Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii

1.1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2015, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L., deţinând împreună peste 99% din capitalul social şi drepturile de vot în cadrul societăţii C. S.A., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Societatea C. S.A. anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 999 din data de 26 mai 2015, publicata în Monitorul Oficial din data de 28 mai 2015, privind completarea art. 4 din Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 42/2014 privind deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială la Societatea C. - S.A.; în subsidiar, în cazul în care instanţa va trece peste motivele de nelegalitate a deciziei contestate, desfiinţarea măsurilor prudenţiale prevăzute prin Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 999/26.05.2015, respectiv: (i)desfiinţarea măsurii privind interzicerea subscrierii unor noi contracte de asigurare şi a încasării primelor aferente pentru clasa de asigurări B 15 - asigurări de garanţii; (ii)desfiinţarea măsurii privind limitarea primelor brute subscrise, ale Societăţii C. - S.A., la nivelul de 50% din totalul primelor brute subscrise existente la data intrării societăţii în administrare specială, pentru o perioadă de 6 luni.

La data de 24.06.2015, pârâta C. S.A. a solicitat conexarea la dosarul de faţă a dosarului nr. x al aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 139 din C. proc. civ.

1.1.2. Prin cererea înregistrată la aceeaşi instanţă cu nr. x/2015, reclamanta C. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ anularea Deciziei ASF nr. 999 din data de 26.05.2015 privind completarea art. 4 din Decizia nr. 42 din 18 februarie 2014 privind deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare şi obligarea intimatei ASF la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

1.1.3. Prin încheierea din data de 18.09.2015, s-a dispus conexarea dosarului nr. x la dosarul nr. x, dosarul nr. x fiind ataşat la termenul din data de 20.10.2015.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2709 din data de 22.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x, au fost respinse acţiunea principală formulată de reclamanţii A. S.A. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Societatea C. S.A. şi acţiunea conexată formulată de reclamanta Societatea C. S.A în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiate.

2. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 999 din data de 26 mai 2015, publicata in Monitorul Oficial din data de 28 mai 2015, privind completarea masurilor prudentiale stabilite prin Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 42/2014 privind deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială la Societatea C. - S.A.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

2.1. Criticile reclamantelor privind nelegalitatea deciziei ASF nr. 999/2015

Reclamantele au criticat nelegalitatea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 999 din 26 mai 2015, in considerarea, in principal, a următoarelor aspecte:

(i) lipsa intervenirii unor elemente noi "semnificative" fata de situaţia de Ia data deschiderii procedurii, de natura sa justifice intervenţia autorităţii, şi lipsa motivării; măsura de limitare a subscrierilor de asigurări generale reprezintă o măsura radicala, exagerata şi nefundamentata din punct de vedere juridic şi economic;

(ii) lipsa unui temei juridic şi lipsa unui cadru legal pentru aceasta procedura de completare a deciziei iniţiale de deschidere a procedurii de redresare financiara cu administrare speciala, masurile dispuse nu reprezintă masuri "prudenţiale" conforme cu procedura de redresare financiara, ci echivalează in mod faptic cu o veritabilă măsura sancţionatorie de gravitate înaltă constând în suspendarea/interzicerea efectiva şi definitiva a desfăşurării activităţii de asigurare;

(iii) masurile dispuse limitează grav sau împiedica realizarea obiectivelor stabilite in vederea redresării financiare, fiind in afara cadrului legal stabilit prin planul de redresare financiara;

(iv) măsura reprezintă un abuz al autorităţii, care conduce la imposibilitatea realizării obiectivului final al restabilirii situaţiei financiare a societăţii, reprezentând, in fapt, o desfiinţare indirecta a planului de redresare financiara aprobat de ASF, respectiv lipsirea abuziva a asigurătorului de dreptul de a-şi redresa activitatea.

Recurentele au arătat că instanţa de fond nu a analizat temeinic criticile formulate de acţionari şi societatea C., deşi chiar administratorul special D. a contestat legalitatea Deciziei ASF 999/2015.

2.2. Situaţia de fapt şi de drept. Aspecte reţinute in mod greşit de instanţa de fond

2.2.1. Deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială - masuri iniţiale

Prin Decizia ASF nr. 42/18.02.2014, s-a deschis procedura de redresare financiară prin administrare specială la C., conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, fiind desemnat D. S.R.L., în calitatea de administrator special.

Prin aceasta decizie, ASF a stabilit, in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004, un număr de 8 măsuri prudenţiale principale, identificate la art. 4 din respectiva decizie.

2.2.2. Completarea masurilor aferente procedurii de redresare financiară prin administrare specială, conform Deciziei ASFnr. 999/2015

Prin Decizia ASF nr. 999/26.05.2015, ASF, in considerarea aceloraşi prevederi aplicabile deschiderii procedurii, respectiv art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004, a completat măsurile prudenţiale stabilite iniţial prin Decizia ASF nr. 42/2014 privind deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare speciala, cu doua noi masuri, respectiv: (i) interzicerea subscrierii unor noi contracte de asigurare şi a încasării primelor aferente pentru clasa de asigurări Bl5 (asigurări de garanţii); (ii) limitarea primelor brute subscrise, ale Societăţii C. - S.A., la nivelul de 50% din totalul primelor brute subscrise existente la data intrării societăţii în administrare specială, pentru o perioadă de 6 luni.

2.2.3. Identitate de cauze, motive de fapt şi de drept ale celor doua Decizii ASF.

Recurentele au arătat că au atras atenţia instanţei de fond ca nu au intervenit schimbări semnificative negative in situaţia C. fata de situaţia de la data deschiderii procedurii de redresare financiara prin administrare speciala.

Motivele de fapt şi de drept invocate pentru Decizia nr. 999/26.05.2015 reprezintă aceleaşi motive existente, printre altele, la emiterea Deciziei nr. 42/18.02.2014 privind deschiderea procedurii, respectiv şi la data deschiderii procedurii de redresare financiara prin administrare speciala:

- coeficientul de lichiditate aferent activităţii de asigurări generale se afla sub limita prevăzută la art. 6 din Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate, puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 9/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- nivelul marjei de solvabilitate aferente activităţii de asigurări generale era sub valoarea marjei de solvabilitate minime, nefiind în conformitate cu art. ,2 alin. (1) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, aplicate prin Ordinul CSA nr. 3/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurentele au arătat că aprecierea ASF în sensul unei "deteriorări semnificative a coeficientului de lichiditate şi a valorii marjei de solvabilitate disponibile la data de 31.12.2014 aferent activităţii de asigurări generale faţă de momentul deschiderii procedurii de redresare financiară prin administrare specială" este exagerata şi prezentata in mod denaturat, nefiind susţinută de niciun înscris, de nicio analiza care a stat la baza emiterii Deciziei ASF nr. 999/2015.

Decizia ASF este motivata ca având la baza nota privind activitatea operaţională şi analiza rapoartelor de activitate operaţională ale Administratorului Special întocmite în data de 15 ianuarie 2015 şi 17 martie 2015 (nota privind activitatea operaţională nu au fost puse la dispoziţia acţionarilor şi depuse in dosar in prezenta cauza). Instanţa de fond a trecut peste aspectul care trebuia sa îi ridice semne de îndoială, respectiv ca, in baza unor rapoarte/note privind activitatea operaţională (subscriere riscuri/încheiere poliţe asigurări, înregistrarea şi instrumentarea dosarelor de dauna), ASF apreciază asupra deteriorării semnificative a indicatorilor financiari, coeficientul de lichiditate şi valoarea marjei de solvabilitate disponibile. În lipsa unei analize economice specifice reflectării activităţii operaţionale in influenţarea indicatorilor financiari privind lichiditatea şi solvabilitatea, nu exista un fundament pentru aprecierile ASF in sensul celor de mai sus, motivarea fiind de esenţa adoptării masurilor.

Împrejurările ca C. a subscris semnificativ poliţe de asigurare aferente clasei "Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule" (61% din total subscrieri şi cu o creştere de 15% faţă de anul 2013) şi poliţe de asigurare aferente clasei "Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare" (15% din total subscrieri şi cu scădere de 27% faţă de anul 2013), clase de asigurare cu nivel ridicat al daunalităţii nu constituie un fundament care sa conducă la considerarea ca justificata a motivării ASF, în sensul ca societatea nu deţine active lichide pentru a le susţine aceste expunere.

Neîndeplinirea cerinţelor privind lichiditatea (raportul dintre activele lichide şi obligaţiile pe termen scurt ale asigurătorului) nu reprezintă un temei de drept care sa fie de natura sa justifice raţiunea deciziei privind cele doua noi masuri restrictive suplimentare, in condiţiile in care situaţia nerespectării indicatorului de lichiditate era aceeaşi la data deschiderii procedurii şi instituirii de către ASF, la acel moment, a masurilor de prudenţiale şi de redresare financiara.

Instanţa de fond a reţinut, in mod corect, ca decizia contestata a fost emisa ca urmare a supravegherii continue a activităţii C. şi a analizării rapoartelor lunare de activitate operaţională întocmite şi puse la dispoziţie de administratorul special, din 15 ianuarie 2015 şi din 17 martie 2015, insa a reţinut in mod greşit ca la un an de la instituirea redresării financiare, indicatorii nu numai ca nu s-au îmbunătăţit, dar au valori semnificativ mai scăzute decât cele avute in vedere de ASF la momentul instituirii procedurii, fiind totodată sub minimul legal.

Instanţa de fond a reţinut ca s-a mai constatat ca, aproape trei sferturi din poliţele subscrise de C. sunt aferente unor clase de asigurare cu risc crescut de producere a evenimentelor asigurate, ceea ce reclama din partea asigurătorului o lichiditate suficienta pentru a onora cererile de despăgubire, însă instanţa de fond nu a reţinut şi faptul ca aceasta situaţie este aceeaşi cu situaţia (structura) poliţelor subscrise înainte de momentul emiterii de către ASF a Deciziei nr. 42/2014 privind instituirea administrării speciale şi a celor 8 masuri iniţiale de redresare financiara.

Instanţa de fond nu a analizat temeinic aspectele operaţionale cuprinse în rapoartele întocmite de către administratorul special, din 15 ianuarie 2015 şi din 17 martie 2015, şi care au stat la baza emiterii Deciziei ASF nr. 999/2015.

Instanţa de fond nu a luat in considerare, faptul ca la data tinerii şedinţei ASF, 22 aprilie 2015, cu privire aprobarea Deciziei ASF nr. 999/2015, era disponibil (public) Raportul administratorului special pentru anul 2014, înscris pe care ASF în mod abuziv nu 1-a luat in considerare in motivarea Deciziei ASF nr. 999/2015.

ASF şi-a exercitat în mod abuziv competentele, prevăzute la art. 7 alin. (2) din normele privind O.U.G. nr. 93/2012, potrivit cărora "ASF este singura autoritate în măsura să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate [...] care stau la baza emiterii actelor sale".

Trecând peste deficientele motivării Deciziei ASF, constând in prezentarea denaturata a situaţiei, situaţia indicatorilor financiari in 2014 reprezintă efectul firesc al situaţiei constatate in 2013, fara elemente semnificative noi care sa justifice amploarea măsurii limitării activităţii de asigurări generale a societăţii dispuse de către ASF.

Scăderea indicatorilor financiari in 2014 fata de 2013 (marja de solvabilitate disponibila şi coeficientul de lichiditate aferent asigurărilor generale) este rezultatul reanalizării politicilor contabile, respectiv a ajustărilor suplimentare şi a corecţiilor semnificative, apreciate şi efectuate de către Administratorul Special, in baza constatării unor modificări asociate perioadelor anterioare care includ erori de aplicare a politicilor contabile (pag. 19 din Raportul Administratorului Special pentru anul 2014), şi nu rezultatul activităţii operaţionale (al încheierilor de noi contracte de asigurări RCA), activitate limitata prin Decizia ASF 999/2015.

Fata de cele precizate in paragraful anterior, reţinerea instanţei de fond ca ASF a constatat un coeficient de lichiditate de 6 ori mai mic decât cel avut in vedere la instituirea redresării şi o marja de solvabilitate cu 1 miliard de RON mai mica decât cea avuta in vedere la instituirea redresării este greşita şi nesusţinută de niciun document depus de către D. sau ASF, fiind prezentata in mod denaturat.

Faţă de acest aspect, se arată ca valoarea coeficientului de lichiditate de 0,49 la 31 decembrie 2013 şi a marjei de solvabilitate de 92 milioane de RON la 31 decembrie 2013, reprezintă valori determinate preliminar de către societate, înainte de a se dispune deschiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala. Nu aceste valori au fost luate in considerare de către ASF Ia momentul aprobării masurilor de redresare, ci acestea din urma au avut la baza situaţia financiara la 31.12.2013 întocmită şi revizuita de către D. conform Raportului depus de Administratorul Special la ASF la 25.03.3014. Or, conform Raportului depus de Administratorul Special la ASF la 25.03.3014, valoarea revizuita a coeficientului de lichiditate este 0.12 la 31 decembrie 2013 şi a marjei de solvabilitate de (-810 mii RON la 31 decembrie 2013. Masurile de redresare au fost aprobate prin Decizia Consiliului ASF nr. 117/07.04.2014, în baza Raportului-diagnostic depus de Administratorul Special la ASF la 25.03.3014. Faţă de aceste valori se raportează situaţia avuta in vedere la emiterea Deciziei ASF 999/2015.

Se mai arată că rezultatul exerciţiului anului 2014 prezintă un castig operaţional de peste 30 mil RON. Astfel, volumul de prime brute subscrise in anul 2014 a fost in scădere cu 16.63 % fata de anul 2013 pentru întreaga activitate de asigurări, pe o piaţa de asigurări in scădere, iar, pe de alta parte, cheltuielile cu daunele au scăzut în 2014 cu 6,35%. Nu au intervenit situaţii excepţionale care sa conducă la creşterea volumului de plăţi in cazul dosarelor de dauna.

In acest context, suma solicitata de CNADNR de peste 95 milioane RON, reprezintă, in primul rând, un eveniment semnificativ existent şi la data deschiderii procedurii de redresare financiara şi aceasta face oricum obiectul suspendării executării silite, conform raportului curent publicat pe BVB la 04.06.2015, şi ulterior al negocierii plăţii eşalonate, rezultând astfel că nu rezultă un impact semnificativ imediat asupra necesarului de lichiditate imediata. Faţă de intervenirea acestei situaţii de suspendare a unei eventuale plăţi semnificative, măsura de limitare a activităţii de asigurări generale pentru o perioada de 6 luni, nu isi găseşte justificarea economica, din perspectiva motivului necesarului de lichiditate.

Independent de suma aferenta litigiului cu CNADNR, instanţa de fond retine in mod corect ca necesarul de lichiditate imediata, in luna februarie 2015, al C. era de 76 milioane RON in comparaţie cu luna martie 2014, când necesarul de lichiditate imediata estimat prin Raportul-diagnostic al D. întocmit la preluarea administrării era de 65 milioane RON, astfel ca nu rezulta o modificare semnificativa fata de data deschiderii procedurii de redresare.

ASF, in expunerea de motive din Decizia nr. 999/2015, menţionează faptul ca în cursul anului 2014, C. a subscris semnificativ poliţe de asigurare aferente clasei "Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule" (61% din total subscrieri şi cu o creştere de 15% faţă de anul 2013) şi poliţe de asigurare aferente clasei "Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare" (15% din total subscrieri şi cu scădere de 27% faţă de anul 2013), clase de asigurare cu nivel ridicat al daunalităţii, concluzionând ca pentru aceste expuneri societatea nu deţine active lichide pentru a le susţine.

Recurentele au arătat ca fata de structura/ponderea categoriilor de asigurări din perspectiva subscrierilor şi a ratei daunalităţii nu exista modificări semnificative in 2014 fata de perioada anterioara din 2013, cele doua categorii clase de asigurări, reprezentative pentru activitatea de asigurări generale din punct de vedere al subscrierilor, rămânând aceleaşi şi cu o pondere similara anului precedent (creştere de 15% a subscrierilor aferente clasei "Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule" este echilibrata de scăderea de 27% a subscrierilor aferente clasei "Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare", rezultând in linii mari aceeaşi structura ca in 2013). Aceasta menţinere a subscrierilor semnificative confirma menţinerea încrederii clienţilor persoane asigurate la C., premisa esenţială a şanselor de redresare financiara a societăţii, premisa ignorata in mod constant de către ASF, cu toate ca este confirmata de către administratorul special, şi nereţinută de instanţa de fond. Aceste aspecte nu au fost analizate şi reţinute de către instanţa de fond.

Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a reţinut in mod greşit ca "fiind menţionate in concret elementele de fapt care au justificat emiterea deciziei iar susţinerea ca este fundamentata pe o situaţie de fapt care nu este individualizata corespunzător şi care este eronata/nu corespunde realităţii obiective, este nefondata, as cum s-a reţinut, decizia a fost emisa având în vedere supravegherea continua a activităţii C. şi a analizării rapoartelor lunare de activitate operaţională din 15 ianuarie 2015 şi 17 martie 2015" (pag. 12 din Sentinţa recurată).

2.2.4. ASF şi-a exercitat în mod abuziv competentele, prevăzute la art. 7 alin. (2) din normele privind O.U.G. nr. 93/2012

Instanţa de fond retine acest aspect şi mai mult apreciază in mod nejustificat asupra faptului ca parata, in realizarea scopului şi a atribuţiilor prevăzute de lege, are dreptul sa dispună masurile pe care le considera legale şi oportune, sa verifice implementarea acestora, rezultatele aplicării lor şi sa ia orice masuri pe care le considera oportune, pentru realizarea acestui scop.

Recurentele au contestat Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 999 din mai 2015, ca fiind una intempestiva şi abuziva, deci nelegala, în principal, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a condiţiei esenţiale de a emite o decizie motivata. Atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea societăţilor de asigurare (art. 7 şi 8), cat şi Legea nr. 554/2004 prevăd cerinţa motivării. Astfel, suplimentar cerinţei generale de motivare a actului administrativ, Legea nr. 503/2004 privind redresarea societăţilor de asigurare, subliniază/întăreşte aceasta cerinţa obligatorie aplicabila deciziilor ASF.

Instanţa de fond avea datoria verificării ca cerinţa motivării este îndeplinită, dacă din conţinutul actului rezulta raţiunea de drept ce a fost aplicata situaţiei de fapt reţinute. Raţiunea de drept reprezintă numai latura în baza căruia autoritatea îşi întemeiază conform prevederilor legale aplicabile masurile dispuse, insa pentru respectarea cerinţei motivării este necesar sa fie îndeplinită şi situaţia de fapt asupra căreia se justifica a se aplica raţiunea de drept.

Instanţa de fond nu a analizat în mod corect şi complet rapoartele D. care sunt menţionate in cuprinsul motivării, astfel încât sa observe faptul ca raţionamentul ASF care a dus la emiterea deciziei se bazează pe o prezentare greşita a situaţiei de fapt reţinute de către ASF in justificarea deciziei şi a aspectelor aferente deciziei ASF 42/2014 privind deschiderea procedurii de redresare financiara, prin administrare speciala. Chiar daca, sub aspect formal, cerinţa motivării pare a fi îndeplinită, instanţa de fond trebuia să analizeze pe fond daca motivarea este corecta, prin raportare la analizarea reţinerii corecte a situaţiei de fapt, împrejurări de fapt preluate de către ASF din rapoartele D. menţionate in justificarea Deciziei ASF nr. 999/2015. Or, numai faptul descrierii pe scurt a situaţiei de fapt, fara verificarea de către instanţa a conformităţii prezentării situaţiei de fapt, nu poate reprezenta verificarea îndeplinirii cerinţei de a emite o decizie motivata şi legala.

Instanţa de fond avea obligaţia de a analiza daca expunerea situaţiei de fapt reţinute de către ASF este una conforma cu realitatea, cu situaţia prezentata in rapoartele D. menţionate in justificarea deciziei, cat şi cu situaţia financiara confirmata de D. prin Raportul din 22 aprilie 2015, înainte de data emiterii deciziei ASF, mai ales atâta timp cat reclamantele au adus argumente de fapt in susţinerea unei prezentări denaturate, trunchiate coroborate cu raţiunea de drept. Numai după ce instanţa a verificat conformitatea situaţiei de fapt, instanţa ar putea sa aprecieze existenta raţiunii de drept a masurilor dispuse de autoritate, in final asigurandu-se verificarea îndeplinirii cerinţei motivării şi temeiniciei, a legalităţii actului.

Faţă de amploarea măsurii de limitare a subscrierilor, echivalând cu efectul de a lipsi societatea de veniturile lichide rezultate din încasarea primelor de asigurare, măsura dispusa de către ASF prin Decizia ASF nr. 999/2015 se justifica a fi vădit disproporţionată faţă de scopul îmbunătăţirii coeficientului de lichiditate, fiind o măsură radicală, exagerată şi nefundamentată din punct de vedere juridic şi economic.

