Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, printre altele, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, cu privire la inculpatul A., rejudecând:
A înlăturat dispoziţia de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea ca executată a pedepsei stabilite, iar în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.,a dispus ca executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, în baza art. 337 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
În conformitate cu art. 67 alin. (1) din C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.
În baza art. 335 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 din C. pen. s-a dispus că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În conformitate cu art. 45 raportat la art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 45 raportat la art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.
În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. (3) cu referire la art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, după cum urmează:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., inculpatului i s-a impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la o instituţie stabilită de Serviciul de Probaţiune Covasna.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018.
În motivarea contestaţiei în anulare, s-a susţinut, în esenţă, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluţionat cauza în apel, în raport cu Decizia nr. 685 din 07 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. Nr. 1021/29.11.2018, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin modul de desemnare a unui membru al acestei formaţiuni judiciare, invocându-se cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. 46 din 25 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a admis în principiu contestaţia în anulare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., sens în care a făcut trimitere şi la cele statuate de instanţa de contencios constituţional, prin decizia invocată în susţinerea căii extraordinare de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând temeinicia contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A. constată, în majoritate, că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 685 din 07 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. Nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, şi s-a decis ca instanţa supremă să procedeze de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018, reţinându-se în cuprinsul paragrafului 198 că, întrucât "sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet", iar hotărârile instanţei de contencios constituţional "produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, ... prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare".
În raport cu cele statuate de Curtea Constituţională se constată că prin Hotărârile nr. 61 din 19 octombrie 2017 şi nr. 68 din 22 noiembrie 2017 ale Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi s-a stabilit că preşedintele instanţei, vicepreşedinţii şi preşedinţii secţiilor sunt excluşi de la tragerea la sorţii a membrilor Completurilor de 5 judecătorii aferente anului 2018, precum şi că unul dintre vicepreşedinţi şi preşedintele secţiei penale asigură conducerea celor două completuri aprobate să funcţioneze în materie penală, în timp ce ceilalţi patru membri ai fiecărui complet (titulari şi supleanţi) au fost desemnaţi în mod aleatoriu, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi, de către preşedintele instanţei, conform procesului-verbal din data de 30 octombrie 2017.
La acel moment, art. 32 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea că:
(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă numărul şi compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea preşedintelui secţiei penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de preşedintele secţiei penale sau de decanul de vârstă, după caz.
Decizia nr. 137 din 24 septembrie 2018 a Înaltei Curţi - Completul de 5 judecători, care face obiectul prezentei contestaţii în anulare, a fost pronunţată de un complet prezidat de preşedintele secţiei penale de la acea dată, ceilalţi patru membri care au asigurat compunerea acestuia fiind desemnaţi prin tragerea la sorţi din data de 30 octombrie 2017.
În aceste condiţii, se consideră că promovarea prezentei contestaţii în anulare poate genera rejudecarea acţiunii penale numai dacă se ajunge la concluzia că instanţa de control judiciar care s-a pronunţat în apel a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte în virtutea rolului său constituţional de realizare a justiţiei prin interpretarea şi aplicarea legii, cu majoritate, apreciază că temeinicia contestaţiei în anulare se impune a fi analizată prin prisma tuturor prevederilor legislative incidente în materie, inclusiv cu luarea în considerare a reglementărilor internaţionale ratificate de România, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pe lângă aspectele statuate de instanţa de contencios constituţional la care s-a făcut anterior referire.
Înalta Curte - Completul de 5 judecători, în considerarea acestui aspect, are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO, cauza Tsanova-Gecheva vs. Bulgaria şi cauza Fruni vs. Slovacia).
