Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Deciziei nr. 36/04.12.2015 (sub aspectul măsurilor II.2 raportată la pct. 4 şi, respectiv, II.3 raportată la pct. 5 din cuprinsul Deciziei) emisă de către directorul Direcţiei 1 din cadrul Departamentului IV al Curţii de Conturi ca urmare a constatărilor cuprinse la pct. 3.2 şi, respectiv, la pct. 3.3 din Raportul de control nr. x/06.11.2015 al Curţii de Conturi şi menţinută prin încheierea nr. 3/03.02.2016 de respingere a contestaţiei nr. x/18.12.2015, formulate de reclamantă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1522 din 9 mai 2016, a respins acţiunea formulată de reclamant.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND, susţinând, în esenţă, că prima instanţă nu a avut în vedere motivele invocate în susţinerea cererii sale.
În opinia recurentului, cererea de suspendare a executării măsurilor II.2 şi II.3 din Decizia nr. 36/04.12.2015 îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, temeiul legal invocat pentru respectivele măsuri nu este sustenabil, nefiind încălcat de recurent, recuperarea sumelor aferente măsurii II.2 ar conduce la încălcarea de către Institut a drepturilor prevăzute de art. 755 din C. civ. şi art. 25 din Regulamentul General de Urbanism din 27 iunie 1996, republicat, iar recuperarea sumelor considerate,,prejudiciu,, de către autoritatea intimată nu se poate realiza decât cu respectarea art. 1349 alin. (2) şi art. 1357 din C. civ., neputându-se susţine că dovada existenţei prejudiciului este suficientă pentru angajarea răspunderii.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare intimata-pârâtă Curtea de Contutri a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării pct. II.2 şi pct. II.3 din Decizia nr. 36/04.12.2015, menţinute prin încheierea nr. 3/03.02.2016 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul autorităţii intimate, până la pronunţarea instanţei de fond.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, susţinerile reclamantului legate de faptul că nu a pierdut dreptul de folosinţă asupra terenului în discuţie, în urma constituirii dreptului de servitute, şi de împrejurarea că prevederile regulamentare nu impun obligativitatea întrunirii consiliului de administraţie în fiecare lună şi nici nu condiţionează plata membrilor acestui consiliu de prezenţa acestora la fiecare şedinţă.
Contrar celor reţinute de recurent, prima instanţă a reţinut, din constatările echipei de audit, în urma analizei proceselor-verbale ale consiliului de administraţie al institutului, că nu reiese aprobarea pentru încheierea contractului de dezlipire, şi nici pentru încheierea contractului de constituire a servituţii şi, totodată, obligativitatea întrunirii Consiliului de administraţie al institutului, conform art. 15-16 din H.G. nr. 961/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND Bucureşti - Anexa 1.
Totodată, prima instanţă a apreciat că nu poate reţine nici îndeplinirea condiţiei prevenirii producerii unei pagube iminente în sensul legii.
Recurentul a mai arătat că temeiul legal al măsurilor dispuse nu se susţine, nefiind încălcat, aşa încât sunt îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.
Înalta Curte constată că, în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, recucurentul susţinând
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
Totodată, se reţine că prin sentinţa nr. 2969 din 10 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND privind anularea în totalitate a încheierii nr. 3/03.02.2016, anularea parţială a Deciziei nr. 36/04.12.2015 şi anularea parţială a Raportului de control nr. x/06.11.2015, astfel că măsura suspendării executării actului administrativ ar fi produs efecte până la momentul pronunţării primei instanţe în privinţa acţiunii în anulare.
În plus, acţiunea reclamantului, care viza anularea actului administrativ în litigiu, fiind respinsă de prima instanţă, reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ va avea drept consecinţă diminuarea bugetului recurentului, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea bugetului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor textului de lege sus-menţionat.
Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND împotriva sentinţei nr. 1522 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.