2.2.5. Netemeinicia Deciziei ASF

Prevederile specifice procedurii de redresare, art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004, sunt de stricta interpretare, şi se refera: în primul rând, la masuri prudenţiale, masuri de prevenţie care au ca scop creşterea nivelului de protecţie a asiguraţilor, prin diminuarea probabilităţilor de pierdere in cazul in care un asigurător întâmpina dificultăţi, şi, nu la masuri de interzicere a desfăşurării activităţii asigurătorului sau masuri de sancţionare a asigurătorului, şi în al doilea rând, Ia modalitatea de instituire a acestor masuri, respectiv la data deschiderii procedurii, fără a se menţiona în mod expres posibilitatea de a modifica masurile, mai ales prin completarea/extinderea acestora ulterior deciziei de deschidere a procedurii (situaţie cu impact asupra predictibilităţii planului de redresare stabilit).

Prevederile speciale privind procedura de redresare financiară se completează cu alte prevederi generale, atâta timp cat acestea din urma nu vin in contradicţie cu procedura specială. Astfel ASF ar putea numai sa modifice sau sa revoce masurile prudenţiale deja dispuse, şi nu să introducă masuri noi. Astfel, chiar şi in cazul in care, s-ar admite posibilitatea introducerii unor noi masuri prudenţiale, acestea trebuie sa respecte menţinerea condiţiilor pentru posibilitatea îndeplinirii obiectivul final al redresării financiare. Introducerea unei noi masuri, mai ales masuri cu impact major negativ asupra desfăşurării activităţii curente a asigurătorului, masuri care limitează sau împiedica realizarea obiectivelor stabilite prin planul de redresare, reprezintă o măsura de intervenţie in afara unui cadru legal stabilit, deci o măsura abuziva.

Aceasta situaţie face total ineficientă măsura administrării speciale (măsura speciala prin care autoritatea accepta ca pentru o anumita perioada nu sunt îndeplinite anumite criterii de reglementare, pe perioada tranzitorie de supraveghere, cu scopul sprijinirii restabilirii situaţiei de conformitate, şi, in final, asigurarea stabilităţii sectorului de asigurări).

Măsura limitării primelor brute subscrise la nivelul de 50% din totalul primelor brute subscrise existente la data intrării societăţii în administrare specială, pentru o perioadă de 6 luni, nu reprezintă, în fapt, o măsura prudenţială conformă cu procedura de redresare financiara, respectiv art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004.

Chiar dacă în mod formal se menţionează ca completează Decizia ASF nr. 42/2014 privind deschiderea procedurii de redresare prin administrare speciala a C. S.A., aceasta măsura echivalează, in mod faptic, cu o veritabila măsura sancţionatorie de gravitate înaltă constând în suspendarea/interzicerea efectiva a desfăşurării activităţii de asigurare, pentru o perioada de 6 luni.

Aceasta măsura extrema nu poate fi dispusa in cadrul procedurii de redresare financiara conform Legii nr. 503/2004. Aceasta posibilitate este prevăzuta pentru alte scopuri, conform art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare "interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii de asigurare şi/sau de reasigurare, parţială sau totală, pentru asigurători şi/sau reasiguratori, pentru una sau mai multe categorii de asigurări".

Măsura limitării subscrierilor reprezintă un abuz flagrant al autorităţii, care conduce la imposibilitatea realizării obiectivului final al restabilirii situaţiei asigurătorului, reprezentând, in fapt, o desfiinţare indirecta a pianului de redresare financiara aprobat de ASF şi lipsirea abuziva a asigurătorului C. de dreptul de a-şi redresa activitatea.

Recurentele au arătat că înţeleg limitele in care o instanţa judecătoreasca poate verifica aspectele de oportunitate ce intra in competenta unei autorităţi administrative, insa verificarea conformităţii legăturii dintre situaţia de fapt reţinută de către autoritate şi cerinţele temeiului de drept aplicabil nu reprezintă aspecte de oportunitate, ci îndeplinirea cerinţei motivării, deci legalitatea deciziei autorităţii.

În contextul in care este obligatoriu şi ar fi trebuit sa primeze: principiul protejării interesului primordial al societăţii C. de a-şi desfăşura activitatea de asigurări pe baza de continuitate a activităţii, cat şi protejarea drepturilor şi intereselor legale primordiale ale persoanelor asigurate, ca obligaţie esenţială a ASF, (având in vedere milioanele de asiguraţi (fiecare al patrulea roman este asigurat la C.) şi impactul semnificativ negativ in piaţa de asigurări, în special pe segmentul asigurării obligatorii RCA), instanţa de fond a trecut peste aceste obiective primordiale, în condiţiile în care în motivarea deciziei ASF contestata existau suficiente aspecte care sa atragă in mod rezonabil o îndoială asupra raţiunii de drept ce a fost aplicata situaţiei de fapt reţinute.

Masurile Deciziei nr. 999/2015 sunt in afara unui cadru legal stabilit prin planul de redresare financiară. Masurile stabilite prin Decizia ASF contestata sunt in contradicţie cu masurile stabilite prin planul de redresare financiara aprobat de ASF, respectiv cu a doua procedura de majorare a capitalului social, aflata in cursul obişnuit de implementare, majorare aprobata de către ASF conform Deciziei nr. 1004 din 27.05.2015 privind aprobarea prealabilă a prospectului de emisiune de acţiuni (aceasta decizie a fost emisa de ASF la o zi după Decizia ASF contestata prin prezenta acţiune).

Astfel, Decizia ASF nr. 999 din 26 mai 2015 privind limitarea activităţii C., emisa tocmai în contextul iniţierii implementării procedurii de majorare a capitalului social al Societăţii, conform Deciziei ASF nr. 1004 din 27 mai 2015, ca măsura a planului de redresare aprobat de către ASF, limitează practic posibilitatea de atragere de investitori, pe motive de lipsa de oportunitate şi context economic nefavorabil, şi indirect afectează posibilitatea de redresare a societăţii conform planului aprobat.

Posibilităţile de redresare in scopul îmbunătăţirii indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate ai Societăţii, depind, într-o măsura semnificativa, de atragerea resurselor financiare din partea acţionarilor existenţi şi de materializarea interesului unor investitori calificaţi, iar interesul de a subscrie în cadrul acestei majorări de capital, este puternic afectat de incertitudinea privind perspectivele societăţii, urmare a Deciziei ASF privind limitarea activităţii C.

Împrejurarea ca ASF, in calitate de autoritate cu competenta exclusiva asupra considerentelor de oportunitate, nu a acordat posibilitatea autofinanţării societăţii din activitatea de subscriere poliţe de asigurări, o sursa semnificativă, trebuia sa reprezinte particularitatea concreta serioasă în baza căreia instanţa de fond sa verifice justificarea raţiunii de drept aplicata de ASF, cu incidente asupra aspectului legalităţii deciziei ASF contestate, ori Instanţa de fond nu a analizat in concret aceste implicaţii.

Instanţa de fond a apreciat ca aceste aspecte sunt doar susţineri şi aprecieri ale reclamantelor, fara o fundamentare obiectiva, astfel încât nu pot duce la anularea deciziei. Or, aceasta apreciere nu se poate retine cat timp majorarea capitalului social prin atragerea investitorilor reprezintă o măsura care nu s-a concretizat, motiv pentru care ASF a luat decizia de a solicita deschiderea falimentului C.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

2.3. Întâmpinarea

Intimata-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului în principal, ca nul şi ca o consecinţă, inadmisibil în principiu; în subsidiar, ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Prezentul recurs nu permite încadrarea în niciunul din motivele limitativ şi expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar faţă de lipsa unei motivări a recursului prin raportare h motivele de recurs limitativ prevăzute de lege, acesta este nul şi, ca o consecinţă, inadmisibil în principiu, impunându-se a fi respins în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

2.3.1. Decizia contestată este motivată în fapt

Principala critică adusă de recurente sentinţei recurate este o pretins greşită apreciere de către instanţa de fond asupra existenţei unei motivări în fapt a deciziei contestate. Reluând toate argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, recurentele susţin faptul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că au existat schimbări semnificative negative în situaţia financiară a C. de la momentul deschiderii procedurii de redresare şi până la dispunerea măsurilor de completare a măsurilor de redresare şi că instanţa de fond nu a analizat temeinic rapoartele şi actele justificative care au stat la baza emiterii Deciziei contestate.

Decizia contestată conţine motivele adoptării sale, deoarece indică în mod expres motivele adoptării sale: decizia a fost luată în baza raportărilor primite de la Administratorul Special în 15 ianuarie şi martie 2015; din aceste raportări, rezultă că ponderea poliţelor cu daunalitate ridicată creează riscuri pentru persoanele asigurate, având în vedere situaţia lichidităţilor C.; din aceleaşi raportări mai rezultă şi că C. şi-a asumat expuneri semnificative pentru asigurări de garanţii, deşi lichiditatea de care dispune este foarte precară şi riscul nu este acoperit de reasigurare; la adoptarea deciziei s-a avut în vedere şi situaţia indicatorilor financiari ai C., faţă de momentul deschiderii procedurii de redresare financiară.

Curtea de apel a realizat o analiză corectă şi completă a întregului material probator din dosar şi a datelor privind situaţiile financiare ale C., precum şi a evoluţiei acesteia, reţinând în legătură cu decizia contestată că sunt menţionate concret elementele de fapt care au justificat emiterea acesteia, iar susţinerea că este fundamentată pe o situaţie de fapt care nu este individualizată corespunzător şi care este eronată/nu corespunde realităţii obiective, este nefondată. În plus, curtea de apel a subliniat în mod corect că din cele reţinute se constată că măsurile luate sunt justificate obiectiv şi se păstrează în cadrul marjei de apreciere a autorităţii, potrivit competenţei sale, fiind întemeiate pe constatări clare de fapt, susţinerile reclamantelor fiind doar aprecieri proprii fără a fi confirmate de situaţia de fapt şi probatoriul administrat.

Recurentele nu fac decât să afirme că prima instanţă fie a reţinut în mod greşit, fie nu a reţinut, fie nu a analizat temeinic toate datele situaţiei de fapt de natură să justifice adoptarea emiterea deciziei contestate. Mai mult decât atât, recurentele nu aduc probe noi şi nu indică valori a căror analiză ar fi fost omisă fie de către A.S.F. la momentul emiterii Deciziei contestate, fie de către prima instanţă, de natură să ducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cele avute în vedere. Toate criticile recurentelor sunt simple afirmaţii lipsite de fundament şi nu pot fi reţinute ca susţinând vreun motiv de nelegalitate a deciziei contestate şi cu atât mai puţin a sentinţei recurate. Mai mult decât atât, acestea privesc aspecte de fond ale cauzei ce nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs.

2.3.2. Decizia contestată este motivată în drept

Un alt pretins motiv de recurs invocat de recurente este greşita apreciere de către instanţa de fond a existenţei unei motivări în drept a deciziei contestate. Reluând şi de această dată argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, recurentele afirmă că ASF nu putea dispune completarea măsurilor prudenţiale iniţial dispuse prin decizia de instituire a procedurii de redresare, iar instanţa de fond a reţinut contrariul în mod greşit.

