Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea Rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din data de 19.06.2015, arătând că a adus la cunoştinţa autorităţii pârâte aspecte grave, pe care le înţelege ca reprezentând atacuri nejustificate la adresa magistraţilor, care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea, şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
2. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3003 din 13 noiembrie 2015, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse şi în faţa primei instanţe, dezvoltând, în esenţă, critici care pot fi structurate astfel:
3.1. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că a învederat primei instanţe faptul că procedura prealabilă administrativă nu este necesară, textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 este imperativ şi nu lasă loc de interpretări şi, apreciind că se impune unificarea practicii în privinţa acestei chestiuni de fapt şi de drept, a solicitat primei instanţe sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În opinia recurentului, întrucât cererea de sesizare a fost respinsă, Curtea de apel a judecat o cauză care era de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3.2. Prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.
Recurentul a apreciat că, în raport cu prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2014, respingerea cererii sale de chemare în judecată fără ca instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei, reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituţia României şi a art. 6 din Convenţie, deci o încălcare evidentă a atribuţiilor puterii judecătoreşti atunci când legea se interpretează în mod arbitrar.
3.3. Motivarea primei instanţe de respingere a judecăţii cererii sale pe fond este contradictorie, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Astfel, a susţinut că prima instanţă, după ce a reluat argumentele invocate în contestaţie, a invocat jurisprudenţa CEDO şi a menţionat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este "să apere drepturi concrete şi efective, nu teoretice sau iluzorii,, a respins acţiunea pentru lipsa plângerii prealabile.
Or, scopul pentru care s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti este de a-şi apăra drepturi concrete şi efective, nu drepturi teoretice sau iluzorii, invocând Hotărârea CEDO din 5 noiembrie 2009 pronunţată în Cauza Nunes Guerreiro contra Luxemburg, art. 20 şi 21 din Constituţia României şi art. 6 paragraful 1, art. 13 şi art. 14 din Convenţie.
3.4. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că nu este vorba despre o acţiune având ca temei Legea nr. 554/2004, aşa cum a reţinut prima instanţă, pentru a justifica refuzul soluţionării cauzei pe fond, ci a solicitat, conform art. 47 din Legea nr. 317/2004 şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2014, desfiinţarea rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii de apărare a magistraţilor şi personalului auxiliar de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea.
A solicitat, ca în cazul în care i se respinge cererea ca urmare a formalismului excesiv al primei instanţe pentru că nu a formulat plângere prealabilă, să se admită recursul pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin stabilirea arbitrară a unui termen de recurs de 15 zile, neprevăzut de legislaţie, potrivit C. proc. civ. termenul de recurs fiind de 30 de zile.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe care a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, prin raportare la art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.
În cadrul cererii de recurs, recurentul a solicitat şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform art. 519-521 din C. proc. civ., respectiv dacă este necesară îndeplinirea procedurii prealabile împotriva rezoluţiei de clasare emise în baza Legii nr. 317/2004 de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii înainte de a formula acţiune la instanţa de contencios administrativ.
4. Apărarea intimatei-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât, pot face obiect al sesizării în temeiul art. 519 din C. proc. civ. doar chestiunile de drept substanţial, nu şi chestiunile de drept procesual, aşa încât cererea nu îndeplineşte cumulativ cerinţele impuse de lege.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianaurie 2018.
II.Considerentele Înaltei Curţi în privinţa cererii de sesizare şi asupra recursului
1. Cu privire la cererea recurentului de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă este necesară îndeplinirea procedurii prealabile împotriva rezoluţiei de clasare emise în baza Legii nr. 317/2004 de Inspecţia Judiciară din cadrul C.S.M. înainte de a formula acţiune în instanţa de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că art. 519 din C. proc. civ. stabileşte mai multe condiţii cumulative cu privire la chestiunea de drept care poate forma obiect al sesizării.
Se constată că prima condiţie este aceea ca soluţionarea cauzei pe fond să depindă de lămurirea chestiunii de drept.
În speţă, Înalta Curte apreciază că solicitarea recurentului nu poate fi primită în raport cu soluţia preconizată asupra recursului şi cu considerentele de fapt şi de drept ce vor fi avute în vedere, aşa încât respectiva cerere va fi respinsă, ca inadmisibilă.
1.1. Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
2. Argumentele de fapt şi de drept relevante asupra recursului
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei nr. x/2015 din data de 19.06.2015, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b raportat la art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acestuia privind aspectele semnalate, constând, în opinia sa, în atacuri nejustificate la adresa magistraţilor, care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea, şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
2.1. În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocat de parte întrucât a fost respinsă cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caz în care, în opinia sa, prima instanţă a judecat o cauză care era de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte reţine că nu poate fi primit.
Astfel, în cauză, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din C. proc. civ. pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, text de lege din care rezultă că instanţa de judecată în fata căreia s-a ridicat problema de drept are facultatea şi nu obligatia de a sesiza Înalta Curte de Casatie şi Justiţie.
Totodată, potrivit normei cuprinse în art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., poate fi atacată cu recurs hotărârea care a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.
Acest motiv de casare nu vizează decât încălcarea normelor de competenţă de ordine publică, or, faptul că prima instanţă nu a înţeles să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept invocată nu conduce la concluzia că hotărarea pronunţată de această instanţă, în limitele competenţei sale, a încălcat norma citată.
2.2 Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident faţă de soluţia de respingere a cererii sale de chemare în judecată fără ca instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că nu poate fi primit.
În cauză, nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, şi nicidecum soluţia dată cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa care, chiar greşită fiind, nu este de natură să atragă incidenţa motivului de casare menţionat.
2.3. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.
Faptul că prima instanţă, în argumentarea soluţiei pronunţate, a făcut trimitere la scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate să conducă la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie.
În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăseşte în cauză.
2.4. Referitor la celelalte critici privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin stabilirea arbitrară a unui termen de recurs de 15 zile, neprevăzut de legislaţie, potrivit C. proc. civ. termenul de recurs fiind de 30 de zile, deşi nu se mai impune analizarea acestora în raport cu soluţia preconizată asupra recursului, Înalta Curte subliniază faptul că sunt fixate prin lege căile de atac şi condiţiile exercitării acestora.
În materia contenciosului administrativ, se aplică norma specială prevăzută la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în care se prevede că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare, nu termenul de 30 de zile prevăzut de C. proc. civ.
Înalta Curte constată însă că, în cauză, sunt întemeiate criticile recurentului, potrivit cărora în mod greşit prima instanţă nu a soluţionat pe fond acţiunea în anularea rezoluţiei de clasare, pronunţând soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a reţinut că Legea nr. 317/2014 nu conţine prevederi derogatorii de la Legea nr. 554/2004, cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare, iar Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeaşi lege, nu a oferit precizări clare asupra problemei dacă dreptul de a ataca actul administrativ (rezoluţia de clasare emisă conform art. 47 alin. (1) lit. b poate sau să nu să fie atacat direct la instanţă.
Instanţa de control judiciar reţine că în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017, a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).
Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).
Aceasta este şi soluţia cristalizată la nivelul secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017 şi nr. 1168/2017).
Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără a mai intra în cercetarea fondului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 520 din Codul de procedură, va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebarea preliminară formulată.
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3003 din 13 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.