Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării următoarelor decizii fiscale, vizând obligaţia bugetară impozit pe profit şi accesorii la această obligaţie, până la pronunţarea primei instanţe.
1. Decizia nr. 607/EV2/15.03.2017 (înregistrată şi la nr. 221/19.12.2016) referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 34.495.427 RON dobânzi şi 4.192.299 RON penalităţi calculate la impozitul pe profit.
2. Deciziile de impunere privind obligaţiile stabilite în urma corecţiilor fiscale ce corectează Decizia nr. 607/EV2/15.03.2017, prin stabilirea unor diferenţe in minus:
a) Decizia nr. 608/EV2/15.03.2017 privind suma de 483.117 RON, obligaţie înregistrată eronat şi sumă corectată,
b) Decizia nr. 609/EV2/15.03.2017 privind suma de 616.687 RON obligaţie înregistrată eronat şi sumă corectată,
c) Decizia nr. 610/EV2/15.03.2017 privind suma de 999.616 RON obligaţie înregistrată eronat şi suma de 25.809 RON obligaţie corectată.
3. Deciziile de impunere privind obligaţiile stabilite în urma corecţiilor fiscale ce corectează Decizia nr. 607/EV2/15.03.2017, prin stabilirea unor diferenţe in plus:
d) Decizia nr. 611/EV2/15.03.2017 privind suma de 4.459 RON,
e) Decizia nr. 612/EV2/15.03.2017 privind suma de 6.645 RON,
f) Decizia nr. 613/EV2/15.03.2017 privind suma de 1.072.555 RON,
g) Decizia nr. 614/EV2/15.03.2017 privind suma de 809.021 RON,
h) Decizia nr. 615/EV2/15.03.2017 privind suma de 39.989 RON,
i) Decizia nr. 616/EV2/15.03.2017 privind sumele de 37.743 RON dobândă şi 23.503 RON penalitate de întârziere,
j) Decizia nr. 617/EV2/15.03.2017 privind sumele de 75.688 RON dobândă şi 47.132 RON penalitate de întârziere,
k) Decizia nr. 618/EV2/15.03.2017 privind sumele de 206.677 RON dobândă şi 124.116 RON penalitate de întârziere.
4. Decizia nr. 620/EV2/15.03.2017 (înregistrată şi la nr. 211/15.03.2017) referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 13.798 RON dobânzi şi 7.750 RON penalităţi calculate la obligaţii bugetare reprezentând: impozit pe veniturile din salarii, impozit pe veniturile realizate în Romania de persoane juridice nerezidente, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA, contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator, contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator, contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator, contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi, contribuţia angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor sociale, Contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice, impozit pe construcţii.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2637 din 27 iunie 2017, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca nefondată.
1.3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare a executării deciziilor emise de pârâtă.
În argumentarea recursului, s-au arătat următoarele:
Prima instanţă nu a analizat aparenţa de nelegalitate a actelor administrative contestate, limitându-se a concluziona că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat întrucât în acest cadru procesual limitat nu poate să verifice corectitudinea motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă. Se susţine că instanţa trebuia să verifice aparenţa dreptului, fiind suficient să constate existenţa unui simplu dubiu asupra legalităţii actelor administrative pentru ca prezumţia de legalitate a deciziilor contestate să fie înlăturată.
Dubiul evident asupra nelegalităţii acestor decizii rezultă din împrejurarea că obligaţiile fiscale principale sunt constatate prin hotărâri judecătoreşti anterioare ca prescrise la executare, că obligaţiile fiscale principale au fost achitate la timp, recurenta reclamantă identificând în acest sens instrumentele de plată corespunzătoare fiecărei plăţi, că instanţele de judecată au stabilit cu putere de lucru judecat că emiterea unor decizii de calcul accesorii pentru obligaţii achitate la scadenţă este nelegal şi că ANAF nu a respectat ordinea de stingere a crenţelor fiscale. Se mai susţine că dreptul organului fiscal de a calcula accesorii la debitul de 16.915.950 RON este prescris, întrucât baza impozabilă s-a născut în 2002, aşa încât nu mai putea calcula în anul 2017 accesorii pentru o perioadă de 15 ani, şi că obligaţiile fiscale stabilite prin Decizia nr. 8/2008 au fost suspendate pe perioada 01.04.2008 - 13.11.2013, aşa încât în această perioadă nu curg accesorii.