Astfel, în Cauza Tsanova-Gecheva contra Bulgariei (Cererea nr. 43800/12, hotărâre din 15/09/2015), Curtea a reţinut că:
"106. (…) pentru a stabili dacă o instanţă poate fi considerată "independentă", în sensul art. 6 parag. 1, trebuie să fie luate în considerare, în special, modul de numire şi durata mandatului membrilor săi, existenţa unei protecţii împotriva presiunilor exterioare şi dacă există sau nu o aparenţă de independenţă (Findlay c. Regatului Unit, 25 februarie 1997, par. 73, Oleksandr Volkov c. Ucrainei, nr. 21722/11, parag. 103). Imparţialitatea este definită prin lipsa de prejudecăţi sau de părtinire. Conform jurisprudenţei constante a Curţii, existenţa imparţialităţii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie, se stabileşte în baza unui demers subiectiv, în cadrul căruia se acordă atenţie convingerilor personale şi comportamentului unui judecător - cu alte cuvinte, dacă judecătorul a dat dovadă de prejudecăţi personale sau părtinire într-o cauză, precum şi printr-un demers obiectiv, în cadrul căruia se verifică dacă instanţa în sine, inclusiv prin compunerea sa, între alte aspecte, prezintă suficiente garanţii pentru excluderea oricărei îndoieli legitime în legătură cu imparţialitatea sa (a se vedea, Wettstein c. Elveţiei, nr. 33958/96, par. 42, Oleksandr Volkov c. Ucrainei, nr. 21722/11, par. 104). (…)
În ceea ce priveşte completul de cinci judecători, reclamanta denunţă modalitatea de desemnare a membrilor săi, dintre judecătorii Curţii Administrative Supreme, care nu ar fi fost efectuată într-o manieră transparentă şi aleatorie. Curtea reţine că reclamanta nu pune sub semnul întrebării imparţialitatea subiectivă a vreunui membru al completului În ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă, Curtea reaminteşte că potrivit jurisprudenţei sale, nu îi revine atribuţia de a examina, în principiu, validitatea motivele pentru care o cauză particulară a fost atribuită unui judecător sau unei instanţe în mod special, dar trebuie totuşi să se asigure că o astfel de atribuire este compatibilă cu cerinţele de independenţă şi imparţialitate. Este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiţiei şi trebuie să fie luaţi în considerare mai mulţi factori pentru repartizarea dosarelor de pe rolul instanţelor (Bochan c. Ucrainei, nr. 7577/02, par. 71, 3 mai 2007; Moiseiev c. Rusiei, nr. 62936/00, par. 176, 9 octombrie 2008). În prezenta cauză, Curtea constată că părţile nu se pun de acord cu privire la întrebarea dacă judecătorul raportor al completului de cinci judecători a fost desemnat sau nu în mod aleatoriu, conform legii. Cu toate acestea, chiar presupunând că desemnarea sa în complet nu a fost efectuată aleatoriu, neexistând alte dovezi ale lipsei de imparţialitate a judecătorilor care alcătuiesc completul, nu rezultă încălcarea exigenţelor art. 6 din Convenţie din acest punct de vedere. (…)"
Prin urmare, s-a constatat că nu a fost încălcat art. 6 din Convenţie.
În cauza Fruni contra Slovaciei (Cererea nr. 8014/07, hotărâre din 21/06/2011), Curtea a notat următoarele:
"131. Reclamantul s-a plâns că Curtea specială şi Divizia specială a Curţii Supreme nu ar putea fi considerate tribunale independente stabilite de lege în special, deoarece existenţa lor a fost contrară Constituţiei şi au fost sub influenţa nejustificată a executivului, aşa cum au avut în cele din urmă, a fost recunoscută de Curtea Constituţională în hotărârea sa din 20 mai 2009. (…)
134. Conform jurisprudenţei, termenul "stabilit de lege" la articolul 6 din Convenţie este de a asigura "organizarea judiciară dintr-o societate democratică [nu] depinde de discreţia executivului, ci că este [reglementată] prin lege emanată din Parlament "(a se vedea Zand împotriva Austriei, cererea nr. x/76, raportul Comisiei din 12 octombrie 1978, Decizii şi rapoarte (DR) 15, p. 70 şi 80, şi DMD GROUP, asv Slovacia, nr. 19334/03, § 60, 5 octombrie 2010). (…)
135. În speţă, reclamantul a fost judecat în faţa Curţii Speciale, iar recursul său a fost hotărât de divizia specială a Curţii Supreme. Statutul acestor organe avea o bază juridică fără echivoc în Legea Curţii Speciale, care este o legislaţie emanată de Parlament.
136. Jurisdicţia şi competenţa acestor organisme au fost definite în egală măsură prin Legea Curţii Speciale, iar procedurile înaintea lor au fost supuse PCC.
