că "împotriva prezentei decizii, persoana sancţionată, poate formula plângere prealabilă adresată Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, şi poate sesiza Curtea de Apel Bucureşti în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.
4.2.2. Soluţia instanţei de recurs.
În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1393 din 19 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2018.