Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Conflict de competenţă. Judecător de cameră preliminară. Declinare de competenţă

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Participanţii în procesul penal. Competenţa organelor judiciare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- conflict de competenţă

- declinare de competenţă

 

C. proc. pen., art. 40, art. 51

 

1. Noţiunea de „instanţă” utilizată în dispoziţiile art. 51 C. proc. pen. referitoare la conflictul de competenţă include şi judecătorul de cameră preliminată, întrucât una dintre atribuţiile judecătorului de cameră preliminată în procedurile reglementate în art. 341 şi art. 342 C. proc. pen. constă în verificarea propriei competenţe.

2. În raport cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionată de instanţa ierarhic superioară comună, hotărârea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trimite o cauză spre competentă soluţionare unei instanţe reprezintă atât declinator de competenţă, cât şi regulator de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind instanţa ierarhic superioară tuturor celorlalte instanţe judecătoreşti din România. În consecinţă, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 340 - art. 341 C. proc. pen. spre competentă soluţionare unei instanţe, judecătorul de cameră preliminară din cadrul acesteia nu îşi poate declina competenţa în favoarea judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 51 C. proc. pen., în vederea soluţionării unui conflict negativ de competenţă.

 

I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 409 din 31 octombrie 2019

 

La data de 19 septembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie plângerea penală formulată de A. împotriva unui număr de 57 de persoane din cadrul mai multor instituţii publice din judeţul Iaşi, respectiv Primăria Municipiului Iaşi, Prefectura Iaşi, Direcţia pentru Agricultură Județeană Iaşi, O.C.P.I., Judecătoria Iaşi, Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Baroul Iaşi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, Secţia IV de Poliţie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, precum şi împotriva unor reprezentanți ai societăţii B., petenta solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 C. pen.; inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută în art. 268 C. pen.; înșelăciune, prevăzută în art. 244 C. pen.; delapidare, prevăzută în art. 295 C. pen.; fals privind identitatea, prevăzută în art. 327 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 322 C. pen.; fals în declaraţii, prevăzută în art. 326 C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută în art. 320 C. pen.; fals intelectual, prevăzută în art. 321 C. pen.; uz de fals, prevăzută în art. 323 C. pen.; favorizarea făptuitorului, prevăzută în art. 269 C. pen.; tăinuire, prevăzută în art. 270 C. pen.; mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 C. pen.; posibile fapte de corupţie, fără a indica infracţiunile şi conţinutul acestora.

În motivarea plângerii, petenta a susţinut că faptele reclamate au fost săvârşite de către C., complici ai acestuia, precum şi de către reprezentanți ai instituţiilor statului, în perioada 1990-2014, în strânsă legătură cu procese civile şi penale intentate de familia A. în scopul revendicării unui teren în suprafaţă de 44.464 mp situat în Municipiul Iaşi.

La data de 23 septembrie 2016, Serviciul Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost sesizat de D. cu privire la săvârşirea de către E., de către avocaţii F. şi G. şi de către executorul judecătoresc H. a infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri, dosarul fiind înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupției şi înregistrat sub nr. X.

Prin ordonanţa nr. X. a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupției, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri.

La data de 28 octombrie  2016, dosarul nr. X. a fost înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, fiind înregistrat sub nr. Y., iar, prin ordonanţa nr. Y. din 14 iulie 2017, s-a dispus reunirea acestuia la dosarul nr. Z.

Prin ordonanţa nr. Z. din 27 martie 2018 a Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conflict de interese prevăzută în art. 301 C. pen. şi fals în înscrisuri, cu motivarea că, în urma cercetărilor efectuate, nu au rezultat aspecte de natură a confirma susţinerile petentei în ceea ce-l priveşte pe C. şi nu au fost identificate probe sau indicii privind săvârşirea infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora imputate magistraţilor din cadrul unităţilor de parchet din judeţul Iaşi şi lucrătorilor de poliţie judiciară ce au instrumentat dosarele constituite în urma plângerilor formulate de A.

Împotriva acestei ordonanţe, petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în temeiul art. 339 alin. (4) C. proc. pen., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin ordonanţa din 15 iunie 2018 a procurorului şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupție din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul art. 339 C. proc. pen. raportat la art. 222 alin. (2) din O. U. G. nr. 43/2002, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petenta A., apreciindu-se că pe această cale se urmăreşte, în esenţă, reformarea unor decizii definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti ori de organele de urmărire penală şi că, în lipsa unor minime indicii referitoare la săvârşirea unor infracţiuni concrete de corupţie ori de abuz în serviciu, activitatea de urmărire penală nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi nu poate realiza o nouă evaluare a temeiniciei soluţiilor dispuse anterior de alte organe judiciare.