În preambulul Deciziei contestate sunt indicate articolele de lege care privesc fie competenţele A.S.F. în domeniul asigurărilor, enumerate în O.G. nr. 93/2013, fie modul şi condiţiile în care A.S.F. poate institui măsuri prudenţiale în cadrul procedurii de redresare financiară, în temeiul Legii nr. 503/2004. Toate aceste texte sunt aplicabile deciziei contestate, iar ambele măsuri dispuse prin decizia atacată sunt indicate ca atare de legea nr. 503/2004 printre măsurile ce pot fi dispuse (art. 8 alin. (3) lit. a) şi c) din Legea nr. 503/2004).

Instanţa de fond a conchis în mod corect că există temeiul legal care să permită pârâtei ca ulterior, după deschiderea procedurii de redresare financiară a societăţii supravegheate şi, ca atare, decizia este motivată, atât în fapt cât şi în drept.

Recurentele avansează argumente contradictorii, nefondate şi care oricum nu constituie motive de recurs. Recurentele arată că sunt de acord cu afirmaţia instanţa de fond că există temei legal care să permită pârâtei ca ulterior, după deschiderea procedurii redresare să intervină cu măsuri noi în vederea finalizării procedurii de redresare financiare a societăţii" - a se vedea paragraful 5 de la pagina 10 din recurs, fila 7 verso din dosarul curţii de apel. Reclamantele nu susţin cu argumente pertinente cele afirmate şi nici nu completează cu argumente aspectele criticate în faţa primei instanţe

2.3.3. Măsurile dispuse prin Decizia contestată sunt justificate. Dreptul exclusiv de apreciere A.S.F.

Analizând rapoartele auditorului independent şi comparând situaţia avută în vedere la instituirii măsurii redresării financiare cu situaţia C. la 31 decembrie 2014, A.S.F. a observat o diferenţă semnificativă între nivelurile indicatorilor financiari.

A.S.F. a avut în vedere: (i) un coeficient de lichiditate de 6 ori mai mic decât cel avut în vedere la instituirea redresării (0,08 la 31 decembrie 2014 faţă de 0,49 la 31 decembrie 2013) şi (ii) o marjă de solvabilitate cu 1 miliard de RON mai mică decât cea avută în vedere la instituirea redresării (-908 milioane de RON la 31 decembrie 2014 faţă de 92 de milioane de RON la 31 decembrie 2013). Aceste aspecte au fost constatate în mod corect şi de către instanţa de fond.

Diferenţele între indicatorii financiari la finalul anului 2014 şi cei estimaţi de control A.S.F. pentru finalul anului 2013 sunt semnificative. Având în vedere obligaţia autorităţii de a proteja interesul primordial al asiguraţilor şi de a se asigura de revigorarea financiară efectivă a C., A.S.F. a apreciat oportun să intervină şi să completeze măsurile prudenţiale iniţial dispuse prin Decizia 42/2014. De altfel, în susţinerea pretinsei nelegalităţi/netemeinicii a deciziei contestate, recurentele nu au indicat nici în faţa primei instanţe şi nu indică nici la acest moment existenţa unor date contrare celor avute în vedere de A.S.F. la emiterea Deciziei contestate, ci numai afirmă o incorectă apreciere a acestora, atât de A.S.F. cât şi ulterior de către prima instanţă.

Recurentele reiterează afirmaţiile acestora din primă instanţă privind pretinsul caracter abuziv şi disproporţionat al măsurilor dispuse prin decizia contestată, despre care pretind că duc la o desfiinţare indirectă a planului de redresare financiară. Recurentele nu au explicat nici în faţa primei instanţe şi nu aduc explicaţii concludente nici la acest moment despre modul în care cele două măsuri prudenţiale au împiedicat în concret desfăşurarea în bune condiţii a planului de redresare financiară, astfel că susţinerile recurentelor sunt simple afirmaţii nefondate.

A.S.F. are obligaţia legală de a asigura protejarea interesului primordial al asiguraţilor. Mai mult, A.S.F. a probat faptul că situaţia financiară extrem de precară a C., împreună cu riscurile asumate prin poliţele de asigurare de vehicule, creează posibilitatea reală a prejudicierii asiguraţilor prin imposibilitatea societăţii de a plăti cererile de despăgubire. Or, prin măsurile instituite prin Decizia contestată, A.S.F. a urmărit tocmai să evite acest risc; în ciuda atitudinii proactive a A.S.F. situaţia C. nu a mai putut fi salvată, aceasta intrând în procedura falimentului în cele din urmă.

Curtea de Apel Bucureşti a sesizat în mod corect că majoritatea criticilor aduse de recurente deciziei contestate privesc oportunitatea adoptării măsurilor prudenţiale din cuprinsul deciziei contestate şi în mod corect s-a distanţat de această analiză ce depăşeşte limitele competenţei sale.

În acelaşi context al contestării oportunităţii şi nu a legalităţii măsurilor adoptate de A.S.F. prin Decizia contestată, recurentele au avansat în primei instanţe şi reiterează în faţa instanţei de recurs că A.S.F. a comis în fapt un exces de putere prin demersurile sale. Curtea de Apel Bucureşti a analizat şi acest aspect şi a constatat în mod corect ca nu se poate reţine un exces de putere, atâta vreme cât măsurile sunt luate în cadrul procedurii redresare financiară şi sunt fundamentate pe rapoarte ale administratorului special şi pe procesele-verbale de control întocmite de pârâtă, fiind justificate economic prin schimbările semnificative, negative constatate de A.S.F. în situaţia financiară a C.

În afară de a afirma că aprecierile primei instanţe cu privire la acest aspect sunt greşite, recurentele nu ridică niciun argument pertinent şi indică nicio probă care să suţină eroarea raţionamentului Curţii de Apel Bucureşti, care a conchis în mod corect că oportunitatea emiterii unui act administrativ este un drept autorităţii, potrivit competenţei sale, instanţa de contencios administrativ putând sancţona depăşirea acestei marje de apreciere şi existenţa excesului de putere, or în speţă, nu există elemente care să conducă la această concluzie.

2.3.4. Netemeinicia celorlalte critici ale recurentelor

Recurentele reiterează prin recursul promovat ideea că legea nu ar permite A.S.F. să completeze măsurile prudenţiale dispuse iniţial prin planul de redresare financiară, invocând în acest sens textul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004, care se referă la revocarea şi modificarea măsurilor.

De esenţa unei măsuri prudenţiale este tocmai aprecierea de oportunitate care o însoţeşte, iar oportunitatea depinde de situaţia de fapt, care, la rândul său, este în continuă transformare. Măsurile prudenţiale constituie acel mijloc prin care A.S.F. adaptează continuu cadrul juridic al procedurii la evoluţia situaţiei de fapt, astfel încât, la orice moment, în măsura posibilă, persoanele asigurate să fie protejate, iar societatea să aibă perspectiva îmbunătăţirii situaţiei. Mai mult, în cazul de faţă, chiar C., prin fostele organe de conducere, este cea care a determinat o imagine falsă, semnificativ mai bună decât cea reală, la momentul instituirii redresării financiare. Curtea de Apel Bucureşti a confirmat în mod corect că există temeiul legal care să permită pârâtei ca ulterior deschiderii procedurii de redresare să intervină noi măsuri. Recurentele pretind, de asemenea, că prin măsurile de redresare suplimentar impuse a avut loc o împiedicare sau perturbare a cursului negocierilor cu potenţialii investitori strategici care ar fi putut participa la majorarea de capital a C. aflată în curs la acel moment. Recurentele nu au explicat cum au influenţat cele două măsuri investitorii. Mai mult, însuşi raportul auditorului independent E. asupra situaţiilor financiare ale C. la 31 decembrie 2014, emis în 21 mai 2015, confirmă caracterul incert al negocierilor purtate cu investitorii strategici. Curtea de apel a reţinut în mod corect că afirmaţiile recurentelor sunt doar susţineri şi aprecieri, fără o fundamentare obiectivă, astfel încât nu pot duce la anularea deciziei. Prin recursul promovat, recurentele nu au făcut decât să reia afirmaţiile făcute în faţa primei instanţe, fără să invoce însă argumente noi care să ducă la stabilirea unei concluzii contrare.

In fine, intimata a arătat că nu înţelege care este interesul recurentelor în a obţine o eventuală anulare a deciziei contestate, din moment ce, urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti, C. a intrat în procedura falimentului în luna august a anului 2015. Odată cu deschiderea falimentului C., procedura de redresare financiară a fost închisă, iar orice măsuri de redresare financiară, fie acestea dispuse prin Decizia 42/2014 sau prin decizia contestă au încetat să mai producă efecte. Chiar şi dacă prin absurd prezentul recurs ar fi admis şi s-ar ajunge la anularea Deciziei contestate, demersul este unul inutil, din moment ce oricum aceste măsuri nu mai produc niciun efect la acest moment.

În drept, au fost invocate prev. art. 205 şi 483 şi urm C. proc. civ., art. 7 şi 8 din Legea nr. 503/2004 privin redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări.

2.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurentele A. S.A. şi B. S.R.L. au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei nulităţii recursului şi a excepţiei inadmisibilităţii recursului astfel cum au fost invocate de ASF prin întâmpinare, precum şi înlăturarea celorlalte apărări formulate pe cale de întâmpinare,

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

2.4.1. Criticile ASF privind nulitatea recursului sunt neîntemeiate

Criticile ASF privind lipsa unei motivări a recursului prin raportare la motivele de recurs limitativ prevăzute de lege, cu atragerea nulităţii recursului şi, ca o consecinţa, inadmisibilitatea in principiu a recursului, sunt neintemeiate, urmând a fi respinse ca atare de către instanţa de recurs.

Prin criticile aduse, ASF omite faptul că prezenta cauză este una de contencios administrativ, iar materia contenciosului administrativ are reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte calea de atac a recursului, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014.

Astfel, fata de dreptul comun in materie civilă care califica recursul ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii, legiuitorul acordând o eficienţă sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă, în materia contenciosului administrativ, şi după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul optând pentru menţinerea căii de atac a recursului, şi nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului (a se vedea in acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 06 februarie 2015).

Astfel, prin derogare de la regimul de drept comun, in contenciosul administrativ, in cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Dezvoltarea motivelor de recurs arata aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond (art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004, art. 5 din Legea nr. 503/2004, art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 93/2012, art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000) şi reţinerea unor motive străine de motivarea şi scopul emiterii deciziei contestate, instanţa de fond neanalizând temeinic rapoartele care au stat la baza emiterii deciziei ASF contestată.

2.4.2. Recurentele au făcut şi o serie de clarificări cu privire la situaţia de fapt şi nelegalitatea sentinţei contestate, reluând argumentaţia din cererea de recurs.