137. În acest sens, Curtea ia notă, în special, de concluziile Curţii Supreme în deciziile sale din 8 februarie 2006 şi 30 mai 2007 (a se vedea punctele 32 şi 38 de mai sus), în sensul că jurisdicţia şi competenţa Curţii Speciale pentru a încerca cazul reclamantului a fost angajat prin aplicarea legii şi, contrar sugestiilor reclamantului, nu a fost necesară o decizie judiciară separată. (…)
141. În acest context, Curtea reiterează faptul că, pentru a stabili dacă un tribunal poate fi considerat "independent", trebuie avut în vedere, printre altele, în ceea ce priveşte modul de numire a membrilor săi şi mandatul acestora, existenţa garanţiilor împotriva presiunilor externe şi la întrebarea dacă organismul prezintă un aspect de independenţă. În această ultimă legătură, ceea ce este în joc este încrederea pe care astfel de tribunale într-o societate democratică trebuie să le inspire publicului şi, mai ales, părţilor la proces. Pentru a decide dacă există un motiv legitim de a se teme că o anumită instanţă nu are independenţă sau imparţialitate, punctul de vedere al părţii la procedură este important fără a fi decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă îndoielile părţii pot fi considerate ca fiind justificate în mod obiectiv (a se vedea, printre altele, Morris împotriva Regatului Unit, nr. 38784/97, § 58, CEDO 2002-I şi Miroshnik împotriva Ucrainei, Nu. 75804/01, § 61, 27 noiembrie 2008, cu alte referinţe).
142. De asemenea, Curtea reiterează că, potrivit jurisprudenţei instituţiilor convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, X şi Y împotriva Irlandei, nr. 8299/78, Decizia Comisiei din 10 octombrie 1980, (DR) 51, p 72), articolul 6 § 1 nu poate fi interpretat ca interzicând înfiinţarea unor instanţe penale speciale dacă au o bază de drept (a se vedea Erdem împotriva Germaniei (dec.), Nr. 38321/97, 9 decembrie 1999). Recunoaşte că combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate pot necesita foarte bine măsuri, proceduri şi instituţii cu caracter specializat.
143. Aşa cum s-a constatat mai sus, temeiul juridic al Curţii speciale nu este îndoielnic în prezenta cauză. În plus, Curtea consideră că ceea ce se află în centrul prezentei cauze nu este independenţa personală a judecătorilor Curţii Speciale care încearcă reclamantul, ci mai degrabă independenţa statutului acestora, în special în ceea ce priveşte cerinţa de verificare a securităţii care a fost emis şi ar putea fi retras de ANS.
144. Curtea observă că judecătorii Curţii Speciale şi ai Diviziei Speciale a Curţii Supreme au fost judecători de carieră al căror mandat nu a fost limitat în timp, având astfel un statut egal cu cel al oricărui alt judecător din Slovacia. (…)
148. În ceea ce priveşte funcţionarea sa judiciară, Curtea observă că Curtea specială a fost supusă jurisdicţiei de supraveghere a Diviziei speciale a Curţii Supreme la apel şi că ambele au fost supuse supravegherii de către Curtea Constituţională în cazul unei plângeri constituţionale, ca în alte cazuri penale. Toate aceste căi de atac şi întreaga procedură au fost supuse unor reguli procedurale standard, fără dispoziţii sau limitări speciale.
149. În acest context de procedură, Curtea nu a găsit niciun motiv pentru ca reclamantul să aibă nelegiuiri legitime cu privire la "independenţa" Curţii Speciale care l-a judecat şi Divizia specială a Curţii Supreme care a determinat recursul său."
Aceste organisme au fost considerate compatibile cu cerinţa "independenţei" în sensul articolului 6 § 1 din convenţie.
Principiul securităţii raporturilor juridice - care presupune ca un raport juridic de drept penal substanţial dezlegat în mod definitiv să nu mai poată fi repus, ulterior, în discuţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind unul dintre elementele esenţiale ale supremaţiei dreptului într-o societate democratică - nu este imuabil, existând posibilitatea ca în anumite situaţii care au alterat de o manieră substanţială derularea în ansamblu a procedurii să se dispună prin intermediul unei căi extraordinare, deci cu caracter excepţional, anularea unei hotărâri intrate în puterea de lucru judecat. De la acest principiu se poate deroga doar din motive esenţiale şi imperioase care sunt de natură a afecta grav caracterul echitabil al procedurii precedente, în una din componentele sale, întrucât numai existenţa unui asemenea viciu major sau fundamental ce nu poate fi înlăturat în alt mod, justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti trecute în autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi jurisprudenţei aferente.
