Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. Portugalia - Sucursala România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 942820A/2015 şi admiterea contestaţiei formulate de reclamantă şi, în consecinţă, recunoaşterea dreptului acesteia la primirea de la bugetul de stat a sumei de 1.056.673,83 RON, reprezentând dobânzi pentru nerambursarea în termenul legal a TVA solicitată prin decontul de T.VA nr. x din 25.11.2010 şi a sumei de 454 RON, reprezentând majorări de întârziere executate de organul fiscal, fără existenţa unui titlu de creanţă valabil.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2301 din 29 iunie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 942820A/2015, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.056.673,83 RON, reprezentând dobânzi pentru nerambursarea în termenul legal a TVA solicitată prin decontul de TVA nr. 714539 din 25.11.2010, şi suma de 454 RON, reprezentând majorări de întârziere executate de organul fiscal fără existenţa unui titlu de creanţă valabil.
Totodată, a admis cererea expertului B., dispunând majorarea onorariului de expertiză cu suma de 1460 RON, cu obligarea reclamantei să plătească aceasta sumă către expert.
De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.470 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material în sensul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că la data depunerii decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru luna octombrie 2010, situaţia fiscală a societăţii reclamante era în curs de clarificare, aşa cum se precizează în notificarea nr. x/26.11.2010.
Din cauze obiective, verificarea TVA aferentă perioadei 01.01.2008 - 31.10.2010, s-a încheiat în data de 12.12.2011, când a fost finalizată inspecţia fiscală şi a fost emisă decizia de impunere nr. 424/12.12.2012, prin care s-a stabilit iniţial că reclamanta are dreptul la rambursarea sumei de 1.797.626 RON cu titlu de TVA, fiind respinsă cererea de rambursare T.V.A. pentru suma de 3.550.825 RON şi dispunându-se impunerea suplimentară a reclamantei cu suma de 278.957 RON.
Recurenta pretinde că inspecţia fiscală s-a desfăşurat în perioada 11.04.2011 - 05.12.2011, desfăşurându-se, cu luarea în considerare a perioadei de suspendare, în termenul legal.
Decontarea efectivă a sumelor aprobate la rambursare lunară se face conform prevederilor circularei nr. 802520/03, conform cărora rambursarea lunară se încadrează într-o sumă stabilită la nivel naţional, iar selecţia deconturilor care urmează a fi rambursate, se realizează din baza de date naţionale privind deconturile cu decizie de rambursare, decontarea efectivă realizându-se la 3 termene fixe.
În luna decembrie 2011 deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru care s-au emis decizii de rambursare sau decizii de impunere, au intrat în baza de date naţională pentru selecţia la nivel naţional, restituirea TVA aferentă lunii octombrie 2010 în valoare de 1.518.225 RON efectuându-se către reclamantă cu nota contabilă nr. x/24.01.2012.
În soluţionarea contestaţiei exercitate de reclamantă decizia de impunere nr. 424/12.12.2012 a fost desfiinţată de organele fiscale, dispunându-se reverificarea T.V.A. de rambursat. Urmare a acestui demers, organele fiscale au emis decizia pentru nemodificarea bazei de impunere nr. 384/26.11.2012 prin care s-a constatat că societatea reclamantă are drept la rambursarea TVA în cuantum de 5.348.461, efectiva restituire a acestor sume având loc prin nota nr. x/12.01.2013 şi prin Decizia nr. 6525/12.03.2012.
Se apreciază de recurentă că soluţionarea decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru luna octombrie 2010, prin care se solicita restituirea sumei de 5.3348.461 RON, a fost soluţionat conform prevederilor Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoare adăugată cu opţiune de rambursare, aşa încât nu se datorează dobânzi reclamantei.
Se solicită şi reducerea cheltuielilor de judecată la un cuantum rezonabil, funcţie de prestaţia avocatului şi complexitatea dosarului.
1.4. Apărarea intimatei-reclamante
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. Portugalia - Sucursala România a solicitat, în principal anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca nefondată, apreciind că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
1.5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de anularea Deciziei nr. 942820A/2015 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, care concretizează refuzul organelor fiscale de a-i plăti reclamantei dobânda fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA aferentă decontului cu opţiune de rambursare a sumei negative de TVA nr. 714.539/25.11.2010, ca urmare a cererii formulate în acest sens, înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii sub nr. x/06.08.2014.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta are dreptul la dobânzi pentru soluţionarea decontului de T.V.A. cu depăşirea termenului prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, valorificând în acest sens şi jurisprudenţa C.J.U.E. corespunzătoare, sancţionând astfel actele administrativ fiscale ce atestă refuzul de acordare a acestor accesorii.
Soluţia primei instanţe este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Criticile pârâtei referitoare la soluţionarea decontului de TVA în acord cu dispoziţiile legale incidente sunt nefondate.
Potrivit art. 70 din Codul de procedură fiscală cererile depuse de către contribuabil, printre care se numără şi depunerea decontului cu opţiune de rambursare a sumei negative de TVA, se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. Acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate, în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererilor, sunt necesare informaţii suplimentare relevante în luarea deciziilor, această normă primară fiind preluată şi în legislaţia secundară în materie.
Opţiunea organului fiscal pentru efectuarea unei inspecţii fiscale la reclamantă, nu atrage suspendarea termenului imperativ mai sus menţionat, rezultatele inspecţiei fiscale neîncadrându-se în categoria informaţiilor suplimentare relevante în luarea deciziei de soluţionare a decontului de TVA. Un punct de vedere contrar ar duce la transformarea unui termen legal obiectiv într-un termen subiectiv, a cărui întindere este fixată prin propria voinţă, de o parte a raportului juridic fiscal, prin declanşarea unei inspecţii fiscale.
Că este aşa rezultă şi din jurisprudenţa unională invocată de reclamantă şi reţinută ca relevantă de instanţa de fond, ale cărei dezlegări instanţa de control judiciar nu consideră a fi de prisos în a fi reiterate.
Astfel, prin hotărârea preliminară pronunţată în cauza C - 107/10, Enel Maritsa Iztok 3 AD, C.J.U.E. a stabilit că în lumina principiului neutralităţii fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul iniţierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecinţă faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menţionat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.
În motivarea acestei hotărârii, C.J.U.E. a reţinut, printre altele, că, potrivit jurisprudenţei Curţii, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Molenheide şi alţii, punctele 63 şi 64). Fiecare stat membru are obligaţia să adopte toate măsurile cu caracter legislativ şi administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA datorate pe teritoriul său, iar în această privinţă, statele membre sunt obligate să verifice declaraţiile persoanelor impozabile, conturile acestora şi celelalte documente pertinente, precum şi să calculeze şi să colecteze taxele datorate (Hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jozwiak, Ortowski, C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralităţii fiscale (par. 51 - 53).
Pe de altă parte, conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."
În acest context, reclamanta avea dreptul la dobânzi la expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluţionarea decontului de TVA aferent lunii, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal, pentru cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia adoptată de judecătorul fondului este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul exercitat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii.
Având în vedere că prin soluţia preconizată a se da recursului se face dovada culpei procesuale a pârâtei, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va fi obligată să plătească reclamantei suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciate ca necesare, dovedite şi rezonabile în raport cu compexitatea cauzei şi prestaţia apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei nr. 2301 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.