ASF prezintă atribuţiile generale in supravegherea prudentiala a asigurătorilor, cat şi obligaţiile prudenţiale ale asigurătorilor, printre care relevanta prezintă menţinerea nivelului minim solicitat de lege pentru coeficientului de lichiditate şi marja de solvabilitate. Contextul deteriorării situaţiei financiare prin neindeplinirea acestor indicatori prudentiali atrage deschiderea procedurii speciale a redresării financiare, cu opţiunea ASF de a interveni in scopul prevenirii stării de insolventa şi al evitării intrării in procedura falimentului, prin masuri care urmăresc protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări (art. 5 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea asigurătorilor).

Tocmai acest obiectiv primordial nu a fost respectat de către ASF prin emiterea Deciziei ASF 999/26.05.2015. Acest aspect nu a fost inteles de către instanţa de fond, care a analizat legalitatea deciziei contestate, printr-o abordare individuala a deciziei, in afara contextului procedurii de redresare financiara sub administrare speciala in care se afla C., incluzând masurile prudentiale şi masurile de redresare dispuse sau aprobate iniţial de către ASF (art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea asigurătorilor).

ASF prezintă in continuare in mod denaturat evoluţia situaţiei C. de la deschiderea procedurii speciale de redresare financiara (prin Decizia ASF 42/18.02.2014) pana la Decizia ASF contestata nr. 999 din 26 mai 2015.

Faptul ca la un an de la instituirea redresării financiare, marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate, au valori semnificativ mai scăzute decât cele avute in vedere la momentul deschiderii procedurii, nu prezintă relevanta fata de Decizia ASF contestata, scăderea acestor indicatori nefiind cauzata de continuarea activităţii de subscriere de asigurări. Înregistrarea unor valori mai scăzute a indicatorilor prudenţiali fata de valorile avute in vedere de ASF la data deschiderii procedurii este cauzată, in principal, de ajustările efectuate de către administratorul special in aplicarea abordării prudentiale la nivel înalt, ajustări care au avut ca obiect situaţii intervenite anterior deschiderii procedurii speciale.

Valorile mai scăzute ale indicatorilor financiari au fost aduse la cunoştinţa ASF, prin Raportul diagnostic întocmit de D. din 27 martie 2014, deci după instituirea procedurii administrării speciale (18.02.2014) şi înainte de stabilirea masurilor de redresare conform planului de redresare (07.04.2014). Masurile de redresare au fost stabilite in considerarea situaţiei financiare determinate de către administratorul special şi in baza raportărilor C. inainte de data deschiderii procedurii speciale şi a calculelor echipei de inspecţie a ASF, calcule care au stat la baza deciziei de deschidere a procedurii speciale. Astfel, motivarea ASF în sensul ca valorile semnificativ mai scăzute ale indicatorilor prudenţiali au intervenit după un an de la deschiderea procedurii de administrare speciala, este prezentata in mod denaturat, in scopul de a induce in eroare şi de a crea aparenta de legalitate a deciziei ASF contestata.

In considerarea valorilor mai mici ale indicatorilor prudentiali (coeficient de lichiditate şi marja de solvabilitate), masurile prudentiale se puteau adapta la momentul in care valorile revizuite au fost disponibile pentru ASF (prin Raportul diagnostic intocmit de D. din 27 martie 2014) sau cel târziu in august 2014, când a fost disponibil Raportul auditorului independent asupra aspectelor legate de reglementare şi in conformitate cu masurile de redresare conform planului.

Intre masurile prudentiale şi masurile de redresare conform planului trebuie sa existe compatibilitate, in vederea atingerii obiectivelor de promovare a stabilităţii activităţii de asigurare şi apărarea drepturilor asiguraţilor, prevăzute de art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 93/2012. Acesta ar fi fost modul corect de interpretare a unei decizii ASF şi nu cel invocat de ASF şi preluat ca atare de către instanţa de fond.

Instanţa de fond a refuzat sa aprecieze ca prin Decizia ASF contestata se împiedica realizarea masurilor de redresare prevăzute conform planului, chiar in condiţiile in care D., chiar administratorul special desemnat de ASF, a contestat din aceasta perspectiva Decizia ASF nr. 999/2015 privind limitarea activităţii. Decizia ASF contestata a intervenit in contextul derulării procedurii de majorare a capitalului social al C. prin atragerea unui investitor strategic, înaintea implementării acestei masuri de redresare, singura măsura care avea ca efect îmbunătăţirea semnificativa a indicatorilor prudentiali ai C.

Astfel, s-a arătat ca, in baza materialului probator care a stat la baza emiterii deciziei ASF contestate, respectiv rapoartele administratorului special din 15 ianuarie şi 17 martie 2015, nu au intervenit schimbări semnificative negative in ceea ce situaţia subscrierilor de poliţe noi şi a daunalitatii aferente poliţelor subscrise, fata de situaţia de la data deschiderii procedurii de redresare financiara prin administrare speciala. C. a subscris majoritar (aproape trei sferturi) poliţe RCA (categorie de asigurări cu dauanalitate crescută) şi in anii de dinaintea deciziei ASF de deschidere a procedurii speciale şi instituirea celor 8 masuri prudentiale, conform Deciziei 42/18.02.2014, astfel ca la data deciziei ASF contestata, nu au intervenit elemente semnificative noi, care sa justifice suplimentarea masurilor prudentiale sau adaptarea masurilor prudentiale dispuse iniţial. În lipsa unei analize economice specifice reflectării activităţii operaţionale de subscriere asigurări in influenţarea indicatorilor financiari privind lichiditatea şi solvabilitatea, nu exista un fundament economic pentru decizia ASF contestata.

Scăderea indicatorilor financiari în 2014 faţă de 2013, care nu este o scădere semnificativa - reprezintă o scădere numai cu 12%, este rezultatul reanalizarii politicilor contabile, respectiv a ajustărilor suplimentare şi a corecţiilor semnificative, apreciate şi efectuate de către Administratorul Special, in baza constatării unor modificări asociate perioadelor anterioare care includ erori de aplicare a politicilor contabile şi nu rezultatul activităţii operaţionale (al încheierilor de noi contracte de asigurări RCA), activitate limitata prin Decizia ASF 999/2015.

Decizia ASF contestata, privind limitarea subscrierilor de asigurări, are ca şi consecinţa imediata, lipsirea societăţii de posibilitatea de a se autofinanţa din desfăşurarea activităţii exclusive de asigurare, prin încasarea primelor de asigurare, singura sursa de venituri a societăţilor de asigurare. Astfel, este evident ca decizia ASF contestata nu a fost emisa in scopul îmbunătăţirii indicatorilor financiari; nici limitarea daunalitatii poliţelor subscrise de C. nu este o consecinţa a deciziei ASF (intervenirea evenimentelor asigurare este supusa hazardului, nu deţine de o decizie de management a societăţii de asigurare).

Ca urmare a faptului ca nu a fost implementata majorarea capitalului social al C. prin atragerea unui investitor strategic, singura măsura de redresare care avea ca efect restabilirea indicatorilor prudentiali ai C., ASF a luat Decizia nr. 2034/25.08.2016 privind solicitarea deschiderii procedurii falimentului. Acesta este singurul argument care a stat la baza deschiderii falimentului C.

Decizia ASF contestata a avut ca şi consecinţa imposibilitatea atragerii unui investitor strategic (nu exista niciun argument pentru a susţine ideea ca un investitor ar finanţa o societate care are interdicţie de a-şi desfăşura activitatea de subscriere asigurări şi a cauzat deschiderea procedurii falimentului C.

Criticile ASF în sensul ca recurentele nu au indicat nici in fata primei instanţe şi nu indica nici la acest moment existenta unor date contrare celor avute in vedere de către ASF la emiterea Deciziei Contestate, ci afirma o incorecta apreciere a acestora sunt trunchiate şi nu pot fi luate in considerare. Recurentele nu au contestat datele din cuprinsul înscrisurilor care au stat la baza Deciziei Contestate, respectiv Rapoartele D. din 15 ianuarie 2015 şi 17 martie 2015, ci au solicitat instanţei de fond sa tina seama de informaţiile prezentate in clar in cuprinsul acestora, fiind redat foarte clar, făra sa fie necesara vreo alta analiza sau apreciere, ca nu au intervenit schimbări semnificative la sfârşitului lui 2014 şi începutul anului 2015 fata de anul 2013, in structura categoriilor de asigurări subscrise şi in ceea ce priveşte daunalitatea aferenta.

Instanţa de fond nu a luat in considerare, faptul ca înainte de dispunerea Deciziei ASF contestata 999/26 mai 2015. era disponibil (public), la 22 aprilie 2015, Raportul D. pentru anul 2014, înscris pe care ASF in mod abuziv nu l-a luat in considerare in motivarea Deciziei ASF 999/2015. Concluziile Raportului D. pentru anul 2014 infirma motivarea ASF care a stat la baza emiterii deciziei, rezultatul exerciţiului anului 2014 prezentând un câştig operaţional din subscrierea de poliţe de peste 30 mii RON.

Fata de invocarea de către ASF a faptului ca nu înţelege care este interesul recurentelor in a obţine o eventuala anulare a Deciziei ASF 999/205, din moment ce a fost deschisa procedura falimentului C., decizia contestata încetând sa mai producă efecte, (se solicită respingerea excepţiei lipsei de interes a recurentelor in susţinerea demersului litigios sau orice excepţie a rămânerii fara obiect a litigiului. Verificarea actualităţii interesului se raportează la momentul introducerii acţiunii, în doctrină reţinându-se că existenţa interesului trebuie raportată la momentul promovării acţiunii. Interesul recurentelor în promovarea şi susţinerea prezentului demers litigios continuă să fie de actualitate; decizia contestată a produs în patrimoniul recurenţilor, acţionari ai societăţii in faliment, o serie de vătămări, interesul justificându-se prin necesitatea de a exista o analiză judiciară a legalităţii şi temeiniciei deciziei contestate. In vederea viitoarei reparări a vătămării produse este necesar a se analiza fondul litigiului şi de se a dispune cu privire la legalitatea/nelegalitatea actului administrativ.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 15 iunie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru soluţionarea recursului conform art. 493 alin. (5) sau 6 din C. proc. civ. pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Implicit, au fost respinse excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, prin constatarea admisibilităţii în principiu a acestuia.

3.2. Aspecte procesuale

În şedinţa publică de la data de 20.02.2018, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, arătând că acţiunea are ca obiect Decizia ASF nr. 999 din 26 mai 2015, prin care au fost completate măsurile dispuse prin Decizia ASF nr. 42/2014 privind deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială la C. Decizia 999/2015 se referă la completarea cadrului administrării speciale, iar administrarea specială a C. a încetat în baza Deciziei ASF nr. 2034 din 27 august 2015 privind închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, revocarea administratorului special, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a C. Ca urmare a Deciziei 2034/2015, administrarea societăţii a fost preluată de fostele organe de conducere ale C.

În data de 3 decembrie 2015, prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. x, Tribunalul Bucureşti admis cererea ASF privind deschiderea falimentului C. a ridicat dreptul de administrare al organelor de conducere şi a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe D. S.R.L. Odată pronunţată de către Tribunalul Bucureşti hotărârea de deschidere a falimentului C., interesul recurentelor-reclamante în a contesta decizia ASF 999/2015 de modificare a cadrului procedurii redresării financiare a încetat să mai fie actual, de vreme ce procedura redresării financiare a fost închisă, iar odată cu retragerea autorizaţiei de funcţionare, C. a pierdut definitiv dreptul de a exercita activitatea de asigurări.

Eventuala anulare a Deciziei 999/2015 nu mai poate produce nicio consecinţă practică asupra C. şi a acţionarilor săi şi deci nu mai poate avea niciun folos practic pentru recurente.

Potrivit art. 1 din legea nr. 31/1990, scopul activităţii societăţilor este desfăşurarea de activităţi cu caracter lucrativ, respectiv obţinerea de profit. Pe de altă parte, singura legătură dintre o societate pe acţiuni şi acţionarii săi este realizată prin intermediul drepturilor şi obligaţiilor conferite de deţinerea acţiunilor. Prin urmare, acţionarii persoane juridice ai unei societăţi pot profita de pe urma acestei calităţi în numai două feluri: plata de dividende şi aprecierea valorii acţiunilor, odată cu dezvoltarea societăţii ai căror acţionari sunt.

Interesul acţionarilor C. în anularea deciziei ASF nr. 999/2015 ar fi putut fi justificat iniţial prin aceea că o hotărâre pretins nelegală afectează valoarea investiţiei lor în societate, valoare măsurabilă prin cei doi factori arătaţi mai sus. Dar, în condiţiile falimentului societăţii, este evident că nu se pune nici problema unei distribuţii viitoare de dividende către acţionari (C. nu are profit şi nici nu mai poate realiza), nici cea a posibilei creşteri a valorii acţiunilor (societatea urmând a fi lichidată). În consecinţă, acţionarii C. nu mai pot justifica un interes actual în susţinerea prezentului recurs, de vreme ce eventuala sa admitere nu le-ar mai folosi în nici un fel.

3.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

3.3.1. Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă

Prin Decizia ASF nr. 42/18.02.2014, s-a deschis procedura de redresare financiară prin administrare specială cu privire la societatea de asigurare C., conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, fiind desemnat D. S.R.L., în calitatea de administrator special.

Scopul principal al măsurilor instituite era la momentul emiterii deciziei redresarea financiară a Societăţii, aducerea indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate la nivelurile minime legale şi protejarea creditorilor de asigurare faţă de care C. şi-a asumat obligaţii.

Prin aceasta decizie, ASF a stabilit, in conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004, un număr de 8 măsuri prudenţiale principale, identificate la art. 4 din respectiva decizie.

Împotriva acestei decizii, societatea S.C. C. S.A. a formulat contestaţie, ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Curţii de Apel Bucureşti, aflat în curs de soluţionare în faza procesuală a recursului la ICCJ-SCAF.

Prin Decizia ASF nr. 999/26.05.2015, în considerarea aceloraşi prevederi aplicabile deschiderii procedurii, respectiv art. 8 alin. (3) din Legea nr. 503/2004, au fost completate măsurile prudenţiale stabilite iniţial prin Decizia ASF nr. 42/2014 privind deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare speciala, cu doua noi masuri, respectiv:

- interzicerea subscrierii unor noi contracte de asigurare şi a încasării primelor aferente pentru clasa de asigurări Bl5 (asigurări de garanţii);

- limitarea primelor brute subscrise, ale Societăţii C. - S.A., la nivelul de 50% din totalul primelor brute subscrise existente la data intrării societăţii în administrare specială, pentru o perioadă de 6 luni.

În cauza de faţă, nu se exercită un control de legalitate a deciziei de redresare financiară nr. 42/18.02.2014, ci al a celor măsurilor 9 şi 10 dispuse suplimentar.

Decizia contestată a fost emisă în temeiul art. 2 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (2), art. 8 alin. (3) lit. a) şi c). şi art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 503/2004, după cum rezultă din conţinutul acesteia, ca urmare a supravegherii continue a activităţii C. şi a analizării rapoartelor lunare de activitate operaţională întocmite şi puse la dispoziţie de Administratorul Special, din 15 ianuarie 2015 şi din 17 martie 2015.

În cuprinsul acestei decizii, s-a reţinut că în cursul anului 2014, C. S.A. a subscris semnificativ poliţe de asigurare aferente clasei "asigurări de răspundere civilă pentru vehicule" (61 % din total subscrieri şi cu o creştere de 15% faţă de anul 2013) şi poliţe de asigurare aferente clasei "asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare" (15 % din total subscrieri şi cu scădere de 27% faţă de anul 2013), clase de asigurare cu nivel ridicat al daunalităţii, expuneri pentru care societatea nu deţine active lichide pentru a le susţine.

S-a mai avut în vedere faptul că societatea nu dispune de un program de reasigurare pentru clasa "asigurări de garanţii", necesarul de lichiditate curent nepermiţând asumarea de riscuri pentru acest tip de poliţe.

S-a mai reţinut deteriorarea semnificativă a coeficientului de lichiditate la data de 31.12.2014 aferent activităţii de asigurări generale faţă de momentul deschiderii procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii, sub limita prevăzută de art. 6 din Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate, puse în aplicare prin Ordinul Preşedintelui CSA nr. 9/2011.

S-a mai reţinut deteriorarea semnificativă a valorii marjei de solvabilitate disponibile la data de 31.12.2014 faţă de momentul deschiderii procesului de redresare financiară prin administrare specială. Aceasta înregistrându-se sub valoarea marjei de solvabilitate minimă aferentă activităţii de asigurări generale la data de 31.12.2014, nefiind în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul Preşedintelui CSA nr. 3/2008.

În vederea îmbunătăţirii indicatorilor financiari ai societăţii şi în vederea limitării expunerii la riscurile aferente activităţii de asigurare, precum şi a apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, Consiliul A.S.F. a decis, prin Decizia A.S.F. nr. 999/2015, din 26 mai 2015, completarea art. 4 din Decizia 42/2014 măsurile prudenţiale amintite.

Împotriva acestei decizii s-au adresat instanţei de contencios administrativ în vederea exercitării unui control de legalitate, reclamanţii A. S.A. şi B. S.R.L., în calitate de acţionari semnificativi, deţinând împreună 99 % din capitalul social şi drepturile de vot.

În fapt, prin Decizia ASF nr. 2034 din 27 august 2015, s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, revocarea administratorului special, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a C. Ca urmare a Deciziei 2034/2015, administrarea societăţii a fost preluată de fostele organe de conducere ale C.

3.3.2. Cu privire la excepţia lipsei interesului formulării recursului, invocată de intimata-pârâtă ASF

Intimata-pârâtă a susţinut lipsa de interes a formulării prezentului recurs, faţă de împrejurările de fapt derulate ulterior emiterii deciziei atacate în cauza de faţă. Astfel, s-a invocat emiterea Deciziei ASF nr. 2034 din 27 august 2015, prin care s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, revocarea administratorului special, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a C.; s-a mai avut în vedere faptul că în data de 3 decembrie 2015, prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. x, Tribunalul Bucureşti admis cererea ASF privind deschiderea falimentului C., a ridicat dreptul de administrare al organelor de conducere şi a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe D. S.R.L.

Intimata a invocat faptul că eventuala anulare a Deciziei nr. 999/2015 nu mai poate produce nicio consecinţă practică asupra C. şi asupra acţionarilor săi şi nu mai poate avea niciun folos practic pentru recurente; dacă interesul acţionarilor C. în anularea deciziei ASF nr. 999/2015 ar fi putut fi justificat iniţial prin aceea că o hotărâre pretins nelegală afectează valoarea investiţiei lor în societate, în condiţiile falimentului societăţii, nu se pune nici problema unei distribuţii viitoare de dividende către acţionari (C. nu are profit şi nici nu mai poate realiza), nici cea a posibilei creşteri a valorii acţiunilor (societatea urmând a fi lichidată).

Înalta Curte constată că, potrivit art. 8 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune, prin decizie motivată, deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială. Prin decizia de deschidere a procedurii, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune aplicarea de către societatea de asigurare/reasigurare a uneia sau mai multora dintre următoarele măsuri prudenţiale principale, ceea ce s-a întâmplat prin Decizia nr. 42/2014, respectiv prin Decizia nr. 999/2015.

Potrivit art. 20 din aceeaşi lege, închiderea procedurii de redresare financiară a societăţii de asigurare/reasigurare se dispune prin decizie motivată, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit legii, atunci când, după caz, măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară nu au fost îndeplinite în mod corespunzător, în termenele şi în condiţiile stabilite, sau aplicarea acestora nu a putut conduce, pe perioada în care au fost luate, la atingerea scopului urmărit şi la înlăturarea cauzelor care le-au generat.

Conform art. 21 din aceeaşi lege, prin decizia de închidere a procedurii de redresare financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară dispune, după caz, retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare, precum şi, dacă se constată insolvenţa acesteia, solicitarea, de îndată, a intrării în procedura falimentului; prin decizia de închidere a procedurii de redresare financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară dispune, dacă este cazul, revocarea administratorului special desemnat în condiţiile prezentei legi şi încetarea atribuţiilor acestuia.

Astfel, în fapt, procedura de redresare financiară în cadrul căreia s-a dispus luarea măsurilor prudenţiale a căror legalitate şi temeinicie este contestată în cauza de faţă, a luat sfârşit, fiind faptic imposibilă reluarea acesteia, ca urmare a eventualei soluţii de admitere a prezentei acţiuni judiciare.

Cu toate acestea, interesul formulării recursului, constând în reformarea soluţiei date de prima instanţă şi obţinerea anulării actului administrativ contestat, trebuie analizat în materia contenciosului administrativ prin prisma dreptului procesual recunoscut de prev. art. 8 din Legea nr. 554/2004 de a solicita constatarea vătămării cauzate prin emiterea unui act nelegal. Cu alte cuvinte, dacă s-ar considera că prin schimbarea situaţiei de fapt de la data emiterii actului administrativ, s-ar pierde interesul formulării acţiunii sau a recursului în situaţia unei soluţii nefavorabile, s-ar ajunge la situaţia în care partea interesată nu ar mai putea proceda la verificarea temeiniciei şi legalităţii actelor atacate în faţa instanţei de contencios administrativ. În plus, un interes actual trebuie analizat şi constatat şi prim prisma prev. art. 19 din Legea contenciosului administrativ, care ar rămâne lipsit de eficienţă juridică în situaţia admiterii excepţiei lipsei de interes, ca urmare a nesoluţionării acţiunii în anulare înaintea intervenirii împrejurării de fapt a închiderii procedurii de redresare financiară.

Ca urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondată excepţia lipsei de interes în formularea recursului, invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3.3.3. Analiza concretă a motivelor de recurs

Reclamantele au criticat sentinţa cu privire la modul în care a analizat nelegalitatea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 999 din 26 mai 2015, in considerarea, in principal, a următoarelor aspecte (critici ce se încadrează în prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.):

- lipsa intervenirii unor elemente noi "semnificative" fata de situaţia de la data deschiderii procedurii, de natura sa justifice intervenţia autorităţii, şi lipsa motivării; măsura de limitare a subscrierilor de asigurări generale reprezintă o măsura radicala, exagerata şi nefundamentata din punct de vedere juridic şi economic;

- lipsa unui temei juridic şi lipsa unui cadru legal pentru aceasta procedura de completare a deciziei iniţiale de deschidere a procedurii de redresare financiara cu administrare speciala, masurile dispuse nu reprezintă masuri "prudenţiale" conforme cu procedura de redresare financiara, ci echivalează in mod faptic cu o veritabilă măsura sancţionatorie de gravitate înaltă constând în suspendarea/interzicerea efectiva şi definitiva a desfăşurării activităţii de asigurare;

- masurile dispuse limitează grav sau împiedica realizarea obiectivelor stabilite in vederea redresării financiare, fiind in afara cadrului legal stabilit prin planul de redresare financiara;

- măsura reprezintă un abuz al autorităţii, care conduce la imposibilitatea realizării obiectivului final al restabilirii situaţiei financiare a societăţii, reprezentând, in fapt, o desfiinţare indirecta a planului de redresare financiara aprobat de ASF, respectiv lipsirea abuziva a asigurătorului de dreptul de a-şi redresa activitatea.

În plus, recurentele au arătat că instanţa de fond nu a analizat temeinic criticile formulate de acţionari şi societatea C., deşi chiar administratorul special D. a contestat legalitatea Deciziei ASF 999/2015, ceea ce s-ar încadra în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

3.3.3.1. Recurentele au invocat faptul că există identitate de cauze, de motive de fapt şi de motive de drept între cele doua Decizii ASF, respectiv ambele decizii s-au referit la coeficientul de lichiditate aferent activităţii de asigurări generale care se afla sub limita prevăzută la art. 6 din Norme şi la nivelul marjei de solvabilitate aferente activităţii de asigurări generale, care era sub valoarea marjei de solvabilitate minime, nefiind în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Norme.

Înalta Curte reţine că un astfel de argument nu poate fi susţinut, cât timp decizia atacată în prezenta cauză (emisă în mai 2015) se referă la o schimbare a situaţiei faţă de momentul deciziei anterioare (februarie 2014), chiar recurentele arătând că motivarea ASF din decizia nr. 999/2015 se referă la o deteriorare semnificativă a coeficientului de lichiditate şi a valorii marjei de solvabilitate disponibile la data de 31.12.2014 aferent activităţii de asigurări generale faţă de momentul deschiderii procedurii de redresare financiară prin administrare specială.

Deci, dincolo de existenţa sau nu în mod real a unei asemenea deteriorări, strict formal decizia atacată nu este identică sub aspectul motivelor de fapt şi de drept şi a cauzelor cu decizia anterioară, emitentul său având în vedere o modificare a circumstanţelor considerate la momentul primei decizii.

3.3.3.2. Pe de o parte, se invocă faptul că nota privind activitatea operaţională nu a fost pusă la dispoziţia acţionarilor şi depusă in dosar in prezenta cauza; acest aspect nu este de natură să ducă la nulitatea deciziei contestate, cât timp recurentele aveau posibilitatea de a solicita în faţa primei instanţe depunerea la dosar a acestei note, pentru a acoperi eventuala vătătmare cauzată de necunoaşterea conţinutului său.

Aşa cum subliniază chiar recurentele, decizia ASF este motivata ca având la baza nota privind activitatea operaţională şi analiza rapoartelor de activitate operaţională ale Administratorului Special întocmite în data de 15 ianuarie 2015 şi 17 martie 2015, deci acestea au avut cunoştinţă de existenţa acestui act şi puteau întreprinde demersuri procedurale pentru a intra în posesia lui.

3.3.3.3. Pe de altă parte, se arată de către recurente faptul că trebuia efectuată o analiză economică specifică reflectării activităţii operaţionale in influenţarea indicatorilor financiari privind lichiditatea şi solvabilitatea, aceste rapoarte şi nota nefiind suficiente pentru a se putea aprecia cu privire la această deteriorare a indicatorilor financiari.

Înalta Curte constată că recurentele nu au indicat un text legal care să oblige intimata-pârâtă să îşi fundamenteze decizia luată pe un anumit tip de document cu specific economic sau contabil, astfel că din această perspectivă nu se poate reţine caracterul fondat al acestei critici. Pe de altă parte, analiza intimatei a avut în vedere datele financiare oferite de Raportul auditorului independent asupra aspectelor legate de reglementare emis în 7 august 2014 de E. S.R.L., auditorul financiar independent al C., act ce a realizat un audit financiar asupra societăţii.

3.3.3.4. Recurentele au mai susţinut că neîndeplinirea cerinţelor privind lichiditatea (raportul dintre activele lichide şi obligaţiile pe termen scurt ale asigurătorului) exista şi la data deschiderii procedurii şi instituirii de către ASF, la acel moment, a masurilor de prudenţiale şi de redresare financiară.

Or, aşa cum s-a reţinut anterior, intimata s-a întemeiat în emiterea celei de a doua decizii pe deteriorarea coeficientului de lichiditate, nu pe apariţia acestuia la momentul emiterii acestei a doua decizii.

3.3.3.5. Recurentele au susţinut că in mod greşit a reţinut prima instanţă faptul că, la un an de la instituirea redresării financiare, indicatorii nu numai ca nu s-au îmbunătăţit, dar au valori semnificativ mai scăzute decât cele avute in vedere de ASF la momentul instituirii procedurii, fiind totodată sub minimul legal.

În cadrul acestei critici, în esenţă, recurentele contestă valoarea indicatorilor financiari reţinuţi de intimată şi de prima instanţă, considerând că sunt fie nereali, fie greşit menţionaţi prin neluarea în considerare de către intimată a Raportului Administratorului Special pentru anul 2014, care era disponibil la data emiterii deciziei contestate.

Or, aşa cum a arătat intimata, recurentele au în vedere indicatorii financiari la 31 decembrie 2013, dar aşa cum aceştia din urmă rezultă din informaţiile disponibile abia în prezent, în urma corecţiilor efectuate de Administratorul Special şi supuse apoi auditului.

Recurentele invocă o valoare a coeficientului de lichiditate la 31.12.2013 de 0,098 în loc de 0,12, cum a reţinut intimata, fiind de acord cu valoarea acestui coeficient de 0,08 la data de 31.12.2014.

Cum în mod corect a reţinut intimata, informaţiile invocate de recurente prin cererea de faţă nu erau disponibile la momentul deschiderii procedurii şi A.S.F. nu avea cum să le aibă în vedere la acel moment în justificarea deciziei sale.

Verificarea temeiniciei şi legalităţii măsurilor prudenţiale dispuse de intimată trebuie făcută prin raportare la informaţiile disponibile şi avute în vedere la momentul dispunerii măsurilor iniţiale, iar nu prin raportare la informaţii apărute ulterior şi care, în mod evident, nu puteau fi avute în vedere la momentul deschiderii procedurii.

Prin Raportul auditorului independent asupra aspectelor legate de reglementare" emis în 7 august 2014 de E. S.R.L., auditorul financiar independent al C., se certifică un coeficient de lichiditate la 31 decembrie 2013 de 0,12 şi o marjă de solvabilitate la 31 decembrie 2013 de - (minus) 81 milioane RON.

Prin acelaşi raport, se certifică un coeficient de lichiditate la 31 decembrie 2014 de 0,08 şi o marjă de solvabilitate disponibilă la 31 decembrie 2014 de - (minus) 908 milioane RON; informaţii similare rezultă şi din răspunsul transmis de Administratorul Special către A.S.F. în data de 3 martie 2015, în care se menţionează un cuantum al marjei de solvabilitate de - (minus) 913 milioane RON.

Datele de mai sus confirmă şi justifică constatarea că se produsese deteriorarea semnificativă a coeficientului de lichiditate la data de 31 decembrie 2014 aferent activităţii de asigurări generale, faţă de momentul deschiderii procedurii de redresare financiară (coeficientul de lichiditate la 31 decembrie 2013 nu era 0,81 cât raportase C., nu era nici 0,49 cât estimase A.S.F. la deschiderea procedurii, ci era de 0,12). Acelaşi indicator, la 31 decembrie 2014, este de 0,08, de şase ori mai mic decât cel avut în vedere la instituirea măsurilor prudenţiale iniţiale.

De asemenea, justifică şi constatarea în sensul că se produsese deteriorarea semnificativă a valorii marjei de solvabilitate disponibile la data de 31 decembrie 2014 aferent activităţii de asigurări generale faţă de momentul deschiderii procedurii de redresare financiară (la 31 decembrie 2013 marja nu era 92 milioane RON cât estimase prima facie A.S.F. la deschiderea procedurii, ci era de - (minus) 810 milioane RON; la 31 decembrie 2014, marja este de - (minus) 908 milioane RON; este, deci, o diferenţă de 1 miliard de RON între valoarea avută în vedere de A.S.F. la momentul instituirii măsurilor iniţiale şi valoarea la 31 decembrie 2014).

3.3.3.6. Recurentele au susţinut că impunerea celor două noi măsuri prudenţiale este nejustificată, faţă de aspectul că scăderea indicatorilor financiari in 2014 fata de 2013 este rezultatul reanalizării politicilor contabile, respectiv a ajustărilor suplimentare şi a corecţiilor semnificative, apreciate şi efectuate de către Administratorul Special, in baza constatării unor modificări asociate perioadelor anterioare care includ erori de aplicare a politicilor contabile (pag. 19 din Raportul Administratorului Special pentru anul 2014), şi nu rezultatul activităţii operaţionale prin încheierea de noi contracte de asigurări RCA, activitate limitata prin Decizia ASF 999/2015.