Curtea, în Cauza Mitrea contra României (Hotărârea nr. 26105/03/29 iulie 2008), a stabilit că arbitrariul este limita libertăţii de evaluare a magistratului în activitatea. Arbitrariul sau bunul plac generează lipsa de predictibilitate şi vatămă securitatea raporturilor, reprezentând încălcarea flagrantă a principiului legalităţii. Curtea a stabilit că că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una dintre părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa "unui defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.
6. Curtea a arătat că obiectivul termenului de 6 luni prevăzut de art. 35 este de a promova securitatea juridică asigurând faptul că procedurile care intră sub incidenţa Convenţiei sunt tratate într-un termen rezonabil şi că deciziile pronunţate nu pot fi contestate în mod continuu. Această regulă oferă, de asemenea, eventualului reclamant timp suficient pentru a decide dacă să introducă o plângere şi, în caz afirmativ, pentru a se decide asupra capetelor de cerere şi asupra argumentelor specifice pe care înţelege să le ridice (a se vedea, printre altele, Worm împotriva Austriei, Hotărârea din 29 august 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-V, p. 1.534, p. 1.547, && 32 - 33).
23. Curtea reiterează că, … Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, & 61).
24. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata (ibid., & 62), care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, & 52, CEDO 2003-IX).
25. Totuşi, cerinţele principiului securităţii juridice nu sunt absolute. Curtea însăşi recomandă uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns cerinţelor art. 6 (a se vedea, printre altele, Lungoci împotriva României, nr. 62.710/00, & 56, 26 ianuarie 2006).
În orice caz, puterea de a iniţia şi de a derula o procedură de revizuire ar trebui exercitată de către autorităţi în aşa fel încât să asigure, în cel mai înalt grad posibil, un echilibru între interesele aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis, Nikitin împotriva Rusiei, nr. 50.178/99, & 57, CEDO 2004-VIII) (…) .
28. În lumina întregului material avut la dispoziţie şi în măsura în care Curtea este competentă să examineze procedurile interne, ea consideră că acestea nu au dezvăluit nicio aparenţă de arbitrar cu privire la modul în care instanţele au examinat cauza, astfel încât să se justifice redeschiderea procedurii (a se vedea Garcia Ruiz împotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, & 28, CEDO 1999-I, şi Brualla Gomez de la Torre împotriva Spaniei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2.955, & 31; a se vedea, de asemenea, paragraful 25 de mai sus).
Aşadar, incidenţa unui defect fundamental se stabileşte, în concret, de la caz la caz, în raport cu natura şi semnificaţia problemei juridice invocate, care poate viza atât aspecte de drept substanţial cât şi de drept formal, în măsura în care au afectat, influenţat soluţia pronunţată.
Evaluând principiile decurgând din această jurisprudenţă şi legislaţie, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, constată că în ipoteza unei erori în repartizarea aleatorie a magistraţilor cauzei trebuie evaluată respectarea principiilor independenţei şi imparţialităţii completului, fiecărui membru în parte, în cadrul activităţii de judecată, orice viciu constatat subminând şi principiul securităţii raporturilor juridice şi impunând rejudecarea acţiunii penale. Ca urmare, în analiza pe fond a contestaţiei în anulare trebuie să se stabilească dacă judecata s-a circumscris unui proces echitabil, numai încălcarea acestui drept justificând redeschiderea procedurii.
Analizând particularităţile cauzei, prin raportare la principiul securităţii juridice, în general la suma exigenţelor şi garanţiilor ce rezultă din art. 6 parag. 1 din Convenţia şi art. 4 din Protocolul nr. 7, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, iar nu numai în raport cu aspectul desemnării unuia dintre cei cinci membrii ai completului învestit cu soluţionarea apelului, cu majoritate, apreciază că nu a existat niciun viciu fundamental în procedura anterioară, de natură să afecteze hotărârea definitivă pronunţată şi să justifice redeschiderea procesului penal şi rejudecarea acţiunii penale, să creeze calitatea de victimă pentru petent în considerarea textelor invocate.
Pe durata soluţionării apelului, contestatorul A. nu a invocat vreun viciu de legalitate a compunerii completului de judecată, nu a evocat încălcări ale imparţialităţii obiective ori subiective în ceea ce-l priveşte pe preşedintele completului, în considerarea eventuală a modului său de desemnare în complet ori a oricăror alte incidente, evaluări, activităţi, deşi avea această posibilitate reală să o invoce.
Este cert că preşedintele de secţie era numit din rândul judecătorilor instanţei supreme, prezenta garanţii de independenţă şi imparţialitate în activitatea de judecată pe care o continua, iar funcţia de conducere deţinută îi conferea, în cadrul secţiei, suplimentar prerogative de natură exclusiv administrativă.
Totodată, soluţia dispusă în apel, prin Decizia nr. 137 de 24 septembrie 2018, a fost rezultatul deliberării şi acordului unanim al tuturor celor cinci membri ai completului asupra aspectelor supuse dezbaterii, contestatorul neinvocând, în calea extraordinară de atac, o viciere a acestui acord, ca efect al participării în complet a preşedintelui secţiei penale. De altfel, o astfel de interpretare ar fi una lipsită de realism şi pertinenţă în condiţiile în care preşedintele Completul de 5 judecători a judecat şi va continua să judece şi în secţia penală, în complete colegiale de trei judecători ori în completele care judecă recursurile în interesul legii sau a celor care dezleagă chestiuni de drept, formaţiuni de judecată în care participă de drept. Ca urmare, însăşi legiuitorul a exclus de plano o astfel de manieră de evaluare a preşedintelui completului.
În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, constată că magistraţii ce au alcătuit completul care a pronunţat decizia contestată sunt judecători de carieră, au judecat cauza cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale recunoscute în favoarea părţilor, dar şi cu respectarea obligaţiilor referitoare la incompatibilităţi şi asigurarea imparţialităţii, astfel încât soluţia atacată este pronunţată în conformitate cu legea aplicabilă şi în urma desfăşurării unei proceduri echitabile, aspecte ce exclud reluarea judecării căii ordinare de atac.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, va respinge contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul condamnat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Respinge contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2019.
Opinia separată
Examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate şi la dispoziţiile legale care reglementează contestaţia în anulare, în opinie minoritară, se constată că aceasta este fondată, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul condamnat, în esenţă, a arătat că prin Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători.
Făcând trimitere la considerentele deciziei menţionate, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei apreciind că aceasta se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare.
În acest context se reţine că potrivit art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii.
Totodată, art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. (Compunerea instanţei) prevede că instanţa judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Instanţa nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea de organizare judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată.
Este de observat faptul că, în noua reglementare, cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen. are în vedere două ipoteze: prima când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii; a doua, când se constată existenţa unui caz de incompatibilitate, analizat din perspectiva cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din C. proc. pen.
Reglementarea căilor extraordinare de atac, inclusiv contestaţia în anulare, a avut în vedere respectarea principiului autorităţii de lucru judecat şi al securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, aceasta impunând ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai poată fi discutată decât pentru fapte noi sau recent descoperite sau pentru un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente.
Această reglementare este compatibilă cu dispoziţiile art. 6, art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7, securitatea raporturilor juridice putând fi afectată doar prin constatarea existenţei unor circumstanţe excepţionale.
Noţiunea de compunere a completului de judecată trebuie examinată atât din perspectiva cantitativă, prin raportare la numărul de judecători din complet, cât şi dintr-o perspectivă calitativă, în cadrul căreia rolul primordial îl constituie garanţia imparţialităţii funcţionale a instanţei.
Greşita compunere este sancţionată inclusiv din perspectiva respectării exigenţei de imparţialitate ce decurge din art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care atrage incidenţa sancţiunii nulităţii absolute.
De asemenea, trebuie făcută distincţia între contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. d) teza I - instanţa nu a fost compusă potrivit legii - caz ce are în vedere, primordial, garanţia imparţialităţii funcţionale a instanţei şi dispoziţiile art. 426 lit. d) teza a II-a - existenţa unui caz de incompatibilitate - care are în vedere imparţialitatea unuia sau a mai multor judecători care compun completul de apel.
Compunerea nelegală a completului de 5 judecători constituie un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, o circumstanţă excepţională de natură a înfrânge principiul res judecato, impunându-se, pe cale de consecinţă, înlăturarea erorilor de procedură.
Încălcarea securităţii raporturilor juridice nu poate fi invocată atunci când redeschiderea procesului definitiv soluţionat constituie mijlocul de înlăturare a unei condamnări aplicate în baza unei proceduri care nu a respectat toate exigenţele de echitabilitate prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constatate ca atare ulterior pronunţării hotărârii definitive.
În speţă, contestatorul condamnat a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, în condiţiile în care doar 4 din cei 5 membri ai completului de apel au fost desemnaţi prin tragere la sorţi.
Verificând compunerea Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a soluţionat Dosarul nr. x/2018 având ca obiect apelurilor declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, se constată că, urmare repartizării aleatorii a cauzei, aceasta a revenit spre soluţionare Completului de 5 Judecători Penal 2, compus din preşedintele secţiei penale şi patru judecători desemnaţi prin tragere la sorţi.
Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 68 din 22 noiembrie 2017, prin care s-a stabilit compunerea Completurilor de 5 judecători pentru anul 2018, a fost adoptată în baza Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în forma modificată prin Hotărârea nr. 3 din 28 ianuarie 2014 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În anul 2018, cele 2 Completuri de 5 Judecători în materie penală au fost compuse prin tragerea la sorţi doar a câte 4 judecători, în timp ce preşedintele fiecăruia dintre cele 2 completuri a fost desemnat direct, fără tragere la sorţi.
Prin urmare, din compunerea Completului de 5 judecători penal 2 care a fost învestit cu soluţionarea în apel a cauzei în care a fost cercetat şi trimis în judecată inculpatul A., dosar în care s-a pronunţat decizia penală contestată prin prezenta cale extraordinară de atac, au făcut parte 4 judecători care au fost desemnaţi aleatoriu, prin tragere la soţi, în timp ce preşedintele completului a fost numit direct, pe cale administrativă, ca urmare a exercitării funcţiei de conducere.
În acest context se reţine că, prin Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 (publicată în M.Of. nr. 1021/29.11.2018) Curtea Constituţională a invalidat interpretarea jurisprudenţială unitară a normelor de referinţă, constantă în intervalul 1 februarie 2014 - 23 iulie 2018 şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, şi a decis ca instanţa supremă să procedeze de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018 care "a reglementat, în mod expres, tragerea la sorţi a tuturor membrilor Completului de 5 judecători, fără să facă vreo diferenţiere între aceştia şi fără să consacre instituţia "membrului de drept".
De asemenea, art. 32 alin. (5) din lege a stabilit că preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează completul doar dacă au fost desemnaţi prin tragere la sorţi ca membri ai acestuia, aceeaşi regulă aplicându-se, evident, şi în privinţa preşedintelui secţiei penale. Prin urmare textul analizat conferă acestora dreptul de a prezida completul în măsura în care sunt desemnaţi prin tragere la sorţi şi nu pe acela de a face parte de drept din complet. Astfel, voinţa legiuitorului a fost aceea de a aplica regula tragerii la sorţi în privinţa tuturor membrilor completului (...)".
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată. Ca urmare, şi deciziile prin care Curtea Constituţională soluţionează un conflict juridic de natură constituţională au acelaşi regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunţată.
Prin urmare, este incontestabil că dezlegarea instanţei de contencios constituţional are caracter obligatoriu, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, şi, în virtutea acestui caracter, de la data publicării deciziei, este exclusă orice altă interpretare a prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018, în opinie minoritară, reţine că sub acest aspect sunt relevante considerentele expuse în paragraful 198 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 07 noiembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 1021/29.11.2018, unde se arată că:
"(…) în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet, şi ţinând cont de faptul că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, (…) prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare."
Pe cale de consecinţă, în opinie minoritară, se apreciază că se impune admiterea contestaţiei în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 137 din data de 24 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, desfiinţarea în parte a deciziei contestate, numai în ceea ce-l priveşte pe condamnatul A., şi rejudecarea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 171 din data de 13 martie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2016.
Procesat de GGC - NN