Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 164/2019

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2019

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin Decizia nr. 96 din 15 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în procedura reglementată de art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a anulat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1712 din 10 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost admisă excepţia tardivităţii şi a fost anulată cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 437R din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

2. Prin cererea înregistrată la 22 mai 2019, recurentul A. a formulat, în temeiul art. 442 - 447 C. proc. civ., cerere de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei menţionate la pct. 1.

Prin cerere, petentul formulează critici cu privire la următoarele aspecte: întocmirea şi depunerea raportului asupra admisibilităţii în principiu în Dosarul nr. x/2018; şedinţa completului de filtru din 18 februarie 2019; procedura de pregătire şi filtrare a recursului; soluţia de anulare a recursului dată prin Decizia nr. 96 din 15 aprilie 2019; la fondul raportului juridic dedus judecăţii.

3. Analizând cererea formulată de petentul A., se constată că aceasta este formulată în temeiul art. 442 - 447 C. proc. civ., care reglementează procedurile privind îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii şi completarea hotărârii.

Astfel, în sensul dispoziţiilor procedurale:

- îndreptarea hotărârii este aplicabilă în cazul erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâre;

- lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii vizează situaţia în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului ori situaţia în care dispozitivul cuprinde dispoziţii contradictorii;

- completarea hotărârii este incidentă în ipoteza în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Se constată, însă, că, prin cererea formulată, petentul invocă veritabile critici cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiul de fond, aspecte care nu pot forma obiectul examinării în procedura reglementată de art. 442 - 447 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 442 - 447 C. proc. civ., urmează a fi respinsă cererea formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A. privind îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii şi completarea Deciziei nr. 96 din 15 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN