Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Braşov, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 338/30.06.2015, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestor acte.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 129/2015 din 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Braşov, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 338/30.06.2015, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestor acte.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 129/2015 din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
"Cazul bine justificat" presupune existenţa unei îndoieli asupra temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate.
Totodată simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă fiind necesar ca iminenţa producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.
Instanţa de judecată urmează să reţină că, intimata nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris prin care să dovedească iminenţa prejudiciului.
Nu se poate susţine că actul administrativ fiscal emis în executarea şi aplicarea legii ar putea produce un prejudiciu material viitor şi previzibil intimatei, atâta timp cât actul emis de către organele de inspecţie fiscală, s-a realizat cu respectare în totalitate a prevederilor legale, nefiind anulat de către nicio instanţă de judecată.
Pe de altă parte, susţinerile în legătură cu nelegalitatea actului solicitat a fi suspendat nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, întrucât nu se poate antama fondul cauzei. De altfel, aceste critici de nelegalitate nu au fost invocate de intimată prin corelarea lor cu cerinţa cazului bune justificat.
Este suficient ca pentru respingerea cererii de suspendare a executării unui administrativ să nu fie îndeplinită una din cele două condiţii impuse de Lege nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurentul consideră că aceasta nu este îndeplinită, Curtea de Apel reţinând doar că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare vizează aspecte legate de fondul cauzei şi sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ astfel că se circumscriu noţiunii de "caz bine justificat", prevăzut de lege, fără însă a dovedi existenţa cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata S.C. A. S.R.L. Braşov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura derulată în recurs
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2017, recursul a fost admis în principiu.
6. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în perioada 07.04.2015 - 24.06.2015, intimata-reclamantă a făcut obiectul unei inspecţii fiscale ce a avut ca scop - verificarea ansamblului de declaraţii fiscale;- impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în perioada 01.01.2012-31.12.2014;- verificarea modului de organizare şi conducere a evidentei contabile astfel că prin raportul de inspecţie fiscală nr. xv 265/30.06.2015, preluat în decizia de impunere nr. 338/30.06.2015 s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 1 852 720 RON impozit pe veniturile din dividende: 946 809 RON, dobânzi/majorări de întârziere: 243 896 RON, penalităţi de întârziere.
La data de 14.08.2015, împotriva acestor acte administrative fiscale, reclamanta a formulat contestaţie, nesoluţionată până în prezent.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 338/30.06.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de organele fiscale emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestor acte.
Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Astfel, Înalta Curte reţine că viciile de procedură ale inspecţiei fiscale efectuate, respectiv lipsa unei decizii motivate de extindere a inspecţiei fiscale şi necomunicarea avizului de inspecţie fiscală contribuabilului, sunt de natură a conduce la anularea raportului de inspecţie fiscală şi pe cale de consecinţă la anularea deciziei de impunere.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că există împrejurări vădite de fapt şi de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ în discuţie, aparenţa dreptului fiind în favoarea intimatei-reclamante.
Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 129/2015 din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2018.