Împotriva ordonanţei nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, la data de 9 iulie 2018, a formulat plângere petenta A., invocând dispoziţiile art. 340 - art. 341 C. proc. pen. şi reluând susţinerile din sesizarea inițială. În esenţă, petenta a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la organul de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor faţă de persoanele indicate în cuprinsul plângerii penale, în vederea administrării tuturor probelor necesare pentru aflarea adevărului şi tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

În cursul soluţionării plângerii de către judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petenta a precizat, în scris, pentru termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2018, precum şi oral, la termenul de judecată din data de 21 martie 2019, că îşi menţine plângerea formulată numai cu privire la soluţia de clasare dispusă faţă de intimatul C. şi că renunţă la judecata cauzei în ceea ce priveşte soluţia dispusă de procuror faţă de celelalte persoane reclamate.

Prin încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, menţinută prin ordonanţa din 15 iunie 2018 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, în ceea ce-l priveşte pe intimatul C., spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi şi a luat act de retragerea plângerii formulată de petentă cu privire la ceilalţi intimaţi.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de cameră preliminară, raportându-se la dispoziţiile art. 414 C. proc. pen., art. 406 C. proc. civ. şi art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dar şi la cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. 27 din 2 iunie 2008 dată într-un recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 423 din 22 iunie 2009 (ale cărei considerente îşi păstrează, pe deplin, valabilitatea şi în prezent, în lipsa unor alte dispoziţii contrare) şi având în vedere manifestarea de voinţă exprimată de petenta A., în mod expres, prin precizarea transmisă la dosar la termenul din 4 aprilie 2019, a luat act de retragerea plângerii formulată de aceasta împotriva ordonanţei nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, menţinută prin ordonanţa din 15 iunie 2018 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, cu privire la intimaţii I., Î., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ., U., V., W., X., Y., Z., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., Î.Î., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., Q.Q., R.R., S.S., Ş.Ş., T.T., Ţ.Ţ., U.U., V.V., W.W., X.X., Y.Y., Z.Z., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E. şi F.F.F.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, raportându-se la precizările transmise în scris de petenta A., a constatat că intimatul C. (director general şi administrator al societăţii B.) nu deține vreo calitate specială care să atragă competenţa instanţei supreme, neregăsindu-se în enumerarea limitativă prevăzută în dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., iar infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri, cu privire la care s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimat, nu sunt date în competenţa unei instanţe ierarhic superioare tribunalului. În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la lipsa unei calități speciale a intimatului C. şi la infracţiunile ce fac obiectul cercetărilor, s-a observat că, în speţă, competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta A., astfel cum a fost precizată, revine Tribunalului Iaşi, instanţă în a cărei circumscripție se află locul săvârşirii unora dintre faptele reclamate (referitoare la procesele penale şi civile intentate de familia A. în scopul revendicării unui teren situat în Municipiul Iaşi), motiv pentru care s-a dispus trimiterea cauzei la această instanţă.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iaşi, Secţia penală, fiind repartizată unui judecător de cameră preliminară, care, prin încheierea nr. 255 din 4 octombrie 2019, a admis excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, în temeiul art. 50 alin. (1) raportat la art. 47 şi art. 48 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta A. împotriva ordonanţei nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, conflict de interese prevăzută în art. 301 C. pen. şi fals în înscrisuri, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în favoarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - judecătorul de cameră preliminară. Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a arătat că, prin ordonanţa nr. Z. din 27 martie 2018, s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei în raport cu infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în înscrisuri, apreciindu-se că, din cercetările efectuate, nu au rezultat aspecte care să confirme susţinerile petentei referitor la intimatul C. şi nici nu au fost identificate probe sau indicii privind comiterea infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora imputate magistraţilor, lucrătorilor de poliţie sau altor persoane indicate ca făptuitori, soluţia fiind menţinută prin ordonanţa din data de 15 iunie 2018 a procurorului şef de secţie. Ca urmare, a apreciat că soluţia de clasare criticată de petenta A. se referă exclusiv la faptele reclamate de aceasta, iar nu la persoane, dosarul fiind soluţionat în faza de investigare  a faptei.