Raţionamentul recurentelor porneşte de la premisa că, indiferent de incorectitudinea valorilor indicatorilor financiari avuţi în vedere de ASF la momentul emiterii deciziei iniţiale, nu se mai putea emite o decizie de completare a acestora, ASF fiind legat de aprecierile făcute iniţial în esitmarea evoluţiei ulterioare a societăţii.

Înalta Curte nu poate reţine justeţea acestui argument, cât timp controlul efectuat de A.S.F. la începutul anului 2014 asupra situaţiei financiare a C. la 31 decembrie 2013 a relevat faptul că C. folosea o serie de tehnici contabile pentru a influenţa în mod artificial indicatorii financiari, creând astfel aparenţa unei situaţii mai bune decât cea reală (pg. 25 din procesul-verbal de control din 2014 de la dosarul de fond). Având în vedere obligaţia autorităţii de a proteja interesul primordial al asiguraţilor şi de a se asigura de revigorarea financiară efectivă a C., în mod legal A.S.F. a completat măsurile prudenţiale iniţial dispuse prin Decizia 42/2014.

3.3.3.7. Recurentele aduc o serie de argumente referitoare la câştigul operaţional aferent anului 2014 şi la stagnarea volumului de plăţi aferente dosarelor de daună, arătând că în mod eronat intimata a făcut aprecierea economică a acestora. Or, dacă în ceea ce priveşte reţinerea unor indicatori financiari concreţi ca valoare, controlul instanţei judecătoreşti poate interveni, în ceea ce priveşte analiza economică şi de oportunitate făcută de către intimată, controlul judecătoresc este inoperant.

3.3.3.8. Aceleaşi considerente vor fi reţinute şi cu privire la invocarea împrejurării de fapt legate de suma solicitata de CNADNR de peste 95 milioane RON şi la susţinerea că, faţă de intervenirea suspendării plăţii, măsura de limitare a activităţii de asigurări generale pentru o perioada de 6 luni nu isi găsea justificarea economica, din perspectiva motivului necesarului de lichiditate. Dincolo de împrejurarea că acest aspect este prin excelenţă o împrejurare de fapt ce nu poate fi analizată de instanţa de recurs, reprezintă o chestiune ce intră în sfera marjei de apreciere a autorităţii administrative şi a oportunităţii actului administrativ, ce scapă controlului instanţei de contencios administrativ.

3.3.3.9. În ceea ce priveşte susţinerile legate de neschimbarea structurii poliţelor subscrise de C., Înalta Curte reţine că ceea ce a avut în vedere cea de-a doua decizie a fost scăderea indicatorilor financiari tocmai pe fondul acestei structuri a subscrierii poliţelor, iar nu neapărat subscrierea în mod preponderent de poliţe cu risc crescut de producere a evenimentelor asigurate. Cu alte cuvinte, chiar dacă o asemenea subscriere exista şi anterior, continuarea acestor subscrieri pe fondul scăderii lichidităţii şi al lipsei de reasigurări pentru asigurările de garanţii, a reprezentat un factor nou de luat în considerare de către intimată.

3.3.3.10. Faptul că intimata nu a avut în vedere Raportul administratorului special pentru anul 2014 in motivarea Deciziei ASF nr. 999/2015 nu poate duce la nelegalitatea deciziei atacate, cât timp, aşa cum s-a arătat mai sus, aspectele economice şi financiare avute în vedere de intimată au fost reţinute ca urmare a efectuări unui audit de către un auditor independent, fiind astfel fundamentate din punct de vedere economic.

Or, instanţa cu atât mai putin putea lua în considerare înscrisuri ce nu au fost avute în vedere de autoritatea administrativă, aceasta verificând legalitatea actului prin prisma documentaţiei ce a stat la baza emiterii acestuia, neputându-se subroga în atribuţiile acestei autorităţi prin emiterea de judecăţi de valoare noi cu privire la aspectele evaluate, ci doar constatând caracterul fondat sau nefondat al judecăţilor de valoare efectuate de către autoritate.

3.3.3.11. Ca atare, nu se poate reţine că intimata ASF şi-a exercitat în mod abuziv competentele, prevăzute la art. 7 alin. (2) din normele privind O.U.G. nr. 93/2012, potrivit cărora "ASF este singura autoritate în măsura să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate [...] care stau la baza emiterii actelor sale", pentru a se reţine abuzul de putere fiind necesară constatarea încălcării unor norme de drept material sau procesual, aspect ce nu a fost demonstrat în cauză de către recurente.

3.3.3.12. Nu se poate reţine critica lipsei motivării în fapt a deciziei, cât timp decizia contestată conţine motivele adoptării sale: decizia a fost luată în baza raportărilor primite de la Administratorul Special în 15 ianuarie şi martie 2015; din aceste raportări rezultă că ponderea poliţelor cu daunalitate ridicată creează riscuri pentru persoanele asigurate, având în vedere situaţia lichidităţilor C.; din aceleaşi raportări mai rezultă şi că C. şi-a asumat expuneri semnificative pentru asigurări de garanţii, deşi lichiditatea de care dispune este foarte precară şi riscul nu este acoperit de reasigurare; la adoptarea deciziei s-a avut în vedere şi situaţia indicatorilor financiari ai C., faţă de momentul deschiderii procedurii de redresare financiară.

3.3.3.13. Nici critica legată de lipsa motivării în drept a deciziei nu poate fi reţinută, deoarece în preambulul deciziei contestate sunt indicate articolele de lege care privesc fie competenţele A.S.F. în domeniul asigurărilor, enumerate în O.G. nr. 93/2013, fie modul şi condiţiile în care A.S.F. poate institui măsuri prudenţiale în cadrul procedurii de redresare financiară, în temeiul Legii nr. 503/2004. Toate aceste texte sunt aplicabile deciziei contestate, iar ambele măsuri dispuse prin decizia atacată sunt indicate ca atare de legea nr. 503/2004 printre măsurile ce pot fi dispuse (art. 8 alin. (3) lit. a) şi c) din Legea nr. 503/2004).

3.3.3.14. În ceea ce priveşte susţinerea că legea nu ar permite A.S.F. să completeze măsurile prudenţiale dispuse iniţial prin planul de redresare financiară, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că există temeiul legal care să permită pârâtei ca ulterior deschiderii procedurii de redresare să intervină noi măsuri. Justificarea acestei posibilităţi (care rezultă din formularea generoasă şi nerestrictivă a prev. art. 8 alin. (1) şi (3) lit. a) şi c) din lege) constă în raţiunea ce stă la baza unei măsuri prudenţiale, care este tocmai aprecierea de oportunitate care o însoţeşte, iar oportunitatea depinde de situaţia de fapt, care, la rândul său, este în continuă transformare. Măsurile prudenţiale constituie acel mijloc prin care A.S.F. adaptează continuu cadrul juridic al procedurii la evoluţia situaţiei de fapt, astfel încât, la orice moment, în măsura posibilă, persoanele asigurate să fie protejate, iar societatea să aibă perspectiva îmbunătăţirii situaţiei.

Textul legal amintit nu impune ASF să emită o decizie unică care să conţină toate măsurile prudenţiale necesare la un moment dat şi nu interzice emiterea unor mai multe decizii cu măsuri prudenţiale graduale, raportate la evoluţia situaţiei economice şi financiare a societăţii de asigurare aflate în dificultate.

3.3.3.15. În ceea ce priveşte susţinerile legate de ineficienţa măsurilor noi dispuse, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că măsurile luate se păstrează în cadrul marjei de apreciere a autorităţii, potrivit competenţei sale, fiind întemeiate pe constatări clare a situaţiei de fapt.

3.3.3.16. Recurentele pretind, de asemenea, că prin măsurile de redresare suplimentar impuse a avut loc o împiedicare sau perturbare a cursului negocierilor cu potenţialii investitori strategici care ar fi putut participa la majorarea de capital a C. aflată în curs la acel moment.

Acestea reprezintă afirmaţii cu caracter speculativ, neputând fi dovedită în mod cert intenţia clară a investitorilor de a investi în lipsa luării celor două măsuri prudenţiale suplimentare, mai ales în condiţiile în care însuşi raportul auditorului independent E. asupra situaţiilor financiare ale C. la 31 decembrie 2014, emis în 21 mai 2015, confirmă caracterul incert al negocierilor purtate cu investitorii strategici.

În plus, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că afirmaţiile recurentelor sunt doar susţineri şi aprecieri, fără o fundamentare obiectivă, astfel încât nu pot duce la anularea deciziei.

3.3.3.17. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în cadrul acestui motiv de casare, recurentele au invocat faptul că instanţa de fond nu a analizat în mod corect şi complet rapoartele D. care sunt menţionate in cuprinsul motivării; că nu a verificat conformitatea prezentării situaţiei de fapt din decizia atacată cu realitateaşi că numai după ce instanţa a verificat conformitatea situaţiei de fapt, ar putea sa aprecieze existenta raţiunii de drept a masurilor dispuse de autoritate, in final asigurandu-se verificarea îndeplinirii cerinţei motivării şi temeiniciei, a legalităţii actului.

Din perspectiva acestor critici, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privinţa lipsei motivelor de fapt pe care se întemeiază sentinţa recurată, Înalta Curte reţine că această critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa. Prima instanţă a procedat la verificarea situaţiei de fapt astfel cum a fost dedusă din actul atacat şi din documentaţia administrativă ataşată, neputând face, aşa cum indică recurentele, propria judecată de valoare asupra concluziilor economice şi financiare invocate de autoritatea adminsitrativă competentă şi cu exclusivitate de apreciere în acest doemniu, ci putând doar înlătura anumite constatări de fapt cu privire la care reclamantul a făcut dovada certă a inexactităţii lor. Or, cum s-a reţinut deja în considerentele de mai sus, reclamantele se sprijină pe aspecte de fapt ce nu puteau fi avute în vedere de autoritate la momentul deciziei iniţiale, deoarece nu ii erau cunoscute, dar care au fost evaluate la momentul emiterii deciziei atacate în cauza de faţă.

Totodată, criticile recurenţilor reprezintă mai degrabă aspecte ce se încadrează la motivul de casare de la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ce au fost analizate ca atare în cadrul acestui motiv de recurs considerat nefondat. Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

3.3.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Ca urmare, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Având în vedere culpa procesuală a recurentelor, le va obliga pe acestea la plata către intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul de avocat, conform facturii nr. x din 29 iulie 2016 emisă de Societatea de Avocaţi F., cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. referitor la cuantumul acestuia, ce va fi acordat în limita considerată obişnuită şi adecvată în raport de dificultatea litigiului de faţă şi cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ. raportat la respingerea excepţiei lipsei de interes, apărare nouă formulată în recurs şi respinsă de instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia lipsei de interes în formularea recursului, invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2709 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimatele-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Societatea C. S.A., ca nefondat.

Obligă recurentele-reclamante A. S.A. şi B. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2018.