În ceea ce priveşte iminenţa producerii unui prejudiciu, s-a susţinut că instanţa de fond nu a mai analizat îndeplinirea acestei condiţii, constatarea ei fiind considerată de prisos în contextul nereţinerii cazului bine justificat. Recurenta susţine că şi această condiţie rezultă că ar fi îndeplinită, întrucât cuantumul sumelor impuse suplimentar este semnificativ, executarea silită a acestora este iminentă, că indisponibilizarea sumei de aproximativ 10 mil. EUR este de natură a crea reclamantei imposibilitatea onorării obligaţiilor sale comerciale şi angajarea răspunderii sale contractuale în raport cu partenerii săi.
1.4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
1.5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Înalta Curte reţine că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prev. art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constatând neîndeplinirea condiţiei referitoare la aparenţa de nelegalitate a actului atacat, aspect ce a făcut de prisos analiza îndeplinirii condiţiei iminenţei producerii unei pagube.
Prin cererea cu care a fost învestită instanţa de fond, recurenta -reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării mai multor decizii de impunere, identificate în prima parte a considerentelor acestei hotărâri, emise de intimata-pârâtă.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În conformitate cu art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004 cazul bine justificat este reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Actul administrativ este emis sub auspiciile legalităţii, beneficiind de prezumţia acestei calităţi, care constituie şi premisa executabilităţii sale din oficiu, fără vreo formalitate prealabilă.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepţie care intervine şi poate fi acordată numai atunci când persoana vătămată prin efectele sale, invocă şi dovedeşte o îndoială puternică a legalităţii sale, aproape de natura evidenţei şi că acesta prin dispoziţiile sale ar produce pagube grave, dificil de reparat în patrimoniul celui vătămat.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta recurentă nici prin cererea adresată primei instanţe şi nici prin motivele de recurs nu a făcut dovada cazului bine justificat, deoarece aceasta nu a invocat împrejurări de fapt sau de drept, care, fără a tinde a analiza în fond cauza, să poată crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului şi să justifice intervenţia de excepţie a măsurii solicitate.
Aspectele relevate, referitoare la existenţa cazului bine justificat, invită instanţele la o analiză complexă a intervenţiei prescripţiei executării creanţelor fiscale principale şi a efectelor acesteia asupra calculării accesoriilor aferente, a pretinsei stingeri prin plată a altor debite, a prescripţiei dreptului organului fiscal de a emite decizie de impunere pentru obligaţii accesorii, aspecte care pot fi cercetate şi a li se da relevanţa legală, numai în litigiul privind anularea acestor acte administrative, după administrarea unui probatoriu complet şi adecvat, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Constatarea dubiului asupra legalităţii actelor administrative nu rezultă din cantitatea criticilor aduse acestora, ci de calitatea lor, respectiv de aparenţa neregularităţilor săvârşite în procedura de pregătire, întocmire şi adoptare a acestor acte administrative, care trebuie să rezulte dintr-o analiză sumară a evidenţelor relevate, şi care nu implică o analiză a nelegalităţii intrinseci a acestor acte şi a efectelor lor.
Cele două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenţia de excepţie a măsurii suspendării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, aşa încât constatarea neîndeplinirii unei condiţii este suficientă pentru respingerea luării unei asemenea măsuri şi scuteşte, în consecinţă, Înalta Curte de a analiza îndeplinirea celei de a doua, aşa încât nu se poate concluziona că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.
3.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2637 din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.