Chiar dacă, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenta şi-a manifestat voinţa în sensul de a-şi retrage plângerea formulată în raport cu reprezentanţii instituţiilor publice menţionate, dar a precizat că insistă în finalizarea procedurii jurisdicţionale doar faţă de intimatul C., judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a constatat că pentru niciuna dintre faptele reclamate pentru care s-a dat o soluţie de clasare nu este incidentă instituţia plângerii prealabile, procesul penal declanşat fiind guvernat de principiul oficialităţii, subliniindu-se, totodată, că obiectul controlului jurisdicţional îl reprezintă soluţia de clasare cu privire la fapte, şi nu la persoane, cadrul procesual stabilit de organele de urmărire penală obligând pe judecător să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei în limitele respective, acesta neavând competenţa de a redefini obiectul  cauzei în cadrul plângerii formulate în temeiul art. 340 - art. 341 C. proc. pen.

S-a mai arătat că, la pronunţarea Deciziei nr. 27 din 2 iunie 2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, s-a avut în vedere natura juridică a plângerii împotriva soluţiei procurorului, de cale de atac similară apelului sau recursului, precum şi faptul că exercitarea controlului jurisdicţional este posibilă doar în condiţiile exprimării manifestării de voinţă a persoanei interesate în acest sens. Or, atât timp cât petenta şi-a menţinut plângerea formulată doar cu privire la intimatul C., iar soluţia de clasare criticată a fost dispusă cu privire la fapte, chiar dacă o parte dintre argumentele procurorului s-au referit la persoanele reclamate în calitate de făptuitori, însă nu se poate distinge între faptele comise în calitate de autor unic sau în diverse forme de participaţie penală, proprie sau improprie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a apreciat că, faţă de calitatea unora dintre persoanele reclamate ca făptuitori, care au grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cauzei după calitatea persoanei aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Fiind sesizată în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, nu există un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi, judecătorul de cameră preliminară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară.

Astfel, Constituţia României prevede, în art. 126 alin. (1), că justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Implementând în legislaţia organică prevederile constituţionale amintite, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabileşte că justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de apel, tribunale, tribunale specializate, instanţe militare, judecătorii.

Rezultă, aşadar, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa ierarhic superioară tuturor celorlalte instanţe judecătoreşti din România.

Totodată, reglementând procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă, art. 51 alin. (1) C. proc. pen. prevede că rezolvarea situaţiilor în care două sau mai multe instanţe se recunosc competente ori îşi declină competenţa reciproc revine instanţei ierarhic superioare, pentru ca în alin. (6) să stipuleze că încheierea prin care această instanţă se pronunţă asupra conflictului nu este supusă niciunei căi de atac.

Se observă, de asemenea, că, atunci când foloseşte termenul de „instanţă” în cuprinsul art. 51 C. proc. pen., legiuitorul actual se referă la instanţele judecătoreşti prevăzute de lege, care pot fi de categorii diferite (civile şi militare) ori de grad diferit (judecătorii, tribunale, curţi de apel), fără, însă, a exclude din înţelesul acestei noţiuni pe judecătorul de cameră preliminară, de vreme ce una din atribuţiile acestuia în procedurile reglementate în art. 341 C. proc. pen. şi art. 342 şi urm. C. proc. pen. constă tocmai în verificarea competenţei sale.

Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează, printre altele, conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună celor aflate în conflict.

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus amintite, rezultă că, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa ierarhic superioară tuturor celorlalte instanţe judecătoreşti din România, hotărârea acesteia prin care trimite o cauză spre competentă soluţionare la o altă instanţă reprezintă atât declinator de competenţă, cât şi regulator de competenţă. Prin urmare, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa căreia i se trimite cauza spre soluţionare, care nu are dreptul de a refuza judecarea cauzei sub motivul că nu este competentă, cu excepţia cazului în care din cercetarea judecătorească rezultă elemente noi care atrag competenţa altei instanţe, situaţie care, însă, nu se regăseşte în speţă.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. (aplicabile potrivit art. 2 alin. 2 C. proc. civ.), în conformitate cu care nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

Se constată, astfel, că, faţă de consideraţiile teoretice expuse, pe larg, anterior, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unui conflict de competenţă, deşi, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 51 C. proc. pen., de vreme ce, aşa cum s-a arătat, cea din urmă, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 (prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, faţă de lipsa calităţii speciale a intimatului C. care să atragă incidenţa art. 40 alin. 1 C. proc. pen.), este instanţa ierarhic superioară comună tuturor celorlalte instanţe din ţară.

Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se poate reţine existenţa, în cauză, a unui conflict de competenţă între Tribunalul Iaşi, judecătorul de cameră preliminară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară.

În aceste condiţii, având în vedere cele dispuse prin încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, referitoare la competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petenta A. împotriva ordonanţei nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, menţinută prin ordonanţa din 15 iunie 2018 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, în ceea ce-l priveşte pe intimatul C., va trimite cauza la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat inexistenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi, judecătorul de cameră preliminară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară şi a trimis cauza privind pe petenta A. la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași.